Mahalaua

"Mahala" este un cuvânt pe care îl folosesc rar - aproape deloc - mai ales de când am emigrat în Canada. Nici nu prea am de ce, căci am termeni mai "aseptici" pentru a descrie lipsa de politeţe, sărăcia, educaţia precară, ţigănia şi mitocănia crasă. Apoi mahalaua are o conotaţie spaţială. Este marginea oraşelor, scursura împinsă prin centrifugare la graniţa dintre prosperitatea burgheziei, a negustorimii, dintre decenţa muncitorului cu ceva carte, a intelectualului subţire, şi câmpurile de păpuşoi ce pornesc buruienoase spre satele din jur. Aici, în Canada, e greu de identificat o mahala, căci suburbiile sunt populate de case cochete cu backyard şi peluze, unde proletarul occidental îşi trăieşte molcom şi oarecum recluziv, viaţa. Conceptul "mahala" este, paradoxal, mai aproape de downtown-ul oraşelor nord-americane, unde pe străzile rău famate femei scheletice îşi vând nurii căzuţi de mult în mizerie pentru câţiva dolari, care le vor furniza la sfârşitul zilei doza de drog fără de care nu mai pot supravieţui. Arătări fără căpătâi, bărbaţi cu feţele supte acoperite de bărbi murdare, împing cărucioare de supermarket în care au înghesuită toată averea, câteva cârpe şi pungi de plastic în care nu vrei să ştii ce ascund. Dar nici măcar această imagine nu este echivalentă cu mahalaua neaoşă românească ce are, spre deosebire de tentativa de mahala nord-americană, ceea ce putem numi o poleială de respectabilitate; este ca şi cum mahalagii încearcă fără succes să imite boierimea, maimuţărind bunele maniere şi conversaţia de salon. Mai mult, mahalaua nici nu mai are atributul sărăciei, căci parveniţii sunt recrutaţi cu predilecţie de la periferie, cocoţându-se ca scroafa în copac, de la barieră direct în buricul târgului, poluând bruma de civilizaţie cu ţopismele fruste ale mărginimii.

Aşa că nu mică mi-a fost mirarea când acum câteva zile fiul meu, după cinci ani de Canada, rămas cu un vocabular oarecum restrâns la nivelul celor patru clase primare pe care le-a terminat în ţară, a exclamat cu năduf: "Ce mahala!". Din vecini, se auzea o muzică latino dată la maxim, cu başii bubuind pereţii firavi şi scuturând scame de văruială din tavan. Ştiam că vecinii sunt români, aşa că mi-am permis să le bat la uşă şi să îi rog politicos să dea muzica ceva mai încet. Cu prosopul înfăşurat în vârful capului şi mâinile în şolduri, românca mea s-a justificat "Scuză-mă! Am dat muzica aşa tare de la 9 dimineaţa pentru că nu îl mai rabd pe nemernicul de sub mine! Nu-l cunosc, dar ştiu că e român pentru că îl aud cum înjură. Iese pe balcon şi strigă "Muie!" cât îl ţin plămânii, aşa că n-am mai suportat şi i-am pus muzică la maxim toată dimineaţa, că bănuiesc că-i obosit după cheful de azi noapte! Să vadă şi el cum este când te scoală cineva din somn!" I-am explicat că totuşi asta nu e o soluţie pentru că nu rezolvă nimic; probabil scandalagiul român doarme de rupe iar de suferit, suferim tot noi, nevinovaţii. Peste drum am alţi români care au o plăcere să iasă pe balcon noaptea la băut, fumat şi râs isteric în timp ce din străfundurile apartamentului răzbate melopeea manelelor de inimă albastră. Şi pentru că asta nu li se pare destul, se conversează cu vecinii de vizavi urlând şi tropăind ca pe stadion.

Cum s-au adus unii pe alţii, complexul de apartamente s-a umplut încet-încet cu români, transformându-se astfel într-o autentică mahala. Calcă apăsat pe holuri vorbind tare, râzând în hohote, înjurând şi pocnind din palme. Îi aud când trec pe sub fereastra mea, de regulă în grupuri, răcnind stupizenii ori făcând comentarii cu voce ridicată, dezbătând subiecte neglijabile cu un ton vădit afectat de ingineraşi scăpătaţi cu pretenţii de intelectuali de rasă.

Am trecut pe lângă uşa unei alte vecine, tot româncă, pe care dacă o vezi pe stradă îi spui "săru" mâna" cu fereală, atâta e de doamnă. Am dedus că vorbea cu fetiţa ei care e la vârsta grădiniţei, căci îi răcnea scoasă din minţi "Manâncă, futu-ţi morţii mă-tii, că te omor!"

Mi-e ciudă, pentru că eu mi-am crescut copilul în respect pentru ţara natală, cu dragoste pentru limba română, pentru cultura noastră, ca acum să îl aud rostind apăsat "Nu vreau să mai am de-a face cu români în viaţa mea!". Mahalaua coagulată ad-hoc într-un colţ îndepărtat de Canada îl alienează pe viaţă de ceea ce ar trebui să fie izvorul de apă vie al propriei identităţi, românismul. Încerc să îi explic calm şi argumentând cu exemple că nu toţi românii sunt aşa; mai sunt şi români care preferă Mozart manelelor, care ştiu să facă acordul între subiect şi predicat, care ştiu să poarte un dialog, nu monologul de"a surda căruia mahalagii îi spun "conversaţie". Nu mă crede, căci realitatea imediată lucrează împotriva mea şi îmi demontează fără echivoc demonstraţia. "Atunci cum se face că prin jur nu am văzut nici unul?". Nu am replică şi renunţ să pledez pentru o cauză pierdută.

Unul din motivele pentru care am plecat din ţară, şi poate cel mai puternic, a fost gradul de poluare cu mahalagii, pe care îi întâlneai în cele mai neaşteptate locuri. Mergeai la un picnic în pădurea de lângă oraş, veneau cu Dacia plină până la refuz, scoateau casetofonul care în scurt timp urla din boxe la maxim ultima piesă ţigănească de inimă albastră, după care îşi prăjeau micii într-un fum gros de grăsime arsă. Bărbaţii invariabil erau la bustul gol, cu burţile revărsate peste elasticul de la şort iar femeile vorbeau tare, hlizindu-se ca iepele şi plesnindu-se peste coapse. Apoi încingeau un fotbal, trăgând mingi în cap vecinilor de pătură, spunând bancuri porcoase şi comentând nurii spectatoarelor ocazionale. Pe mahalagiu îl întâlneai la film, unde şuşotea tot timpul, spărgând seminţe şi scârţâind scaunele, la piaţă, unde se tocmea ţigăneşte, scuipând flegme groase printre tarabele murdare, în tren, unde se descălţa proptind sub nasul tău picioarele puturoase în ciorapi de supraelastic transpiraţi, pocnind o ceapă cu pumnul ori desfăcând un căţel de usturoi, pe care îl crănţănea pofticios laolaltă cu slana dezvelită din ziarul unsuros. La şcoală, în autobuz, pe stradă, la servici, în scara blocului, oriunde erai în pericol să dai nas în nas cu mahalagiul tipic, la braţ cu sotia lui, mahalagioaca. Cu părul permanent, de regulă vopsită blondă sau roşcată, rujată strident, îţi vorbea afectat bârfind vreo vecină, ori sorbea din cafea ţinând ceaşca de toartă cu degetul mic ridicat, monumentul viu al graţiei de mahala. Mahalagioaca strâmba mereu din nas criticând pe oricine, considerându-se pe sine prototipul fineţii şi înţelepciunii, dând lecţii de viaţă oricui avea răbdare să asculte. Doamne fereşte să o fi contrazis vreodată, ori să o fi călcat pe bătătură! Certuri cu jigniri şi vorbe spurcate ca mahalagioaca n-o să mai auziţi vreodată. După care mergea împăcată la biserică şi pupa icoanele, lipindu-şi buzele unsuroase de argintul ramelor, cu pioşenia prefăcută a creştinului de duminică.

Am crezut că un ocean este suficient să mă scape de tortura acestor întâlniri zilnice. Cu naivitate am sperat că selecţia dosarului de imigrare va cerne mahalaua, fără să realizez că este mult mai răspândită, mai insidioasă decât s-ar fi aşteptat oricine. Şi-a schimbat chiar şi înfăţişarea pentru a ne înşela vigilenţa şi face acum parte din viaţa noastră mai mult decât ne-am dori. Uneori chiar am o bănuială că mahalaua este parte din fiinţa mea, când îmi pierd cumpătul şi poleiala de civilizaţie se duce, lăsând să se vada lutul ţăranului mutat la oraş ca să scape de plivit şi rânit la porci. Cât am reuşit să şlefuiesc si câtă mahala am păstrat în mine? Nu ştiu, şi nu am de ales, aşa că o accept cu resemnarea ciobanului mioritic ce bălteşte latent în ADN-ul fiecărui român.

S-a făcut târziu şi privesc pe geam la balconul unde românii mei îşi prăjesc un grătar, stârnind cu aroma un câine din clădirea vecină, care se porneşte să latre cu glas răguşit. Am pus un CD cu Gică Petrescu şi a lui muzică din Bucureştiul de altădată; nici nu ştia bietul că într-o zi melodia lui va descrie atât de perfect o seară de vară Canadiană:

Noaptea se lasă în mahala
Şi câinii latră a pustiu...

Angela Daniela ŢAPU

Comments

Catalin Angelo Ioan

O analiza lucida, reala a unei vieti pe care noi romanii (ramasi pe plaiurile mioritice) o retraim zi de zi in oricare loc unde ne-am afla. Exista, in permanenta, doua Romanii paralele - una a olimpicilor candidati definitiv la emigrare sau a celor ce nu mai au timp sau putere de a-si reface viata si alta a mahalalei din ce in ce mai prezenta.
Ar trebui scris si un articol despre impostura aproape generalizata la nivel social, politic sau stiintific.
Atat timp cat in Romania exista cariere cladite pe fals - profesori universitari ce isi cumpara onoruri internationale si plagiaza cat pot sau oameni politici ce isi cumpara posturile, de ce sa ne mai miram ca mahalaua ne impresoara, ne sufoca oriunde am fi? Este o consecinta directa a unei subordonari culturale de catre o "elita" aflata intr-un continuu declin.
Feilicitari!
Conf.univ.dr. Catalin Angelo Ioan

Catalin-Angelo Ioan

Re: Catalin Angelo Ioan

Domnule, Ioan,

Va multumesc in numele Angelei:-) E vara, e ocupata - probabil intra rar pe aici...

Exista un fenomen pe la noi care il inlocuieste pe cel de "politically correctness" de pe aici. Aici, in ciuda impresiei de-acasa, chiar si marile ziare (sa nu vorbim de TV-uri, chiar BBC) ocolesc deseori stirile 'neplacute', sau le dau la fund... In schimb, la noi se spala public cele mai urite zoaie in mass-media nationala - dar incercam sa pastram aparentele in ochii lumii (din-afara).

Un ultim exemplu este vilva creata de "tradarea" ministrului de Externe care a "indraznit" sa atraga atentia raportorilor UE ca laudele la adresa DNA sunt cel putin umflate. Si, in ciuda faptului ca toti romanii STIU ca asa e, ei ar prefera o minciuna sfruntata doar pentru ca, vezi Doamne, suntem si noi laudati cu ceva...

Ce are asta a face cu analiza Angelei? Pai, cam totul. Stim ca situatii similare celor prezentate de ea nu sunt deloc rare printre romanii de-acasa si de aici - dar preferam sa se "laude" ceva. Chiar daca e lipsit de importanta. Asta nu se face din patriotism, ci pur si simplu ca o reactie mostenita de la comunisti. Nu imi place sa amintesc aiurea de acest lucru - dar aceasta atitudine imi aminteste mult prea mult de presa nationala dinainte de '89, in care numai "realizarile" aveau voie sa apara. Iar critica nu putea fi decit "autocritica"...

nick

Re: Mahalaua

???????????????

