De ce?

De ce?

Cea mai frumoasă amintire
Când mi-au ars obr...

Cea mai frumoasă amintire
Când mi-au ars obrajii
Privindu-te
Limba-mi ieşea de-un cot
Asemenea unui cameleon înnebunit
De-un fluture adormit printre şuviţele tale
Aş fi vrut o sărutare
Să-mi muşti din suflet cu dinţii fini de ghilotină
Înghiţind silabă cu silabă
Cuvintele
Se spune că dragostea trece prin stomac
Şi-ţi lasă un gol cât o prăpastie ameţitoare
La mine a săpat în inimă ca un buldozer fără milă
Te miri de ce toate rămăşitele s-au îngrămădit în nopţile
lungi
Pline de coşmaruri

Te-am iubit...
Sudoarea îţi aluneca dintre sâni
Ca un şarpe încolăcindu-mi picioarele
Aş fi născocit o nouă biblie ispitit de coapsele tale
Cu paginile din cearşafuri scrise cu palmele goale
Calea spre Paradis trecută prin infernul dorinţelor
Toate drumurile aveau o singură răscruce:
Tu şi Eu

Cea mai tristă amintire
Rămasă în carnea mea afumată
De ultima ţigară
Inima se topeşte într-o mare de lacrimi
Fiorduri pătrunse adânc în pielea uscată
Nu mai răsare curcubeul din pupile
Au intrat la apă sărată
Negri păianjeni
Pânze de stânjeni

Tot stau şi mă întreb ce te făcea atât de specială
De ce între atunci şi acum este o mare diferenţă
De ce uitarea înseamnă indiferenţă...

Cenaclu Literar: