Întâmplări din apropiere

Perioada prin care trecem este caracterizată în general de multă blazare, descurajare şi inevitabilitatea fatalităţii, toate acestea datorate... creditelor! După atacuri furibunde la galantarele magazinelor în perioada sărbătorilor de iarnă, iată că a venit şi scadenţa, adică chitanţele ajung la... maturitate şi trebuiesc să înceapă a fi plătite. Şi nu noi suntem de vină! Păi sistemul, fir-ar să fie. Te duci în mall, ieşi cu 3 card-uri de magazin şi cinci sacoşe cu produse care de fapt nu-ţi trebuie; nu-ţi ajung banii, îţi dau cei de la credit cards o suplimentare ca să fii fericit! Tot ţi-ar mai trebui, faci o linie de credit la bancă şi se rezolvă. Salariul vine în zece zile, nu-i nimic, te duci la "Money Mart" şi oamenii zâmbitori îţi dau un avans în cash ca să ai până la leafă. Cu atâtea "sirene" care-ţi cântă dulce la ureche trebuie să recunoaşteţi şi dumneavoastră că tentaţia de a cheltui e mare şi de multe ori cădem cu sfială în mirajul sindromului „shop ‘til you drop".

Da, sistemul este de vină şi o să plătească el odată şi odată... Până una alta suntem deprimaţi că suflă vântul prin poşetele şi buzunarele noastre. La o privire mai atentă ajungem să credem că poate că într-adevăr există o conspiraţie multinaţională, nord amerciană - „Big Brother" - care ne transformă în marionetele unor concerne şi puteri suprastatale... Şi ca să nu credeţi şi dumneavoastră ca Samanta, că în lunile astea de iarnă m-am „dilit la cap", să mă explic:

Peste tot anunţuri pentru cărţi de credit, magazine care „amână" plăţile doi ani, împrumuturi „fără dobândă" pe perioadă foarte scurtă - dar cu contracte pe termen lung, etc. Dobânzile sunt simbolurile moderne a lanţurilor sclaviei financiare, dobânda la cărţile de credit oscilează între 17-19%, cardurile de magazin au dobânzi de 26-28%, liniile de credit (în cazul cel mai fericit că ai cu ce gaja la bancă) sunt mai... avantajoase, cu numai 7-9%. Pentru avansuri la cecurile de salariu e şi mai trist, fiindcă dobânda este calculată până la leafă şi poate fi de 15-20 % pe lună! Adică 200% şi mai mult pe an. Aoleo, în ce m-a băgat Samanta, ia cu "shoping spree"-urile astea de sărbători, o să mă aducă la sapă de lemn. Când o să-mi mai revin un pic, vin taxele, unde statul-frumuşelul îmi mai înjumătăţeşte odată veniturile; dacă după toate astea a mai ramas ceva, sunt sfătuit de... „experţi financiari şi de investiţii" că ar trebui să adaug la RRSP-uri (fonduri private de pensii) plus... „portofoliul balansat de investiţii pe termen lung" şi aici sunt bombardat cu cifre, plăcinte de eficienţă şi dulceţuri plăcute urechii până mă decid să semnez, că după aceea înghit cu noduri când expertul deduce taxe, plăţi, „fees" de toate felurile - ca şi... Portfolio Manager-ul trebuie să trăiască... Muicăăăă... 

Statisticile anunţă că unul din cinci „canadezi" o să declare faliment personal iar încărcarea medie a bălălăului de rând cu datorii a ajuns la un îngrijorător 130% (adică ai de plătit lunar mai mult decât câştigi, şi mai amâni dar... cu dobândă...) şi că practic libertatea de mişcare şi cea decizională este destul de restrictivă, datorită faptului că banca sau compania de credite sau firma de investiţii este co-proprietară pe bucăţica din viaţa ta şi îşi dă sau nu acordul pe ce ai vrea să faci.

Acu' ce să mai fac, Samanta s-a bucurat, copchila Consuela s-a împopoţonat cu alte ţoale noi, toata lumea a fost mulţumită, într-un fel a meritat... măcelul financiar, oi trece eu şi peste asta. Totul este să-mi fac un plan riguros şi să mă ţin de el ca să mai revin cu plăţile la zi... O să-mi caut şi o a doua slujbă, măcar până trece greul, pe mine mă trec fior(d)urile...

