Regina Maria

Regina Maria


[[wysiwyg_imageupload:79:]]

Quote:

Notă: încercăm să punem în această categorie, pe lângă personalităţile binecunoscute de noi toţi, şi alte caractere marcante din istoria şi cultura Românească, unele cunoscute mai bine de străini decât de noi, care din motive evidente (mai ales politice) nu s-au popularizat. Istoria trebuie cunoscută aşa cum a fost ea.



Regina Maria i-a făcut cunoscuţi pe Români printre străini mai mult decât politicienii timpului. Printre alte materiale ea a publicat o carte în engleză "The Country That I Love", în 1925, în Londra, ilustrată de Regina Elizabeta a Greciei, fiica sa. Cartea desigur este despre România.

Ceea ce va urma este munca unui autor englez, Eugene S. Bagger, care în cartea sa "Eminent Europeans" apărută la Londra şi New York în 1922, are primul capitol dedicat Reginei Maria a României. "M-am născut într-o ţară unde preferinţele pentru lucrurile româneşti nu este, ca s-o spun cu indulgenţă, o tradiţie comună," scrie Bagger. "Dar sânt mândru să afirm că anii de studii şi contactele personale au generat în mine o sinceră admiraţie şi afecţie pentru spiritul "României Tinere", acel adevărat spirit European care este reprezentat de oameni ca D-l Octavian Goga, poet, om de stat, umanist ... şi dacă înclinarea mea este spre lucrurile Româneşti ... este născută din credinţa mea în "România Tânără" ca o cetate de strajă a Latinităţii la porţile răsăritene ale Europei."

Capitolul despre Regina Maria tratează "acea doamnă foarte frumoasă, isteaţă şi energică într-un fel pe care lumea noastră bună nu l-ar considera normal. Vreau să-i asigur pe numeroşii mei prieteni Români - continuă Bagger - că ceea ce zic despre Regina lor în nici un caz nu este intenţionat să se refere la naţiunea lor."

O ultimă precizare; Regina Maria a avut un prieten intim Canadian, colonelul Boyle, care este şi el menţionat de către Eugene Bagger. N-am adus nici o modificare în text, însă a trebuit să fac alegerea materialului pentru a-i da cursivitate, neputându-l reproduce în întregime. Ce urmează (de aici încolo) este felul în care autorul şi-a văzut şi descris subiectul. Aşadar, de la Bagger citire:

Ea putea să fi fost Regina Angliei. Prinţesa Mary era de 16 ani atunci, fiica Ducelui de Edinburgh, al doilea băiat al Reginei Victoria. Era primăvară .. Într-o zi tânărul Prinţ George a venit la ea şi i-a spus doar aşa în acea manieră de neimitat, englezească: "domnişoară, ai vrea să fi soţia mea?" Ar trebui amintit că el a fost al doilea fiu al Prinţului de Wales .. Prinţesa Mary a refuzat să se mărite cu vărul ei primar. Au trecut lunile; apoi un an, doi ani - şi Prinţesa Mary era încă nemăritată. Era tânără; dar nu era prea bucuroasă în casa părinţilor şi când Prinţul Ferdinand, aparentul urmaş la tron, a cerut-o să devină mireasa lui ea nu l-a refuzat.

L-a iubit ea? A fost un fel de aventură . Pentru tânăra mireasă Romania era un nume - un nume sonor. Era derivat dintr-acelaşi cuvânt din care avem romanţă. Nu după multă vreme s-a simţit foarte singură cu soţul ei ce avea obiceiuri de burlac.

A avut un copil - un băiat, aşa cum trebuie să se întâmple în familiile regale; şi 12 luni mai târziu, o fiică. Apoi s-a frecat la ochi şi s-a uitat împrejur. Deodată femeia de 21 de ani a simţit o poftă de viaţă - în care să se scalde, s-o trăiască.

