Cu FINE ARTS TRIO prin România



O întrebare, firească, a oricărui cititor, vine de la început: cine este FINE ARTS TRIO ?

Răspuns: iei un violonist din România, Titus Munteanu, şi doi instrumentişti americani: violoncelistul Nicholas Toben şi pianista Susan de Kam, toţi trei de 21 de ani, şi alcătuieşti cu ei un trio cameral. Gruparea lor într-o formaţie nu este întâmplătoare; toţi trei sunt studenţi, în ani diferiţi, ai Facultăţii de Muzică de la "Hope College", Holland, Michigan, S.U.A., undeva între Chicago şi Detroit, pe malul marilor lacuri care despart America de Canada.

După ce câştigase, până la terminarea liceului, patru Olimpiade Naţionale şi premii I la toate concursurile organizate în ţară, românul nostru a ajuns în America printr-o bursă pe care talentul său i-a dat dreptul şi posibilitatea să o câştige, instalându-se şi acolo în frunte, pen-tru că e greu să-i găseşti rival, iar felul în care cântă, ceea ce se simte că vine din interior, captivează şi încântă.

Titus este acum în anul III. Cu Nicholas, violoncelist din anul IV şi cu Susan, absolventă în acest an a colegiului, cu specializarea pian şi orgă, a alcătuit o formaţie de muzică de cameră pe care au botezat-o FINE ARTS TRIO. În scurt timp, datorită disponibilităţilor pentru un asemenea gen de muzică, a conexiunii sufleteşti şi a seriozităţii în pregătire, trio-ul s-a remarcat în cadrul manifestărilor organizate de "Hope College", începând apoi să susţină recitaluri proprii în săli de concert, biblioteci şi biserici. Profesorul universitar, violoncelistul şi dirijorul Richard Piippo, cel care a stat la baza constituirii grupului, scria in CV-ul lor: "cei trei interpreţi demonstrează pasiune în interpretare, forţa expresivă şi armonizare între partide. Ei sunt muzicieni împliniţi, cu statut deplin, care pot cânta în orchestră, pot interpereta muzică de cameră şi pot susţine recitaluri solo, ceea ce demonstrează talentul lor şi profunzimea dobândită în interpretare.

Când Titus Munteanu a hotărât, în această vară, să vină acasă, la Braşov, în vacanţă, s-a gândit să nu vină cu mâna goală, ci cu membrii trio-ului, pentru un şir de concerte. Ideea a fost îmbrăţişată rapid şi cu plăcere de colegii lui americani care urmau astfel să ajungă pentru prima oară în Europa. Bănuiau că va fi o călătorie palpitantă, plină de noutăţi, într-o ţară care, după valoarea colegului lor român, înţelegeau că are îndelungi şi fructuoase tradiţii europene.

Aflând de această idee şi cunoscând aprecierile pe care grupul începuse să le dobândească dincolo de ocean, cei din ţară au înţeles ime-diat că s-ar putea produce un adevărat eveniment muzical. Aceasta pentru că, mai ales din cauza dificultăţilor financiare, foarte rar se vede şi se aude în România o formaţie străină. Doar câte un solist, sau câte un dirijor, uneori de calitate îndoielnică, se mai întâlnesc pe scenele de concert româneşti.

Mi-am asumat sarcina de organizator - deşi intuiam dificultăţile pe care urma să le întâmpin - şi împreună cu persoane din conducerea Radiodifuziunii Române, am reuşit să alcătuiesc un turneu de opt recitaluri în locuri pe care numeroşi instrumentişti şi le doresc, dar în care mulţi nu reuşesc să ajungă într-o viaţă întreagă. S-au găsit şi câţiva sponsori, ceea ce nu a fost cel mai lesnicios lucru din lume.

La rugămintea lui Titus, primul recital s-a desfăşurat în ziua de 4 iunie în sala Liceului de Artă din Braşov, instituţie în care profesoara Maria Mireanu i-a pus pentru prima dată vioara în mână, la 7 ani, şi în care, cu aceeaşi profesoară îndrăgită şi recunoscută ca un al doilea părinte, avea să studieze timp de 12 ani. Trebuie să remarc aici că gestul unui fost elev de a reveni în şcoala de unde a plecat şi în care a deschis ochii spre lume, nu numai ca simplu vizitator, nu numai pentru a strânge mâna unor foşti profesori şi a privi băncile de altă dată, dar şi pentru a-şi manifesta, prin munca lui şi statutul la care a ajuns, recunoştinţa, se întâlneşte extrem de rar. Titus Munteanu s-a gândit la un asemenea gest şi el spune destule despre bogăţia lui sufletească. Trio-ul a fost primit pe măsură la primul lor concert în România; cu flori din partea fostei maestre, cu îmbrăţişări şi lacrimi, cu semnificative învăţăminte despre importanţa unor legături spirituale, despre re-cunoştinţă.

