prima zi: FURTUNA

Un împărat are-n sfârşit o fiică.
El şi-a dorit să fie blândă, bună,
Dar s-a-ntâmplat să fie fără frică,
Precum o zi ce nu vrea să apună..

Creştea şi aducea pentru părinţi
Numai necazuri, orişiunde trece.
Prin cap îi zboară năluciri fierbinţi
Şi-n răutate nimeni n-o întrece.

La douăzeci de ani se-apropia
Ziua de naştere. Toţi se socot
Să facă masă mare şi la ea
Duium de prinţi pofteau, de peste tot

Prinţesa cea nestăpânită vine
Pe la bucătărie şi-n mâncare
Ardei din cei mai iuţi pune mulţime
Şi-n prăjituri îndeasă multă sare.

E împăratul negru de mânie
Şi dă pe bucătari întreaga vină.
La grele cazne puşi urmau să fie.
Se bucura prinţesa cea haină.

După un timp, craiul cu ei vecin
La Ziua Florilor pe toţi pofteşte.
Era vestit. Grădini cu flori de crin
Se înălţau în slăvi, împărăteşte.

Petrecerea a început. Afară
S-a strecurat prinţesa şi-a strivit
Cu calul ei a crinilor comoară.
De dorul lor şi ziua a pierit.

Când craiul a văzut ce fata poate,
Ca niciodată rău s-a mâniat,
Căci crinii lui sunt rupţi din răutate,
Şi a-nălţat toiagul fermecat.