N-a fost un caz prea complicat. Prinţesa Mary (or, după cum îşi scrie acuma numele, Marie) a fost tare plictisită. A îceput să lege prietenii foarte neconvenţionale şi a fost criticată rău din cauza lor. Prinţesa Maria n-a fost prima soţie în istorie care dintr-o dată a simţit o dorinţă ca la micul dejun să vadă pe altcineva în faţa ei decât bărbatul.. Dintr-o clipită, fără să se consulte cu nimeni, şi-a lăsat bărbatul şi a plecat la părinţi în Gotha, unde tatăl ei domnea ca Duce. Câteva luni mai târziu se năştea Prinţesa Mignon (Margareta). Regina Elizabeta a dorit să-şi mărite nepotul, Printul de Coroană, cu una din prietenele ei, domnişoara Văcărescu. N-a reuşit. Regina Elizabeta nu o agrea pe Maria şi a fost bucuroasă s-o vadă că pleacă. Printul de Coroană, spre deosebire de soţia sa, avea inimă. De asemenea avea un simţ al datoriei puternic şi real. S-a manevrat o restabilire de relaţii. Prinţesa Maria s-a întors la bărbatul ei şi la curte.

Această reconciliere, mult mai mult decat căsătoria ei, a fost momentul hotărâtor al vieţii .. Acum se predă unei rutine. A început să picteze. "Sânt bucuroasă numai în zilele când am pictat două ore şi alte două ore am călărit." Pictura pentru ea a fost simplu o altă formă de exerciţiu, o scurgere a vitalităţii ei înfocate. Pictura n-a fost însă totul. Curtea română a fost o curte nouă, dar avea deja tradiţiile ei. Una din tradiţii a fost aceea a unei regine cultivate. Sub pseudominul Carmen Sylva, Regina Elizabeta a scris câteva cărţi, şi cărţile acelea n-au fost doar publicate ci s-au şi vândut. A fost exemplul Reginei "Carmen" care-a prefăcut-o pe Maria într-o autoare. Regina Maria a început să scrie cărţi în engleză, şi aşa realizând una din minunile vieţii ei; pentru că ea nu stăpâneşte complet limba engleză, ori o altă limbă, pentru c-a venit vorba. Nu neglijează însă nici-o ocazie să proclame lumii că ea este o prinţesă engleză; la cea mai mică provocare ea îţi va spune că-i Englezoaică şi cât de Englezoaică este ea. O Coburg pur-sange, ea n-are o picătură de sânge englez în vene. Pentru Prinţesa Maria literatura nu a fost un vehicol de exprimare a eului, şi nici chiar o cale spre măreţie, ci doar o supapă de evacuare, ca şi pictura ei, ca şi călăritul cailor. Se ducea la călărit în fiecare dimineaţă ... călărind ore în şir, fără a se îngrijora de loc de starea animalului. Nici o damă engleză n-ar fi putut face asta vreodată. Prietenului meu i s-a spus că nici un cal nu rezistă în grajdurile împărăteşti mai mult de trei sau patru luni. "N-am verificat," adaugă el "mortalitatea stenografilor cărora Maiestatea Sa îşi dictează cărţile, dar trebuie să fie ridicată."

Pe urmă Prinţesa a devenit Regină; şi prin coincidenţă războiul a început aproape în acelaşi moment. Pentru Maria a fost o coincidenţă fericită. S-a găsit pe sine. În sfârşit aici a fost dispozitivul de golire adecvat energiei sale nemărginite. Putea fi acum ocupată 24 de ore pe zi dacă dorea. Până acum ea a trebuit să se bucure de acţiune prin substituire în poveşti; acum ea putea juca un rol în a crea istorie adevărată. A vrut să fie tot timpul pe prima pagină, în fruntea ştirilor, cum zic Americanii. A zis că niciodată n-a fost aşa de fericită ca în timpul războiului; putea face întruniri, să organizeze societăţi de ajutor şi comitete de supraveghere, să conducă campanii pentru rezerve de război, sa prepare aprovizionări de Crucea Roşie, chiar şi să bandajeze răniţi - orice. Nici o femeie n-a avut o ocazie mai mare în război: şi ea a trăit-o din plin. Una din primele misiuni ce razboiul i-a aruncat pe umeri a fost mutarea. O mutare dintr-un oraş în altul nu-i o chestiune mică nici pentru o familie de clasă mijlocie. Este un eveniment ce marcheaza epoca în viaţa unei curţi. Înainte ca Germanii să străpungă frontul românesc s-a cerut un raport confidenţial al situaţiei militare. "Este Bucureştiul ameninţat?" a întrebat curtea. "Foarte mult," au răspuns în cor generalii. Regina Maria este o femeie iscusită "Trebuie să ne pregătim neapărat să mergem la Iaşi" a zis ea. Şi la Iaşi s-au dus.

