Hai la doctorateee! Hai la doctorateee! - Gabriel Liiceanu

 

366

Invitație adresată

Domnului Adrian Curaj,

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice

Domnule Ministru,

Comitetul director al Grupului pentru Dialog Social v-a adresat recent invitația de a participajoi, 4 februarie, ora 17:00, la sediul GDS din Calea Victoriei nr. 120 la ceremonia de decernare a Premiului GDS pe anul 2015 domnului profesor Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității București.

Motivația Grupului sună astfel:

Se acordă Premiul Grupului pentru Dialog Social pe anul 2015 domnului profesor Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității București, care din 2012 până în prezent, în pofida imenselor presiuni politice şi administrative, a stat vertical în faţa imposturii intelectuale, demonstrând şi făcând publice plagiatele unor teze de doctorat realizate de înalţi demnitari ai statului român.

Ați fost anunțat în Invitație că ceremonia de decernare a premiului este urmată de dezbaterea Maladia plagiatului și anticorpii sistemului universitar.

 

Îmi imaginez că atât ceremonia decernării premiului, cât și tema dezbaterii ar trebui să reprezinte un punct de maxim interes pentru cel chemat, prin funcția lui de demnitar, să joace rolul cel mai important în însănătoşirea mediului academic şi în redobândirea prestigiului universitar în România. Cu toate acestea, ați declinat invitația. S-a căutat varianta potrivit căreia, în programul dumneavoastră, s-ar putea găsi totuși două ore pentru a vă avea alături de noi. Ar fi fost atât de mare nevoie să aflăm împreună soluția la o problemă care, din prima clipă a guvernului Dacian Cioloș, vă apasă mandatul! Refuzul dumneavoastră de a participa a fost reiterat.

Reînnoiesc, iată, invitația din partea Grupului, de astă dată ca moderator, alături de profesorul Andrei Cornea, al dezbaterii publice amintite. Îmi e greu să cred că, în calitatea dumneavoastră de slujitor (ministrum) al învățământului de la noi, vă puteți sustrage participării la discutarea unei probleme care angajează în mod direct destinele educației din România. Dar e puțin spus: de fapt  angajează, din 2012 încoace, cea mai teribilă fraudă dată pe față în văzul țării și al lumii întregi, teribilă pentru că autorii ei, în loc să suporte reprimandări și rigorile legii, urcă, deși hoți dovediți, treptele puterii sau rămân ani la șir, neclintiți, în vârful ei. Unde s-a mai pomenit așa ceva? E imposibil să nu vă dați seama că acest spectacol neverosimil, în care suntem distribuiți de ani de zile și pe care-l trăim ca pe un coșmar din care nu mai ieșim, ne macină fundamentele nației. Până unde – vă întrebăm și trebuie să ne răspundeți – se înalță protecția acestor infractori care joacă roluri de prim-miniștri, miniștri, generali, comisari, procurori, oameni politici etc.? Pentru că altminteri, dacă nu vreți să răspundeți, oricând poate apărea, în mințile obosite de minciună și de așteptări ale românilor, înclinate către cele mai disperate și neverosimile scenarii, bănuiala că ați fi unul dintre protectorii lor. Iată, vor începe să spună, au trecut trei luni și, în jurul hoților noștri de doctorate, domnul ministru Curaj lasă să plutească o tăcere pudică. Căci cine, dacă nu ministrul Educației, este chemat să curețe apele spiritului și să le redea limpezimea pierdută?

Aceasta e provocarea – una teribilă – sub care stă mandatul dumneavoastră. Nu se poate, odată ajuns în funcția de ministru al Educației, să nu fiți adânc îngrijorat de perturbările pe care virusul plagiatelor, pătruns în societatea noastră într-un mod spectaculos (prin inițiativele unui prim-ministru și ale unor demnitari ai statului), le-a produs în România. Îmi e imposibil să cred că asistați liniștit la ctitorirea publică, în clasa politică, a fraudei intelectuale în lanț. Nu vedeți ce se întâmplă sub ochii noștri chiar în aceste zile? Procurorul general, dl Tiberiu Niță, a trebuit să-și dea demisia pentru că a beneficiat ilegal de coloană oficială. În locul lui, interimar, a apărut un elev doctoral al lui Gabriel Oprea, dl Bogdan Licu. Plagiator, au stabilit ziariștii de investigație. Un doctor plagiator al unui conducător de doctorat plagiator îi ia locul, așadar, celui implicat în „afacerea Girofarul”. Senzația pe care ne-o dă această situație este că a fi plagiator a devenit o condiție de avansare. Sau, măcar, că a fi plagiator nu înseamnă mai nimic. Că a plagia este, în tabla de valori a ierarhiilor din România și a funcțiilor din stat, un fleac, un mizilic, un matrapazlâc, la care putem închide cu toții ochii, de vreme ce, ca plagiator, ești numai bun să iei locul cuiva intrat în vizorul DNA-ului.

