Mă recunoşti? Sunt urmă de arsură

Mă recunoşti? Sunt urmă de arsură
În lemnul dulce mirosind a tei
Şi găurile goale-s ochii mei
Izvor amar îmi susură prin gură.

Prin oase trec poveri de lut şi stei,
Din sânge-un vraci prepar-o băutură
De dragoste amestecat cu ură
Ca-ntr-un proverb străvechi cu ,,vrei - nu vrei..."

Doar mâinile le-agit precum un mim
Care-ncropeşte vase de pământ
Şi cât ai număra până la trei

Se întrupează iute din scântei
Un zeu care descinde din cuvânt
Cu pieptul gol şi zâmbetul sublim.