Panait Istrati şi evreii

Revista "Faleze de piatră", publicaţie literară şi culturală care apare în Internet în limba română, a publicat recent câteva articole ale istoricului literar doamna Maria Sava din Iaşi referitoare la scriitorul Panait Istrati şi opera acestuia. Citind articolele autoarei mi-am împrospătat cunoştinţele asupra acestui mare scriitor, care pare uitat pe nedrept. Am scris câteva ecouri la articolele doamnei Maria Sava, publicate în aceeaşi revistă, dar am simţit nevoia de a scrie şi un articol special pe o temă tratată de autoare extrem de puţin şi asupra căreia nu au mai apărut studii şi cercetări în ultimii 25 de ani: relaţiile lui Panait Istrati cu evreii în viaţa scriitorului  şi modul de percepere a imaginii evreului şi a colectivităţii evreieşti în scrierile sale.  Singurele lucrări apărute pe această temă sunt un articol de Simon Schafferman, intitulat "Evreii în viaţa şi opera lui Panait Istrati", apărut în limba română în revista "Shevet Romania" din Tel-Aviv în anul 1977, precum şi cartea lui David Seidmann, "L'Existence juive dans l'oeuvre de Panait Istrati", apărută la  editura Nizet din Paris în anul 1984, în limba franceză. Cartea are 120 pagini, dar o parte a ei include documente, bibliografie şi index de nume. Regretatul Simon Schafferman, care codusese un ziar la Brăila în periaoda interbelică, îl cunoscuse personal pe scriitor. David Seidmann, originar din Bucovina, fusese un iubitor al operei lui Panait Istrati încă în timpul vieţii acestuia, ca elev de liceu. În prefaţa cărţii, el menţionează că, sub influenţa cercetătoarei Monique Jutrin-Klener de la Universitatea din Tel-Aviv a înţeles că Panait Istrati a fost un prieten al evreilor până la sfârşitul vieţii, indiferent de orientarea politică pe care o adoptase. David Seidmann a fost influenţat de articolul menţionat mai sus al lui Simon Schafferman – el însuşi menţionează acest lucru în carte – precum şi de cartea în limba idiş "Teg un necht mit Panait Istrati" (Zile şi nopţi cu Panait Istrati), scrisă de prietenul acestuia, ziaristul idiş (originar din România, stabilit în Statele Unite ale Americii) Isac Horowitz, apărută în anul 1940 la editura CYCO din New York. Isac Horowitz, venit în România în anul 1930 pentru o perioadă scurtă, în drum spre Orientul Îndepărtat, voia să-l intervieveze pe Panait Istrati, care era cunoscut cititorilor de limba idiş datorită traducerii cărţilor lui în această limbă. Invitat de Panait Istrati la Brăila, a locuit în casa acestuia şapte luni (în anii 1930-1931) şi au devenit cei mai buni prieteni. Prietenie care a continuat până la sfârşitul vieţii lui Panait Istrati şi în onoarea căreia şi-a publicat cartea. Am considerat potrivită această temă acum, deoarece la 16 aprilie a fost comemorarea a 76 de ani de la moartea scriitorului (1884-1935). Totuşi, fiind un subiect vast, am decis să mă rezum la câteva aspecte şi idei.