Nu credeți așadar, domnule ministru, că a venit vremea să evaluați școlile doctorale din instituțiile militare de învățământ (Academia de Poliţie, Academia Militară, Academia Naţională de Informaţii a SRI), deci locurile din care pulsează, într-un ritm greu de urmărit, falsul intelectual, în care doctori plagiatori devin peste noapte coordonatori de doctorate plagiate. Nu se poate să alocați din bugetul de stat pe 2016 peste 37 de milioane de lei pentru Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, al cărei parinte fondator (august 2012), Gabriel Oprea, a fost dovedit ca plagiator de către președintele Comisiei de Etică a Universității București, același la a cărei ceremonie de premiere de mâine nu găsiți timp să veniți. (Spre stupoarea noastră, înființarea Academiei născute sub auspiciile amintite, a fost salutată de președintele Klaus Iohannis cu aceste cuvinte: „Sunteți cea mai tânără instituție de consacrare academică și de cercetare științifică”. De când, în țara noastră, consacrarea academică se face prin plagiate în lanț?)

Dintre expresiile frecvent folosite în „tranziție”, mie îmi place cel mai mult expresia „a pune botul”. Cred că ea răspunde cel mai bine unor realități apărute în istoria recentă a României. E folosită în mod curent pentru a numi fraiereala, păcăleala, dar mie ea îmi sugerează și irepresibilul, valul de instincte care-l mână pe animal – pe-un câine, de pildă – să se ducă, amețit de pofte, în direcția de unde vine mirosul de cârnați. Omul, spre deosebire de animal, nu „pune botul” la orice. El posedă cenzura judecății. Se poate abține. Animalul, livrat doar instictelor sale, e slab de înger. Omul nu. Animalul, de fapt, nici nu are înger. Doar omul are. Însă când e slab de înger, îngerul îl părăsește și-atunci, asemenea animalului, omul „pune botul”. Ceea ce-nseamnă că, biologic, a regresat, că gura lui s-a transformat în bot. Ei bine, intrați după ᾽90 în paradisul societății de consum, tot mai mulți români au fost părăsiți de îngeri, au început să semene cu animalele și „au pus botul”.

Așa s-a întâmplat și cu cei care, de la un moment dat încolo (nu putem, din păcate, preciza exact momentul – să fie din vremea lui Mischie?) au pus botul la doctorate. Bunuri și ele. Bunuri spirituale, fine. Ce, doctoratele erau numai pentru „aleși”? Pentru niște intelectuali infatuați, care umblau cu nasul pe sus pentru că acolo, între ei, la universitățile lor, își dădeau titluri unii altora? Ce – și-au zis politicienii noștri – credeți că nu ne putem face și noi academiile noastre cu școlile lor doctorale? Adică cum? Numai unii să aibă dreptul la titluri? Nu trăim într-o democrație? Și-acolo unde încape un mandat de deputat, un epolet și-o stea, de ce n-ar merge și-un titlu de doctor? Titlul ăsta este la o adică o formă de răsplată și de firitiseală pe care ne-o dăm unii altora, așa cum ne dăm nouă decorații și cum le dăm uneori secretarelor noastre chiar Steaua României.

Fapt e că cineva din clasa politică a observat la un moment dat că se pot „da doctorate”, așa cum se dădeau pe vremea lui Ceaușescu măsline, să zicem. S-au „băgat” doctorate. Și, de vreme ce „s-au băgat” și „se dădeau”, a devenit o modă „să iei”. Primul om care a luat focul, în comuna primitivă, l-a dat și altuia. Doar nu era să se bucure doar el de-un lucru care nu costa nimic. Așadar, primul care a luat la noi doctoratul fără să facă ceva pentru el și care a simțit în asta afacerea la pândă s-a gândit să-l dea și altora.: „Na, bă, și ție un doctorat – și-o fi zis omul nostru – că și eu l-am luat de pomană!” Bun, te poți întreba, dar ce preț să mai aibă un doctorat pe care și tu l-ai primit fără să faci nimic? Păi prețul pe care i l-au dat, de-a lungul anilor și secolelor, proștii care au muncit din greu ca să-l ia.

Oricum, așa am ajuns, din plagiator în plagiator, să fabricăm doctorate pe bandă, așa cum, la o adică, putem fabrica la nesfârșit bani calpi cu o mașină de falsificat bani. Acum ne scăldăm în doctorate. Luați! Care mai vreți, frații mei  din clasa politică, armată și poliție, doctorate? Sunt ieftine! Ce spun eu? Sunt pe nimic! Doctorateee! Hai la doctorateee! Și așa a apărut fabrica de doctorate a generalului Oprea.

Sigur, în conceptul și proiectul ei se ascundea o hibă. Întreprinzătorul de doctorate furate nu s-a gândit că s-ar putea să vină momentul în care pe piață să se descopere că doctoratele furate elimină în atmosferă un grad intolerabil de toxine. Că posesorii lor ar face bine să se descotorosească cât mai repede de ele, așa cum a încercat și bietul nostru fost prim-ministru să se descotorosească de titlul ăsta blestemat la care, în mod neinspirat, pe vremea când nu se băgaseră ghilimelele, „a pus botul”. Ce n-a făcut, săracul, să scape de el! După ce s-a zbătut vreun an să deslipească de pe el eticheta de plagiator, s-a zbătut altul ca să scape de titlul însuși. Numai că de titlul de doctor, odată ce l-ai luat, nu mai poți scăpa, tu cu de la tine putere. Nu poți spune că te-ai răzgândit. Că de mâine nu mai vrei să-l porți. Nu e așa simplu. Trebuie să ți-l ridice cineva. Iar la noi nu s-a găsit nimeni atât de milos încât să-l ușureze pe Victor Ponta de suferința doctoratului său. Ați fi putut-o face dumneavoastră, dar nu ați vrut. Acum, așa stând lucrurile, s-ar putea ca și domnul Oprea să ajungă să fie detestat de toți cei pe care i-a momit cu miros de doctorat. Și care, slabi de înger, „au pus botul”. Se pare că a venit momentul în care nu mai știu cum să-și redobândească libertatea față de un lucru pe care l-au primit pe nimic.

Nu-i așa, domnule ministru, că toate astea sunt comice dacă n-ar fi tragice? Pentru că există lucruri pe lume cu care nu se poate glumi. Cu granițele unei țări, de pildă. Iese război. Nici cu granițele intelectului și cu isprăvile spiritului nu se poate glumi. Pentru că atunci se amestecă grâul cu neghina, prostia cu inteligența, cinstea cu hoția, meritul cu potlogăria. Vom fi conduși atunci de șmecheri, de proști, de hoți și de impostori, pe scurt, de oameni nepregătiți și necizelați pentru a conduce. Și, cum spuneam, atunci se surpă fundamentele nației. Abolind granițile intelectuale, ne-am pomenit invadați și ocupați din interior.

Este puțin probabil, domnule ministru, să nu vă dați seama, de la nivelul funcției pe care o aveți, că o asemenea degradare a titlului de doctor este un mod de a disprețui, umili și bajocori pe toți profesorii și cercetătorii din România care au muncit ani și ani pentru a-și câștiga prestigiul universitar. Prin fișa dumneavoastră de post sunteți obligat să ne apărați demnitatea academică. Avem dreptul să știm care este proporția acestei fraude intelectuale răspândite de-acum în viscerele universităților românești. Trebui să știm dacă noi ăștia, care am trudit câte cinci ani pentru a ne lua titlul de doctor, am devenit între timp minoritari în raport cu doctorii-instant. Altfel spus: în muzeul universitar românesc, în clipa de față, falsurile sunt mai numeroase decât lucrările autentice? „Doctorii” din familia Ponta-Oprea&Co sunt, în clipa de față în țara asta, mai mulți decât urmașii marilor universitari ai României? Căci nu-i puteți lăsa, pe oamenii care fac cultura acestei țări, să joace de la egal la egal, în aceeași ligă, cu echipele infractorilor dislectici. Propuneți-le acestor impostori o ligă separată: Liga doctorilor plagiatori. Și-o semnătură pe măsură: doctor-plagiator.

Despre toate acestea și despre altele asemenea (ce caută în CNADTCU persoane care au cauționat plagiatul lui Victor Ponta? Sau: e adevărat că dumneavoastră sunteți membru indemnizat al Academiei amintite de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale?) – dar în pricipal despre ce veți face pentru a distruge rețeaua de impostură intelectuală care s-a-ntins peste țară dându-ne de rușine – ați fost invitat să stăm de vorbă. Iar dacă simțiți că nu sunteți în  stare să întreprindeți nimic, că ghemul este prea încâlcit pentru puterile dumneavoastră și că nu-l puteți descurca, rugați-l pe prim-ministru să găsească pe cineva care poate s-o facă. Căci îndurarea noastră a ajuns, între timp, la capăt.

Încă sper că în fotoliul care v-a fost rezervat pentru după-amiaza dezbaterii nu va rămâne doar un cartonaș cu numele dumneavoastră.

NOTA EDITOR: Intre timp, domnul Adrian Curaj a anuntat ca va participa in aceasta seara la dezbaterea Maladia plagiatului și anticorpii sistemului universitar

 

sursa : http://www.contributors.ro/editorial/hai-la-doctorateee-hai-la-doctorateee/