Este ușor să ... scrii, sau să crezi, sau să "analizezi", după ce ai trecut de ... cerc.
îmi pare rău, dar trebuie să o spun: "mea culpa", păcat, mare păcat pentru aceste cuvinte.
Este Zi Frumoasă, Este Voioșie, Sunt Zâmbete ?
Atunci de ce-i superi pe alții???????????????????
PÄ‚CAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Fără cuvinte...
Paul Doru Chinezu

Paul Doru Chinezu

Imi este sila

As putea spune despre articol ca este tipic romanesc. Respira si inspira a prostie fudula, mitocanie, trivialism. Imi permit sa spun ca, intamplator am cunoscut gasca aceea de "inginerasi" despre care Tapu Angela face referire si am ascultat si parerea lor. Desigur, o tratau intr-un mod normal. Este un mos normal de a trata un om frustrat cu rasete si compasiune, deh, saraca atata poate in lungile nopti in care este lipsita de companie in casa. Oare daca nu ar fi fost frustrat a ar fi venit aici? Oare daca avea puterea implinirii in tara natala ar fi emigrat aici? Evident, cred ca nu. Fiindca din tot ce am cunoscut acasa motivul economic a predominat. Extrem de putini oameni impliniti profesional au plecat. Toti am plecat din cauza mizeriei economice. Mahala. Un cuvant asimilat din extrem de numeroasele turcisme nefericite care ne-au invadat tara de-a lungul timpului. Dar in acele mahalale sa nu uitam ca multi, chiar foarte multi dintre noi au crescut. Iar faptul ca uneori aici ne este dor de muzica romaneasca, ca uneori ne este dor sa ne mai strangem unii langa ceilalti si sa mai auzim un gangurit romanesc, sa petrecem o sarbatoare crestina sau o zi aniversara in care iti doresti aproape prietenii asta nu inseamna mahala. De cate ori am fost la prietenii nostri din acea "mahala" ne-am simtit bine si niciodata nu am auzit manele, tiganele sau muzica data la maxim. Si nu sunt singurii romani cu care suntem prieteni aici. A existat fireste miros de gratar dar nu este singurul loc din Vancouver unde miroase asa. Nu am vazut niciodata barbati beti la aceste petreceri precum am vazut canadience bete sambata seara si intre picioare cu o urma mare, mare de tot de umezeala. Desigur Tapu Angela poate prefera mirosul marihuanei, care razbate mai peste tot in blocurile de rent, asociat civilizatiei extrordinare a acestui popor, dar degustibus non disputandum. Oare cine o opreste pe Tapu Angela, care acum este si ea membra a acelei mahalale sa se mute de ex. in British Properties? Chiar i-as putea recomanda niste locatii unde cu siguranta s-ar simti extraordinar si nu ar mai auzi vorba romaneasca. Dar revin la idee. Suntem un neam blestemat. Consideram ca prin plecarea de acasa suntem datori sa denigram radacinile. Deh, suntem barosani, locuim si muncim aiurea si tot ce miroase a casa ne pute. Mi-e sila si scarba de asemenea romani. Am avut aici experiente extrem de neplacute cu firme conduse de romani si care ne tratau extrem de rau dar asta nu a insemnat sa generalizez faptul ca suntem mahalagii si jigodii. Oare cand o sa intelegem ca suntem o familie? Oare cand o sa intelegem ca nu foloseste nimanui sa ne injuram ca la usa cortului unii pe ceilalti? Oare cand o sa intelegem o data pentru totdeauna ca suntem la fel, niste imigranti amarati care incearca sa faca ceva frumos cu viata lor?

Re: Imi este sila

Se intimpla la noi - poate si la altii - sa generalizam atunci cind ne convine, si sa protestam orice 'generalizare', reala sau inchipuita, atunci cind nu ne convine.

Sa exemplific. Suntem cu totii mindrii pentru toate cele, mai bune si mai foarte bune. "Noi", "romanii" cistigam vreo olimpiada scolara, vreun meci de fotbal, vreun premiu international. Nu prea bagam de seama ca acel (acei) roman(i) are/au un nume. Ca acel succes, care ii/le apartine personal, este rezultatul talentului, renuntarilor, pasiunii si mai ales MUNCII de ani de zile. Nici vorba nu se datoreaza calitatii de "roman". Dar ne falim cu ele - si poate nu e rau. Cred ca toate neamurile se mindresc cu eroii lor. Poate, uneori nu "mahalageste" ("ati mincat bataaaaie!") - dar uneori chiar si asa.

In schimb, cind cineva indrazneste sa scrie ceva rau despre vreun roman, unii iau foc. Cum indraznim, IARASI, sa ne vorbim neamul de rau? Neaparat e vorba de oarece frustrari. In mod cert, de rautate, invidie, ratare... Un autor are doua drepturi: sa nu scrie (ca precis o face din lipsa de alte activitati mai 'folositoare' - care or fi alea...) si, doi: sa scrie "frumos". Despre soare, despre floricele, despre miei albi pe picior de plai (nici vorba sa aminteasca de trei ciobanei!), eventual despre succesele romanesti.

De ce se trezeste unu-altu' sa sara in "apararea poporului"? De unde si pina unde a inteles el ca, daca cineva povesteste despre o vecina care isi injura copilul, face neamul de ris? Ce are ascultarea manelelor cu dorul de tara si respectul fata de limba si traditiile romanesti autentice? Il las pe stimabilul cciurel sa ne explice... Sa ne spuna mai ales unde si cind a invatat el sa generalizeze. Pe atunci cind umbla vorba ca cine critica "realizarile" ssmd-ului, "da in tara si-n popor"? Riscind eventual niste picioare in gura de patriotii nostrii de securisti...

Pentru ca uite, daca cei ce au 'rezistat prin cultura' dupa 90 s-au apucat sa scrie despre floricele si scufite rosii - dar deloc despre lupi! - am ajuns sa ne dea lectii de morla "patriotii": de-alde VC Tudor, Dan Voiculescu, Merce, Plesita, Becali... Halal sa ne fie!

n

Mahalaua ... din fiecare

Mi-a placut mult, desigur, si nu-i prima oara c-am ras copios la randurile Angelei. Exista insa o contradictie atat de evidenta intre a te plange de "mahala" si-a cauta totusi sa te instalezi si sa traiesti bine mersi in ea, ca indraznesc totusi sa aduc urmatorul comentariu (care sper sa fie privit cu inteligenta si fara banuieli deplasate de mai stiu eu ce interese). Copiez textul (cum a aparut "la mine"):

Mahalaua ... din fiecare

In articolul "Mahalaua", al revistei locale Atheneum, d-na Angela Tapu ne impregneaza (cu multa savoare si umor, s-o recunoastem) de izul "mahalelelor romanesti" din zona Vancouver-ului. In termeni pitoresti, aflam mai intai cum o vecina contracareaza cu muzica pusa la maxim vecinul de dedesubt, ce-si descarcase pe balcon, prin urlete de "Muie!" la betie, oful pe viata. Pentru ca mai apoi sa ne delecteze cu povestea altei vecine, in aparenta o "doamna", ce-si imboldea altminteri copila cu (redau textul, tot ad literam) "Manâncă, futu-ți morții mă-tii, că te omor!"