O amintire
În urmă cu un număr de ani, în anii 60 ai secolului trecut, mi se pare în 1963, filmul "Codin", realizat de regizorul francez Henri Colpi după romanul cu acelaşi titlu de Panait Istrati, coproducţie franco-română, a fost premiat la festivalul cinematografic de la Cannes. Prilej de bucurie în România. Faptul a fost resimţit şi la liceul "Vasile Alecsandri" din Galaţi, unde subsemnatul eram elev. Şcoala a organizat o manifestare, în cadrul căreia câţiva elevi trebuia să vorbim despre acest film, despre romanul care fusese ecranizat şi despre autor. Bineînţeles, în limitele permise atunci de cenzura şi autocenzura comunistă. Mulţi dintre noi auzisem despre Panait Istrati pentru prima dată. Personal, a trebuit să vorbesc despre ecoul internaţional al filmului şi al premierii lui. După câteva zile am fost chemaţi într-o sală specială pentru a fi înregistraţi pe bandă de magnetofon. Trebuia să citim textele discursurilor. Eram emoţionaţi, unii dintre noi eram înregistraţi pentru prima oară în viaţă. Deodată, în timp ce un băiat îşi citea discursul, se auzi un strigăt de pe stradă: "Repar  butoaie! Repar butoaie!". Un dogar îşi căuta de lucru. Am început să râdem. Bineînţeles, înregistrarea s-a întrerupt şi a fost reluată după aceea. Îmi aduc aminte că am spus profesoarei care conducea operaţiunile că putea să lase strigătul înregistrat, să nu-l şteargă, fiindcă...arăta culoarea locală, de la Comorovca. Profesoara a răspuns că nu se poate: s-ar putea ca înregistrările să ajungă undeva "mai sus" şi ce vor zice tovarăşii inspectori? "Ce aveţi la voi la şcoală, elevi sau dogari?". Aşa că "strigătura" a fost ştearsă. M-am întrebat acum ce ar fi spus Panait Istrati dacă ar fi auzit. Cred că ar fi zâmbit... 

Panait Istrati omul şi scriitorul
Cine a fost Panait Istrati? Prefer să răspund cu titlul unei cărţi de Monique Jutrin-Klener: un ciulin desrădăcinat, scriitor francez, povestitor român ("Panait Istrati, un chardon deracine, ecrivain francais, conteur roumain", 1970). Sau, cu titlul  unui studiu de Sanda Stolojan, apărut în 1980 :"Panait Istrati, un dissident avant l'heure". Sau, aşa cum afirma biograful său francez  Edouard Raydon în anul 1968, un "vagabond de genie". Sau, aşa cum afirma criticul Alexandru Oprea în 1973, "un chevallier errant". Sau, aşa cum afirmase criticul literar H. Sanielevici în anii 30, "cel mai bun prozator pe care l-a dat până acum România". Panait Istrati a fost un om de suflet, un om al idealurilor, un om care nu a aparţinut niciodată nimănui. Născut la Brăila în anul 1884, fiu natural al unui contrabandist grec din Kefalonia şi al unei femei românce săracă, părăsit de tatăl său, a suferit greutăţile vieţii de mic copil. S-a format ca autodidact. A îmbrăţişat meserii diferite, printre care zugrav (de aceea, un personaj principal al lui este Adrian Zograffi, respectiv zugravul). A fost activ în mişcarea socialistă încă din tinereţe. Debutul în gazetărie l-a făcut la revista "România Muncitoare". Era pacifist în gândire. În anul 1906 a plecat în Egipt, aflându-se o perioadă de timp în oraşul Alexandria, în mijlocul evreilor români emigraţi în această ţară din cauza sărăciei şi presiunilor antievreieşti la care fuseseră supuşi. A fost prezent şi în alte locuri din Orientul Mijlociu, printre care oraşul Beirut din Liban  şi portul Jaffo din Palestina, în anul 1907. Revenit la Brăila s-a căsătorit cu tânăra socialistă evreică Janeta Maltus (1916), de care însă s-a despărţit plecând în Franţa şi de care a divorţat oficial în 1921. Era puţin după ce viaţa îi fusese salvată în urma încercării de sinucidere de la 3 ianuarie 1921 la Nice, în Franţa. Ulterior şi-a câştigat existenţa ca fotograf, a devenit prieten cu Romain Rolland, care l-a remarcat şi a afirmat că este "un Gorki balcanic", a început să scrie literatură beletristică în limba franceză, dar pe teme româneşti, devenind unul dintre scriitorii de succes ai timpului său. Printre scrierile sale se remarcă "Ciulinii Bărăganului", "Kira Kiralina", "Moş Anghel", "Adrian Zograffi", "Isac împletitorul de sârmă",  "Familia Perlmutter" (scrisă în colaborare cu  Josue Jehouda) şi altele. Scrierile sale au fost traduse în 27 de limbi. În anul 1927, invitat să viziteze URSS la cea de a zecea aniversare a revoluţiei din octombrie 1917, a fost entuziasmat. Credea că a fost realizată o societate ideală. Dar a fost o iluzie. Ulterior, în 1928, el constată nedreptăţile din noua societate sovietică, părăseşte URSS şi publică renumitul pamflet "Vers l'autre flamme" (1929). Considerat trădător de către stânga intelectuală franceză şi agent al Siguranţei în România, Panait Istrati se retrage la Brăila, apoi la Bucureşti, unde locuieşte împreună cu soţia sa Marga. Se apropie, poate din decepţie, de curentul de dreapta "Cruciada Românismului", condus de Mihai Stelescu, dar îi cere acestuia să renunţe la antisemitism. În acest cadru se împrieteneşte cu scriitorul Alexandru Talex, care ulterior va edita scrierile lui în România. Scrie jurnalul "Cum am devenit scriitor" (Comme je suis devenu ecrivain), publicat ulterior de Alexandru Talex , în 1981. Moare la Bucureşti, bolnav de tuberculoză, la vârsta de 50 de ani.

