În lucrarea „Freud, o viaţă pentru timpul nostru", apărută în româneşte la Editura Trei, istoricul american Peter Gay îl compară pe Freud cu Darwin făcând referire la modul în care ambii savanţi au scandalizat întreaga lume prin teoriile lor. Dar, dacă în ceea ce-l priveşte pe Darwin omenirea s-a mai liniştit, Freud încă naşte controverse de-a dreptul pătimaşe, fiind fie pus la stâlpul infamiei, fie adulat de-a dreptul.
Între mit şi blasfemie
„După o perioadă de controverse ascuţite, chiar şi bunii creştini s-au împăcat cu explicaţia deloc pioasă asupra felului în care omul a devenit om. În zilele noastre, Darwin şi-a câştigat un loc sigur în biologie", scrie Peter Gay. „Pe de altă parte, cu totul altfel stau lucrurile în privinţa lui Freud", spune biograful său. „Susţinătorii lui îl privesc nu doar ca pe un interesant cercetător al minţii care a adus câteva contribuţii folositoare, dar şi ca pe un profet de excepţie, ca pe un erou cultural. Opozanţii fervenţi ai lui Freud îl văd, în schimb, nu doar ca pe un psiholog dezorientat, ci şi ca pe un dictator, un mincinos, un înşelător -pe scurt, un şarlatan."
Peter Gay recunoaşte că nu este deloc uşor să fii biograful lui Freud, aceasta şi pentru că „obiectul" cercetării, Freud însuşi, ura până şi ideea de biografie. El şi-a distrus sistematic bună parte din corespondenţă şi chiar din lucrări tocmai pentru a le pune beţe-n roate celor ce şi-ar fi dorit după moartea lui să facă un ban cinstit de pe urma vieţii sale. Într-o scrisoare către logodnica sa datând din aprilie 1885, el nota nu fără umor: „Mi-am distrus toate notele ultimilor 14 ani, scrisorile, extrasele ştiinţifice şi manuscrisele lucrărilor mele. Dintre scrisori, numai cele de familie au fost cruţate", nota el. „O să-i las pe biografi să-şi bată capul cu asta. De ce le-aş uşura eu munca?", scria el, fără milă faţă de cei pe care-i numea „nişte oameni nenăscuţi încă, dar sortiţi deja eşecului."
Cu toate acestea, Peter Gay a reuşit cu succes să-l pună sub lupă pe Freud, fără patimă şi fără părtinire, având precizia şi detaşarea istoricului mai degrabă decât implicarea scriitorului. În cartea sa, Peter Gay îmbină fragmente din viaţa privată a lui Freud cu peisajul mai larg al istoriei mişcării psihanalitice din Viena sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX. Căutările şi îndoielile teoretice ale întemeietorului psihanalizei, prieteniile şi dezamăgirile sale, „disidenţele" jungiene şi adleriene, iubirea sufocantă pentru fiica preferată Anna, precum şi atitudinea faţă de feminitate, religie şi originile sale iudaice -toate aceste faţete ale biografiei freudiene sunt privite cu un ochi lucid de către istoricul american.
Deşi a încercat cu obstinaţie să-şi şteargă urmele, Freud nu a reuşit să distrugă chiar tot în urma sa, aşa că Peter Gay a putut face apel la numeroase surse de arhivă şi la sute de scrisori inedite. Documentarea sa a scos la lumină o serie de episoade şi aspecte mai rar evocate: constelaţia familială stranie - cu fraţi vitregi de vârsta mamei şi cu un nepot mai mare decât el - perioada de sărăcie lucie din tinereţe când a lucrat ca cercetător în biologie celulară, dar şi de după primul război mondial, psihanaliza fiicei sale Anna, pe care a supus-o cercetării încălcând astfel chiar unul dintre principiile de bază ale psihanalizei, şi anume acela că psihanalistul nu trebuie să fie un apropiat al analizatului, antiamericanismul său radical, gusturile sale literare şi artistice pasiunea pentru arheologie şi multe altele. Toate acestea fac din Freud un om demn de a fi chiar el psihanalizat. De altfel, cu un soi de plăcere exhibiţionistă, Freud însuşi se folosea pe sine drept cobai. „Puţini indivizi şi-au mărturisit sentimentele, ambiţiile şi gândurile răutăcioase cu atâta sublimă nepăsare faţă de reputaţia lor", este de părere Peter Gay.
„El şi-a dezăvluit şi analizat în detaliu unele dintre visele cele mai revelatoare şi şi-a înregistrat amintiri jenante ale primilor ani de viaţă. Pe de altă parte, şi-a condamnat impulsul de autodezvăluire. (...) Ca un cercetător curajos, el şi-a expus judecăţii publice cele mai intime stări, dar ca un bun burghez, şi-a apărat cu tărie intimitatea." Toate acestea fac parte din paradoxul Freud.
Biograful şi subiectul său
Fără să-şi idolatrizeze subiectul biografic („Am încercat mai degrabă să fiu precis decât fermecător", mărturiseşte el, istoricul american prezintă mizele lucrărilor care stau la baza psihanalizei, dar prezintă şi limitele analizelor aplicate dedicate, de pildă, lui Michelangelo şi lui Moise. Toate cercetările lui Freud sunt puse în contextul mişcării psihanalitice, de la Societatea Psihologică de Miercuri, cu Stekel, Adler şi Rank, la relaţia paternă a lui Freud faţă de Jung, numit de Peter Gay „prinţul moştenitor", până la eforturile de împăcare a psihanaliştilor britanici cu cei germani.
de Gabriela LUPU
sursa : http://www.romanialibera.ro
Comentarii