Unde începe povestea

Unde începe povestea

UNDE ÎNCEPE POVESTEA

Cred că lupul a ţinut la Scufiţa Roşie. În felul lui, mai incisiv. Era hămesit când a vrut s-o mănânce. Nu îmbucase nimic de zile întregi. Am fi tentaţi să spunem că asta e altă poveste. Nu, greşit, foarte greşit. E aceeaşi poveste, doar că privită  din alt unghi, adică din culise.

Nici  Scufiţa nu l-a urât într-atâta pe lup. De fapt, nimeni nu ştie ce avea  Scufiţa în cap când a acceptat să plece singură în pădure. Am fi înclinaţi să credem că nimic. Oare? Cine ne garantează? A o subestima pe Scufiţă înseamnă a subestima finalul, povestea întreagă. O Scufiţă rătăcită în desişul pădurii, cu coşuleţul plin de bunătăţi, nu-l înfrânge pe lupul cel viclean. De aici şi apariţia vânătorului care îi sare în ajutor. Pentru că e suspectă de la bun început, o Scufiţă mai modestă nu s-ar aventura în lupta cu sălbăticia. Şi care e interesul să-i aducă bunicuţei plăcinte făcute de mama? Mă miră că nimeni  nu sesizează aspectul teluric al fabulei.

La fel, ar fi greşit să acceptăm interpretarea clasică a vânătorului care, trecând pe lângă casa bunicuţei, e brusc înduioşat de soarta dânsei şi implicit, a Scufiţei. Pe vânător l-a preocupat doar propria soartă. Câştigarea faimei de cel mai bun vânător atât în ceea ce-l priveşte pe lup, cât şi pe Scufiţă. Ceea ce nu ştie nimeni este că lupul şi vânătorul au fost odată prieteni buni. Dar cine s-o ştie?

Bunicuţa este un personaj nu de basm, de basme. Nu opune nici o rezistenţă. Ne şi întrebăm dacă ea stă încotoşmănită, în vârful patului, cu ochelarii pe nas. Ne întrebăm înainte să înceapă povestea, ne întrebăm dacă nu cumva acolo e vizuina lupului, un lup îndrăgostit lulea şi hotărât să înveţe câteva din deprinderile omeneşti. Ori nu e decât o născocire a Scufiţei, fascinată de povestea lupului rebel şi singuratic, bântuind pădurile. Sau dacă bunicuţa există, atunci povestea nu este decât încercarea de a pune în aplicare un plan dintre cele mai îndrăzneţe. Eliminarea bunicuţei şi preluarea noului domiciliu de către Scufiţă şi lup, aflaţi în complicitate şi proaspăt căsătoriţi. Deoarece, caracterologic vorbind, Scufiţa şi lupul se potrivesc de minune. Încăpăţânaţi, puşi pe poante.

Să o luăm de la început.

Ceea ce izbeşte în primul rând este scufiţa roşie a Scufiţei. Aş vrea să văd ce lup ar merge hai-hui prin pădure şi nu ar remarca silueta frapantă a Scufiţei îmbrăcată în roşu.

În al doilea rând traseul - prin pădure.

În al treilea rând coşuleţul - plin cu bunătăţi.

Dacă voi aţi fi lupi, ce aţi face?

Categoric aţi contacta-o grabnic pe Scufiţa Roşie şi aţi mânca-o cu tot cu coşuleţ.

Dar nu, lupul nostru ţine la Scufiţă, în felul lui, cum am mai spus. El nu vrea doar o aventură forestieră. El vrea o legătură trainică. De aceea hotărăşte s-o cucerească mai întâi pe bunicuţă, în felul său, adică s-o mănânce.

Tot comportamentul Scufiţei arată că vrea să fie remarcată. De lup sau de vânător. Sub pretextul unui gest nobil, pune gaz peste scânteile deja aprinse între lup şi vânător şi trage toate foloasele din noul context pentru a-şi consolida reputaţia de Scufiţă. Fiecare pas e minuţios calculat: cochetul coşuleţ cu provizii, fuga de acasă pentru nu se ştie cât timp - depinde de cât ţine boala bunicuţei - alergatul după fluturi, selecţia aparent spontană a itinerarului, a veştmintelor,  adoptarea unui aer naiv, purtat cu nonşalanţă, care o aşează alături de Albă ca Zăpada şi Fata moşului.

Dacă aţi fi vânător, ce aţi face? Aţi pândi lupul, fără doar şi poate. L-aţi ucide şi i-aţi cere mâna Scufiţei care, astfel impresionată, v-ar rămâne recunoscătoare toată viaţa.

 

Însă lucrurile nu sunt atât de simple în viaţă, darămite în poveste. Nici lupul, nici vânătorul n-au socotit visele Scufiţei, sentimentele ei. Aş spune chiar că le-au călcat în picioare. Şi sincer, dacă aţi fi Scufiţă, v-aţi gândi să vă îngreunaţi viaţa cu un amant lup şi un soţ vânător, sau invers, în condiţiile în care bunicuţa e bolnavă şi povestea abia începe? Desigur că da. Da, da, povestea abia începe, frecaţi-vă mâinile şi ascultaţi:

„A fost odată ca niciodată..."  

Ioana Andreea Ştefănescu
(Bucureşti)