TEATRU - DRACU' LA poartă sare - partea II

TEATRU - DRACU' LA poartă sare - partea II

ACTUL 3

DRACULA, MARGARETA, DRACU, MAMA, PREOTUL, GROPARUL

Scena 1

DRACULA, MARGARETA, DRACU, MAMA

Odaia Margaretei. Mama şi fiica dorm în aceeaşi încăpere. Clar-obscur, noapte senină, cu lună plină. Muzică bizară. La lumina lunii, Dracu şi Dracula intră în casa femeilor, se descalţă să nu facă zgomot şi-şi şoptesc. Personajele pot fi recunoscute mai mult după voce. Replicile se vor misterioase.)

DRACULA: Mie mi-e dragă Margareta şi aş lua-o cu mine la palat.
DRACU: Şi eu aş lua-o...
DRACULA: Tu...ia-o pe mă-sa că tot e dată dracului!
DRACU: Nu zici rău.
DRACULA: Crezi că le-am putea lua cu noi ?
DRACU: Uşurel, uşurel ! Nu te aprinde ! Pot fi ale noastre numai în vis şi poarta visului n-o poate deschide oricine, să nu uiţi asta. E poarta întunericului şi e greu de deschis; abia dacă o deschid şi eu.
DRACULA: Încearcă, deschide-o !
DRACU: Pe asta ce a închis-o cotoroanţa, e cam greu şi e chiar riscant. Mă poate lua prin surprindere şi se poate prăbuşi peste mine. Asta e când păcătoasă , când evlavioasă. Se preface că doarme şi minte că visează. (pantomimă, deschiderea unei porţi) Da" nici eu nu-s dus la biserică: n-o să fiu vampir , ca în cartea aia, ci motan, un motan sadea, mai mare şi mai negru ca-n visele ei stupide. Când m-o vedea, ori îşi dă duhul, şi pe ăsta i-l înhaţ imediat, ori se pocăieşte şi nu mai minte niciodată.
DRACULA: Şi eu ce trebuie să fac? Să mă recunoască Margareta.
DRACU: Tu păstrează-ţi vechea înfătişare, păcătosule. Oricum, când eşti îndrăgostit eşti de nerecunoscut. Pe femei să nu le crezi sfinte. Sunt înşelătoare.
DRACULA: Exagerezi, n-are pe cine .
DRACULA: Te va înşela cu tine însuţi.
DRACULA: Nu cred că mă poate înşela. Simt că e singura fiinţă care nu o poate face niciodată.
DRACU: Încă n-ai dat de dracu, singura care nu înşeală niciodată pe nimeni e moartea.
DRACULA: Nu mă sperii aşa uşor.
DRACU:Bine! Acum du-te la Margareta aia a ta. Sigur, n-o să te recunoască.
(Atmosferă bizară, confuză; personajele sunt ca nişte umbre; din replici se recunosc personajele. Dracula se apropie de Margareta, Dracu de mama fetei)
MARGARETA: (în transă, îl mângâie miorlăind pe Dracula) Oooooo, dulce al vieţii mele domn, de ce nu vii tu, vină ! (bis)
DRACULA: Iată vin, că-i lună plină /Dar nu-s domn, ci domnitor...Când la tine mă cobor. (cântă miorlăit) Miorgaletaaa....
MARGARETA: Oooooo, eşti frumos cum numa-n vis, /Un demon se arată./
DRACULA: Dar nu sunt demon, fată,/ N-am inimă de piatră ... Să-ţi pot spune acum ce vreau/ Inima în dinţi mi-o iau ...(caricatural, se preface că şi-ar prinde-o cu dinţii) mi-o iau, mi-o iau ..., mi-o iau ...(se aude ca "miau, miau, miau")
MARGARETA: Oooooo ! Că te aude mama... Sssst! Pssst!
DRACU: (intuind mişcarea) Oooooo! Inima nu-i pentru dinţi,/Nici amorul pentru sfinţi./Ce atâta "oooooo" şi miau, / Vreţi afară să vă dau?!/ Dacă mai miorlăiţi versuri, vă trimit pe acoperiş.
MAMA: (ţâfnoasă) Aşa, aşa, aşa ! / Fii bărbat şi-afară dă-i,/ sunt toţi nişte nătătrăi,!. Ca să ştie dumnelor, / casa-i a mea, uşa a lor./
DRACU: Mai, a dracului să fie / Şi-asta face poezie./
MARGARETA: Oooooo! Atât ne e bucuria / Dragostea şi poezia/.
DRACU: Ia, mai taci /şi vezi ce faci! Dacă am să vin la tine, sigur n-o să-ţi fie îţi bine./ Îţi fac iubitul guştere...(lui Dracula) Ai auzit, meştere ?!
MAMA: (în extaz, îi pipăie faţa lui Dracu) Ah, ochii tăi, ochii tăi...verzi ca iarba de acasă... mi-ar plăcea să-ţi fiu mireasă !
DRACU: (dispreţuitor) Cotoroanţa!...Baba-Cloanţa! Pe mine nu mă întreabă, /Dacă n-am şi altă treabă./ Ai răbdare, cotoroanţă, /C-o să te mărit eu, zdreanţă.../(o smotoceşte bine , zgomote ciudate)
MAMA: (gemând de durere şi de plăcere ) Oooooo! Nu, te rog, numai atât, nu-mi lăsa semne pe gât !...
(zgomote suspecte şi amestecate, apoi linişte. Se aude cântecul unui cocoş)
DRACU:(se apropie de Dracula, şoptit) Auzi, voievoade, mă cam frige la călcâie şi simt miros de tămâie. (Cântecul cocoşului) Să fugim, c-o să te doară,/ dacă mori a doua oară /.(Ies la braţ tiptil, din depărtare se aude cântecul cocoşului şi cântatul preotului)
DRACULA: (revine la Margareta) Fata asta, prin iubire, ar învia şi morţii! Mi-aş da viaţa pentru ea; pentru...prima oară.
DRACU: Imposibil! Cum să dai ceva ce nu mai ai? Asta o fac numai domnitorii! Hai, repede, să dispărem: eu la mine, tu la tine; marş în legendă! (iese desculţ)
DRACULA: Că bine zici; haide, repede de-aici, că prea mult au cotcodăcit. Oftau ca la indigo "OOO " şi iarăşi "O "(cântecul cocoşului) Hai să nu ne prindă zorile! (se împiedică de Dracu, care s-a oprit să se încalţe, dar nu o va face, încălţămintea celor doi rămâne la uşă)
Fir-ar Dracu al dracului
Că-i beleaua a capului! (Cei doi fug desculţi)

