Interviu - Despre o carte

Interviu - Despre o carte

Dan Bosica: Nick, de un an şi jumătate, de când apare Atheneum, tu ai luat de obicei interviurile, cu puţine excepţii. Vreau să-mi încerc şi eu mâna...
Nick Sava: Nu prea ai ce învăţa de la mine. Nu sunt ziarist de profesie, nu ştiu să iau interviuri. Eu am fost reporterul numai din necesitate, din lipsa altor voluntari mai pricepuţi. De exemplu, interviurile luate de Adrian (Munteanu, n.b.) arată "mâna" profesionistului. Eu nu fac altceva decât să stau de vorbă cu anumiţi români din Vancouver şi, dacă mi se permite, să le consemnez răspunsurile. De obice îi întreb ce mă interesează pe mine, fără a avea în acel moment în gând ce ar interesa pe cititorii revistei - trebuie să recunosc. în asta constă lipsa mea de profesionalism. Un adevărat jurnalist va întreba numai, te rog să subliniezi, numai întrebări la care este sigur că cititorul va fi interesat să afle răspunsul.

DB: Atunci să fac ce faci şi tu, sperând totodată că răspunsurile tale vor interesa şi pe cititori. Ceea ce mă interesează pe mine acum este povestea lui Păcală.
NS: Da, Păcală. Dacă cineva m-ar fi întrebat acum doi ani dacă îmi trecea prin cap să scriu aşa ceva, aş fi răspuns cât se poate de convins Nu! începusem să scriu un roman, ca tot românul, dar ca puţini dintre români, aveam încăpăţânarea să scriu la el. Scriu şi acum, cred că am ajuns pe la o treime...Dar atunci a apărut revista. în toată această "salată comunitară jurnalistică" am alocat o pagină copiilor. Intenţia noastră era ca pe ea să scriem lucruri interesante copiilor, să publicăm din creaţia copiilor români din Vancouver - literar sau grafic. Nu a prea fost să fie... Şi am început cu publicarea unui basm cunoscut şi iubit din comoara creaţiei româneşti, Prâslea cel Voinic şi Merele de Aur a lui Ispirescu. Fiind lung, a apărut în două numere. Cu toate acestea, au fost părinţi care s-au plâns că în momentul citirii celei de-a doua părţi, copiii (şi ei înşişi) uitaseră începutul... Aşa am ajuns la ideea de a publica un "basm foileton". Dar care? Eu personal nu cunoşteam decât pe Păcală, singurul ciclu de povestiri de sine stătătoare, dar care continuă la nesfârşit. OK, exagerez puţin... Din păcate, nu am reuşit să găsesc niciunde o carte cu Păcală. Ulterior am găsit-o pe cea a lui P. Dulfu, în versuri, dar eu pornisem deja să-l public pe Păcală al meu.

DB: P. De la Petre?
NS: Nu ştiu. El a semnat întotdeauna aşa, doar P. Dulfu. O fi Petre...

DB: Şi atunci, cum a apărut Păcală?
NS: Cum am zis, din necesitate. Odată convins că doar Păcală se potriveşte cel mai bine, am început să caut texte originale. Negăsindu-le, mai mult din joacă, mi-am verificat memoria. Am încercat să-mi reamintesc întâmplările lui Păcală, aşa cum mi le povestise mama, pe cînd eram prea copil ca să le fi putut citi singur. Pe urmă le-am citit, într-o carte pe care am considerat-o mai târziu drept ceva de vis: toate bibliotecile susţineau că nu există aşa ceva! Cred, pe baza unor informaţii mai recente, că era vorba despre cartea lui Iosif Nădejde, "cu gravuri româneşti". Am auzit că o companie din State ar vinde-o, nu am ajuns s-o cumpăr...

DB: Deci, Păcală al tău este diferit?
NS: Nu chiar. Am memoria destul de bună, deci am reţinut întâmplările, chiar şi personajele... Dar restul, dialogurile, descrierile, reinterpretarea ideilor, îmi aparţin. Nu aveam cum să le copiez, nu aveam după ce - atunci aş fi publicat o compilaţie după alţi autori. Să ştiţi că se "poartă" aşa ceva, atât în ţară cât şi aici... A rezultat "un roman al lui Păcală", cum zice un critic literar român care mi-a scris o recenzie.

