Războiul multimedia

Războiul mediatic se desfăşoară în mod evident, în fiecare zi, pe micile noastre ecrane. Cele două părţi aflate în conflict fac tot ce le stă în putinţă pentru a convinge opinia publica mondială, pe fiecare dintre noi, că dreptatea stă de partea sa. Cum de acest lucru depinde viitorul post-conflict al Irakului, ne putem aştepta că imaginile cu soldaţi generoşi, pe de o parte, cu răniţi şi muribunzi - de cealaltă, să persiste un timp în casele noastre.

Cât de adevărat este însă războiul pe care îl vedem la televizor ? Cât de mult au voie jurnaliştii să vorbească despre ceea ce văd? în zona conflictului există două categorii de jurnalişti. Fiecare încearcă să îşi facă meseria cât mai bine, dar sarcina nu e deloc uşoară.

Pe de-o parte, sunt aşa numiţii "jurnalişti integraţi", cei care se află alături de trupele aliate - 600 de oameni, pe nave, la bazele aeriene, pe tancuri sau alături de soldaţii coaliţiei. "E o situaţie total diferită faţă de războiul din 1991", notează un ofiţer american - jurnaliştii sunt astăzi peste tot. "Motivul", spune un ziarist, "e uşor de bănuit - coaliţia crede că va avea parte de o victorie rapidă". După cum susţine însă un confrate britanic, dacă acţiunea nu avansează repede, situaţia riscă să se întoarcă împotriva forţelor coaliţiei.

Pentru ca moralul oamenilor să fie bun, televiziunile trebuie să arate avansări rapide de trupe, oraşe cucerite, populaţia care primeşte cu flori soldaţii eliberatori - imagini, care trebuie să recunoaştem, încă nu au apărut. în plus, jurnaliştii integraţi se plâng de dificultăţile pe care le au în a-şi face meseria. "A trebuit să semnăm un document care ne interzice cel puţin 50 de lucruri", spune un jurnalist ceh. "N-avem voie, de exemplu să precizăm locul, ora sau circumstanţele precise ale imaginilor filmate". "în plus", se plânge şi un ziarist de la Financial Times, "o comisie specială ne validează fiecare reportaj înainte de a-l difuza". Doar televiziunile care transmit imagini în direct scapă de această constrângere.

Pe de altă parte - există ziariştii independenţi, cei care n-au semnat contractul - dar cărora le este foarte greu să se mişte, şi mai ales să intre în Irak. "Armata nu e aici ca să vă ajute pe voi" - i-a avertizat un purtător de cuvânt al forţelor britanice.

Riscurile enorme la care sunt supuşi independenţii s-au văzut încă o dată, chiar la începutul conflictului, când o echipă a televiziunii britanice ITN, care nu era integrată, a disparut în condiţii dramatice.

Capcanele războiului mediatic
(interviu cu şeful Asociatiei Pro-Democraţia, analistul politic şi sociologul Cristian Pârvulescu. El răspunde întrebărilor puse de Carmen Constantin)

C.C.: Domnule Cristian Pârvulescu, stăm de vorbă în plină desfăşurare a războiului din Irak. Cât de reale şi de credibile sunt informaţiile pe care le primim dacă ţinem cont de faptul că există cenzura atât de o parte cât şi de alta a baricadei, desigur, mai subtilă în privinţa americanilor, mai primitivă în partea irakiană?
C.P.: Există o nevoie de informaţii imensă din partea opiniei publice, nevoie speculată de către părţile beligerante - care încearcă să se folosească de "informaţie". Este un război mediatic care are ca miză opinia publică mondială, şi care încearcă să ne pregătească pentru perioada post război. Dacă avem de-a face cu un război asimetric evident, în care disproporţia dintre forţele aliate şi irakieni este clară, în ceea ce priveşte confruntarea mediatică - raporturile nu sunt la fel de ferme. Raporturile mediatice pot permite irakienilor să speculeze anumite momente, şi să încerce să contrabalanseze chiar, victoriile de pe teren ale americanilor.

C.C.: Asistăm la un război în direct, transmis la un moment dat - împuşcătură cu împuşcătură- Imaginile pe care le vedem, sunt luate totuşi, în mare parte, doar de televiziunile arabe. Cum este influenţată prezentarea campaniei, în opinia dvs, de acest lucru?
C.P.: Este adevărat. în general, posturile arabe domină, şi ca atare vor prezenta un punct de vedere - dacă nu apropiat autorităţilor de la Bagdad, în orice caz, un punct de vedere arab, net diferit de cel occidental.

Pe de altă parte, rămân în continuare jurnalişti cu camere de luat vederi, la Bagdad, care înregistrează imagini, sau chiar le retransmit în direct zilnic; dar nu au capacitatea de a transmite non stop aşa cum se întâmplă cu Al Jazeera. Imaginile lor pot contrabalansa în oarecare măsură - toate aceste informatii arabe.

Pe de altă parte, strategia care a fost folosită, inclusiv de CNN - care preia imaginile Al Jazeera, este de a obţine din Bagdad şi din alte zone, relatări de la corespondenţii altor televiziuni. Trebuie să spunem însă că orice ar fi jurnalistul, arab sau occidental, el nu are în nici un fel capacitatea de a obţine informaţii de la alte surse decât cele strict oficiale, pentru că libertatea sa de mişcare este foarte limitată.

Practic, autorităţile irakiene - spre exemplu - la Bagdad, stabilesc traseele, urcă jurnaliştii în autocare, îi plimbă prin oraş în timpul zilei, după care îi trimit înapoi la hotel, de unde nu au cum să se deplaseze şi de unde se realizează transmisiunile. Ei nu pot confirma sau infirma comunicatele pe care fie trupele americane, fie autorităţile irakiene le publică. Situaţia rămâne deci în orice caz foarte discutabilă, şi atunci s-ar putea ca televiziunile arabe să poată să impună anumite imagini simbol, care la un moment dat să aibă impact asupra opiniei publice.

C.C.: Unele dintre cele mai importante posturi de televiziune, dar şi de radio, din toată lumea, au decis să îşi retragă toţi corespondenţii din Irak înainte de începutul războiului. Cum comentaţi această politică?
C.P.: Cred că a existat o temere foarte mare din partea unor agenţii responsabile, că americanii vor folosi o strategie foarte agresivă, foarte dură. Şi atunci, pentru că îşi respectau corespondenţii, i-au retras. Alte agenţii, şi alte organe de presă, nu au făcut acest lucru.

Cred că nu putem să îi condamnăm pe cei care şi-au retras oamenii din zona de conflict, dar trebuie să îi apreciem foarte mult pe jurnaliştii care au avut curajul să rămână acolo pentru că, într-adevăr, este o aventură ce se întâmplă, şi ştim deja că războiul din Irak a făcut victime în rândul jurnaliştilor. Iată cât de periculoasă este această meserie şi cât de greu este să obţii informaţii direct de la sursă.

C.C.: Felul în care presa vorbeşte despre război, diferă atât de la o tabăra la alta, cum este oarecum firesc, cât şi între exponenţii presei din ţările democratice. Fiecare îşi păstrează în cea mai mare măsură, poziţia dinainte...
C.P.: Războiul nu avea cum să schimbe, în numai câteva săptămâni, această situaţie de conflict între cei care consideră operaţiunile militare din Irak - ca fiind şi legitime, şi legale, şi cei care consideră aceste operaţiuni şi ilegale şi ilegitime. Există o dezbatere foarte dură atât la nivelul ONU, cât şi la nivelul opiniei publice.

Războiul mediatic încearcă să reglementeze şi această situaţie. Eu cred că dincolo de războiul de pe teren, războiul mediatic este mult mai important. Asistăm în momentul de faţă la o confruntare, care urmăreşte până la urmă - să stabilescă cadrele discuţiilor privind viitorul Irakului, şi nici pe departe să transmită informaţii directe de pe teren. Americanii încearcă să convingă opinia publică mondială că acţiunea lor este o acţiune pe cât de legitimă, pe cât de necesară şi de corectă, şi că ea nu urmăreşte să facă victime în rândul populaţiei civile, că nu este îndreptată împotriva Islamului, ci numai împotriva unui regim criminal. Pe de altă parte, cealaltă tabără consideră că metoda rămâne ilegitimă, şi că existau alte metode pentru a pune în practică aceste obiective. Mediatorul este opinia publica mondială.

C.C.: Cum vi se pare că tratează presa românească acest conflict, mai ales că nu există corespondenţi în zonă, şi că analiştii militari autohtoni se pot număra pe degetele unei singure mâini...
C.P.: Presa românească încearcă să facă faţă situaţiei.

Sigur, financiar discutând, era foarte greu să aibă corespondenţi la faţa locului. Ca atare - sursele de informare sunt strâns legate de televiziunile occidentale - mai ales , dar şi de ziarele occidentale. Cum CNN domină media românească ca prestigiu, această televiziune rămâne şi sursa principală de informaţii. Cred că acest lucru se vede foarte bine şi din modul în care sunt redactate informaţiile despre război: se accentuează foarte mult pe operaţiunile militare, şi se discută mult mai puţin de ceea ce este dincolo de război, nu se face o deconstrucţie a acţiunilor de război psihologic, care ar fi cred - foarte interesantă, şi care ar dovedi atât competenţa jurnaliştilor români, cât şi ar corespunde nevoii populaţiei României de a-şi lămuri situaţia...

Carmen Constantin