Scena 2

DRACU, DRACULA

(Acelaşi interior ca în actul 1, scena 2)

DRACU (izbind cu sceptrul în masă) Iar dormi voievoade,/"Fir-ar Dracu al dracului /Că-i beleaua a capului "/, cine-i viteaz noaptea, să fie şi ziua !
DRACULA: (mahmur) Du-te dom'le dracului, măscăriciule nenorocit, şi lasă-mă să dorm ! Dispari repede şi lasă-mă să dorm ! (vrea să se aşeze mai comod, dar nu e lăsat)
DRACU: Dormi cam mult, voievoade, şi mai ales când nu trebuie: puteai să fi dat o raită prin ţară, să fi văzut şi tu ce mai e prin ţară în vremurile astea. Poporenii te aşteptau de mult ca pe un făcător de dreptate. Şi tu dormi de secole şi visezi că faci dreptate. Ţi s-a cam înmuiat ţeapa. Te-ai rătăcit prin istorii mucegăite, prin legende , prin paginile năroade ale romanelor şi ale piesei ăsteia de teatru. Acum, gata! Ai ratat ocazia. Ai avut o şansă, dar pierdut-o. Te-ai furişat la Margareta aia a ta din ţara visurilor şi a somnambulilor şi ai încurcat ţara cu plăpumioara.
DRACULA: (revenindu-şi) Păi, nu m-ai plimbat tu pentru aiureala aia cu lămuritul?!
DRACU: Ispita, voievoade, ispita! Când îţi ia dracu minţile...?! Nimic nu mai e de făcut! Eşti mort, mort demult, voievoade, eşti lut demult! Omul rămâne o plămadă din lut şi lutul ia orice formă. Nu te mai pot învia, "finita la comedia!"
DRACULA: Măi, nenorocitule, te-am crezut prieten, am vrut să fim oameni, să ne înţelegem ca oamenii, ca prietenii.
DRACU: Eu ţi-am spus că nu sunt om şi că nu pot avea prieteni. Prietenii ăştia ai tăi de pe aici sunt cam ieftini, voievoade, şi parşivi. Orice înţelegere între ei ascunde o înşelătorie. Vorbeai odinioară de ospitalitatea lor. Aiurea! Sunt ospitalieri cu flămânzii, cu nenorociţii de teamă să nu fie şi ei cândva. Îl împrumută pe Dumnezeu cu camătă. Nu dau nimic din plăcere, ci numai de teamă, să nu ajungă şi ei nenorociţi. Ştiu ei ce ştiu! Pigmei ce merg înainte uitându-se înapoi. Invocă un trecut scandalos de justiţiar ca să trăiască într-un prezent abulic, ca preoţii perverşi...
DRACULA: Aiureli! (gânditor) Acum chiar că nu ştiu mai e de făcut.
DRACU: Las" pe mine, eu le sunt groparul ! (îşi arată colţii rânjind)
DRACULA: Ne, ne, ne! De oameni nu-ţi baţi joc. Lămuresc eu treaba asta cu preotul şi cu groparul. (ridică sabia ameninţător, se pregăteşte de atac) Dacă n-am prea avut timp de Dumnezeu, de tine îmi fac acum. Să ştii că nu mă tem nici de Dracu: en-garde! (atacă nevolnic)
DRACU: (Calm, se sprijină în sceptru. Dracula atacă furios, dar se izbeşte de Dracu ca de un zid invizibil[imaginaţie regizorală], loviturile ricoşează) Calm, voivodene, uşurel! Pe mine nu mă poţi ucide; nimeni nu mă poate ucide.(îl ajută să se ridice) Te înţeleg! Îmi eşti şi simpatic. Am să te ajut, să fii învingător, dar nu acum, poate în altă lume. Acum, ca să vezi adevărata faţă a lumii, îţi împrumut ceva.
