Ţara lui Murphy

Ţara lui Murphy

  (Din prelegerile profesorului Escu, neascultate de nimeni)

fragment 

...Şi pentru că v-am vorbit despre Legea Gravitaţiei, daţi-mi voie să fac o precizare: legile naturale nu au nevoie de aprobarea Omului pentru a exista. să nu credeţi că, până când un anume măr a tuflit peruca mai puţin faimosului - pe atunci - Newton, omul s-a ţinut de gard ca să nu cadă în cer... Spre deosebire de legile omeneşti - care se aplică după ureche şi în funcţie de interesele celor care le dau - Legile date de Dumnezeu acţionează egal asupra tuturor, fără a ţine seama de putere, pile, şpăgi... Să nu credeţi că aici mă refer doar la legile fizice, ci şi la cele biologice, economice, sau chiar interumane.

Multe din aceste legi nu sunt cunoscute marii majorităţi a celor asupra cărora acţionează. Pe unele le ştim după titlul dat de cei ce le-a descoperit, sau după numele dat lor de către lumea ştiinţifică. Uneori le ştim după numele „descoperitorului", alteori habar nu avem ci le-a formulat prima dată.

Dar să ne apropiem de un caz concret despre care aş vrea să vă vorbesc astăzi: Legea lui Murphy. S-au împlinit de curând două decenii de când un profesor de la vestita Universitate din Berkeley a făcut-o cunoscută şi, de atunci, Lumea a fost altfel! Putem crede că nici chiar el nu prevedea impactul pe care dobândirea acestei cunoştinţe îl va avea asupra umanităţii. Nu că ea nu ar fi acţionat asupra Omului. Ca şi alte legi (scrise sau nu), ca de exemplu faimoasa lege a „gheşeftului" (un şekel economisit = avere; un şekel irosit = faliment), legea numită astăzi „a lui Murphy" acţiona bine-merci asupra Omului, dându-i (de cele mai multe ori) peste cap planurile - făcându-l astfel pe Bunul Dumnezeu să se ţină cu mâinile de burtă de atâta râs.

Fără a încerca să verific dacă formularea acestei legi - despre care sunt sigur că aţi auzit şi dumneavoastră - vă este cunoscută, o să v-o dau pe cea care apare în Standard College Dictionary (SCD): „Principiul conform căruia dacă ceva poate să meargă prost, o să meargă." Da, ştiam că o să vi se pară cunoscute aceste cuvinte. De asemenea, mă grăbesc să vă asigur că nu voi intra în detaliile Legi care, fie vorba între noi, este mai multe, purtând nume diferite - pe care nici măcar eu nu le cunosc pe toate.

Datorită faptului că această  Lege acţionează indiferent de voinţa noastră în absolut toate orânduirile politice, sociale şi economice, neţinând cont de meridian, continent sau naţionalitate, devine evident de ce SCD a trebuit să recunoască că Legea are o „origine necunoscută". Şi cum această problemă m-a frământat ani la rând (cu prima ocazie o să vă arăt nişte poze în care puteţi constata cât de frământat am fost), îmi voi permite să lansez aici, în faţa dumneavoastră, în premieră mondială, o teorie proprie. Nu este încă Lege - mai ales pentru că nu i-am găsit încă o formulare matematică - dar sper că va fi recunoscută în lumea murphologilor drept „Teoria lui Escu privind Originea Legii lui Murphy"!

Bineînţeles, unii dintre dumneavoastră mă veţi putea întreba (la sfârşit, vă rog!) ca şi acei murphologi care vor trebui să îmi accepte - eventual - teoria; „Pe ce te bazezi?" Reamintesc, la sfârşit vă rog!... Pe ce mă bazez? Pe experienţa de viaţă, pe frământările prin care am trecut - v-am spus, voi aduce fotografii drept dovadă! - şi mai ales, pe multe informaţi care nu au ajuns la îndemâna altor murphologi. Dar să formulez mai întâi teoria, ca să putem trece la demontarea ei: „Legea lui Murphy nu putea apare decât în România - ceea ce s-a şi întâmplat". Eh? Vă las câteva secunde să admiraţi frumuseţea şi profunzimea acestei sentinţe care va face istorie!