Dar ce văd, dumnezeule, mai sunt posibile şi minuni? „Dacă vrei să câştigi 500-2000 de dolari pe săptămână de acasă, sună la numărul 1-800-xxx şi te învăţ eu", „Eşti nemulţumit de viaţa ta şi vrei să fii liber, să investeşti în tine decât să lucrezi pentru altul -Vino cu noi!!" Şi produse cosmetice, detergenţi, produse de sănătate îţi sunt oferite şi sisteme de marketing îţi sunt încapsulate în celula genetică, ca să ai spor vezi fetele cu Cadillac de la "Mary Kay" sau Diamond-ii de la săpunuri Avon şi detergenţi Amway, feţele zâmbitoare şi foarte sănătoase de la... sisteme (?!) de viaţă gen Usana sau prafuri şi ierburi naturiste de sorginte chinezo-hindusă... şi în tot delirul ăsta te pupi de fericire că a dat norocul peste tine. Eu acuma vă las ca o aud pe Samanta şi mă duc să-i spun ce şi cum o să facem, vă dorim  şi dumneavoastră o... navigare financiară uşoară pe apele tulburi ale oceanului fiscal.

Întâmplări din depărtare

Zilele trecute am văzut o serie de documentare din China, care încercau să surprindă pe peliculă viaţa de zi cu zi a plăieşului de rând de pe meleagurile acelea îndepărtarte. Astfel, surprindeam doi colegi care lucrau la „CFR" şi treaba lor era să facă ordine pe peroane, mai ales când venea vremea să se suie călătorii în vagoane. Stupoare, îi aliniau în faţa geamurilor compartimentelor şi la un semnal tăbărau toţi şi se urcau pe geamuri (geamuri diferite decât sistemul nostru european, astea aveau jumătatea de jos a geamului care se deschidea...). Pe unul dintre ei l-a ajutat statu' sa-şi ia casă (adica apartament la bloc), dar s-au trezit că partea care trebuia să o dea înapoi se dubla din trei în trei luni. Colac peste pupăză, l-a dat şi afară, iar omul nu mai trăise aşa ceva în viaţa lui, nici nu auzise de concedieri. Celălalt stătea cu chirie, era resemnat şi trăgea la măsea, visa la femei tinere şi vroia să divorţeze, deşi nu vroia el să facă primul pas. Alt crâmpei ne arată viaţa la ţară cu primăriţa - Mrs. Lin - şi ofiţerul cu ordinea naşterilor - Mr. Kim - care se ocupa ca satul să adere strict la politica „o familie, un copil" - eventual doi, dacă aveai aprobare să mai încerci să faci băiat. Ca sa fie omul în grafic, mergea prin sat şi dădea teste de sarcină la femei, şi care calca pe bec sau refuza testul, era luată „la prelucrare" şi în caz de necesitate urcată... pe motocicletă şi dusă „la oraş", la avort.

Mr. Kim era şmecherul satului, de fapt singurul care avea şi o amantă, şi era agentul electoral pentru domnul Xien care dorea el să fie primar. Primariţa Lin nu mai avea suportul ofiţerului „însărcinat" cu sarcini(?!) şi oamenii spuneau că e hoaţă fiindcă a vândut parte din dotarea cooperativei lu' cumnată-su la preţuri mult subevaluate.

Domnule, s-a crucit copchila Consuela la aşa imagini, când i-am povestit, şi eu când eram ca ea nici eu nu înţelegeam de ce în oraşul meu, când venea trenul de la "pi shentru" se omorau oamenii pe geamuri şi călătoreau pe acoperişurile trenurilor. Chestia cu inventarul cooperativelor şi a fabricilor şi materiile prime subevaluate e chestie „fumată" de mult în alte părţi... Săraca s-a speriat şi a jurat să facă ceva să ajute copiii chinezi cu probleme, eventual să organizeze trimiterea de ajutoare şi manuale cu informaţii de cum să suni la „9-1-1" dacă eşti în primejdie şi te abuzează unul au altul...

Când vorbeam noi aşa de aprinşi de chinezii aştia, hop şi un gras din State care s-a hotărât să dea în judecată compania de Televiziune prin cablu care, deşi el nu a mai plătit de 4 ani, s-a întâmplat să-i lase canalele de televiziune gratis. Omul a cerut să fie decuplat, dar nimic, tot cu 200 de programe a rămas. Şi aşa, nevastă-sa e obeză, iar baietu' ocupa trei locuri în avion. Grasu' cere despăgubiri trei computere şi acces la Internet nelimitat şi gratis pe viaţă - asta ca după alţi patru ani să-i dea şi pe ISP-işti în judecată. Aoleo, eu zic de gras - dar şi eu sunt cam plinuţ, şi după cum ştiţi acum e la moda sistemu' Atkins, produsele „Atkins friendly", reţetele lu' „Atkins mother in law" (că de acolo i s-a tras omului, i-a gătit soacră-sa la prânz şi de frică să nu fie mâncarea otrăvită a slăbit omu' cinzeci de livre...). Cred că e timpul să mă pun la regim şi să adopt un sistem de viaţă „pentru mine şi prin mine" (nu ş' ce mai înseamnă şi asta, dar mergem înainte), toate bune şi să ne auzim luna viitoare.  

Gaspar "Atkins" Rogoz
Şi chel şi gras şi păgubos