DRACULA: Să nu-mi mai vii cu cărţulii să-mi citeşti tâmpenii, cu munţii cu aurul , cu poarta.
DRACULA: Îţi împrumut ochii mei.(îi arată un pumn cu galbeni, cu monede de aur)Cu ăştia poţi vedea orice şi prin ziduri; poţi cumpăra orice şi pe oricine, de oriunde; chiar şi pe naiva aia, pe Margareta aia a ta. (îi mai arată bani) Poţi deschide şi închide orice uşă.Ia-i!
DRACULA: (Îşi umple buzunarele, apoi se cruceşte, şovăie ) Crezi că
n-am văzut cum i-ai furişat fetei un galbân în sân? Canalie ! (se pregăteşte iar de atac) en-garde !
DRACU: (detaşat) De când ai bani, parcă ai mai mult curaj. Dar, dacă ţii cu tot dinadinsul, en-garde ! (Scena luptei se repetă, o luptă caricaturală, incertă. Dracu îi aruncă-n faţă puzderie de galbeni. Dracula rămâne perplex, se rostogoleşte în suferinţă. Dracu îl lasă să se zbată un timp, apoi îi intinde mâna) Rămânem prieteni?
DRACULA: Spuneai că nu se poate.
DRACU: Şi Dracu are nevoie de prieteni.
DRACULA: Cu unul ca tine, nu mai am nevoie de duşmani.
DRACU: Duşmanul ţi-e cel mai bun prieten; e un prieten curajos, fără să ştie; el, e cel care îţi spune necruţător şi brutal adevărul, adică exact ceea ce n-ai fi vrut să afli. Eu îţi sunt un astfel de prieten şi nu unul oarecare; un prieten genial, cu puteri nelimitate şi... nemuritor. Aş fi putut să te fac veşnic sau să te ucid.... a doua oară... şi din legendă. N-am făcut-o, prietenia rămâne nemuritoare. Numai un prieten adevărat nu îţi ia în seamă păcatele, fiindcă sunt mărunte, omeneşti. Nu te pot coborî în iad fiindcă îmi eşti simpatic. Ţi-am spus şi cum: ca un popă tuns.
DRACULA: Şi tu la fel, ca un gropar !
DRACU: Se poate; eu îngrop trecutul,...dar numai dacă nu ignori prezentul, dacă nu întorci spatele viitorului (îi întoarce dispreţuitor spatele) Cu tine nu se mai poate face nimic. Eşti mort de mult. Mai trăieşti doar în amintiri, în legende, în romane şi în piese de teatru discutabile !
DRACULA: (punănd mâna pe ţeapă, ameninţându-l) Ei, ia să văd, să văd mai bine, ce se mai poate face cu amintirile?! (Se apropie parşiv de Dracu, care şţie că e urmărit, dar acesta îi face jocul ca unui copil cu puţină minte)! Stai, măi, nătărăule, că nu doare,... prietene, nu doare (se opreşte dispreţuitor)
DRACU: Nătărău eşti tu, prieten n-ai să poţi fi niciodată. Ataci pe la spate (se întoarce, îl mângâie părinteşte, vede că Dracula nu vrea să se astâmpere şi îi confiscă ţepele). M-am lămurit! E timpul să dispar.(iese în piruete , presărându-le pe drum)
DRACULA: (le adună, alergă după el strigă "triumfător") Unde fugi maestre? Unde fugi? Incotro?!
DRACU: (I se aude numai vocea) Prin lumea asta şi prin cealaltă. Mă-ntorc în lumea paginilor !Prinde-mă !...(ecou) Prinde-mă! (ies)