Spre deosebire de alt "admirator" controversat al dansei, de mai lunga data (de pe un alt site vancuvarean), ma numar totusi printre cei care-i admira sincer stilul, talentul si umorul. Chiar daca, in mod inevitabil, dupa limbajul atat de ...realist si colorat, intr-o revista cu frontispiciu "de cultura", te-ntrebi daca "mahalaua" romaneasca nu e de fapt inconstient impregnata puternic, de multa vreme, in fiecare din noi. Toti facem inevitabil parte din aceeasi mahala, o intregim si o alimentam, chiar daca ne credem mai presus de ceilalti. Iar unii nu pierd nici cea mai mica ocazie de a se ridica impotriva ei, de a o arata cu degetul, de parca ei s-ar situa in afara ei, cu aroganta sconcsului pe care-l deranjeaza mirosul fratilor sai. S-o recunoastem, noi romanii avem o tendinta de a ne bucura, exprima si petrece intr-un mod ce altora li se pare (si este) adesea prea frivol si cu siguranta vulgar. Mai rar gasesti in alte limbi injuraturi cu 'dulceata' si patosul celor spuse pe romaneste.

Cand insa paiul celorlalti ne acopera barna, ne pierdem in "indignarile" la adresa altora si uitam sa ne mai intrebam noi insine de ce, din moment ce am plecat din tara tocmai din pricina acestor mahalale ("Unul din motivele pentru care am plecat din țară, și poate cel mai puternic, a fost gradul de poluare cu mahalagii, pe care îi întâlneai în cele mai neașteptate locuri.", marturiseste autoarea), venim in occident cautandu-le si instalandu-ne special in ele. Ca nimic nu ne impiedica sa gasim zone si building-uri in afara celor suprapopulate cu romani. De fapt, romanii sunt in Vancouver doar cateva mii, iar probabilitatea de a da din intamplare de un asemenea cartier e minima. Avem cumva naivitatea sa credem ca romanii (in general petrecareti din fire si nu foarte buni la capitolul respectarii intimitatii altora) s-au transformat aici peste noapte? Eu unul n-am avut-o si n-am cautat sa ma instalez vreodata in acele co-op-uri, in care se pare ca autoarea s-a instalat deliberat inca de la sosirea ei in Canada. "Cum s-au adus unii pe alții, complexul de apartamente s-a umplut încet-încet cu români, transformându-se astfel într-o autentică mahala", mai scrie autoarea, lasand parca sa se creada ca pe aici se-ntampla asa cu mai toate apartamentele (deci n-avea de unde alege).

Solutia era cat se poate de simpla de la bun inceput: nu-ti place mirosul de mancare? Atunci nu te instala langa un restaurant! Nu-ti plac apucaturile romanilor? Atunci nu cauta sa locuiesti langa nasul lor. Ca altfel, singura concluzie e ca o cauti, ca sa ai mai apoi ce critica. Ca pe de-o parte strambi din nas la noroi, dar iti place mocirla. Sau, cum bine si sagalnic mai zice smecherul roman: pute, pute, ... da-i caldutz...

Cristi Scutaru
Vancouver/Canada

Re: Mahalaua ... din fiecare

Citeva corectii la articolul lui Cristi. Nu ca Angela mi-e prietena - sau doar colaboratoare -, dar si adevaruul imi este:-)

Angela nu traieste intr-un "co-op". Si chiar daca ar fi asa, e prima data cind citesc ca ar trebui sa punem, printre intrebarile pe care ni le punem cind cautam o lucuinta, si "Dar romani locuiesc in zona?" Am auzit ca sunt romani care evita zona sudica a Vancouverului pt ca ar fi cam multi indieni (east), sau alte zone pentru ca sunt chinezi... Iata ca Cristi ne indeamna sa ii trecem si pe romani pe lista, nu cumva sa ajungem, Doamne fereste!, chiar si din intimplare, intr-o "mahala".

Al doilea lucru: paiul si birna. Nu, Angela nu arata cu degetul fariseic spre altii. Ea nu se delimiteaza de ceilalti, chiar daca ii critica. Ea ni-i prezinta pur si simplu asa cum sunt. Problema care ar trebui pusa este: exagereaza? Falsifica? Dar daca este si ea o "mahalagioaica", ar trebui sa taca? Da, stiu, multor romani le-ar place sa nu se "generalizeze". Sa se spuna, eventual "in ciuda exemplelor individuale date, mahalaua romaneasca a ramas la periferia Bucurestiului. Orice asemanare cu persoane reale este mai mult decit intimplatoare, cunoascut fiind ca exceptiile nu intaresc regula (asa cum rauvoitorii ar afirma...)

In sfirsit, "mahalagismele" folosite de ea. In primul rind, ca ea nu a rabufnit, nu si-a folosit propriile ei expresii, ci a citat pur si simplu expresia (colarata) folosita de una din exemple. Ar fi trebuit sa se auto-cenzureze? Sa puna niste 'bip'-uri? Sa caute echivalente "decente" expresiei?
Asa e, nu suntem imuni la potopul de vulgaritate care se revarsa peste noi - mai ales din TV, mai ales din tara. Pe de alta parte, obscenitatile au inceput sa isi faca loc in literatura post-modernista. A judeca limbajul Angelei dupa o expresie redata intr-un articol - si de aici intregul caracteer al autoarei, mi se pare deplasat. Indiferent unde se face acea observatie:-)

Nick

Re: Mahalaua ... din fiecare

Multumesc pentru raspuns (chiar daca apare sub forma de ... "corectii" :-) )

(1) E irelevant cred daca "mahalaua" Angelei era co-op sau nu, cert e ca e o zona sau building cu romani. In restul primului tau paragraf, nu stiu ce metoda de "A implica B" ai folosit :-), imi scapa. Ca problema "unde ne instalam" n-am abordat-o absolut deloc si e la latitudinea fiecaruia unde si cum isi pune cortul. Singura intrebare (logica si pusa la modul general) era: daca te deranjeaza atat de mult sa locuiesti printre romani, de ce nu-ti cauti alta zona?

(2) Desigur ca Angela nu falsifica :-)! De asta am spus clar ca mi-a placut articolul, ca vad parca "tabloul" cat se poate de realist sub ochi, si-am ras bine (nu-i prima oara) la modul in care a prezentat lucrurile. Nu-s nicidecum printre cei cu "ar trebui sa taca" si o stii :-). Ba chiar astept sincer cu nerabdare, de la luna la luna, sa-i citesc urmatoarea "schita". Apreciez deschis talentul cuiva la scris, chiar daca pe linie de idei putem avea opinii si conceptii mult diferite.

(3) Nu deranjeaza "mahalagismele" Angelei, eu unul recunosc ca-mi scapa adesea cate o injuratura neaosa romaneasca in diferite ocazii. Cred insa ca "poleiala" asta o ducem totusi cu noi din copilarie, pe cand Angela doar "banuieste" ca a afectat-o si pe ea. Fara sa aprofundez, mi-am exprimat doar opinia ca-i foarte bizar sa-ti manifesti pudic oroarea la mahalagisme cu alte mahalagisme, folosite pe undeva (asa-mi apar) in mod pervers. E-adevarat ca "dau culoare" tabloului si poate "se vinde mai bine", insa (daca nu gresesc) articolul vorbeste si despre educarea copiilor, si e pacat sa le imbogatim implicit vocabularul afland cum se scriu pe romaneste (cu toate semnele de punctuatie corect puse) injuraturile teapene haiducesti :-).

(4) Remarca in final ca, instalandu-te intr-o astfel de "mahala" (termenul autoarei), NU AI cum sa gasesti adoratori de-ai lui Mozart (nici eu n-ascult Mozart; nici Bach; simt nevoia uneori de Rachmaninov, Mendelsson sau chiar Tchaikovsky, dar nu Mozart, ca ma enerveaza :-)). Pe undeva chiar o deplang sincer pe autoare ca nu stie chiar nici un roman (!?!) - si citesc ca nu-i vorba numai de vecini; e, cum spui tu, "generalizare" - care sa-ntruneasca cele trei calitati esentiale de mai jos:

Quote:

încerc să îi explic calm și argumentând cu exemple că nu toți românii sunt așa; mai sunt și români care preferă Mozart manelelor, care știu să facă acordul între subiect și predicat, care știu să poarte un dialog, nu monologul de’a surda căruia mahalagii îi spun “conversație”. Nu mă crede, căci realitatea imediată lucrează împotriva mea și îmi demontează fără echivoc demonstrația. “Atunci cum se face că prin jur nu am văzut nici unul?”. Nu am replică și renunț să pledez pentru o cauză pierdută

...Gresesc, cu "dialogul" am vazut c-au aparut niste "experti" in comunitate. Si-au creat si-un "Centru" special pentru asa ceva :-D. Iar cu subiectele si predicatele, vad ca apare tot mai multa "lume buna" pe site-ul celalalt, al "organizatiei" ;-) O scriu cu ironie (trista totusi, va asigur), si fara rea intentie...

Numai bine,
Cristi

PS: Am dat un raspuns pe-acesta tema si unde am postat initial articolul. Cum n-am intentia de a crea vreo "punte", o spun doar informativ, in caz ca un ...dialog real (pe baza de opinii si impresii la locul lor) s-a dorit cu adevarat.

Re: Mahalaua ... din fiecare

Intr-un eseu mai vechi vorbeam despre o oaie. Redau un pasaj:

Quote:

"De ce nu îți vezi tu de vacanța ta? De ce îți pierzi timpul și banii, mai ales timpul, ca să reclami o oaie moartă de care nu-i pasă nimănui?"

Da, eroul gasise o oaie moarta pe plaja si, in loc sa se mute "mai incolo", s-a zbatut sa o vada luata...

De ce amintesc de acel eseu? Pentru ca acesta este sfatul pe care ni-l dai. 'Daca te deranjeaza mahalaua, de ce nu cauti o alta locuinta?' Zic si eu ca americanii: am ajuns la Ocean. De aici unde fugm mai spre Vest? Deci, nu e vorba despre faptul ca locuiesti (sau nu) intr-un co-op (desi corectia a fost exacta; faci prea multe presupuneri, Cristi, si nu intotdeauna ele reflecta realitatea), ci daca acepti (sau nu) comportamentul celorlalti. Si, desigur, acestia sunt romani - pentru ca, oricit ar parea de curios, Angelei ii PASA de ce fac romanii si nu indienii sau canadienii. Ea scrie despre romani pentru romani, si nu neaparat ca sa "rupa gura tirgului", sa creeze controverse si, eventual, sa ajute la vinzarea revistei

Ingrijorarea ta fata de faptul ca "mahalagismele" Angelei poate avea un efect tot atit de nociv asupra "copiilor" este nejustificata, cred eu. Copiii nostri nu citesc Atheneum. Nu stiu daca citesc vreo revista, dar daca o fac, nu citesc romaneste. Sansele ca vreun copil sa citeasca ce a scris Angela este minim. Cu atit mai grav este vocabularul folosit de multi romani in fata copiilor lor, fara discernamint - pentru ca acesta are un impact major! De aceea a si scris Angela ce a scris, poate acea vecina a ei nu numai o va injura, mahalageste, ci isi va controla intrucitva expresiile folosite in fata copilului.

In sfirsit, nu ai de unde stii daca in acea "mahala" (si Angela nu vorbeste despre blocul ei ca despre o mahala - ci despre 'mahalua din noi', cum i-ai zis tu) nu sunt si romani care asculta Mozart. Nu scrie despre ei, scopul articolului nu este sa faca analiza comunitatii romanesti, ci sa prezinte niste caractere. Si spune ca acele exeplare nu sunt cele mai reprezentative, chiar daca fiul ei nu cunoaste altele. Cei ce asculta Mozart prefera sa o faca in intimitate, nu pe balcon impreuna cu tot cartierul. Si, in general, prefera sa se tina cit mai departe de ceilalti romani. Cu felul de a fi al Angelei, nu cred ca ea primeste prea multe invitatii :-) Nimeni nu este fara pata si, banuiesc, nimeni nu are chef sa se recunoasca in vreo schita...

