Matricea nepereche, de la virtual la virtuos



Nu ştiu dacă alţii vor fi simţit la fel, dar eu am fost şi sânt un iubitor al filmului, aceasta cea mai tânără dar şi cea mai dinamica dintre arte. Şi cum ar fi putut fi altfel, când filmul este adesea o evadare din cotidian (atât de necesară în lupta cu rutina), dar mai ales o poartă spre universurile unor oameni, locuri, acţiuni şi idei noi. Acţiuni şi idei noi de care avem atâta nevoie pentru a ne redefini personalitatea şi ideile, în permanenta lor confruntare cu matricea eului, a legilor realităţii şi prezentului, sau a promisiunilor şi angoaselor viitorului.

Filmul de ştiinţă ficţiune a fost reprezentat rareori, în mai toate cinematografiile lumii, prin realizări deosebite, acelea ce pot îmbina o lume străină şi stranie, cu un conflict credibil, şi cu efecte cinematografice ce pot ilustra extraordinarul. Rămânând nedrepţi cu câteva titluri, am putea cita în cinematografia americana câteva filme de excepţie, ca "Blade Runner", "Dune", "Total recall", "Dark City" (sursa de inspiraţie probabilă pentru "Matrix"), sau chiar "Terminator". Alături de capodoperele tarkovskiene "Solaris" şi "Stalker" în Europa, acestea au impus ştachete tot mai înalte atât densităţii povestirii cat si efectelor speciale adiacente. Un astfel de produs de exceptie al s.f.-ului modern este şi seria "Matrix", cu episoadele "Matrix Reloaded" şi "Matrix Revolutions".

"Matricea" pare a fi un film despre o cu totul altă matrice decât cea a eului, sau a organizării sociale, deşi individul şi relaţia sa de manipulat în societatea modernă pare ţesută de fapt în spatele luptei dintre virtualul impus tiranic şi realul aproape insuportabil.

Filmul "The Matrix" (Matricea), realizare a fraţilor Larry şi Andy Wachowsky, a fost lansat în 1999 şi a înscris imediat dupa apariţie un success remarcabil, atât la publicul american (şi internaţional) cât şi la critica de film. Filmul aducea o punere în scenă - de talent viguros - a unei acţiuni construită cu suspans inteligent, dialoguri captivante, miez filozofic, şi efecte speciale realizate impecabil. Mai mult decât atât, "Matricea" a şi inventat câteva trucuri vizuale frapante, cum ar fi acel "bullet-time" (când acţiunea pare filmată dintr-un referenţial cu timp dilatat, în care gloanţele se mişcă precum melcii, ...deci unde eroii se mişcă ultrarapid), sau secvenţele de lupte kung-fu filmate cu încetinitorul, sau cu stop-cadre într-un unghi total de 360, permiţând delectarea spectatorului cu "baletul" specific luptei.

Prezente şi în continuarea poveştii Matricii, respectiv în "The Matrix Reloaded", apărută pe ecrane în vara aceasta, efectele speciale rămân la aceeaşi ştachetă foarte înaltă - spre încântarea privitorilor.

în afara efectelor speciale însă, fie ele şi seducatoare, prima parte, "The Matrix", aducea subiectul fecund filozofic al oamenilor prizonieri (ai unui supercalculator ce-i foloseste pentru scopuri... energetice), prizonieri ce primesc la rândul lor - într-un somn/transă - visul unei realităţi modelate cu un manunchi sofisticat de programe inteligente. Iar asta în locul libertăţii de-a se confrunta cu ralitatea sumbra a unui Pământ nelocuibil, distrus de un cataclism nuclear.

Eroii principali în "Matricea" - acestă posibilă alegorie a realului actual - sunt mesianicul Neo (Keanu Reeves), Morpheus (Laurence Fishburne) - liderul eliberator, viteaza Trinity (Carrie-Ann Moss), perfidul agent Smith (Hugo Weaving), un misterios personaj cheie, femeia Oracol, în sfârşit numeroşi alţii, fiecare aducând tonuri şi nuanţe fine povestirii.

Acestora li se alătură în seria a doua, "Matricea Reîncarcată" (The Matrix Reloaded), personaje cu nume mitice sau doar insolite, ca Persefona (Monica Bellucci), Merovingianul, 'Fauritorul de chei' ('The key maker'), or Niobe, iar ca personaj special "Arhitectul" Matricii. Numele acestor personaje oferă adesea "codul" de crez şi acţiune al personajului respectiv: Neo este astfel cel ce promite un destin nou sclavilor aflaţi în puterea matricii, Triniti aduce rezonanţa biblică şi face ca grupul "proscrişilor" conduşi de Morpheus să pară un fel de neo-creştini persecutaţi religios. Morpheus (Morfeu în mitologia greaca este zeul somnului) este hacker-ul ce conduce acţiunea "trezirii" lui Neo (şi alţii) din somnul impus de matrice; în sfârşit, Persefona este mitologica soţie a lui Hades, zeul tărâmului locuit de umbrele celor morţi, iar în film este soţia temutului mafiot al informaţiilor vehiculate de matrice, Merovingianul, etc.

Prima parte a trilogiei Matricii (o a treia parte, "Matrix Revolutions", Revoluţiile Matricii, va rula în noiembrie 2003) punea o serie întregă de întrebări, întrebări legate de rolul de eliberator, potenţialul şi evoluţia lui Neo, de rolul şi autenticitatea Oracolului, în sfârşit întrebări legate de ţelul, mijloacele, şi şansele de reuşită ale grupului de insurgenţi conduşi de Morpheus. Desigur, şirul întrebărilor lansate de prima parte nu se oprea aici. Sunt şi nenumarate întrebări adiacente acestora, cum ar fi cele legate "ideologia" şi consistenţa universului Matricii, sau al mijloacelor de luptă pe care Matricea le va mai putea folosi pentru a opri un Neo ce învăţase deja să ocolească şi să îndoaie legi importante ale realităţii programate. La sfârşitul primei părţi găsim - în locul răspunsurilor la aceste întrebări - numai mesajul optimist al unui Neo (readus la viaţă -biblic - de sărutul iubitei) ce-a găsit calea de-a înfrânge agenţii Matricii, şi-şi propune să elibereze toţi prizonierii umani.

Partea a doua oferă răspunsuri parţiale la câteva din întrebările lansate în prima parte. Aflăm astfel că Oracolul este un program de rang inalt al Matricii (şi nu o fiinţă umană, cum s-ar fi putut presupune), că Matricea elaborează permanent programe noi (ex: agentul Smith ajunge să se duplice infinit, în timp ce personajele umane pot fi "îmbolnăvite" prin contact cu agenţii tip Smith şi transformate şi ele în agenţi, chiar Morpheus riscând astfel de a fi fost "infectat"). Mai aflăm că între programele noi şi cele vechi are loc o "luptă pentru supravieţuire" în interiorul maşinii (?!), Matricea atingând astfel nivele de "învăţare" cu totul comparabile cu cele din lumea realului şi... viului. Punctul culminant al asemănării dintre funcţionarea Matricii şi realitatea curentă apare prin prezenţa (şi discursul) Arhitectului Matricii, cel ce este prezentat alegoric ca un super program cu puteri demiurgice. Din destăinuirile Arhitectului aflăm că specia umană s-a remarcat prin cruzimi şi... lipsa de raţiune la scară planetară, Matricea având rolul de a opri alte probabile distrugeri ale planetei, iar revolta oamenilor împotriva Matricii - ca şi decimarea lor - a mai avut loc de câteva ori. De altfel, scopul lanţului de acţiuni ale lui Neo (sugerate şi ghidate de Oracol) este tocmai întalnirea cu acest Arhitect atotputernic - alegoricul Dumnezeu al realităţii impuse cibernetic.

în urma întâlnirii cu Arhitectul, lui Neo i se oferă alegerea între a salva (posibil) oraşul şi oamenii, ori a-şi salva iubita. Neo alege fără ezitare salvarea dragostei sale Trinity, în locul posibilei salvări a aşezării subterane a Zion-ului, a oamenilor.

Ca un element ciudat în contextual filmului, Neo nu încearca în vreun fel distrugerea acestui Arhitect, deşi faptul că Oracolul este doar un program al Matricii, ne-ar îndemna să credem că toată evoluţia lui Neo a fost doar un element de "feed-back", încurajat să existe chiar de către Arhitect. Neo ar fi, deci, şi el doar manipulat să acţioneze...

Dacă sugestia politică a filmului (şi ancorarea lui în cotidian) apare, spuneam, în cursul dialogului dintre Neo şi Arhitect (în fundal apar imagini ale lui Hitler, asociate cu ale preşedintelui actual al Americii), alegerea oferită lui Neo, "salvează oamenii, ori salvează dragostea", pare să fie alegerea esenţială a acestei serii, tot aşa cum în prima serie alegerea fusese, "alege bulina roşie, realitatea, ori bulina albastră, visul mincinos". Iar explicaţia sacrificării oamenilor ar putea fi aceea oferită de dansul cu aspecte de festivitate tribală (celebrând erotismul, iar nu dragostea), scenele dansului cu trimiteri senzuale fiind interferate de imagini ale scenei de dragoste dintre Neo şi Trinity - aceastea din urmă evocând o iconografică puritate. în sfârşit, alte sugestii biblice apar în scenele în care Neo este solicitat ca vindecator, sau în cea în care (tot el) o readuce la viaţă pe Trinity, operând cu mâinile goale în trupul devenit sub ochii lui Neo o simplă grilă, matrice informaţională.

în privinţa simbolului Matricii proriu-zise, aceasta poate reprezenta matricea de informaţie mediatizată cu care suntem înconjuraţi, Matrice ce ne poate ţine prizonieri ai intereselor marii finanţe prin simpla... filtrare a informaţiei, astfel ca cei mai mulţi dintre noi să nu rămânem decât contribuabili plătitori de taxe (şi nu... energetici, ca în film). O altă posibilă interpretare ar fi aceea a Matricii-Tehnologie, o matrice a cărei grilă este interpusă la fel de tiranic în vieţile noastre, şi care ne ameninţă tot mai vădit traiul prin poluare, riscuri tehnologice de tot felul, robotizarea modului uman de viaţă.

în aşteptarea ultimei serii a Matricii, nu-mi rămâne decât să sper ca locuitorii Zion-ului vor găsi totuşi o cale să renască, şi să-şi ducă traiul, chiar dacă primitiv, cel puţin în adevăr şi dragoste necomputerizată...

Dan Constanda