Scena 3

PREOTUL ,GROPARUL, MAMA, MARGARETA

(Se poate juca prin deghizare. Preotul, machiat şi cu perucă, seamănă izbitor cu Dracula, e o altă faţă a lui Dracula. Groparul seamănă cu Dracu, e un fel de dublură a lui.)

(Preotul, se se apropie de uşa femeilor şi cântă. Zărind încălţămintea celor doi la uşă, se opreşte din cântat, simţind că nu e în regulă ceva, se cruceşte. Întorcându-se se întâlneşte cu Groparul care soseşte lălăind, ameţit de băutură. Groparul duce în spinare uneltele de săpat şi o cruce de lemn, veche de un an; a lui Ionel. Regizorul poate scrie orice pe ea, după imaginaţia sa. Cele două femei în culise au două măturaoie cu care au măturat uliţa şi ograda înaintea venirii preotului. S-au retras în spatele uşii şi ascultă discret discuţia celor doi)
PREOTUL: (privind ferestrele deschise şi ograda măturată. Ograda încă e plină de praful stârnit după măturat; pentru sine)Harnice femei! Dis-de-dimineaţă au deschis ferestrele, au măturat bine praful din curte şi l-au băgat pe fereastră.
GROPARUL: (lălăie, bea vârtos dintr-o sticlă, pe care o ascunde când îl zăreşte pe preot) 'neaţa părinte! Aaam iiisprăvit treeaaba!
PREOTUL: "Neţa, beţivane! Cam devreme cu "aghiasma", cam devreme, măi păcătosule, cam devreme.
GROPARUL: Da' să ştii că mormântul (arătând cu sticla spre o groapă imaginară) lui Ionel e gol,...hâc !,...gol,... hâc !,...gol, gol.
PREOTUL: Cum să fie gol , măi, când l-am îngropat numai de-un an?
GROPARUL: Nu, părinţele, era (se uită la sticlă)...goală,...(o ascunde) hâc,...(arată pe jos) gol, gol, gol, gol-goluţ, vrrrroiam să zic, şi sicriul nou-nouţ şi gol-goluţ. Şi piroanele erau scoase. Când l-am deschis era gol-goluţ şi nou-nouţ şi era să damblagesc.
PREOTUL: Măi beţivane,, măi, măi, măi, tu iar ai băut fără măsură. Ai băut şi nu mai vezi bine! Da' ce-ai văzut, măi păcătosule?
GROPARUL: Pe Dracu, părinte! Pe Dracu, Dracu gol..., ba nu,...că gol nu era, da' era dracu! Era acolo. Mi-a sărit în faţă aşa...un motan uriaş. Avea ochii de jar. L-am chemat la mine, da" el m-a stuchit în faţă şi mi-a arătat nişte colţi, ucigă-l toaca, ca un vampir.
PREOTUL: Iar ai băut prea mult, măi beţivane, şi aiurezi. Trăznite-ar Dumnezeu să te trăznească de păcătos! Mă, eu pe toţi beţivii ca tine şi pe toţi nebunii, i-aş trage în ţeapă. Pe toţi i-aş trage în ţeapă !
GROPARUL: Pe toţi părinte?!
PREOTUL: Pe toţi, nenorocitule, toţi ar trebui traşi în ţeapă, unu" să nu rămână!
GROPARUL: Nu zii vorbă mare, părinte, ca poa' să se întâmple. (îngenunchează) Scapă-mă părinte! Mi-e tare frică părinţele, mi-e frică de strigoi! Ăla s-a făcut mâţoi.
PREOTUL: Fugi de aici, mă beţivane! Aşa arată un strigoi ?! (cântă popeşte) Mănâncă, băi, usturoi / ca să nu mai vezi strigoi /...(îl ajută să se ridice) şi să nu puţi a butoi, a butoi, a butoi .
