Jules Verne, omul care a devenit un mit

http://www.maxicours.com/img/2/7/9/2/279259.jpg

 

Jules Verne, omul care a devenit un mit

Anul 1905, 17 martie. Albert Einstein trimite spre publicare articolul sau privind „producerea si transformarea luminii”, articol care, 16 ani mai târziu, va fi cel invocat oficial pentru a i se acorda Premiul Nobel pentru Fizica. O saptamâna mai târziu, pe 24 martie, la Amiens, în mijlocul familiei, se stinge, linistit si senin, Jules Verne. Ce formidabila transmitere de stafeta! De la omul care „inventeaza” un nou fel de literatura, care transforma stiinta în roman, înflacarând, „alimentând” cu imaginatia sa pasiunea a nenumarate generatii de tineri care în final au ales cariera stiintifica sau tehnica, la omul care, practicând efectiv o asemenea cariera, a zguduit o lume întreaga prin conceptiile si ideile sale. Omul care, într-o mare masura, a transformat stiinta în super-spectacol. Dupa un secol, Albert Einstein si Jules Verne sunt doua „brand names” în profesiile carora s-au dedicat. Asupra atâtora, si scriitori si fizicieni, unii dintre ei nume foarte mari, se asterne uitarea. Despre Einstein si despre Jules Verne se vorbeste si astazi însa ca si cum ar fi în continuare cu noi. Pe Jules Verne, daca este sa îl citesti, îl citesti la 18 ani si îl recitesti apoi la tot felul de alte vârste, gasind în el de fiecare data „ceva” pe care nu-l observasesi si pe care de abia atunci îl întelegi cu adevarat. La 18 ani citesti despre Einstein si continui tot asa, pâna când îti faci curaj si îi citesti chiar lucrarile lui. Si daca îi pui pe amândoi lânga tine, îti dai seama ca, de fapt, nu prea exista nici o diferenta între „Fantezia Speculativa” a lui Jules Verne (expresie pe care mi-a propus-o Cristian Tudor Popescu într-o emisiune „Ultima Frontiera” a Televiziunii Alpha, în loc de conventionalul „stiintifico-fantastic”) si „Gedanken Experiment”, „experimentul gândit”, pe care l-am învatat de la Einstein. Nu cred ca Einstein l-a citit pe Jules Verne. Dar nici nu cred ca s-ar supara ca îl are alaturi în Revista noastra, în încheierea Anului Fizicii. Tot ceea ce a prevazut Jules Verne ca se va întâmpla, ca se va descoperi, s-a realizat. Si atât de mult si atât de multe din cele prevazute de Einstein s-au dovedit corecte, încât avem suficiente motive sa credem ca vom ajunge sa traim si împlinirea tuturor profetiilor sale stiintifice. Inclusiv ultimul sau vis, în care gravitatia si electromagnetismul devin o singura forta…

Cum se naste un vizionar

Jules Gabriel Verne s-a nascut la 8 februarie 1828 la Nantes, port prosper la Atlantic. A mai avut un frate, Paul, si trei surori, Anna, Mathilde si Marie. Parintii erau prin traditie oameni puternic legati de mare, ceea ce avea fara îndoiala sa-i influenteze scrierile viitoare. Mama sa, de exemplu, Sophie Allotte de la Fuye, facea parte dintr-o familie nanteza avuta, care numara printre membrii sai navigatori si armatori… Dar destinul sau pare hotarât înca de la nastere: îi va urma, ca avocat, tatalui sau, Pierre. Chemarea marii însa avea sa se manifeste foarte devreme: copil fiind (11 ani) încearca sa se angajeze pe o nava comerciala cu destinatia India ca îngrijitor, dar este prins si readus acasa. La 19 ani este trimis sa studieze dreptul la Paris. Acolo însa se naste în el o mare pasiune pentru teatru. Tânarul Verne are certitudinea carierei sale viitoare: va fi scriitor. Se pune pe treaba si în curând i se publica prima piesa scrisa de el. Dar… dezastru! Tatal sau este scandalizat si drept consecinta nu-i mai trimite nici un ban. El se îndârjeste însa si atunci îsi propune marele tel al vietii sale: sa scrie carti si sa faca bani din vinderea lor!

