a 26-a zi: MEŞTERII

a 26-a zi: MEŞTERII

A fost o ţară binecuvântată
Cu oameni fericiţi din zori în zi.
Acolo iarnă nu e niciodată.
Doi meşteri iscusiti fac jucării.

Din mâini ieşeau minuni, aur curat,
Şi toţi talentul lor îl preţuiau,
Dar meşterii odată s-au certat.
Lucrau tăcuţi şi nu îşi mai vorbeau.

Veni un an. Miracol e în ţară.
Nemaivăzută, proaspătă ninsoare
Pe câmpuri şi în suflete coboară.
- E minunat ! rosteau cu încântare.

Mulţi au venit la meşteri să le ceară,
Aşa cum ei în cărţi au mai citit,
Să-nalţe om de nea în colţ, afară,
Ca visul lor sa fie împlinit.

Fiind certaţi, cei doi s-au pus pe treabă
Nu împreună, separat lucrând,
Şi-au ridicat cu spor, dar fară grabă
Doi uriaşi de-omât, spre cer urcând.

Credeau că cel mai mare e al lor,
Dar amândoi la fel de-nalţi erau.
De peste tot venea mereu popor
Şi mulţi copii în drum la ei priveau.

Cei doi oameni de nea ce prind să facă?
Vorbesc de-adevărat, iar într-o zi
Spuneau că-s trişti, că nu se mai împacă
Meşterii lor, iar ei se vor topi.

S-au speriat cei doi meşteri de soi
Şi au pornit spre oameni să-i repare,
Dar n-au putut, căci nu erau ca noi
Şi se topeau încet, de supărare.

Meşterii noştri au şi priceput
Că întristarea are să-nceteze
Doar de vor fi la fel ca l-a-nceput
Şi vor porni-mpreună să lucreze.

S-au împăcat, iar oamenii de nea
Au încetat sa plangă, să mai scadă.
Un zâmbet apăru şi se vedea
La meşteri şi la oameni de zăpadă.