MARGARETA: (auzind \"butoi\", vine la preot şi strigă) În butoi, părinte, în butoi şi-a băgat nasul şi Dracu i-a dat peste el.
PREOTUL: Peste butoi?!
MARGARETA: N-a avut răbdare să se domolească...
PREOTUL: Cine, măi, femeie?
MARGARETA: Vinul. L-a trimis vrăjitoarea aia beţivă când vroia să se mai dreagă puţin.
PREOTUL: Cine să se domolească, cine să se dreagă, fato ?!
MAMA: (iese furioasă şi ameninţătoare, eventual călare pe măturoi) O faci pe mă-ta vrăjitoare, stricato?! (arătând spre preot) În faţa ţapului ăstuia bătrân? Crezi că nu l-am văzut şi nu l-am auzit pe ţapul ăsta bătrân cum îţi miorlăia noaptea sub fereastră?! (ridică măturoiul ameniţător) Nu-i aşa, părinţele ?! Iţi plac pisicuţele, ai ?!
PREOTUL: (se cruceşte, prefăcându-se că nu ştie nimic, cântă popeşte)...Şi nu ne duce pre noi în ispită (speriat)...şi ne mâinuieşte pre noi,...Doamne miluieşte...(nu e atent şi se împiedică de încălţămintea fugarilor , îi cade peruca, acum seamănă izbitor cu Dracula, vrea s-o ridice, dar se simte urmărit de Mama furioasă, înjură) Fir-ar Dracu al dracului, că-i beleaua a capului!
MAMA: Te mâinuiesc eu acum, ghiavol spurcat, ce eşti ! (încearcă să-l \"mâinuiască\" cu măturoiul, dar acesta fuge, Mama după el. E salvat de Gropar, care intervine împăciuitor )
GROPARUL: (ridică peruca şi o pune pe capul preotului, apoi către Mama ) Stai, stai, măi femeie, că-ţi faci păcate ! Ce faci ? Dai în popă ? E păcat mare! Mare păcat !!!(încercând să-l apere, primeşte şi el câteva lovituri) Mare păcat, măi femeie, mare păcat...!
PREOTUL: Las-o, măi, că astea îşi bat mereu bărbaţii, nu ştiu ce-i bărbatul şi nici ce-i păcatul .
MAMA: (furioasă rău, iar încearcă să-l \"mâinuiască\"): Dar ştiu ce-i spurcatul !
GROPARUL: (iar intervine împăciuitor) Stai, stai, femeie, că-ţi faci păcate ! Ce faci? Insulţi un popă ? E păcat mare! Mare păcat !!! (mai primeşte câteva lovituri) Mare păcat, măi femeie, mare păcat.
MARGARETA: (sare în ajutorul Mamei, ridicând şi ea un măturoi.) Lighioană spurcată, ce eşti! Tu să nu vorbeşti de păcate, beţiv mizerabil! Tu l-ai pogorât pe tata în fântână şi ai scăpat funia...ca să-i iei locul aici. Bătu-te-ar, Dumnezeu, să te bată ! Pieri şi tu, Drace, în fundul iadului de unde ai venit!
GROPARUL: Cine ţi-a spus asta, nenorocito ?
MARGARETA: El, chiar el, înainte să-şi dea duhul ; D-zeu să-l ierte ! Dar eu pe tine nu te pot ierta în vecii vecilor. (Pune mâna dârză pe măturoi, chemând-o şi pe mamă în ajutor cu strigăte de luptă)
MAMA: (gata de atac) Hai, repede, Margareto ! Mâna acum pe măturoi, să scăpam de doi strigoi! Să-i frecăm cu usturoi. Să-i frecăm cu usturoi! (împricinaţii aleargă panicaţi, ies urmăriţi de femei...apoi linişte, pauză.)

