MÂNĂSTIREA NEAMŢ

Noul popas de suflet este Sfânta Mânăstire Neamţ, mânăstire de călugări, cu 60 de vieţuitori, hramul „Înălţarea Domnului". Această mânăstire a fost ctitorită în secolul al XIV-lea de Petru Muşat, apoi de Alexandru cel Bun. Biserica mare a mânăstirii a fost ctitorită de Ştefan cel Mare şi Sfânt. Arhitectura bisericii este tipic moldovenească, între naos şi pronaos se interpune camera mormintelor, printr-un perete în plus. Un element arhitectonic interesant al acestei  mânăstiri este Aghiazmatarul (unde se face sfinţirea apei la hram), aşezat înafara incintei monahale.

Trotuarul de piatră care conduce pelerinul de la poarta mânăstirii înspre uşa de piatră a bisericii este întrerupt de o placă de marmură. Aici, în urmă cu ceva timp (1986), trotuarul a început să se umfle din ce în ce mai tare... Călugării au decis să sape în acel loc şi au descoperit, la câţiva metri, un miros plăcut şi sfinte moaşte. Au numit Sfântul descoperit prin voia lui Dumnezeu „Sfântul Necunoscut" care acum este aşezat în camera mortuară a bisericii, spre închinare. Circulă însă zvonul că acest sfânt nu este altul decât renumitul călugăr Paisie Velicikovski care, pe la 1700, a mutat centrul monahismului din Muntele Athos în Moldova, la această mânăstire, unde a întemeiat o şcoală isihastă a rugăciunii inimii şi spiritualităţii filocalice. Zărit de ucenici în rugăciune, acest sfânt era asemenea unui foc înălţat în aer la un metru. Ruşii şi-ar dori acest sfânt înapoi, dar toţi îl numesc pe acest sfânt, din motive lesne de înţeles, Sfântul Necunoscut.

O icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, donată lui Alexandru cel Bun de un vlăstar imperial din familia Paleologilor, se găseşte în faţa catapetesmei, aşezată pe tetrapod, şi având, pe cealaltă parte, o altă icoană a Sfântului Mucenic Gheorghe. Se spune că, oricărui pelerin care trece pe sub acest mistic tetrapod în genunchi de trei ori, în sens antiorar, i se îndeplineşte orice dorinţă pusă în gând.

Un alt element deosebit al acestei mânăstiri este tradiţia Osuarului, preluată de la Muntele Athos. Orice monah care a vieţuit aici, după moartea sa, este la şapte ani dezgropat, iar  craniul şi celelalte oase sunt însemnate cu numele său şi expuse lângă ale celorlalţi fraţi ai obştei călugăreşti, în gropniţa cu oseminte. Craniile sunt boltite perfect, se spune că rugăciunea şi viaţa duhovnicească deosebită a acestori călugări au modificat forma calotei craniene.

Nu trebuie să uităm că în ajunul sărbătoririi Sfântului Cuvios Simeon de la Muntele Minunat (24 mai), moaştele sale au fost expuse în paraclisul mânăstirii spre închinare.

Muzeul Mănăstirii Neamţ prezintă valoroase obiecte de cult. Reţinem un imens potir din aur, un Evanghelier de aproximativ 30 kilograme, sfinte odăjdii ţesute cu fir de aur, de către domniţe. Aşezământul are şi cea mai mare bibliotecă mânăstirească -18000 volume, cu manuscrise de o mare valoare, în slavonă, greacă, limba română, acest lăcaş monahal având o contribuţie deosebită la dezvoltarea culturii şi artei româneşti medievale. Aici a funcţionat o şcoală de caligrafi întemeiată de Gavriil Uric şi au trăit, în secolul al XVII-lea, cronicarii Macarie şi Eftimie, iar în secolul al XVIII-lea, mai sus amintitul Paisie Velicikovski. Actualmente, în acestă mânăstire funcţionează tipografia mitropolitană şi, tot aici, se află Seminarul Teologic al Arhiepiscopiei Iaşilor.  

(va urma)