DB: Şi apoi?
NS: Am început să iubesc acest personaj. îl redescoperisem. Am început să mă conving că mesajul poporului român, transmis prin crearea lui Păcală, nu şi-a pierdut din valenţe. Este tot atât de necesar acum ca şi acum o sută de ani, când situaţia socială şi politică din ţară îi făcuse pe mulţi scriitori să se aplece asupra personajului şi întâmplărilor lui. Să-i amintim numai pe Eminescu, Creangă, Ispirescu, Slavici, dar şi alţi scriitori şi folclorişti mai puţin cunoscuţi - P. Dulfu fiind doar unul dintre ei. Iar poporul a început să povestească despre el încă de pe timpul fanarioţilor! Poate chiar mai înainte, unele scrieri îl duc chiar pe timpul lui Ţepeş! Şi totuşi, situaţia actuală din ţară, din lume aş putea spune, face necesară existenţa lui Păcală. Eu simt că el mai poate juca un important rol moralizator...

DB: Dar cum ai ajuns la o carte cu Păcală?
NS: Au fost două motive, întrucâtva contradictorii. Pe de o parte, eu aveam o tot mai mare bucurie scriind despre el. Probabil şi din onestitate faţă de revistă şi cititori, aveam grijă să am cât mai multe episoade scrise, ca nu cumva o situaţie personală să stopeze o rubrică permanentă. Aşa că pe vremea când în revistă apărea episodul şase, eu scriam deja la al cincisprezecelea... Atunci a apărut al doilea motiv: câteva discuţii cu unii cititori mi-au dezvăluit că Păcală nu este citit de copii lor. Mai toţi copiii români au uitat, sau sunt pe cale să-şi uite limba. Dacă mai înţeleg câte ceva, nici vorbă să mai poată citi! Cu excepţiile de rigoare, bineînţeles. Dar ei, părinţii, îl citeau cu plăcere, ba chiar încercau să îl povestească copiilor. Deci, apariţia lui Păcală în "pagina copiiilor" nu mai avea sens, dar nici încetarea apariţiei lui. Unde mai pui că mulţi cititori îmi mărtiriseau că îşi amintesc întâmplările lui Păcală - dar numai recitindu-le în povestirea mea. Deci, trebuia să îl fac pe Păcală apărut!

DB: Şi ilustraţiile?
NS: Tot de la revistă. Publicând primele întâmplări, ne-a fost extrem de dificil să găsim grafică potrivită pentru povestire. Cred că am avut doar două mai potrivite, o gravură cu o vacă, primită întâmplător de la un colaborator din România. Şi o gravură cu Păcală, apărută pe coperta cărţii lui Dulfu - ajunsă în sfârşit în mâna mea - eram la al şaselea episod din revistă... Am mai pus două ilustraţii pentru Mathias Gâscaru, personajul maghiar asemănător în unele privinţe lui Păcală... Aşa că am început să-i fac nişte ilustaţii - cum zicea Vică: tot te pricepi! Cînd am oprit publicarea lui în revistă, rămăsesem cu vreo opt episoade scrise, şi cu ilustraţii pentru ele... Nu am făcut altceva decât să-mi duc munca până la sfârşit. A rezultat cartea cu Păcală, titlul ei este "în care, Păcală...". Are 30 de capitole, cu 30 de ilustraţii color, peste 270 de pagini...

DB: O văd publicată în pseudonim. De ce Nicu Sabău?
NS: Să zicem că sunt mai puţin orgolios. Nu mă interesează "nemurirea" lui Nick Sava, ci a lui Păcală.

DB: Cum a fost cu tipărirea?
NS: Destul de greu. Prima încercare a fost local, bineîţeles, tipografia unde tipărim Atheneum. în primul rând ei nu tipăresc cărţi, mai precis nu au posibilităţi de legare a lor. Dar preţul a fost absolut prohibitiv! Cu 30 de ilustraţii color şi coperţile color, într-un tiraj atât de mic, ar fi costat o avere! Preţul unui exemplar sărea bine peste 20 de dolari... Nu am putut găsi nici o editură interesată în tipărirea unei cărţi în limba română, când în Lower Mainland trăiesc doar vreo 1500 de familii de români... Bad business... A rămas să mă duc în ţară, s-o public acolo.

