Editoriale 2002

Centrul Comunitar Românesc din BC şi-a pus, pe propriul site, o rubrică numită Impresii de la Festival, loc în care românii vizitatori ai site-ului pot, dacă vor, să îşi consemneze impresiile, bune sau rele, despre primul Festival Românesc din BC, de pe Coasta de Vest, ba chiar din întreaga Canada. Mulţi au făcut chiar asta, vă puteţi convinge vizitând rubrica respectivă. Dar nu toţi. Iată ce consemnează unul dintre vizitatori:

Mai zilele trecute citeam o carte. Nu o să îi fac analiza aici, dar a fost o frază care mi s-a întipărit în minte: "Otrava groaznică a zilelor noastre este nepăsarea."

Cartea respectivă se referea mai mult la un aspect religios: existenţa lui Dumnezeu. Aşa că nu mi-a fost greu să înţeleg ce anume îl făcuse pe autor să scrie această frază: amărăciunea că din 100 de studenţi englezi, 40 nu auziseră de Cristos iar 73 nu auzisera de Rusalii, că doar 5% din populaţia Parisului participă la slujbe religioase, iar în Londra doar 3%.

Cam toţi cititorii revistei - şi cam ştiu care sunt categoriile de vârstă în care vă încadraţi dumneavoastră - îşi amintesc cu mai multă (sau mai puţină) plăcere de faimosul film serial TV - gen numit pe aici "soap opera" iar pe meleagurile natale "tele-novelă" Dallas. O generaţie, dacă nu chiar două, de telespectatori au urmărit cu sufletul la gură povestea cu zeci de întorsături (destul de previzibile după o vreme), cu ticăloşi simpatici, cu "nevinovaţi" păguboşi, milionari săraci, fetiţe "sprinţare", văcari care purtau de grijă mai ales stăpânelor decât văcuţelor, şi câte altele.

Articolul din numărul trecut a fost cam pesimist, spun unii. Aşa că, deşi au fost mulţi care m-au felicitat pentru el, am zis să las în această lună să ne zâmbească soarele, să ne bucurăm de vacanţă şi să spunem lucruri plăcute - de pe aici. La început, o să vă anunţ două activităţi pe care le propune Centrul.

Se zice ca într-o zi, nu cu mult înainte de a se ridica definitive la cer, Mântuitorul ar fi spus ucenicilor săi (după Luca): "Cine vrea să mă urmeze, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să vină după mine". De atunci, de aproape două mii de ani, creştinii se străduiesc să-şi ducă crucea, urmând pe Iisus Mesia.

Uneori, dimineaţa, când ceaţa se ridica albă şi plină deasupra râului ce şerpuia printre case şi grădini, Trmice lua o înfăţişare de oraş fantomă. Îmi amintea de fiecare dată de oraşul din Stalker-ul lui Tarkovsky. Dealul dinspre nord apărea ca o cupolă plutind deasupra unui lac cu apa albă, nemişcată. Copacii şi casele răsfirate pe culmea dealului mă îndemnau de fiecare dată să schiţez imaginea pe care o vedeam de la etajul nouă al hotelului folosit drept lagăr. Spre est se ridicau turnurile şi clădirea greoaie a noii termocentrale.

Declaraţia aceasta facută de Ţuţea, chiar şi după alegerile dezamăgitoare din mai 1990, m-a şocat şi nu pot să spun că m-am simţit tocmai bine cu titulatura de "idiot" mai ales venind din partea unui munte de spiritualitate şi de românism. Nu cred că există pe lumea asta o naţie care să işi tragă cu atâta ardoare palme peste faţă şi picioare în fund aşa cum facem noi

Nevoia de-a (e)migra, în sensul cel mai larg al cuvântului, adică de-a schimba vremelnic un mediu familiar (fie ţinutul geografic, de pildă) cu acela al altor meleaguri, în scopul de-a satisface nevoi materiale sau spirituale, nevoia migrării se înscrie - cred eu - în infinitul penel al aspiraţiilor umane eterne

Înainte de a fi existat statul, a existat obştea. Dacă acest cuvânt are o origine slavă, intrat în limba română la venirea acestora, acum 1400-1500 de ani, cert este că predecesorii celor care au învăţat acest cuvânt de la venetici aveau în propria lor limbă un cuvânt care să descrie acelaşi termen. Dincolo de cuvânt, ei aveau în mod sigur o adâncă înţelegere a obştii, un sentiment de apartenenţă la aceasta.