a 28-a zi: ADORMIREA

a 28-a zi: ADORMIREA

Pe un tărâm era doar primăvară.
Acolo Zâna Florilor domneşte,
Iar oamenii, din zori si până-n seară,
O floare fiecare îngrijeşte.

Vecinul lor era un împărat
Urât şi rău. În ţara lui nu cresc
Nici flori, nici pomi, şi veşnic îmbufnat,
Deşi bogat, dorinţele-i sporesc.

El şi-a împins oştirea să pornească
Spre ţara zânei. Asta şi-a dorit:
Ca tot ce are ea să cucerească.
Cum au intrat, ostaşii-au ameţit.

Parfum de flori simţeau de jos, de sus.
Ostaşii-au adormit. Oamenii ţării
I-au ridicat pe toţi si-apoi i-au dus
Departe, peste marginile zării.

Din nou cel Rău porneşte la război.
El ordin dă ca florile, cu toate,
Să fie arse, pomi să fie goi,
Astfel la Zână să ajungă poate.

A pus-o-n lanţuri. Ţara nu era
Decât pustiu adânc, de nepătruns.
Dar o copilă din palat spera
Să crească altă floare, în ascuns.

Doar o sămânţă fata va găsi
Şi-o floare s-a-nălţat, necunoscută.
Pe neştiute căi va reuşi
Să o trimită Zânei ce-o sărută.

Apoi petalele i-a-mprăştiat
Şi pe fereastră le-a trimis, afară
Unde cădeau, îndată s-au format
Pajişti de flori, cu mlădieri de vară.

Ele creşteau ca-n vis, ca-ntr-o poveste,
Şi vântul bun a răspândit în jur
Nori de petale. Ţara Zânei este
Din nou un colţ de pace şi azur.

Iar împăratul rău, ostaşii toţi,
Au adormit lângă păduri de brazi
Şi nu s-au mai trezit, să ştiţi, nepoţi.
Cu siguranţă că mai dorm şi azi.