Îsi termina totusi studiile de drept, dar se hotaraste sa nu urmeze cariera de avocat a tatalui sau. Atras de lumea literara pariziana, el are un sustinator si mentor în prietenul sau … Alexandre Dumas. Tatal! Autorul celor Trei Muschetari! Visul sau este ca într-o zi sa devina la fel de celebru ca si acesta! Asa ca renunta total la cariera juridica si continua sa scrie piese de teatru si poezii si chiar sa lucreze ca dramaturg la Teatrul Liric. Nu se poate spune însa ca si-ar fi gasit un drum al lui: “Mai mult studiez decât scriu, pentru ca întrevad sisteme noi”. Asteptând succesul, lucreaza ca un nebun! Si pâna la urma succesul vine. Este anul 1863, are 35 de ani si mai ales are sansa sa-l întâlneasca pe editorul parizian Pierre-Jules Hetzel care îi accepta manuscrisul unui roman intitulat “Cinci saptamâni în balon”, primul roman din lunga serie “Voyages Extraordinaires”, la care va lucra cu un entuziasm neîntrerupt timp de 42 de ani. Ajungând, spre sfârsitul vietii, sa spuna un lucru superb: “Scopul meu a fost sa fac un portret al Pamântului si nu doar al Pamântului, ci al întregului Univers, caci uneori în romanele mele mi-am transportat cititorii departe de Pamânt. Si în acelasi timp am încercat sa ating un ideal de stil.”

Lucrurile nu sunt însa simple de la bun început. Trebuie, evident, sa traiasca, asa ca banii si-i câstiga altfel: scriind scurte articole pe teme stiintifice si istorice pentru o populara revista a vremii. Subiectele si le gaseste petrecându-si mult timp în biblioteca, citind carti, publicatii stiintifice si ziare (în special în domeniul geologiei, astronomiei si tehnicii). Si asa îi vine o idee extraordinara: de ce nu ar “amesteca” documentatia tehnica pe care o strânge într-un nou tip de roman, un “roman de stiinta”, cum îi spune el la început. Sa amestece deci fictiunea cu principiile si informatiile stiintei! “Povestind” despre cele mai noi descoperiri, expeditii si experimente ale momentului, folosind tehnica unor scriitori extrem de populari: James Fenimore Cooper, Sir Walter Scott si Edgar Allan Poe. Este drept ca si terenul si momentul erau propice: Franta înregistra un entuziasm fara precedent pentru stiinta, tehnica si expeditiile cele mai nebunesti. Într-o epoca de rapid având al industrializarii si dezvoltarii tehnologice, savantii, inginerii si exploratorii deveneau de pe o zi pe alta eroi nationali! Aceasta pe de o parte, caci pe de o alta, lunga perioada de control excesiv al tarii de catre biserica romano-catolica crease o enorma cerere de informatii si educatie în domeniul stiintelor…


Entuziasm!

„Cinci saptamâni în balon” a fost primit favorabil. Iar atitudinea cititorilor s-a transformat într-una de adevarat entuziasm o data cu aparitia romanelor urmatoare: Calatorie spre centrul Pamântului, De la Pamânt la Luna, 20.000 de leghe sub mari, Ocolul Pamântului în 80 de zile, Insula misterioasa, Mihail Strogoff… Un contract „de sclav” cu Hetzel: trei romane pe an! Si, lucru mai putin cunoscut în afara, Jules Verne a publicat si o geografie ilustrata a Frantei!

Vorbeam de primirea favorabila si entuziasm: s-a gasit urmatoarea remarca facuta la data de 16 iulie 1856 în Jurnalul fratilor Edmond si Jules de Goncourt (premiul care le poarta numele este si astazi cel mai important acordat anual în Franta în domeniul literaturii): “Dupa ce l-am citit pe Poe, am avut revelatia unui lucru pe care criticii se pare ca nu l-au remarcat… o noua literatura, literatura secolului XX, a miraculosului stiintific; imaginatia sub impresia analizei; povestiri fabuloase… o literatura în acelasi timp monomaniaca si stiintifica… Cu lucrurile jucând un rol mai important decât fiintele; cu dragostea, împutinata de bani în romanele lui Balzac, cedând locul altor surse de interes. Romanul viitorului va spune povestea lucrurilor care se afla în creier mai curând decât în inima si umanitate…”

Cum scria Jules Verne? Nu începea niciodata o povestire fara sa stie cum se va termina. Scrie de la început desfasurarea ei, apoi o studiaza în toate detaliile. Note nesfârsite, unele de câte un singur cuvânt, pe coloane. Numai când stie perfect ce urmeaza sa se întâmple, porneste la scrierea cartii. Trimite la tipografie un manuscris perfect, fara nici o corectura – cere însa nu mai putin de opt corecturi, dupa aceasta! Nu face nici un rabat când este vorba de stil – totul trebuie sa fie fara greseala. Se culca în fiecare seara la opt; se trezeste devreme si lucreaza pâna la prânz, în cochetul sau birou de la etajul doi al casei din Amiens, unde se stabilise dupa casatorie.

Si visul i se împlineste: traieste din banii câstigati din vânzarea romanelor sale. Obiectivul sau – sa scrie carti pe care tinerii sa le poata citi cu folos. Citeste, la rândul sau, tot timpul, dar niciodata nu va pretinde cumva ca ar fi un om de stiinta. Când nu stie ceva, când are dubii, se duce “la oras”. “Sfatuitorul” sau, sursa de informatii stiintifice, este Joseph Bertrand, matematician. Si asa îi reusesc toate povestile: o schema perfecta, o combinatie fara precedent între informatia stiintifica si o cascada de incidente si accidente, ca sa reluam titlul unuia din capitolele din “20.000 de leghe sub mari”, unele din ele de o îndrazneala uluitoare. Tot uluitoare este si popularitatea pe care o câstiga Jules Verne – depasita poate doar de cea a lui Victor Hugo. Ajungând, astazi, sa fie autorul cel mai tradus din lume, dupa Agatha Christie.


Prieteniile stiintifice si intuitiile esentiale

Un alt monstru sacru al literaturii de anticipatie, celebrul Ray Bradbury, spunea ca Jules Verne simbolizeaza întreaga istorie a omenirii. Traind într-o epoca marcata de progresul stiintei, el poate fi considerat un fel de profet modern. Tehnologiile care umplu paginile cartilor sale exista astazi toate, subliniat! Nici una însa nu exista pe vremea sa! Geniul sau, pentru ca despre geniu este vorba, îi da o forta extraordinara în a-l aseza pe om fata-n fata cu sine însusi. Cu toate puterile sale, cu toate provocarile carora trebuie sa le faca fata, cu toate limitarile si, de ce nu, cu toata vulnerabilitatea sa.

Toata viata a continuat sa se documenteze si aici se afla sursa principala a informatiei sale. Dar îsi discuta proiectele cu prietenii si rudele. Printre ei, varul sau Henri Garcet, matematician, Jacques Arago (explorator si frate ale ilustrului fizician si astronom François Arago) si Félix Tournachon, pe care parizienii îl cunosteau sub pseudonimul sau “Nadar”, unul din pionierii fotografiei, pasionat calator cu balonul si mare aparator al “Societatii pentru încurajarea calatoriei aeriene prin mijloace de zbor mai grele decât aerul”. Nadar nu doar ca i-a trezit pasiunea zborului, dar l-a si introdus în cercul sau de prieteni ingineri si oameni de stiinta: Jacques Babinet, inventator al primului aparat de masurat umiditatea, sau Gabriel La Landelle, autor al unui model de elicopter, folosit mai târziu de Jules Verne însusi. Asa a reusit el sa-si adune toate informatiile necesare pentru scrierea celor Cinci Saptamâni si tot la fel a procedat si pentru romanele urmatoare! Asa si-a „hranit” intuitiile care aveau sa marcheze generatiile urmatoare.

Iata doar câteva nume, dintre cele mai celebre: Iuri Gagarin, primul om în spatiu, si Neil Armstrong, primul om pe Luna; William Beebe, inventatorul batisferei, care îl mentioneaza ca prima sa sursa de inspiratie; Amiralul Richard Byrd, celebrul explorator polar; Hermann Oberth si Constantin Þiolkovski, parintii rachetelor moderne… Si ceea ce este aproape uluitor, nu doar tehnologiile prezise s-au realizat, ci si modul în care ele au ajuns sa fie folosite, cu bunele si relele sale! O asemenea capacitate de previziune, asa cum s-a observat, nu poate avea decât o singura explicatie: modul în care a înteles el fenomenul stiintei si tehnologiei.

Asta ca sa nu mai vorbim de “coincidentele”, de pilda din cele doua romane despre zborul spre Luna: afara de corectitudinea vitezei calculate de el pentru desprinderea de Pamânt, “ghiuleaua” trimisa de el spre Luna, cu cei trei ocupanti ai ei (tot atâtia câti a avut si Apollo 11!), a fost lansata din Florida, nu departe de Cape Canaveral si a revenit pe Pamânt la 5 km (!!) de locul unde a amerizat Apollo 11.

“Ceea ce un om este capabil sa imagineze, alti oameni se vor dovedi capabili sa realizeze”, a spus Jules Verne. Influenta lui a fost atât de mare asupra atât de multor oameni de stiinta, ingineri, inventatori, încât s-a ajuns sa se vorbeasca despre intuitiile care genereaza realitatea - self-fulfilling insights. Si, în fond, nu acesta este “efectul” marilor si adevaratilor vizionari?!


Si totusi…

…în 1879 are loc o schimbare impresionanta: apare romanul “Milioanele Begumei”. Un moment de rascruce în imagistica verniana. Stiinta, cum aparea în romanele de pâna atunci, este buna, dar abuzul de stiinta si tehnologie, abuzul, mai ales, de puterea pe care acestea ti-o dau, corupe! Dupa moartea bunului sau prieten Hetzel, entuziasmul lui Verne pentru progresul stiintific si tehnologic îmbraca haine noi si laturile negative încep sa fie scoase în evidenta.

Doua personaje simbolizeaza în acest roman cele doua fete: unul bun, nobil, generos, dezinteresat, francezul (evident!) Dr. Sarrasin; celalalt eminamente rau, neamtul Herr Schultze. Sa nu uitam ca ecourile razboiului franco-prusac nu se stinsesera – alegerea celor doi este astfel naturala pentru Verne (cu plusul de malitiozitate care îl face sa-i acorde francezului particula dr., în timp ce neamtul este pur si simplu Herr…!). Ce se întâmpla? Amândoi primesc o mare mostenire pentru a cladi o citadela ideala în zona salbatica a nord-vestului american. Ce vor face? Sarrasin construieste un sat perfect pasnic, utopic, în timp ce Schultze ridica o fabrica semanând mai curând cu o fortareata, pentru productia de tunuri si alte super-arme! Pâna aici se poate spune ca “profetia” este una “normala”. Si ca nu trebuia sa fii mare vizionar ca sa-ti imaginezi asa ceva. Ceea ce urmeaza este însa diferit! “Evolutia” preconizata de Schultze este una în care cei slabi, elementele slabe ale rasei umane, sunt exterminati! În locul lor se va ridica o noua clasa conducatoare de oameni supertehnologici. Über-mensch, spune chiar el! Nazism curat! Prefigurarea supraomului si a dictatorului care aveau sa-si faca aparitia peste câteva zeci de ani, nu prea multe, este cutremuratoare. Cum a fost primit romanul? Cum va asteptati? Prost! Un aer de pesimism în ceea ce priveste stiinta era exact contrariul a ceea ce publicul astepta de la el. Atacarea acestui gen de probleme politice era prea mult!

Constient de riscul comercial, Verne nu renunta însa la schimbarea sa de atitudine. Moralitatea omului si responsabilitatea sociala sunt teme care revin din ce în ce mai des. Ba chiar sunt, pentru prima oara în cariera, “inventate” personaje, eroi, care nu au nici un fel de pregatire stiintifica!



Nota: În acest articol au fost folosite fragmente din cartea “Povestile stiintei”, Editura “Cartea de buzunar”, Bucuresti, 2004.


http://stiintasitehnica.com/?menu=8&id=393

 

http://www.linternaute.com/livre/magazine/ces-auteurs-qui-ont-change-le-monde/image/verne-livres-magazine-1017884.jpg?1337039061

Știri Atheneum: