Citiţi printre rânduri

Străbatem, în Europa, o epocă de criză spirituală care era inevitabilă...

Destindere? Suntem solicitaţi să credem că nu destindere se produce, ci distrugere; că e o intreagă lume veche care piere... Ni se afirmă că tot ceea ce socoteam de neclintit, a fost răsturnat; că tot ceea ce priveam ca veşnic, a fost nimicit; că tot ceea ce considerăm frumos, a fost schilodit. Că insuşi Occidentul, esenţa Europei, zguduit până în temelii, a scăpat din mână frânele, şi nava inteligenţei umane, cu coastele avariate, ar fi acum pradă valurilor, şi a stâncilor. Şi ca firească şi necesară concluzie, se caută, la celălalt capăt al lumii, un nou cârmaci.

Să asistăm oare la agonia culturii europene?... Politiceşte, Statul Român este azi intemeiat în fruntariile sale naţionale. Pericolul nu mai poate reînvia în forma lui din trecut. Şi totuţi... armiile ideilor continuă să se bată, pe viaţă şi pe moarte, pentru a rezolva veşnicul conflict. Marile curente care bântuie lumea - puhoaie de soldaţi intelectuali - mătură în toate sensurile România spirituală. Suntem interpelaţi, din toate părţile de probleme capitale care frământă globul, şi această veşnică alarmă nu ne lasă tihna necesară pentru a ancora în propriul nostru pământ, pentru a descoperi adânci şi delimita fruntariile sufletului nostru românesc.... Luptei pentru independenţă politică i se succede astfel lupta pentru independenţă spirituală.

Nu ştiu dacă există o lege a imitaţiei... Mă îndoiesc că există o lege a sincronismului, care e prea facilă ca să nu seducă imediat orice creer simplist. Biologic, se produce însă neândoielnic gestul maimuţei, cu un euforism, acest gest se chiamă modă. Şi o modă literară e incontestabil că există.

E bine să fi la modă cu o condiţie: să te prindă... E vorba: ni se potriveşte?

Un fapt e sigur: de câte ori arborele românesc şi-a înfipt rădăcinile în pământ latin, de atâtea ori a înflorit şi a dat roade... Ideea română, cultura latină, este deci firul conducător al culturii româneşti, de la obârşie şi până azi.

Luând astfel poziţie, făţiş şi fără nici o reticenţă, împotriva valului... care ameninţă să pătrundă în literatură, în filozofie, în publicistică, la universitate şi aiurea, nu facem decât să punem datele unui proces care abia se deschide. El va fi lung şi aprig. Sprijinind, nu ca pe o simplă normă literară, ci ca pe un principiu eficient pentru întreg statul spiritual românesc care asteaptă să se închege..., nu ne facem iluzia că vom întâlni aprobare unanimă... Fiindcă, dacă România mai are de îndeplinit un rost în lume, şi mai ales aici, în răsăritul european, apoi el nu poate fi decât acesta: după ce a reuşit să-şi câştige graniţele fireşti, ea are acum datoria să lupte pentru a-şi trage graniţele spirituale. După ce a invins prin arme, trebuie să învingă prin spirit. Fără aceasta a doua victorie, prima s-ar transforma, mai târziu sau mai devreme, într-o simplă amintire.

E timpul să incepem a învăţa din greşelile şi nenorocirile noastre.

...Preferăm însă să fim dintre cei ce devin aceiaşi după ce au dus la victorie, decât dintre cei ce sucombă cu mulţimea.

Quote:

Notă:
S-a omis foarte puţin din text pentru a se păstra "Actualitatea". Textul a fost scris în 1927 (da, în 1927), de un profesor român şi se intitula "Apărarea Occidentului". Parte din text a fost preluat şi modificat mai târziu în ziarul Curentul din 26 August 1937. Restul rămâne să citiţi desigur, tot printre rânduri.