Altfel, cel ce generalizeaza esti tu. Si nu esti nici corect in aprecieri. Noi (nici eu, nici Angela) nu dorim, cum ziceam, sa facem o caracterizare a comunitatii romanesti, ci sa prezentam "caractere". Nu avem obligatia sa prezentam si "cazurile pozitive", nu trebuie sa convingem pe nimeni ca sunt SI romani de valoare, corecti, ascultatori de Mozart, ne-magalagii. Stii de ce? Pentru ca sunt! Pentru ca nu este nici un merit ca sunt, pentru ca este NORMAL sa fie. Este anormal sa intilnim "caractere" - si atunci ii aratam cu degetul, poate se indrepta. Stiu, sansa e minima, dar cel putin incercam, nu schimbam cartierul...

nick

PS. Am citit comentariile tale de pe site-ul ce-ti apartine. Nu am intrat de mult acolo, tot nu am dreptul la "dialog". Trebuie sa iti spun aici, unde am dreptul, ca intr-adevar iti permiti multe presupuneri, iar acestea nu sunt intotdeauna bazate pe fapte. Uneori chiar deloc.

Articolele mele nu reflecta o anumita frustrare ca nu mai sunt la Centru, sau ca nu se face cum as vrea eu. Stilul nu mi s-a schimbat de cinci ani, de la aparitia revistei - nici chiar atunci cind, cum zici tu, "mi se facea pe voie". Iar in cazul Anegelei nici nu se pune problema, ea nu a fost NICIODATA implicata in Centru. Explicatia este mult mai prozaica: ne PASA. Si, mai credem ca o critica face cit zece laude. Cel putin cu romanii...

Oaia moarta

Ai dreptate (in multe). Pacat insa de atata efort investit intr-o "oaie moarta", care-n mod sigur n-o sa reinvie tot aratand-o cu degetul si spunandu-i ca-i ...oaie proasta (cam asa arata de-afara, si stii ca nu-i doar impresia mea).

Din bunavointa ultimei tale replici, deduc ca mi-ai cam patruns si tu sensul mesajului. Ca efectele ajung sa fie chiar contrare (cred ca le constatati si voi). Stiu de multa vreme ca "ii aratati cu degetul, poate se indreapta". N-or sa se indrepte, ca asa au crescut. Cine s-a "recunoscut" pe-aici, n-a mai trecut si a doua oara. Si-atunci ajungi de fapt sa scrii pentru niste ..."oi" care nici nu mai citesc ce scrii. De la acestea n-o sa ai vreodata "dialoguri", ca nici nu stiu sa exprime. Si pur si simplu nu le pasa. Iar cei care mai citesc totusi (si care-or mai asculta si ..."Mozart"), or sa se-ntrebe ce "parinte" e asta, care-i tot spune copilului sau ca-i tampit, ca sa-l "indrepte" cica. Si or sa faca si ei pasi, vazand ca tot sunt pusi aiurea la gramada cu ..."mahalaua" (asa se intelege)...

Este desigur la latitudinea fiecaruia ce si cum face. Dar daca mi-ai patruns si tu sinceritatea si durerea chiar a raspunsurilor mele, vei vedea ca realitatea imediata, efectele, arata ca oile s-au inmultit mai mult, si-au facut stana lor proprie si au intors demult spatele ciobanului. Vrand sa faca bine, ciobanul a facut (poate fara sa-si dea seama) mai mult rau, ca si-a indepartat pana si pe cei care erau totusi mai ca el (sau cel putin stiau sa articuleze cuvinte :-)).

...Oricum, ma voi opri aici ca m-am intins prea mult. Multumesc pentru schimbul de replici si intelegere.

Cristi

P.S.: Contul sanis iti este liber de aproape doi ani. Pacat ca faci si tu presupuneri gresite, poate ti-ai uitat doar parola. Oricine a avut vreodata dificultati de logare, a fost suficient sa-mi spuna si am ajutat.

Re: Oaia moarta

Cristi, ma vad nevoit sa te corectez din nou:-) Nu am incercat niciodata sa dialoghez cu "oile moarte". Dar atunci, de mult, niste oameni au luat oaia si au ars-o, si nu am prea auzit ca pe litoralul romanesc sa se mai intimple de atea. Ba chiar cineva care a fost de curind acolo imi spunea ca plajile sunt curate. Poate unde sunt mult reduse, luate de mare... Dar poate si pentru ca unii, cind si cind, nu s-au multumit sa isi mute cearsaful.

Deci, nu putem decit spera. Refuz sa generalizez, nu TOTI romani deranjati de vreun articol vor inceta sa mai citeasca revista. Ba vreo 2-3 poate chiar se vor contola mai mult... Nu de alta, dar sa nu vina Angela, sa ii faca iar de risul comunitatii:-)

Asa e, nu am mai verificat daca ma pot sau nu loga pe site-ul tau. O sa incerc sa uit ca am avut contul blocat doar pe doua site-uri, din care unul e cel "liber" de orice...

nick

PS. Sper sa ne mai dialogam si cu alta ocazie

Re: Mahalaua ... din fiecare

I-aș fi recunoscătoare domnului Cristi Scutaru dacă mi-ar spune unde a apărut articolul domniei sale, pentru că "la mine"... mie, una, nu îmi spune nimic :)
Mulțumesc,

gabi schuster cărărușă

Re: Mahalaua ... din fiecare

Cum n-am avut intentii publicitare si oricum era nesemnificativ (cata vreme am mentionat ca textul a fost copiat intocmai si integral), am crezut ca-i mai delicat sa nu adaug link-uri :-)

Adresa site-ului meu (cunoscuta deja de majoritatea celor de-aici, din Vancouver) imi apare la profilul de membru.

Cristi

Si iarasi despre... mahala

Domnule Cristi,
as vrea sa incep prin a remarca faptul ca datorita structurii redactorilor si colaboratorilor revistei, Atheneum si-a cam pierdut atributul de "locala", dupa cum afirmati nu fara o subtila ironie. Este insa inevitabil ca revista, sa oglindeasca si elemente ale comunitatii canadiene unde, ea s-a nascut. Si nu gasesc nimic rau, ca noi romanii, sa ne regasim in trasaturile noastre comune indiferent unde traim. Citind pana la capat demersul dumneavoastra ma gandesc la I.L. Caragiale, pe care l-ati fi criticat, pesemne, in aceiasi termeni.
Daca suntem din mahala nu avem voie sa descriem sau sa criticam mahalaua? As zice dimpotriva. Cine o cunoaste mai bine decat cel care o traieste zi de zi? Cat despre distantarea in alte cartiere... hm... o citez pe autoare:
Quote:

Uneori chiar am o bănuială că mahalaua este parte din ființa mea, (...). Cât am reușit să șlefuiesc si câtă mahala am păstrat în mine? Nu știu, și nu am de ales, așa că o accept ...