Bun, acum putem trece la demonstrarea afirmaţiei mele. Pe ce mă bazez, adică... În primul rând, prin faptul că această Lege nu putea apare decât într-un spaţiu legendar, mitologic, ancestral - vechi de cel puţin două mii de ani - în care sacrificiul, suferinţa şi răbdarea populaţiei trebuia să se combine cu asuprirea şi aroganţa veneticilor. Un spaţiu care nu aparţine nici unui continent, ci este undeva, la mijloc de lume - în cazul nostru, între Europa, Pachistan şi America Latină. Da, aţi recunoscut deja: România!

Dar mai ales îmi bazez Teoria prin aplicabilitatea aproape nezmintită a Legii, de fapt, a multitudinii de legi, axiome, corolare, teoreme, aplicaţii, etc. adunate sub numele comun de Legea lui Murphy. Deşi nu le ştiu pe toate, precum am recunoscut anterior, să luăm câteva la întâmplare.

De exemplu, una din legi spune: „O acţiune care trebuie terminată neapărat astăzi, se va termina, eventual, mâine. De obicei, mâine se va constata că acţiunea nu era necesară." Vi se pare cunoscută această sentinţă? Desigur. O zicală populară (mai ales în ultimele câteva milenii) zice exact acelaşi lucru. Astfel că românii încep (eventual) câte ceva, fără a şti precis când vor termina. Şi dacă. Să nu mirăm atunci că românii „descopereau" feudalismul pe când alţii se pregăteau să intre în Renaştere, şi scăpau de el tocmai bine să intre în comunism. E drept, aici suntem concuraţi de fraţii noştri mai mari de la Răsărit - da, ăia de ne-au bătut de câte ori ne-au prins şi ne-au luat pâinea cu magiun... Aşa că „revoluţia industrială" este un termen mai curând fantastic, compus din doi termeni inventaţi de savanţii produşi la Ştefan Gheorghiu. Dar să trecem mai deoparte, acea teorie nu îmi aparţine şi nu are nimic de-a face cu Murphy.

Să mergem mai departe, lăsând deoparte mărturiile (scrise de istorici) pentru a ne scufunda în realitatea românească - în ciuda miasmei. Psihologia românilor exprimă mai bine ca cea a oricărui alt neam diferitele legi cuprinse în tomul lui Bloch. De exemplu, unde altundeva legea lui Pudder („Orice începe bine, se termină rău; orice începe rău, se termină şi mai rău) îşi găseşte o aplicabilitate ca în spaţiul mioritic? Ca să se ferească de urmările acestei legi, românii în general nu încep nimica, nici bine, nici rău. Oricum, în România tot rău se termină... Sau, chiar mai rău. Pentru că un corolar al Legii zice: „Cele mai sumbre aşteptări vor fi întrecute de realitate"...

Sau, să luăm Legea lui Sodd: „Dacă cineva începe ceva, va întâlni opoziţia celorlalţi." Eh? Vi se pare cunoscut? Cei din jurul nostru vor depune un efort dublu, triplu dacă se poate, pentru a ne pune piedici. Dacă totuşi reuşim să ducem la bun sfârşit iniţiativa, asta se datorează faptului că cei ce ni se împotrivesc îşi pun piedici reciproc...

Legea lui Murphy şi-a găsit aplicaţii şi în viaţa cotidiană a românului. De exemplu, v-aţi întrebat de ce în comunism românii au mâncat pâine unsă cu marmeladă? În clarviziunea lor, „tătucii" au ştiut că felia de pâine scăpată din mână va ateriza INTOTDEAUNA pe faţa unsă, iar că această probabilitate creşte direct proporţional cu valoarea covorului. Aşa că au înlocuit untul cu marmelada (mult mai uşor de ‚scos') şi au avut grijă să avem ţoluri ieftine - ferindu-ne astfel de accidente prea dese...

Sau, de ce nici un român nu se miră când meseriaşul nu va termina NICIODATĂ treaba la timp? Păi, conform Legii murphiene, el va scăpa din mână obiectul, materialul, unealta care-i va trebui în imediat momentul următor (mai ales dacă e pe o scară), iar aceasta se va rostogoli în cel mai îndepărtat colţ al încăperii. Aşa că românul va ridica fatalist din umeri şi va mai scoate un ban de-o cinzeacă - să mai ogoiască din amarul bietului meseriaş...