Cele două femei revin, apoi, dezamăgite. Măturile li se par inutile şi le vor schimba între ele la fiecare replică)

MAMA: Of, of, of! Ce ne facem , vai de noi, fără ăştia (arată în direcţia plecării celor doi) de-s strigoi! Of, of, of! Vai de noi şi vai de noi,...
MARGARETA:(veselă) Hai să-i chemăm înapoi!
MAMA: (curioasă)Şi de ce-ar veni înapoi?
--- MARGARETA: (veselă, mimează un masaj) Să-i frecăm cu usturoi! Hai să-i chemăm înapoi! (Se duc după cei doi)

Cortina

În timpul aplauzelor se deschide cortina, iar cele două femei îi aduc pe bărbaţi legaţi de gât cu funii de usturoi; Margareta pe Preot şi Mama pe Gropar.

>>>CORTINA<<<

Pentru Caietul de sală

\"Dracu`(la) poartă sare\"

\"Dracu`(la) poartă sare\" de Valentin Mihai ar putea fi prin bunăvoinţa spectatorilor o comedie. Titlul calamburic nu complică relaţiile dintre personaje, ci dimpotrivă, încearcă limpezirea unor aspiraţii nemărturisite ale acestora în intenţia lor naivă de a se constitui în cupluri stabile.
Complementaritatea prsonajelor, însă, rămâne irefutabilă: Dracu, nu e înspăimântător, e jucăuş şi n-are intenţia de a sancţiona pe nimeni. Dracula nu e Dracu şi nici Dracu nu s-a întrupat în prietenul său. Dar pentru alinarea unor frământări ale unei constiinţe superioare, Voievodul are nevoie de geniul şi de spontaneitatea unui Demon. Mama, pentru a scăpa de obsesiile ei de mamă excesiv de grijulie şi pentru a-şi înţelege mai bine rostul, are nevoie de candoarea şi de isteţimea fiicei sale, Margareta. Preotului şi Groparului nu le pasă că ar putea fi alfa şi omega, cum nu ne pasă nici nouă.
Ca la orice comedie, e bine să râdem, dar să nu uitam de următorul

AVERTISMENT !!!

Consumul excesiv de umor dăunează grav mediocrităţii !!!

(Conform normelor C.C.E. )

Cenaclu Literar: