Festival Internaţional de Arte desfășurat la Brașov

 

Festival Internaţional de Arte desfășurat la Brașov

Dr. Păun Cornelia

Fiind în primele zile de vacanță, în Brașov, orașul natal, în care mi-am petrecut cea mai mare parte din viață, am avut ocazia de a admira un festival de artă, de cultură deosebit. Acest lucru s-a datorat faptului că în perioada 12-14 iulie 2013 s-a desfășurat aici a Vll-a ediţie a „Festivalului Internaţional al Artelor din ţările vecine României şi din Balcani , cea mai amplă manifestare a tradiţiilor din Balcani. Am ajuns în ziua finală a manifestării, după începerea spectacolului. Dansatorii cu frumoasele costume maghiare în culori de roșu aprins, ca petalele macilor de câmp, de verde intens ca al frunzelor de brad și alb imaculat se plimbau déjà pe stradă .

Când am ajuns în Piața Sfatului, evolua cu delicatețe grupul copiilor de etnie elenă din România. Figurile plăcute ale tinerilor, înveșmântați în costume naționale, te captau cu dezinvoltură și nu-ți mai puteai desprinde privirile de la aceștia. Dansurile s-au succedat alert, până la ultimul, cel mai fascinant, unul similar Ciulendrei, începută în ritm lent, apoi gradat, până la ritmul înnebunitor din final…

Grupul de elevi turci a reprezentat o apariție inedită, în primul rând prin vârsta foarte mică a membrilor săi și apoi prin faptul că, pentru mine a fost prima dată când am văzut fetele și băieții dansând în același grup, fără a se atinge totuși. Am văzut femei de origine turcă dansând senzual, în filme, dar totdeauna singure. La un spectacol bucureștean am văzut dansând bărbați turci, solitari. Acum, fetele aveau o grație similară japonezelor din dansul florii de cireș, păstrându-și fidel motivele și elementele etnice, la care persistă importanţa arhetipurilor de ordin cultural și social, dezvoltate pe parcursul unei durate istorice importante. Dansul popular îți transmite în mod miraculos , în scurtul interval în care-l urmărești modul de gândire, de viață, al etniei pe care o reprezintă . Dacă japonezele dansau de parcă ar fi plutit, ca niște apariții din vis, turcoaicele aveau o grație caracterizată de materialitate. Unul dintre băieții turci, în costum de sultan a interpretat un dans de luptă, plin de virilitate.

Fermecătoare a fost prezența frumoșilor studenți polonezi, parcă desprinși din basmele lui Andersen, cu un grupaj prelucrat, asemănător spectacolelor de operetă, predominând desigur polca. Costumele lor erau deosebite , reprezentând diferite porturi populare specifice, embleme ale culturii poporului, elemente de individualizare.

M-am gândit că și denumirea Festivalului de „Garofiţa Pietrei Craiului", exact acest lucru semnifică – evidențierea a tot ce este caracteristic unui loc, culturi, tradiții, așa cum garofița din această zonă este unică.

Dansul și costumele maghiarilor din Ungaria erau diferite de cele văzute la începutul spectacolului la dansatorii maghiari din România, aveau elemente specifice țării lor. Fiind adevărați reprezentanți ai folclorului autentic, pe care l-au moştenit şi pe care vor să-l ducă mai departe, bărbații erau maeștrii ai ceardașului. Aveau costume de culori diferite iar femeile îmbrăcăminte în care predomina albul, cu motive înflorate. Unul dintre ei, solistul era un adevărat balerin. Nu am mai văzut un ceardaș dansat într-un ritm atât de amețitor. Îi urmăream cu toții, vrăjiți, ritmul halucinant al picioarelor lungi, succesiunea neîntreruptă a mișcărilor ...

Finalul a fost marcat de ritmurile armonioase ale sârbilor, cu elemente comune celor oltenești, atât de cunoscute nouă …

 

 

Știri Atheneum: