Hagada de la Sarajevo, din veacul al XIV- XV

“Hagada”, povestirea ieşirii neamului lui Israel din Egipt, citită în prima seară de Pesach (Paştele evreiesc) în Israel (“Ţara Sfântă”) şi în primele două seri de Pesach în afara Israelului se încheie cu un cântec vesel, optimist, cu aspecte realiste legate de viaţa zilnică însoţite de elemente fantastice şi mesianice. Textul cântecului este scris în gen popular. Acest cântec este iubit de copii şi pare destinat copiilor pentru a-i menţine treji până la miezul nopţii, oră până la care trebuie continuată masa specială de “seder” (=ordine) conform tradiţiei. Cântecul  pare un basm versificat pentru copii. Cântecul acesta, în limba arameică, este intitulat “Had Gadya”, în traducere exactă “Numai un ied”. Diferite traduceri  devenite populare i-au schimbat puţin titlul, adoptând formula inexactă (dar încetăţenită în folclor) “Un ied mic” sau “Un ieduţ”. Formă în care mi-l amintesc din copilărie şi, desigur, şi-l amintesc şi alţii.

Originea cântecului “Had Gadya”

Istoricii literari şi cercetătorii istoriei muzicii şi folclorului afirmă că “Had Gadya”  – atât textul, cât şi muzica – este de origine germană, bazat fiind pe un cântec popular german din secolul al 16-lea  (“Der Herr der schickt den Jokel aus”; informaţii în acest sens in “Encyclopaedia Judaica”, ediţia 1971, volumul 7, coloana 1048), bazat pe un cântec popular francez medieval destinat copiilor. Aceiaşi cercetători işi sprijină punctul de vedere pe faptul că “Had Gadya” este introdus pentru prima oară în textul “Hagadei de Pesach” în ediţia apărută la Praga în anul 1590 (o “Hagada” existentă în cercul evreilor aşkenazi) şi nu făcuse parte din textul “Hagadelor de Pesach” din cercurile evreilor sefarzi şi yemeniţi: aceştia au adoptat cântecul “Had Gadya” mult mai târziu, probabil sub influenţa evreilor aşkenazi, păstrând textul arameic, dar modificând melodia, înlocuind-o cu melodii proprii existente în culturile şi folclorul lor. Faptul că textul este compus în limba arameică reprezintă o indicaţie a folosirii limbii arameice talmudice de către evreii aşkenazi învăţaţi în Talmud în acea perioadă. Probabil că a existat chiar o tendinţă de paralelizare a textului cântecului cu legende din Talmud şi cu modul de viaţă al evreilor în perioada talmudică, deci anterioară secolului al 6-lea al erei creştine.

Motivele literare şi aspectele simbolice

Textul cântecului are forma unei poezii medievale epice bazată pe ritm şi aliteraţie. Un om – tatăl – cumpără un ied contra sumei de doi zuzi. Denumirea monedei aminteşte pe cea a vechii monezi “scud” (plural: “scuzi”)  existentă în Franţa medievală şi renascentistă; pentru comparaţie menţionăm această denumire, în formă literară, atât în cronici, cât şi, sub influenţa lor, în romanul “Cei trei muşchetari” de Alexandre Dumas. Tatăl aduce iedul acasă. Motanul, flămând şi sălbatic, se repede la ied şi îl sfâşie. Câinele, probabil un dulău uriaş, se repede apoi la motan, îl muşcă de moarte şi îl sfâşie. Dar apoi sare ciomagul, îl loveşte pe câine şi îl ucide. Însă nici ciomagul nu scapă de duşman şi de pedeapsă: este ars în foc, fiindcă focul se năpusteşte asupra lui. Dar focul este stins în cele din urmă de apă (poate de ploaie, poate ca urmare a creşterii apelor, poate de apă aruncată de oameni asupra focului incendiar pentru a-l stinge). Apa rămâne (poate într-o băltoacă, în care nu apucase să se usuce), dar este băută de o vită însetată (vacă sau bou). Dar vita este apoi tăiată de un casap, desigur pentru a servi drept hrană oamenilor. Casapul moare după aceea, fiind adus la moarte de Îngerul Morţii. Însă nici Îngerul Morţii nu este veşnic: el este ucis (formă menţionată în text; sau, poate înlăturat, gonit, oprit de a mai ucide) de către Dumnezeu. Precum vedem, cântecul include aspecte care descriu  viaţa zilnică rurală şi de târg semirural, într-o formă parţial tristă şi parţial satirică, unele elemente fiind legate de credinţa religioasă, altele hiperbolizate. Elementul principal este cel al relaţiei între faptă şi răsplată.  Fiecare îşi primeşte pedeapsa meritată de la cineva mai puternic decât el, nimeni nu este veşnic, deasupra tuturor se află Dumnezeu, care încheie ciclul, fiind Cel care decide asupra vieţii şi morţii tuturor. Unii cercetători au comparat tema cu cea a romanelor picareşti spaniole din secolele 16-17 (printre care şi cu tema personajului principal al romanului “Don Quijote de La Mancha” de Cervantes). Trecerea de la un element la altul, de la un aspect la altul, de la o distrugere la alta, până la încetarea suferinţei şi apariţia liniştei supreme – ca o mântuire – aminteşte şi de romanul picaresc anonim spaniol “Lazarillo de Tormes”, precumşi de unele legende prezente în literatura bizantină. Alţi cercetători au găsit paralelisme între “Had Gadya” şi unele poeme indiene şi persane. Ne putem gândi eventual la unele paralelisme cu unele “pilde” de Esop prezente în Esopia şi cu unele fragmente din romanul popular “Alexandria”. Folclorul include elemente asemănătoare în toate culturile, la toate popoare, afirmă unii cercetători ai folclorului comparat. Lucru valabil şi pentru literatura populară scrisă.

Interpretări rabinice şi teologice

Interpretările teologice au fost moralizatoare: ideea raportului între faptă şi răsplată, sau ideea că fiecare duşman are duşmanul lui. Interpretările rabinice au introdus ideea raportului între Dumnezeu şi poporul lui Israel. De asemenea, este ideea speranţei în Dumnezeu, precum şi ideea mesianică a mântuirii pentru neamul lui Israel. Tatăl, cel care cumpără iedul pentru doi zuzi este Dumnezeu. Cei doi zuzi, deci două monede, ar fi Moshe (Moise) şi Aharon (Aaron), cei doi oameni prin intermediul cărora Dumnezeu a vorbit poporului lui Israel. Iedul ar fi poporul lui Israel. Motanul care a sfâşiat iedul ar fi Asiria, care a cucerit regatul nordic în anul 722 înaintea erei creştine. Dulăul ar fi Babilonul (respectiv Noul Babilon), care a cucerit regatul Asiriei. Ciomagul ar fi Persia, care a cucerit Babilonul. Focul ar fi Macedonia, care a cucerit regatul persan în timpul regelui Alexandru cel Mare. Apa ar fi Imperiul Roman, care a cucerit regatele elenistice. Vita ar fi arabii, sarazinii, care au cucerit Palestina de la “Roma” (de fapt, de la Bizanţ). Casapul ar fi cruciaţii: ei au cucerit Palestina de la arabii sarazini musulmani şi au întemeiat un regat al lor cu capitala la Ierusalim. Îngerul Morţii ar fi turcii otomani, care au cucerit Palestina ulterior. În cele din urmă, Dumnezeu învinge şi alungă Îngerul Morţii şi răzbună neamul lui Israel, ales de El, “unicul ied”. Deci, neamul lui Israel se va reface cu ajutorul lui Dumnezeu. Este ideea mesianică, paralelă cu ideea revirimentului oaselor uscate, existentă în cartea Yeshayahu (Isaia) din Tanakh (Biblia Ebraică). Observăm caracterul teologic, optimist şi moralizator al interpretărilor. Mesajul principal este cel al supremaţiei lui Dumnezeu, al raportului între Dumnezeu şi Israel, al ideii alegerii lui Israel de Dumnezeu şi răzbunării lui Israel de Dumnezeu, al refacerii şi resuscitării lui Israel. Este un fel de interpretare optimistă a speranţei, a ideii mesianice de salvare, de renaştere cu ajutorul Divinităţii. Unii comentatori au introdus chiar o comparaţie între “Had Gadya” şi ideea relaţiei între trup şi suflet  în mistica iudaica. S-au făcut încercări de paralelizare între povestirea din “Had Gadya” şi povestirea vieţii lui Iosef, fiul lui Iacov din Biblia Ebraică. O interpretare recentă, a rabinului Israel Meir Lau, fost Şef-Rabin al Israelului, astăzi Şef-Rabin al oraşului Tel Aviv şi preşedinte al Consiliului de conducere a Institutului Yad Vashem, este că “Had Gadya” include ideea memoriei şi recunoştinţei. Rabinul Lau citeză în acest sens pe rabinul Moshe Sofer (Hatam Sofer) din prima jumătate a secolului al 19-lea, precum şi o întâmplare legată de fostul şef al Marelui Stat Major din Statele Unite ale Americii, generalul Colin Powell.

Prezentări artistice şi traduceri în limba română

“Had Gadya” a inspirat numeroţi artişti. Motive din acest cântec apar în pictură şi desen. Asemenea reprezentări picturale apar în numeroase ediţii ale “Hagadei de Pesach”. Sunt renumite cele realizate de pictorul şi ilustratorul Zeev Raban, dar există si multe altele, mai vechi dar şi contemporane. Cântecul a fost tradus în numeroase limbi, împreună cu textul “Hagadei”, în special în secolele 19-20.  Asemenea traduceri, dar în proză, neversificate sau conţinând versuri albe, apar şi în limba română, în traducerile “Hagadei de Pesach”. Regretatul poet Albert Goldenberg, originar din Piatra Neamţ şi stabilit ulterior la Tel Aviv din România a scris un poem, versificat, bazat pe “Had Gadya”, dar modernizând şi actualizând sensul cântecului.
Încerc să traduc textul cântecului în versuri, după puterile mele, mai jos, fără a fi poet. Nu ştiu dacă va plăcea cititorilor sau nu, nu ştiu în ce măsură se poate vorbi despre respectarea totală a fidelităţii.

HAD  GADYA      -     UN  IED  MIC,  NUMAI   UN  IEDUŢ
Traducere în limba română de: Lucian-Zeev Herşcovici

Un ied mic, doar un ieduţ,
Jucăuş, vesel, drăguţ,
Tata a adus din piaţă
Într-o bună dimineaţă.
Cu doi zuzi îl cumpărase
Şi acasă îl luase.
Un ied mic, numai un ieduţ,
Jucăuş, vesel, drăguţ.

Dar motanul a venit,
La ieduţ s-a repezit
Şi, flămând, a sfâşiat
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduţ.
Jucăuş, vesel, drăguţ.

Iar dulăul a sărit,
Furios s-a năpustit
Şi de moarte l-a muşcat
Pe motanul ce-a sfâşiat
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduţ,
Jucăuş, vesel, drăguţ.

Dar ciomagul a sărit
Şi pe dulău l-a pălit,
Până l-a lăsat mort, lat,
Bun numai de îngropat.
El, dulăul ce sărise
Şi furios se năpustise
Şi de moarte îl muşcase
Pe motanul ce sfâşiase
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduţ,
Jucăuş, vesel, drăguţ.

Însă se aprinse focul
Şi se-ntinse în tot locul,
Iar ciomagul s-a aprins
Şi a ars şi nu s-a stins.
Ciomagul de lângă uşă
S-a făcut totul cenuşă.
El, ciomagul ce sărise
Şi pe dulău îl pălise,
După ce, turbat, muşcase,
Motanul care sfâşiase
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduţ,
Jucăuş, vesel, drăguţ.

Însă apa s-a întins
Şi focul uriaş l-a stins.
Focul care, lângă uşă,
Făcu ciomagul cenuşă.
Ciomagul care sărise
Şi pe dulău îl pălise,
După ce, turbat, muşcase,
Motanul care sfâşiase
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduţ,
Jucăuş, vesel, drăguţ.

Apa în băltoacă sta,
Când veni vita s-o bea.
Vita bău, însetată,
Apa ce rămase, toată,
Care focul îl stinsese,
Foc ce ciomagul arsese,
Care mai anţârţi sărise
Şi pe dulău îl pălise,
După ce el îl muşcase,
Pe motanul ce sfâşiase
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduţ,
Jucăuş, vesel, drăguţ.

Apoi vita, cum se ştie,
Fu dusă la căsăpie.
Cu-n satâr, un măcelar
A tăiat-o aşadar,
Pe vita care, însetată,
Băuse chiar apa toată,
Care focul îl stinsese,
După ce ciomagu-arsese,
Care pe dulău pălise,
După ce anţârţi sărise
Şi pe motan îl muşcase,
După ce el sfâşiase
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduţ,
Jucăuş, vesel, drăguţ.

Apoi casapul muri,
Atunci când timpul îi veni,
Îl chemă Îngerul Morţii
Şi-i spuse care-i sunt sorţii,
Lui, casapul ce-njunghiase
Vite multe şi tăiase
Şi pe vita însetată,
Care bău apa toată,
Ce stinsese focul care
Arsese ciomagul mare,
Ciomagul ce sărise
Şi pe dulău îl pălise,
Pe dulăul ce-l muşcase,
Pe motanul ce sfâşiase,
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduţ,
Jucăuş, vesel, drăguţ.

Dumnezeu ce-a făcut lumea,
Făcu şi acum minunea:
A ucis Îngerul Morţii,
Chiar lui îi veniră sorţii,
Lui, ce trecuse prin coasă,
Oameni mulţi şi, nemiloasă,
Moartea le venise-n faţă
Şi le luase scurta viaţă.
Unul, casap ce-njunghiase
Şi vite multe tăiase,
Una fu cea însetată,
Care bău apa toată,
Ce stinsese focul care,
Mistui un ciomag mare,
Care pe dulău sărise
Şi cu sete îl pălise,
După ce el îl muşcase,
Pe motanul ce sfâşiase
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduţ,
Jucăuş, vesel, drăguţ.

Autor : Lucian-Zeev Herşcovici