Sau, de ce ospătarii (de exemplu) nu dădeau niciodată restul? Păi cum să-l dea, dacă acesta (restul) se găsea ÎNTOTDEAUNA în ultimul buzunar căutat? E de la sine înţeles că la români numărul buzunarelor le depăşeşte de departe răbdarea...

Totuşi, această blestemată de Lege a lui Murphy îşi găseşte exemplificare mai ales acum, când celelalte legi ale ţării (votate eventual de Parlament în scurtele pauze ale absenteismului general) nu sunt aplicate, sau sunt - dar după „ureche"... De exemplu, este evident că „programele proaste TV sunt înlocuite de altele şi mai proaste" (legea lui Kilman). În România uneori programele proaste nu se înlocuiesc unele cu altele - ele convieţuiesc foarte bine, eventual pe canale diferite.

În economie aplică însă legea conform căreia „nu trebuie să te încrezi în miracole - ci să te bazezi pe ele." „Miracole" au loc, mai ales dacă persoane „sus-puse" îţi dă muniţia adecvată propriilor tunuri. E drept, pentru economia ţării „miracolele" sunt tot atât de rare ca şi ghioceii în toamnă... Guvernul aplică însă cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună legea lui Finagle: „Cu cât eşti mai confuz în idei, cu atât să le afirmi cu mai mare forţă." Destul să urmăreşti declaraţiile guvernanţilor pentru a te convinge de aceasta... Pe de altă parte, conform axiomei lui Wing - „Legile lui Finagle pot fi ocolite prin arta simplă de a acţiona fără a judeca" - în ţară s-a ajuns în situaţia absolută în care şi candidaţii, şi alegătorii acţionează fără a mai judeca...

Cei din opoziţie care - fie vorba între noi - aplică tot atât de consecvent axioma amintită mai sus - au dovedit pe propria lor piele altă lege: „Dacă explici totul suficient de clar ca nimeni să nu poată înţelege greşit - cineva va face tocmai aceasta:" De obicei, în România acest „cineva" este restul populaţiei. Deci, cu cât opoziţia arată mai vârtos cu degetul spre greşelile guvernaţilor, cu atât populaţia înţelege că este îndemnată să-i realeagă pe cei de la putere...

În sfârşit, zilele acestea România a văzut - cu ocazia rămânerii pe dinafara „graniţelor europene" - aplicarea altor legi. De exemplu, s-au convins că Legea bicicliştilor aplică extrem de bine ţării noastre: „(România) merge întotdeauna la deal - şi cu vântul din faţă." Bineînţeles, nimeni nu se întreabă cine ridică „dealurile", nici cine suflă „vânturile" potrivnice... Sau, dacă se întreabă, imediat o altă lege (prima lege a bridge-ului) va intra în funcţiune: „Partenerul este de vină." Aşa că parlamentarii de la Bruxelles sughiţă vârtos de vreo două săptămâni, cam de când au dat dovadă de miopie, refuzând să vadă meritele românilor (încă de pe timpul Sfântului Ştefan cel Mare) şi suferinţele lor (între timp, de atunci până acum, şi încă) care le dădea DREPTUL de a intra oricând şi oriunde (chiar şi în Europa). Ce contează câteva condiţii neîndeplinite - care, conform Legii lui Murphy, nici nu vor fi îndeplinite vreodată? Mai ales în Ţara lui Murphy...

Escu - Prelegeri neascultate
(Ediţia a II-a)Nota redacţiei:

 

Unul dintre cei prezenţi - a ţinut să menţioneze că nu este „murpholog" a întrebat: „Şi totuşi, de ce Murphy? Nu se putea Ion, sau Vasile, sau...?"
Profesorul a răspuns: „Vă înţeleg patriotismul rănit. Cred că principalul motiv a fost acela că cei de la Berkeley nu ştiu să ‚spele' cuvintele româneşti"
Trebuie să recunoaştem că acest răspuns i-a nedumerit pe foarte mulţi - aproape tot atât de mult ca şi „Teoria lui Escu". Doar dl...., decanul de vârstă a celor prezenţi - care a cam dormit pe timpul conferinţei - a dat cu înţelepciune din cap: „Aşa, aşa, pe unii nu-i spală toate apele Sâmbetei!"