Prietenii evrei ai lui Panait Istrati
Panait Istrati a cunoscut evreii şi s-a împrietenit cu unii dintre ei încă din adolescenţă, la Brăila. Spre deosebire de unii intelectuali români naţionalişti, Panait Istrati făcea deosebirea între evreii bogaţi, din clasa exploatatoare – şi evreii săraci, proletari şi lumpenproletari. El se solidariza cu ultimii, aşa cum se solidarizase cu toţi năpăstuiţii soartei. Era recunoscător evreilor pentru faptul că il ajutaseră în diferite situaţii grele. Odată, chiar i-a reproşat mamei sale – în glumă – că regretă că l-a făcut cu un grec şi nu cu un evreu. Evreul nu ar fi părăsit-o şi nu şi-ar fi părăsit copiii, datorită moralei evreieşti înalte.
Unul dintre primele lui contacte cu evreii a avut loc la Brăila. Un medic evreu din Brăila îl angajase ca zugrav, pentru a-i zugrăvi casa. Medicul nu-l cunoştea, dar vorbind cu el şi-a dat seama că acest "zugrav" este de fapt un intelectual de clasă. Au început să facă schimb de cărţi, au devenit prieteni. Ulterior, la Alexandria, unde lucra de asemenea ca zugrav, Panait Istrati s-a împrietenit cu "Musa", respectiv Moritz Feldman, evreu din Focşani care lucra de asemenea ca zugrav, precum şi cu Herman Binder, cârciumar originar din Galaţi, care se străduia să păstreze o atmosferă românească în cârciuma lui. Ulterior, Panait Istrati l-a descris pe "Musa" în nuvela cu acelaşi titlu, publicată mai târziu în revista "Viaţa Românească". Herman Binder l-a ajutat pe Ştefan Gheorghiu, prietenul lui Panait Istrati, militant socialist, la cererea lui Panait Istrati. Era la a doua vizită a lui Panait Istrati în Egipt, în anul 1912. Mai târziu, în articolul "Trecut şi viitor", publicat într-o culegere în anul 1925, Panait Istrati scria: "Eu scrâşnesc din dinţi şi scrâşnetul mult prigonitului popor evreu. În ţară sau în afară de ţară, eu am trăit cu acest popor, căruia omenirea îi datoreşte o parte din progresul ei, eu i-am cunoscut mila şi am avut deseori prilejul să-i apreciez bunătatea. Dacă n-ar exista pentru mine decât singur exemplul bătrânului Herman Binder, crâşmarul de la Alexandria, care se ruina (care s-a şi ruinat) ca să ţie grătar românesc cu fleici şi cu mititei, cu ţuică şi cu vin românesc, cu jurnale româneşti, cu portretele româneşti ale majestăţilor lor, şi mai ales crâşmă cu povestiri gălăţene şi cu amintiri care aduceau lacrimi în ochii atât ai povestitorului <<jidan>> cât şi în ai ascultătorului român neaoş, dacă n-ar exista în mintea mea decât bunul, inimosul, umanul Herman Binder, ca singurul evreu persecutat, bătut, ruinat de huliganismul naţional român, încă mi-aş lega soarta mea personală de soarta poporului evreu, încă aş face din lupta lui pentru dreptate , lupta mea personală, lupta tuturor persecutaţilor de pe pământ" (Citat dupa articolul menţionat mai sus, de Simon Schafferman). Mai târziu, în anul 1929, Panait Istrati a vrut să călătorească în Egipt şi în Palestina încă o dată. Unul dintre scopurile lui era să-l reîntâlnească pe Herman Binder, cu care coresponda: Panait Istrati ţinea mult la prietenie, la prietenia adevărată. Dar autorităţile britanice i-au refuzat viza de intrare. Până în prezent, motivul nu este clar. 
