Decembrie - Obştea - Nick Sava

Decembrie - Obştea - Nick Sava

Înainte de a fi existat statul, a existat obştea. Dacă acest cuvânt are o origine slavă, intrat în limba română la venirea acestora, acum 1400-1500 de ani, cert este că predecesorii celor care au învăţat acest cuvânt de la venetici aveau în propria lor limbă un cuvânt care să descrie acelaşi termen. Dincolo de cuvânt, ei aveau în mod sigur o adâncă înţelegere a obştii, un sentiment de apartenenţă la aceasta.

Când a apărut ea, Obştea? Greu de ştiut. În Biblie nu se spune prea multe despre ea - poate unde era de origine străină... Urmaşii lui tata Noe au format popoare - dar nu se spune cum. Evoluţioniştii propun modelul animalelor care se civilizează treptat. Deci, Obştea ar fi o formă evoluată de turmă - idee susţinută de realitatea obştii româneşti contemporane.

Oricum, dacă animalele sălbatice de după Noe nu erau cu adevarat foarte sălbatice şi nici cu mult mai multe decât omul (Potopul o fi ajutat la aceasta), omul lui Noe (oricare din fii lui) ori a stat pe Arcă, ori s-a suit în pom, ori şi-a adunat roată familia şi s-a rugat lui Dumnezeu să-i apere de colţii fiarelor. Domnul Dumnezeu a dovedit că familia lui Noe este cea aleasă şi i-a păzit - chiar şi pe păcătosul de Canaan cu ai lui...

Deci, înainte de a vorbi de Obşte, putem vorbi doar despre familie. Familia era numeroasă, avea şi un patriarh (nu neaparat "preafericit") - sau poate o matroană, după unele teorii feministe mai noi. Membrii ei erau, probabil, extrem de iuţi de picior - scăpând adesea de colţi. Dar învăţaseră să se ajute şi singuri - probabil de atunci datează faimosul aforism: "Dumnezeu ajută pe cei ce se ajută singuri." Cei puternici îi ajutau pe cei mai puţin puternici - observaseră între timp că fără femei şi fără copii, era greu de supravieţuit. Doar nu puteau mai mereu să se ia de alte familii, răpindu-le pe "cei slabi". Ba chiar şi pe unii mai bătrâni, aşa, ca de 30 de ani, îi ajutau, mai ales dacă se ţineau bine, vânjoşi şi mintoşi...

Ei, cât s-au razboit ei cu animalele - care cam uitaseră ca Omul este Stăpânul, dar atacau doar una cite una - s-au descurcat ei. În faţa haitelor se refugiau în copaci, ca şi maimuţele, cele în care păcătoşii de darwinişti ne văd oareşce rude. Sau, când frigul a mai rîrit din păduri, acest adăpost natural foşgăind de animale fioroase, au găsit altul care le ţinea şi de cald, mai ales dacă făceau şi un foculeţ, prin peşteri. Unde, oricum, nu aveau decât un singur contracandidat - în afara semenilor lor, oamenii - ursus speleos. Dar acesta s-a prăpădit de mult, spre marea noastră satisfacţie... Ştiu că vă vine greu să vi-l închipuiţi pe de-alde Ham orbecăind prin peşteri, fugărit de vreun ursus, dar vă încredinţez că aşa s-au petrecut lucrurile. Chiar şi în viitoarea ţară a lui Israel (pentru Ham totul era la viitor...), cele mai vechi urme ale omului tot în peşteri se găsesc!

Se pare, însă, că unele familii aveau mai puţină grijă de cei slabi ai lor. De-ai lui Sem, probabil, altfel nu s-ar fi păstrat ura ancestrală împotriva lui până azi... Aşa că, la nevoie, vreun păcătos de-ai lui Sem dădea navală în peştera unui preacinstit de Ham să-şi ia cu "împrumutul" ba o nurlie, ba un copilaş isteţ... Ei, şi atunci, nevrând probabil să-şi amestece sângele ales şi pur cu cel al păcătosului, patriarhul familiei jefuite (deloc preafericit...) o fi strigat: "Basta!" şi s-o fi dus la cei de-un sânge cu el. Şi aşa, venind cei de-un sânge - care apă nu se face! - şi dând mână cu mână, toată floarea cea hamină, au format o gintă! Când or venit iaraşi prăpădiţii de atacatori păcătoşi, aceştia au avut o mare surpriză (neplăcută).

Iată cum au învaţat unele familii că o gintă este bună. Acum puteau vâna mai mult, animalele sălbatice - dacă nu acceptaseră domesticirea de bună voie şi nesilite de nimeni - o cam rupseră (la fugă), familiştii negentilici se dovedeau fără putere, Dumnezeu era cu ei... Trai nineacă, pre vorba unuia din altă gintă...