DB: Cum este în ţară?
NS: Bănuiesc că mă întrebi legat numai de carte, căci altfel ne-ar trebui vreo trei numere să scriem cum este în ţară... E rău, este foarte rău! Deşi sunt mai multe librării, deşi se vând cărţi şi pe stradă, deşi sunt multe titluri - cu mult mai multe decât în 90. Deşi, sau tocmai pentru că sunt atâtea edituri. Ele fac business, scot cărţi pe bandă rulantă, de cele mai multe ori cu un aspect comercial execrabil... Ca să ţină preţul scăzut, desigur. Pentru că românii, prinşi sub tavalugul preţurilor, a inflaţiei, a sărăciei cronice, greu mai fac loc unei cheltuieli "ne-necesare", cartea. Cărţile clasice româneşti se publică în ritm galopant, pentru că sunt mai ieftine - nu trebuiesc plătite cheltuieli de traducere, drepturi de autor... Aşa se face că vezi în librării câte 5-6 ediţii (diferite, scoase de edituri diferite) ale operelor lui Creangă, Caragiale, Negruzzi, Hogaş... Şi mai ales Eliade, e la modă... Acestea se mai vând, se cer la şcoală. Apar şi multe traduceri, dar în tiraje mult mai reduse. Trebuiesc plătite drepturi de autor, traducătorul... Preţul lor saltă spre 10 USD! Prea puţini îşi pot permite să cumpere aşa ceva. Şi ce-i mai trist este faptul că majoritatea celor care îşi pot permite nu pun mâna pe carte. Poate doar pe cea de joc, prin cazinouri...

DB: Deci, viaţa autorilor de cărţi este destul de ingrată...
NS: Da, aşa este. Din cauza greutăţilor de difuzare a cărţii, editurile nu se obligă la difuzare. Deci, cu puţine excepţii, ele nu cumpără drepturile de autor, ca aici. Faci contract cu ele, îţi tipăresc cartea şi îţi pun în poală numărul de cărţi comandate. După aceea te speli pe cap cu ele. Nu există nici reţele naţionale de difuzare. O carte apărută la Bucureşti nu poate fi cumpărată la Iaşi, nici cea apărută la Cluj la Timişoara... Păcală a apărut în Braşov, în ţară nu poate fi cumpărată decât în Braşov!

DB: Atunci, cum se face?
NS: Cei mai mulţi scriitori - şi aici mă refer şi la marii scriitori contemporani! - publică în tiraje de neînchipuit. 300 de exmplare, 500... Cât îşi pot permite. Fac lansare de carte, speră să vândă acolo jumate... La prieteni, prodipendadă... Dacă au "nume", cum spuneam. Restul le vind din uşa în uşa, pe stradă... Cei din distribuţie cer până la o treime din câştig! Şi nu garantează nimic. Nu fac publicitate, nu le promovează... Ce râmăn se returnează autorului: un braţ de cărţi soioase, cu colţuri îndoite, cu pagini lipsă... Cheltuielile de redactare-tipărire se ridică şi ele la o treime. Singurul lucru de care se obligă editura este o lansare de carte. De multe ori şi aceea este făcută după ureche...

DB: Ai avut totuşi curajul să o publici în ţară...
NS: Da. Păcală este scrisă pentru români. Cum să fie citită dacă apare în Vancouver? Eu cred în destinul lui Păcală. Lucrurile se vor mai îndrepta în ţară... A mai fost un element care m-au determinat să o fac: am cunoscut în Vancouver doi bătrâni veniţi din ţară în vizită la rude. Bătrâni de la ţară, tărani adică. Au fost atât de entuziasmaţi de Păcală citit în revistă, că la o petrecere s-au apucat să-mi povestească întâmplările citite! Fără a şti că eu sunt autorul, bineînţeles. L-au iubit pe Păcală din prima clipă, era pe sufletul lor. Cum să nu-l public pe Păcală în ţară?!

DB: Crezi că vei avea câştig cu Păcală?
NS: Dacă fac bani, adică? Nici vorbă! Din cauza ilustraţiilor, preţul cărţii este foarte mare. Poate fi numită lucrare editorială de referinţă, dar nu cred că se poate numi un succes financiar. Au fost multe edituri care m-au refuzat, văzând manuscrisul. Mi-au spus din start că ele nu vor face bani cu aşa ceva. Sau au cerut preţuri destul de similare celor de aici... întâmplarea a făcut ca o prietenă de-a mea, aflând scopul călătoriei mele în ţară, să mă roage să-i împrumut manuscrisul. Eu am profitat de ocazie, cerându-i să mai facă o ultimă corectură - este profesoară de limba română. După vreo doua zile m-a sunat să-mi spună că nu a corectat-o... încă. A fost atât de prinsă de lectură încât nu a vut timp de caute greşelile... Şi să mă roage să nu mă supăr, dar a fost atâta de entuziasmată de carte, că i-a dat-o şi colegei ei s-o citească, după ce îi împuiase capul... Iar aceasta era, întimplător, soţia unui patron de editură. Care a citit-o şi el, la insistenţele soţiei. Aşa că pe când eu reveneam din Grecia, neştiind care editură să aleg, mă aştepta o ofertă: editura se oferea să mi-o publice la jumătate preţ faţă de orice altă ofertă! Mai mult, directorul editurii respective este considerat seful curentului "modernist" în Braşov, respinge literatura clasică promovând numai cea contemporană (cine îşi mai aminteşte versurile lui Adrian Boghziu, publicate în Atheneum acum un an, ştie la ce ma refer). Pot fi acuzat că m-am folosit de "pile"? Nu cred. Oferta a venit de la patron, nici nu mă cunoştea... Singurul lucru cunoscut de el atunci era Păcală.