Un prieten bun al lui Panait Istrati a fost Josue Jehouda, scriitor evreu de limba franceză din Geneva. Panait Istrati l-a cunoscut atunci când era internat la sanatoriul de la Sylvana-sur-Lausanne în luna ianuarie 1919. Josue Jehouda era soldat şi ziarist şi l-a sfătuit să citească scrierile lui Romain Rolland şi să ia legătura cu el. Ulterior, Panait Istrati l-a reîntânit pe Josue Jehouda în anul 1926, când Istrati devenise deja celebru. Cei doi prieteni au scris împreună romanul "Familia Perlmutter", dar se pare ca autorul de facto este Istrati, Jehouda recitind manuscrisul şi introducând unele mici porţiuni în chestiuni rituale evreieşti. Mai târziu, în anul 1947, Josue Jehouda a devenit preşedinte al comunităţii evreieşti din Geneva.
Alţi prieteni evrei ai lui Panait Istrati au fost: ziaristul Iacob Rosenthal (fostul director al ziarelor "Adevărul" şi "Dimineaţa");  compozitorul Stan Golestan; Joseph Heissler din Strasbourg; fostul revoluţionar din Leningrad, devenit victimă a regimului stalinist Alexandru Russakov; ginerele acestuia, Victor Serge, autorul celui de al doilea volum din trilogia pamflet "Vers l'autre flamme". În anul 1929, atunci când Panait Istrati pregătea o vizită în Egipt şi Palestina, Panait Istrati a avut o conversaţie interesantă cu Itzhak Ben-Aharon, unul dintre liderii partidului muncii din Palestina (ulterior, secretarul general al Confederaţiei Generale a Muncii – Histadrut). Ben-Aharon era originar din România şi probabil ca această conversaţie a avut loc în România. Itzhak Ben-Aharon a publicat această convorbire în revista ebraică "Ketuvym" din Tel-Aviv la 13 februarie 1930. Panait Istrati se interesa de situaţia tinerilor evrei aşezaţi în Palestina ca agricultori.
Bineînţeles, prietenul cel mai bun al lui Panait Istrati a fost Isac Horowitz (1893-1961). Horowitz era născut la Popricani (judeţul Iaşi) şi plecase din România în America la vârsta de 16 ani, devenind ziarist şi scriitor idiş.  Prietenia dintre cei doi scriitori a fost trainică. În privinţa cărţii "Teg un necht mit Panait Istrati", ea a fost tradusă în limba română de către scriitorul Solomon Cris-Cristian din Iaşi, iar traducerea urma să fie publicată cu prefaţa scriitorului Mihail Sadoveanu, de asemenea prieten al lui Panait Istrati. Aceasta este afirmaţia regretatului Simon Schafferman, care adaugă însă că nu numai că această traducere nu a fost publicată, dar se părea (în anul 1977) că manuscrisul a fost pierdut. Dacă manuscrisul va fi regăsit, ar trebui publicat: este o carte document. În caz că manuscrisul nu va putea fi găsit, cartea ar trebui să fie tradusă din nou în limba română şi publicată. În cartea lui David Seidmann, sunt publicate în anexă, în traducere franceză, câteva scrisori ale lui Panait Istrati către Isac Horowitz, care se reîntorsese în America. Scrisorile datează din anii 1931-1933 şi le este anexată o scrisoare a lui Marga Istrati, datată 28 mai 1935, în care ea povesteşte despre ultimele luni de viaţă şi decesul soţului ei.