Seara se dădeau mici concerte intime .. un violonist român, Enescu, ori o pianistă, Cella Delavrancea, cânta orice de la Bach la Debussy. Veneau misiuni de la guvernele aliate, Albert Thomas din Franţa, Gutchkoff, Ministrul de Război din Rusia, să stimuleze rezistenţa românească. Au fost primiţi bine dar n-a fost nevoie de ei: Regele şi Regina s-au decis. Armatele române vor lupta până la ultima picătură de sânge. La Iaşi Regina Maria, invelită toată în alb, cu o cruce cu diamant pe piept şi o cruce de culoarea sângelui pe albul vălului ce-i acoperea fruntea, a vizitat spitalele în fiecare dimineaţă. După amiaza dădea audienţe, ori politicienilor nativi în nevoie de o vorbă măgulitoare, ori diplomaţilor străini. Contele de St. Aularre a răspândit prin Europa vorba că în România este un singur bărbat, şi acela este Regina. Contactul cu războiul şi ororile războiului au făcut o femeie diferită şi mai bogată moraliceşte. A gustat puterea ... Doi bărbaţi au câştigat confidenţa specială a Reginei. Unul a fost Printul Ştirbei, descendent al unei familii domnitoare precedente a României. Celălalt a fost un barbat in kaki, colonelul canadian Boyle.

Printul Ştirbei n-a fost doar un prinţ adevărat, el a fost şi "Prinţ Fermecător." A fost foarte chipeş şi foarte bogat; el nu vorbea mult dar puţinul cât îl spunea era bun. În cel mai scurt timp a realizat o carieră militară strălucitoare; în câteva luni locotenentul a fost promovat colonel. Nici o recompensă nu-i prea mare pentru farmec. Prinţul Ştirbei s-a rugat Atotputernicului să-i trimită pe cineva să-l înlocuiască. Probabil el l-a inventat pe colonelul Boyle!

Cine a fost colonelul Boyle? Admiratorii lui l-au numit colonelul Lawrence al României, versiunea arheologului din Oxford ce devine om de stat, strategist şi erou al cavaleriei în Arabia.

Colonelul Boyle a venit din Canada. În România nimeni nu întreabă detalii. Tot ce-a fost întrebat a fost, "Cine eşti?" "Un colonel, în orice caz" a răspuns Boyle. "De ce să nu devi un erou?" "Sânt gata pentru orice misiune ce mi-ai da-o." A fost la începutul Revoluţiei Bolşevice în Rusia. Colonelului i s-a încredinţat misiunea de a elibera un anumit număr de Români din ghiarele Bolşevicilor. În România ei au să-ţi spună că colonelul Boyle a salvat 5, 50 ori 500 de vieţi în Rusia. În cazuri ca acesta este o chestiune de apreciere şi nu de fapte. Ce-o mai fi obţinut misiunea lui, un răspuns a fost clar. Colonelul Boyle a devenit sclavul Reginei. "Cand am văzut-o m-am simţit ca Paul pe drumul spre Damasc," se spune c-ar fi zis. Dar să nu sărim prea mult. Războiul continua încă. Germanii avansau, ameninţând frontul din spatele Românilor. Curtea a fost pregătită pentru stare de alarmă. S-au făcut planuri elaborate. Regele şi Regina se vor retrage într-un oraş rus. Armata română se va retrage în Caucaz de va fi nevoie, dar se va bate pentru fiecare metru de pamant.

