Poate

De dincolo doica-mi cântase în leagăn
că am să vestesc mai spre seară o teamă,
o frică verticală pătată de cuvinte,
o mână spoită cu sânge
din care creşte firul apelor tulburi.
Am să mă ascund ca un gol
- am spus -
din lipsă de multă culoare,
am să sap un munte
desenând convoaie de litere stilizate
într-o cutie cu glasuri.
Poate şi o pădure să însufleţesc
care-şi usucă puterile spre toamnă
- această artistă a aşteptărilor mele-
la picioarele căreia m-am înrudit
cu tăcerea,
şi-am pipăit adevărul în cochilia melcului
- această spirală devenită măsură -.