O expresie care mi-a atras atentia in comentariul dumneavoastra a fost Quote:

revista cu frontispiciu "de cultura"

.
Cred ca notiunea de cultura este un prilej de meditatie. Merita sa renuntam la cliseele cu care verbalizam tendinta de a ne separa de incultura.
Intr-un timp in care literatura si artele in general, ocupa, rand pe rand, spatiile interzise, ar fi anacronic sa imbracam hainele bunicilor.
Iar tușele groase sunt mijloace artistice cu care se subliniaza subiectul.

Si ar mai fi ceva. Incerc de multa vreme sa inteleg de ce, noi romanii :), nu putem sa ne situam decat intr-o tabara sau in alta. Sa nu fi gasit drumul de mijloc? Sau nu avem curajul unei atitudini, fie ea si singulara?

Re: Si iarasi despre... mahala

Gabi (spune-mi te rog Cristi, sper sa nu deranjeze lipsa de formalitate),

(1) Chiar nu vad ce "subtila ironie" ai gasit in "al revistei locale Atheneum". Cata vreme majoritatea editorialelor si articolelor de fond, scrise cu precadere de Nick si Angela, se refera la romani din zona Vancouverului (si personal gasesc asta atractiv), as fi perceput-o poate mai "universala" nu prin argumentele aduse de tine, ci prin completari DE CONTINUT ale tablourilor pictate. Ai fi putut de pilda spune tu cum apare "mahalaua" la voi, in Germania...

(2) Caragiale nu s-a instalat in Ferentari ca sa critice Ferentariul, aici e diferenta in argumentatia mea. Imi amintesc ca autoarea insasi a avut reactii similare (multe din ele juste) fata de cei veniti in Canada, care apoi strambau din nas la toate. Nu stiu deci de ce-i atat de greu de acceptat punctul acesta logic de vedere (fara atatea rastalmaciri), care n-are nimic de-a face cu vreo critica la persoana, impuneri de a ce sa scrie sau nu careva sau negativism rauvoitor. Un dialog real insa e cladit prin argumentatii logice, iar eu cred sincer ca le-am adus.

(3) Referitor la cultura, scrii poezii, esti deci la curent cu valul de obscenitate si sexualitate clar excesiva prin care se identifica azi mult "modernismul" unor generatii. Cred sincer ca o scriere e cu atat mai buna cu cat reuseste sa omita chiar total vulgaritatile si totusi sa capteze. E plin de oameni, mai ales pe internet, care mai degraba se refuleaza si se descarca prin abject, decat sa creeze un act cultural sau artistic (asa cum pretind). Plus ca un om cu aparente decente lasa exact impresia "doamnei" ce injura in spatele usii, cand foloseste pervers aceleasi tehnici si termeni ca sa raspandeasca episodul.
Dar este iar, desigur, o alta parere de-a mea si mi-am exprimat-o simplu, fara sa caut a o impune...

(4) De acord cu ce ai scris in incheiere. Si eu gasesc ca-ntr-adevar majoritatea noastra suntem de genul "ori esti cu noi, ori impotriva noastra", cale de mijloc nu-i lasata. Si ca acceptam greu (ca aici) critica la critica, intregirea unui tablou cu argumente conexe, ca nici un lucru nu-i doar alb ori negru. Iata am intervenit concret cu acest dialog, care cred ca a fost cumsecade si decent, chiar daca de pe pozitii unele antagoniste fata de cele ale autoarei (sau ale voastre, cei de la revista). Este absolut necesar sa fim pe-aceeasi lungime de unda, sau sa fim "lamuriti"/"invatati" ca un text trebuie parcurs doar intr-un singur sens? Nu cred. Important a fost sa ne spunem civilizat parerile, sa cautam cel putin sa intelegem si pe celalalt, chiar daca nu-l aprobam in totalitate. Pentru mine acesta e DIALOGUL, dovedit la concret. Si-ti multumesc si tie, si lui Nick, ca ati permis aceasta.

Cu bine,
Cristi

P.S. Sunt curios doar la ce s-o fi referit autoarea prin "care știu să poarte un dialog, nu monologul de-a surda căruia mahalagii îi spun "conversație...", dar ii astept rabdator noul ...monolog pe aceasta luna, prin care ..."sa ne invete" :-P

Despre... dialog

Draga Cristi,
sigur ca posibilitatea postarii comentariilor ne defineste pe toti de la Atheneum ca deschisi la dialog. Ne bucuram daca el are loc, ba chiar am avut si in revista o pagina rezervata pentru parerile cititorilor.
Referitor la punctul (1) as spune ca cei doi autori citati de tine sunt din Vancouver, dar subiectele lor nu se limiteaza numai la comunitatea canadiana. De ce nu scriu eu despre mahalaua din Germania? Simplu, pentru ca nu o cunosc. Romanii din Heidelberg ne intalnim in fiecare sambata intr-un restaurant, si ne simtim foarte bine la o bere sau o cafea. As putea spune ca ma feresc de grupurile organizate in jurul bisericilor, unde preotii isi disputa intr-un mod foarte nesportiv atat enoriasii cat si ierarhiile puterii. Si cum nu imi place sa ma las manipulata de la amvon, prefer sa stau de vorba la o cafenea cu romanii care nu au nevoie de institutia bisericii pentru a-si exercita credinta. Suntem si ne simtim liberi.

La punctul (2) as preciza ca marele Cargiale nu s-a "instalat" in Ferentari, deoarece s-a nascut in satul Haimanale si apoi a urmat scoala primara la Ploiesti, intr-o familie cu mari preocupari pentru teatru. Acestea toate vorbesc de la sine despre lumea lui Caragiale.