Personaje şi teme evreieşti în opera lui Panait Istrati
Panait Istrati a afirmat că evreii nu pot fi excluşi din proza românească. Ei reprezintă o parte a cadrului românesc (îmi aminteşte de afirmaţia "eu am fost cândva aici" a unui cercetător contemporan al istoriei evreilor din România). Din acest motiv, scriitorii antisemiţi care evitau (în timpul vieţii lui Panait Istrati) să menţioneze personaje evreieşti, nu făceau decât să falsifice realitatea cu scop naţionalist şi politic, a afirmat Panait Istrati. El însuşi a prezentat – sau cel puţin a introdus – personaje evreieşti în multe dintre scrierile sale. Romanul (de fapt câteva povestiri reunite sub formă de roman) "Familia Perlmutter" este opera centrală în acest sens. Tema este practic exclusiv evreiască, referitoare la evreii din România. Criticii au afirmat că acţiunea se petrece înaintea primului război mondial, dar nu este exclus ca ea să se fi petrecut şi după primul război mondial. Se pare că Istrati a fost influenţat de personaje reale. Este vorba despre o familie evreiască săracă, în cadrul căreia fiii unui croitor (Avrum, poate sub influenţa lui Avraham din Biblia Ebraică, părintele poporului evreu şi al monteismului) îşi caută drumul, fiecare pe calea lui. Fiecare dintre ei reprezintă purtătorul unei idei, al unui curent contemporan de atunci , al unei căi de rezolvare a problemei evreieştii. Fiul cel mare, Iosif,  pleacă în America şi se converteşte la protestantism (poate aluzie la Iosif ajuns în Egipt, deşi acesta rămâne evreu). Alt fiu, Haim (sensul onomastic al numelui: viaţă) devine ziarist, încearcă să-şi ascundă originea (face totul pentru a trăi!) şi ajunge să fie de partea antisemiţilor.  Alt fiu, Şimon ("Schimke") visează să devină medic, se înscrie la universitate, dar este alungat de către antisemiţi şi pleacă în Egipt, unde devine translator. Mezinul familiei, Isac (poate aluzie la Isac, fiul lui Avraham) face serviciul militar, este trimis împreună cu unitatea lui să reprime o demonstraţie socialistă la care  participa tatăl logodnicei sale.El nu aşteaptă să termine armata, ci dezertează şi se refugiază în Egipt, unde se afla logodnica lui. Fiica, Esther, fire non-conformistă, îşi părăseşte soţul şi fetiţa (care este crescută de bunici), pleacă în lume şi, în cele din urmă, ajunge într-o aşezare evreiască din Palestina. Oare aluzie la "haluţim", tineri evrei care îşi părăsiseră familiile şi respingeau conformismul pentru a costrui o societate evreiască nouă în Palestina, sau o derută?
Am menţionat mai sus alte câteva titluri de scrieri ale lui Panait Istrati. Personaje evreieşti – din România şi din ţările Orientului Mijlociu – apar în toate aceste scrieri.  Este vorba de evrei pe care Panait Istrati i-a cunoscut personal şi îi prezintă în cadrul lor real. Un studiu academic asupra acestor personaje, comparativ cu modul în care sunt prezentaţi evreii la alţi scriitori, români şi evrei, precum şi din alte ţări, ar fi important de realizat..
Este interesant să menţionăm că Panait Istrati s-a opus cu dârzenie ideii de "numerus clausus" sau "numerus valachicus" în universităţile româneşti, pe care politicieni români – printre care Alexandru Vaida-Voevod voiau să-l introducă, în anii 1933-1935. La începutul anului 1935, în revista "Cruciada Românismului" (observăm, o revistă de dreapta), Panait Istrati a publicat un articol polemic în acest sens. El vorbeşte despre "numerus politicianus" şi "numerus demagogicus". Atacul împotriva lui Vaida-Voevod şi a altor antisemiţi este dur. Este şi o dovadă că Panait Istrati, deşi şi-a schimbat anumite orientări politice, a păstrat ceva neschimbat: atitudine favorabilă evreilor şi de respingere totală a antisemitismului.

Autor : Lucian-Zeev Herşcovici