DB: Crezi, deci, că va fi un mare succes cartea?
NS: în ţară cred că va fi un mare succes de critică. Aştept recenziile lor, dar sunt câţiva critici care au citit-o deja şi părerea lor este excelentă. Secretarul Asociaţiei Scriitorilor din Romania, filiala Braşov, domnul Topolog, spre exemplu, spune că este cea mai bună carte citită de el după 90. Din genul respectiv, bineînţeles. Cele mai multe cărţi care apar în Romania sunt manuale, analize politice, biografii... Şi multă religie. Deci, nu îmi fac griji privind epuizarea primei ediţii, apărută la Braşov. Problema pe care trebuie să o rezolv în continuare este distribuţia cărtii şi în alte oraşe mari, şi mai ales la sate.

DB: Şi în Vancouver?
NS: Aici aduc puţine volume, doar 200. O fac mai ales pentru cei care l-au citit pe Păcală în revistă şi vor să îi citească restul întâmplărilor. Deci, nu aduc suficient pentru toţi românii de aici. Este posibil ca volumele să se epuizeze, în ciuda preţului... Pe de altă parte, nu aduc prea multe pentru că ştiu că mulţi români de aici - să spun majoritatea? - nu îşi mai găsesc timp şi plăcere să se afunde într-o carte. Entertaiment-ul vine mai facil prin TV... O să o dau celor care vor s-o citească. Sunt convins că nu vor regreta această cheltuială.

DB: Deci, cât va costa?
NS: încă nu ştiu. Când va sosi, voi şti precis care sunt toate cheltuielile. Nu intenţionez să mă îmbogăţesc din Păcală, dar nici nu vreau să rămân cu o gaură în buget. Mai mult, banii rezultaţi vor fi folosiţi pentru a finanţa romanul la care lucrez. Cumpărătorii se vor putea considera "donatori" pentru acest scop. Vor avea, în schimb, un volum extrem de frumos, scris cu talent - zic eu mai putin modest - care le va bucura sufletele, care va putea fi citit sau povestit copiiilor, făcându-i conştienţi de marea moştenire culturală a poporului român şi, nu în ultimul rând, o dedicaţie din partea autorului pe copertă... Nu puţin lucru... S-ar putea ca această carte, tipărită în tiraj redus, să devină o mare raritate literară, peste timp. Dar poate nu, dacă va avea un mare succes... Oricum, vor afla mai multe amănunte la lansarea oficială de carte.

DB: Când şi unde va avea aceasta loc?
NS: Unde? Probabil la sediul BC-RCC. Când? încă nu ştiu, în curând. Se vor pune mesaje pe internet, care vor specifica ziua şi ora.

DB: Va fi tradusă şi în engleză?
NS: Mda... Asta-i o întrbare pe care mi-o pun eu însumi, dar la care nu am găsit încă un răspuns. Probabil este foarte dificil să-l traduci pe Păcală în altă limbă, tocmai pentru că este foarte românesc. Este român prin umor, prin efectul comic al întâmplărilor, dar nu în ultimul rând, prin limbaj. Noi înţelegem toate astea. Dar alţii? Cum să-i facem să înţeleagă că vânzarea unei vaci unui stejar nu este o tâmpenie. Că pentru român "codrul este frate", deci este normal să ne "înţelegem" cu vărul stejar... Cum să traduci expresia "ptiu drace!" care crează un efect comic toacmai pentru că este folosită în contextul dialogului cu un diavol? Şi exemplele sunt nenumărate. Cunoştinţele mele de engleză nu-mi permit să mă apuc de traducerea lui Păcală. De altfel, această muncă nici nu mă atrage, eu scriu româneşte, pentru că aşa simt. Mai lucrez şi la celălalt roman, care într-un fel este de aceaşi factură. îţi pot spune că personajele principale sunt însoţitorii lui Harap Alb....Dar dacă un român, care stăpâneşte foarte bine ambele limbi, ajunge să îl iubească pe Păcală tot atât de mult pe cât îl iubesc eu, îl va traduce. Va fi un mare succes publicitar, sunt convins de asta! Traducerea poate fi, dintr-un anumit punct de vedere, un foarte bun business.

DB: îţi urez mult succes. Mulţumesc pentru interviu.
NS: Eu îţi mulţumesc.

Dan Bosica