A urmat, in 11 iunie, un recital la Muzeul de Artă din Braşov, sub egida Filarmonicii din localitate. Sala plină, ovaţii, bis-uri şi auto-grafe. Apoi a început periplul prin ţară, cu şase popasuri semnificative; 12 iunie, sala Palatului Culturii din Târgu Mureş; 14 iunie, recital în castelul de la Arcuş, lângă Sfantu Gheorghe, o fostă reşedinţă a lui Ceauşescu, devenită acum Centru de Cultură. După acest popas s-a por-nit în cea mai grea parte a turneului: 17 iunie, în sala Radioului din Cluj, recital transmis la radio în direct; în 18 iunie la Bucureşti, în su-perba sală a Muzeului George Enescu, poate cel mai reuşit dintre concerte, în opinia membrilor grupului. A urmat, a doua zi, 19 iunie, recitalul susţinut în sala de concerte a Radiodifuziunii Române din Bucureşti, concert transmis în direct pe "Radio România Muzical". La acest recital au participat critici de specialitate, muzicieni şi oameni de presă care şi-au manifestat exploziv aprecierea faţă de calitatea inter-pretării. Ecoul recitalului nu avea să întârzie. Un temut critic muzical, Dumitru Avakian, recunoscut pentru exigenţa aprecierilor sale, nu odată lansând în presă verdicte aspre la adresa unor evoluţii îndoielnice, avea să scrie, în 22 iunie, un articol în ziarul naţional "Curentul" în care nota :"Tinerii muzicieni americani, studenţi grupaţi în FINE ARTS TRIO, au făcut dovada unei temeinice pregătiri muzicale cam-erale. Unitatea formaţiei, coeziunea de ansamblu a acesteia, este întreţinută în baza unei impresionante, a unei eficiente comunicări, o comunicare de bun, de foarte bun nivel profesional ce poate asigura perspectiva unei excelente fiinţări de lungă durată. Am avut revelaţia valorii unei comunicări atent pregătite, inteligent construite în baza unei educaţii temeinice privind cântul în ansamblu. Este tipul de comunicare ce asigură calitatea numeroaselor ansambluri americane camerale şi simfonice, a ansamblurilor constituite în baza competiţiei, a comunicării, a coeziunii responsabile."

Ultimul recital al turneului întreprins în România de "FINE ARTS TRIO" s-a desfăşurat în 21 iunie, în sala Filarmonicii din Sibiu. Grupul a fost invitat să revină, iar Titus Munteanu să cânte ca solist al Filarmonicii în stagiunile viitoare.

A fost un turneu consistent, obositor, dar încărcat de succes şi, cu siguranţă, de plăcute aduceri-aminte. Pentru americani, o mulţime de momente şi de locuri văzute au însemnat satisfacţii şi neaşteptate surprize. În Romania mai există încă ospitalitate.

Dincolo de tot şi de toate, pentru noi rămâne o realitate: s-a demonstrat încă odată că românii nu sunt cu nimic mai prejos decat alte naţii. Şi în muzică şi în alte domenii, spirituale sau nu. Numai că ei, abia ieşind de puţină vreme cu adevărat şi liber în lume, trebuie să depună de trei ori mai multe eforturi decât alţii pentru a-şi afirma calităţile şi a obţine locul pe care-l merită. Imaginea noastră, încă şifonată şi imprecis conturată, mai ales în contemporaneitate, în care prea des, unii semeni aruncă jegul unor comportări şi interese murdare, are nevoie de îmbunătăţiri şi de clarificări. Asemenea manifestări, precum turneul grupului FINE ARTS TRIO, o formaţie multinaţională, în care un român se evidenţiază, sunt ideale mijloace de a scurta distanţele, de a ne corecta propria imagine, de a ne apropia de statutul unei lumi pe deplin civilizate, în care vârfurile noastre au intrat deja.

Descătuşarea de inhibiţii, puterea de muncă, voinţa sunt atribute obligatorii pentru ca românii să nu ramână mereu pe ultimul plan. Când reuşesc să-şi adune aceste calităţi, recuperarea pare posibilă. Se mai pune şi dramatica realitate a exodului vârfurilor tinerei generaţii peste hotare, imposibil de limitat atâta vreme cât vor mai exista enorme diferenţe de condiţii în pregătire şi de perspective după incheierea studiilor.

Din fericire, aşa cum s-a întâmplat în cazul grupului FINE ARTS TRIO, talentele noastre se mai şi intorc, ca să aducă o gură de oxigen şi să ne dea speranţe într-un mâine mai apropiat de normalitate, cu o visată egalitate în privinţa şanselor şi a răsplatei, pe măsura valorii pe care, nu de puţine ori, reuşim să o demonstrăm.