Numai că negentilicii şi-au spus, dindu-şi cu palmele bătătorite peste frunţile teşite: "Tii, frati-miu, da bine-i în gintă, heh!" Şi s-au îngentilit şi ei! No, acum nu-i bine. Fără măcar a bănui, ei (paşnici şi atacatori) ininţiaseră dezvoltarea ulterioară a întregii rase umane, care vor uni ginţi pentru a forma triburi, apoi triburi pentru a forma popoare... Vor apare state, supraputeri, uniuni, NATO, UE, USA... Totul de la un patriarh care şi-o fi spus într-o bună dimineaţă (dar poate era mai spre seară, sau poate nu era deloc bună...) că o familie, oricât de celulă a societăţii ar fi ea, tot mai bine îi stă într-o gintă. Bineînţeles dacă familia nu îşi are rădăcinile în Sicilia...

Asta după părerea unui gânditor bărbos care, împreuna cu alţi bărboşi (şi mustăcioşi) şi-a pus în cap să prea-fericească omenirea. După parerea altor bărboşi, care lasă această sarcină în grija Domnului, mai întâi şi mai întâi a existat poporul (ales) şi apoi triburile, familiile... De ginte nici nu pomenesc, nefiind latini. Oricum, noi nedorind să intrăm în polemică asupra acestui subiect spinos cu nici un bărbos, ne întoarcem asupra temei articolului, declarată încă de la început: Obştea. Cei ce doresc să continue în aprofundarea cercetărilor asupra originii gintei, respectiv a poporului, le spunem de pe acum: doar Dumnezeu o ştie! (asta ca să preîntâmpinăm orice critică legată de părerea noastră nu tocmai ortodoxă...)

Da. Obştea. Haideţi să va spun cum cred eu că a apărut aceasta. Să zicem (de ce n-am zice?) că un gentilic - nu contează dacă dreptcredincios hamit sau păcătos semit - alergând ce-o fi alergat de ceva sau după ceva (nu se ştie cu exactitate rezultatul) a stat oleacă să îşi tragă sufletul. Şi privind el aşa, oarecum tâmp, în jur, a avut o Revelaţie! Nu, nu i s-a arătat nimeni, nici măcar Sfântul Duh... dar memoria ancestrală - care pe atunci era mult mai proaspătă - i-a şoptit: "Iată o gură de rai!". Nu ma întrebaţi de ce i-a şoptit numai, dar, întrucit bietul gentilic abia îşi trăgea sufletul, nu cred că memoria o fi avut putere să urle...

Uitându-se gentilicul cu ochii împăienjeniţi în jur, o fi spus inteligent: "Îhî!" După care o fi adăugat: "Piciorul ăsta de plai este taman cum trebuie să fie. Se pot creşte şi oi pe el. Mi-oi aduce şi-o Mioriţă laie-bucălaie..." Şi n-a mai plecat, ba şi-a mai chemat şi nişte ortaci. Nu ştiu dacă primii sosiţi l-au tăiat, după bunul obicei omenesc, dar cu timpul s-au adunat mai multe familii. Acestea nu mai erau înrudite, deci nu puteau forma o gintă (nici măcar latină...). Legăturile între ei erau altele, nu de sânge. Începuseră să prindă drag de acel loc, de cocioabele pe care începuseră să şi le construiască în comun. Deşi Salubritatea nu fusese încă înfiinţată, mormanele de gunoi nu îi deranjeau în mod deosebit - cum nu ne deranjează nici azi .. Şi-au tras şi un ţarc în jurul cocioabelor - nu pentru a ţine înăuntru, ci viceversa... Cum multe lucruri trebuiau făcute de mai mulţi, căci de unul singur îl apuca toamna, au început să facă totul împreună. Mai ales să muncească împreună, să petreacă împreună, să se apere împreună... Mda, să trăiască împreună.

Aveau locuri de folosinţă în comun, şi locuri particulare. Fără ca acestea să vină în conflict. Nimeni nu-şi lărgea privatul în seama comunului. Înţelegerile deveniseră obiceiuri cu putere de lege. Nu că i-ar fi tăiat capul vreunuia care încerca ştirbirea Obştii, dar îl dădeau afară... Trebuia să fi cinstit în relaţiile tale cu ceilalţi, Obştea era mai importantă chiar decât propriile-ţi impulsuri egoiste. Pe atunci nu se putea trăi în afara Obştii... chiar şi mai târziu pedepsele majore se numeau "ostracizare", "excomunicare", "expulzare"... Ehei, acum, ce n-ar da jumătate din Romanie să fie "expulzată" undeva, prin vest...

La noi, la români, Obştea a fost o instituţie extrem de importantă. Poate cea mai importantă. "Ţara" a apărut abia în secolul 10-11, "Statul" abia în secolul 14. Până atunci Obştea i-a apărat pe români. Au trecut peste ea urgii după urgii, dar ea s-a tras sub poale de codru, pe culmi de munţi, şi a rămas. Locuri ocupate de Obşti înainte de venirea romanilor au rezistat ocupării. I-au integrat pe noii sosiţi, şi au rămas. Le găsim şi o mie de ani mai târziu, ba chiar două mii de ani mai târziu! Obştea a ţinut vie limba, tradiţia, cultura... Ea a hotărit că venise timpul să se adune în ţări, să aleagă domn... Ea nu a rămas ascunsă la nivel de sat, ci a format Obştea cea Mare. Când era nevoie, punea mâna pe armă. Când era nevoie, participa la alegeri. Ea îi făcea pe marii voievozi să fie Mari. Dacă le-a stat alături, au învins. Dacă nu, au pierit fără faimă...