Guvernul român, a semant o pace separată pe 7 Mai, 1918. Ţările mici trebuie să se asigure când se aventurează. Anumite familii scoţiene mari aveau fii în ambele tabere, Iacobiţi şi Whig, să-şi păstreze proprietăţile indiferent de care partidă câştigă. La fel ţările mici, al căror destin ţine de plăcerea marilor puteri, de obicei au două seturi de politicieni, gata să schimbe locurile după fluctuaţia rivalităţii internaţionale. Romania a avut un set de oameni de stat pro-Aliaţi care-au băgat-o în război. A mai avut şi un set de politicieni germanofili gata să ia puterea în momentul în care rivalii lor au plecat.

A mai trecut o jumătate de an şi Germania a fost înfrântă. Cabinetul lui Marghiloman a plecat, cabinetul lui Brătianu - vechiul cabinet de război pro-Aliat, s-a întors. Încă odată pacea domnea în Europa.

Regina a călătorit în Vest. Războiul s-a terminat, dar nu şi activităţile ei născute în timpul războiului. Călătoriile ei combinau plăcerea cu afacerile comerciale şi politice. Ea n-a încetat să muncească pentru ţară. Românii i-au cerut să cumpere locomotive şi material rulant, să vândă grâu şi porumb pentru ei. În Paris, pe langă nenumeratele participări la obligaţii sociale şi cumpărarea multor rochii, ea a găsit timp să discute cu fruntaşii industriali şi financiari nevoile României. Întodeauna era pe punctul de a conclude tranzacţii măreţe; puţine însă s-au realizat complet. Dar indiferent de asta rămâne faptul că Regina Maria şi-a desfăşurat măiestria ca agent de presă pentru ţara ei, măiestrie pentru care orice profesionist ar invidia-o. Ea "a vandut" România Vestului (ca sursă de informatii, ca reclamă).

"Când nu te poţi juca cu soarele şi luna te mulţumeşti şi cu stelele". Când Regele şi Regina României vizitează Londra ei au şi nu au multă companie. Cei mai buni prieteni ai lor sânt Lordul şi Doamna Astor şi sora Lordului Astor, Doamna Spender Clay pe care Regina Maria o place în special.

Cu Europenii Vestici a avut întodeauna un sens de nesiguranţă. Dar pentru ea exista un pământ al făgăduinţei - pământul făgăduinţei pentru toţi dezrădăcinaţii: America Toate nesiguranţele se spulberă, ca şi cum ar fi atinse de bagheta magică, în contactul ei cu Americanii. Atunci se află în apele ei. Ea este o femeie plină de viaţă - este foarte frumoasă, are imaginaţie, elan şi atracţie; ea este o personalitate şi dacă n-ar fi "cap încoronat", după cum spun cu regret ziarele Americane. Dar ea este o regină; şi pentru Americani ea reprezintă a opta minune a lumii, Sunamita, împlinirea visurilor republicane de 150 de ani, regina. Ea este întrunirea tandră a legendei şi realităţii; ea, autoarea poveştilor şi legendelor, o legendă ea însăşi, şi încă una în viaţă, o zână. Nu doar Regina este iubită de Americani: şi ea ii iubeşte. Este foarte conştientă de farmecul ei mai ales când este cu Americani. În ziua în care va păşi în America întregul continent va deveni un altar unde mirosul presei va înlocui tamâia. Da, pentru Regina Maria America este ţara posibilităţilor. Dar până şi în America se pot face greşeli mărunte. Din când în când ea trimite scrisori presei americane; şi de obicei alege greşit ziarele. Odată, în preajma uneia din cele câteva vizite planificate în Statele Unite dar care n-au avut loc, ea a trmis 435 de poze, câte una la fiecare membru al Congresului.

Totuşi, să nu fim necinstiţi cu ea. Scrisorile ei sânt lecturi excelente şi au o reală calitate literară. Işi adoră copiii - a fost prosternată de moartea fiului ei Mircea în zilele întunecate ale războiului. Dar nu poţi uita felul în care tratează caii.Îi omoară cu călăritul în trei luni.



Gheorghe Bogdan