La numarul (3), te justifici ca nu vrei sa iti impui punctul de vedere. Ar fi si superfluu, pentru ca oricum fiecare gandeste, sau nu gandeste, pentru sine :)
Este foarte adevarat ca limbajul strazii a patruns in literatura ultimelor 2-3 decenii la autori de mare valoare. Cautarile artelor moderne nu au trecut indiferente pe langa revolutia sexuala din anii ´70. Tineretul de astazi este inundat de sexism si limbajul mai deocheat a intrat in cotidian. Din pricina aceasta nu putem osandi toate creatiile zilelor noastre la o asanare completa a vulgaritatii. Artele ingroasa simbolic si metaforic realitatea, tocmai pentru a-si sublinia mesajul. De la asta capata derogare acel segment de indivizi si creatii care isi fac din vulgaritate un scop in sine.
Asta se observa foarte lesne la bancuri. Exista bancuri triviale simpatice, care iti comunica cu humor o stare de lucruri, spre deosebire de altele care sunt numai un prilej de rostire a obscenitatilor si atat. Fiecare ne-am intalnit cu situatia aceasta, si de aceea o si dau drept exemplu pentru ca mi se pare foarte ilustrativa. Paralela cu artele moderne sexiste functioneaza dupa acest criteriu de selectie.
A elimina complet expresiile desuchiate din texte, inseamna sa descriem o lume de conserva, artificiala, care nu exista, si care este utopica si improprie.

In incheiere vreau sa iti spun ca nu trebuie sa fim toti la fel. Nici nu suntem :) Pe cat suntem de asemanatori, pe atat suntem de diferiti. Cum ar arata lumea daca am fi xeroxati dupa un model initial?
Ceea ce m-a incurcat pe mine in comentariul tau au fost referirile transparente la persoana privata a autoarei.
Poti sa nu fii de acord cu ideile ei, poti sa o critici din punct de vedere artistic, sau jurnalistic, sa ii gasesti eventuale greseli de structura a textului, dar viata ei privata nu este subiect de dezbatere.
Cel putin asa vad eu un dialog civilizat :)

Te asteptam in continuare cu comentarii, ba chiar ne bucuram sa auzim alte puncte de vedere.
g

Re: Despre... dialog

Da, si eu m-am bucurat de cele scrise de tine, pana la aceste acuzatii complet gratuite si aberante:

Quote:

Ceea ce m-a incurcat pe mine in comentariul tau au fost referirile transparente la persoana privata a autoarei.
Poti sa nu fii de acord cu ideile ei, poti sa o critici din punct de vedere artistic, sau jurnalistic, sa ii gasesti eventuale greseli de structura a textului, dar viata ei privata nu este subiect de dezbatere.
Cel putin asa vad eu un dialog civilizat :)

Cata vreme persoana nu-si pune ea singura viata si familia pe tapet, folosindu-se pana si de copil ca sa arate (prin contrast) cat de neciopliti sunt ceilalti, sunt total de acord cu tine. Intr-un articol de critica sociala insa, in care iti folosesti deliberat persoana I ca sa zugravesti in termeni deloc magulitori pe altii, sa nu ramana dubii ca acei vecini considerati "mahalagii" sunt intr-adevar cei care locuiesc la o adresa de Coquitlam pe care o gasesti rapid si pe Internet, cred ca autorul ar trebui sa isi asume si responsabilitatea si riscul de a fi analizat la randu-i. Gasesc total ipocrit de a te servi de hartie ca sa injuri pe altii, cu pretentia mai apoi ca textul sa-ti fie judecat doar ... "artistic" :lol:

Apoi, eu chiar nu vad ce fel de "referiri transparente" ai vazut, fiindca de viata ei privata ai vorbit mai degraba tu, Nick si Angela (in articolul ei) :lol: . Intrebarea mea (la care nu s-a raspuns absolut deloc) era de ordin general si de total bun simt: de ce un roman ca "personajul" Angela (daca doresti s-o pun astfel :-) ) nu cauta sa se mute dintr-o zona pe care-o gaseste atat de infecta? Preferinta de a sta si de-a te plange de-o astfel de coclaiala e tot unul din moravurile si metehnele tipice romanesti, sindrom cunoscut sub acel pitoresc "pute, pute, da-i caldut".

Doar ca sa vezi ca pererile pe un subiect pot fi mult nuantate, o sa inchei, iata, c-o alta parere pe care-am gasit-o aici, de la un "proud member al RCC" :lol: :

Quote:

O stire calda.
Unblind pe un site ( dr..Ku m-a pus?)
am aflat, pe larg, definitia la mahalagioaica.
Din scrisele autorului se pare ca, mahalagioaica
este o persoana de gen feminin, nascuta pe meleaguri
mioritice, care se duce la usa unu-i apartament vecin,
unde se da muzica tare; bate cu pumnul in usa (pentru
ca stapinul casei sa auda) si reproseaza melomanului
ca maneaoa este prea tare, si nu e mozart.
De ce n-o fi dat un telefon, de ce n-o fi pus o scrisorica,
de ce n-o fi chemat pe acei ce se ocupa de Crime fri Hausing?
Eu nu stiu !
Am mai aflat ca, personajul are un baietel (sa-i traiasca)
frumusel,de vre-o 15-16 anisori, si ca a emigrat in Canada
(desi s-a relocat; pentru ca emigranti au fost regalistii
fugiti din America, si "urmaritii" fugiti din Romania )
Am mai aflat ca, presonajul mahalagioaica se duce si
asculta la usa vecinilor, niste expresii greu de reprodus aicea....
Dupa care ajunge la concluzia ca, romanii.....
Mai, omule. Stai deoparte. Ca tu ai ceva lice in cap
(ca si mine de altfel) dar, de dincolo de usa poti
primi ceva alice si e pacat. Naravas personaj.
Si ma doare, pentru ca eu....
vezi mai jos.

Eu am fost baiat, de baiat de mahala..
(sau,cum am ajuns eu cu ifose de 'telectual in Ca.)

M-am nascut intr-o mahala, mai la o margine a urbei,
intr-o familie saraca atit material, cit si cu duhul.

etc etc etc

Cum discutia aceasta a devenit oarecum gen frecat menta si numai la ceva logic nu s-a prea raspuns, da-mi te rog si mie sansa sa ma retrag, fara a-mi mai trimite insinuari deplasate :-? .

Cristi

Re: Despre... dialog

Draga Cristi,
este dreptul tau sa te retragi dintr-un dialog care nici macar nu s-a infiripat.
Dar este si dreptul meu sa iti citez o veche zicala :
"Vulpea cand nu ajunge la struguri zice ca sunt acri."
gabi

Re: Despre... dialog

????????? :-? :-o :-? :-o :-? :-(
Draga Gabi,
N-am nici cea mai mica idee la ce te referi, dar ramane cum vrei tu, c-am obosit...
Sanatate, voiosie, toate cele bune...
Cristi