Au trecut timpurile şi Obştea a fost din ce in ce mai ticăloşită. Mihai Vodă, ultimul mare domnitor căruia i-a stat alături, a robit-o. După Brâncoveni, domnii au fost străini de ea. Au dispreţuit-o, au înjosit-o... Au reuşit s-o dezbine. În micile zavere în care s-a mai ridicat, a fost singură şi a ieşit învinsă. Când a venit Regele, acesta a găsit o Obşte muribundă. Poate chiar mai slabă decât cea pe care o cunoscuse el în Germania. A încercat să-i insufle curaj, a antrenat-o în războiul de dezrobire, redându-i demnitate. Dar deja marii noştri clasici au notat nivelul scăzut de moralitate al obştii, adus acolo mai ales de migrarea masivă spre oraş. Cei care sperau ca ea, Obştea, să mai fi trăit la sat, se înşelau, şi atunci încercau, prin scrieri mai ales pasionante decât prezentând realitatea, s-o renască.

Au venit comuniştii şi au distrus complet Obştea româneasca. Era mai uşor de stăpânit aşa, adusă la nivel de turmă amorfă. Cei a căror datorie era să o ajute să infrunte vijeliile, aşa cum o facuseră de-a lungul istoriei bimilenare, au trădat-o de data aceasta. Intelectualii în primul rând, şi clerul... Acum? Vizita oricăruia dintre noi în ţară ne va convinge că acolo lupta fiecaruia împotriva tuturor, şi a tuturor impotriva fiecaruia, este norma. Fiecare pentru el... Gesturile frumoase sunt atât de rare încât sunt prezentate la TV drept curiozităţi... întâmpinate cu nepăsare, dacă nu chiar batjocură.

Şi totuşi, ţara îşi poate purta singură de grijă. Românii sunt atit de mulţi încât este nevoie de cataclisme ca să ajungă să gindeasca şi la altceva decât la propria lor prosperitate. Dar românii din Diaspora sunt în faţa unui astfel de clataclism. Aici ei sunt în pericolul de a fi asimilaţi de noua societate în care au decis să trăiască. Ceea ce românii au făcut de atâtea ori cu alte popoare, cu goţii, hunii, vandalii, avarii, slavii, bulgarii, cumanii, ungurii, pecenegii, tătarii, genovezii, ucrainienii, polonii, turcii, ruşii, grecii, armenii, mai nou cu germanii, italienii, englezii, francezii... este pe cale să ni se întâmple nouă, acum, aici. Ceea ce am reuşit să evităm de-a lungul istoriei, asimilarea noastră de către cei care s-au stabilit printre noi, mai ales de către unguri, se întimplă acum, din bună-voia noastră, mai peste tot în lume. Cei peste 10 milioane de români sunt pe cale să devină altceva. Cei din Moldova nu se mai recunosc români. Bucovinenii se rusifică, devin ucrainieni. Cuţovlahii greci, vlahii din Munţii Pindului macedoneni, albanezi sau sârbi, aromânii din quadrilater bulgari. În timp ce românii ajunşi în vestul Europei devin mai orice, iar cei din nordul Americii şi Australia britanici. O populaţie cât jumătatea populaţiei României este pe cale să dispară în câteva decenii. O treime din populaţia de peste 30 de milioane de români se va şterge - poate încă în viaţa noastră. Dacă cineva ar îndrăzni să distrugă o treime din poporul român, le-am sări de beregăţi! Dar o facem noi înşine, prin nepăsarea noastră...

Însă numărul românilor dispăruţi va fi şi mai mare, hemoragia de români din ţară se înteţeşte an de an, iar populaţia ţării îmbătrâneşte. Asta în timp ce alte popoare stau la ele în ţară, îşi apără fiinţa şi cultura, devin din ce in mai patriotice , pentru a rezista în faţa tăvălugului numit "globalizare"... Noi însă, noi considerăm "patriotismul" drept un cuvint gol, sforăitor, bun cel mult de tâmpiţii şi mincinoşii politicieni români.

Ce ne-ar putea salva? Obştea. Reînfiinţarea Obştei, revigorarea ei. Trecând peste interese de familie, dincolo de împărţiri "gentilice" pe bisericuţe, regăsindu-ne demnitatea de a fi român - popor ales între popoarele alese. Numai uniţi putem trece peste această încercare, cea mai gravă pe care a pus-o istoria în faţa neamului românesc. Apărând cultura românească în faţa tăvălugului "civilizator" venind dinspre TV, McDonalds, WallMart... Păstrând mai ales limba, fără de care nu mai suntem, prin jurnale, prin spectacole, prin teatru, muzică, filme, prin slujbe pline de har... Bucurându-ne împreună, muncind împreună pentru binele Obştii. Nu pentru a o ţine separată de cea canadiană, ci de a o ţine dinstinctă. După modelul celor a lui Ham, Avram şi Iacob...



Nick Sava