Fragmente de... călătorie



Scandinavia e o destinaţie bună atât pentru călători înrăiţi, care o pot străbate în lung şi-n lat în vreo trei- patru săptămâni, cât şi pentru cei care ar vrea să se "uite pe sine" pe vreo insulă sau într-un cot de fiord pentru vreo două săptămâni... Dacă mai eşti şi iubitor de peşte - aici e paradisul tău! De exemplu, numai în Helsinki, suprafaţa apelor depăşeşte 18.000 ha şi, în momentul de faţă, se numără aproximativ 60 de specii de peşte în aceste ape! Există chiar şi un ghid al celor mai bune locuri de pescuit (Kalastusopas), pentru cei care vor să pescuiască. Ar fi mult prea multe de spus, aşa că m-am hotărât să vă povestesc despre cea mai importanta sărbătoare a verii la finlandezi - Juhannus - sărbătoarea soarelui care nu apune. Am avut norocul să fiu în Helsinki chiar între 21-22 iunie, când în tăcerea uimită a întregului oraş, finlandezii sărbătoreau cea mai lungă noapte albă a verii... soarele apune pentru 1 minut! Nu, nu am greşit când am spus "tăcerea", pentru că în weekend-ul cu pricina a fost totul închis, de la muzee, la restaurante şi magazine, tot. Sărbătorile finlandeze sunt o grea încercare pentru turişti, iar Juhannus-ul cu atât mai mult. Nu funcţionează nici transportul în comun, mai există câte o scăpare, ce-i drept, dar surprizele plăcute sunt rare. O excepţie de la tot ce este închis face parcul de distracţii şi muzeul în aer liber de pe insula Seurasaari, unde poţi admira arhitectura satelor finlandeze, prezentată într-un mediu ambiant unic şi spectaculos. Toată lumea sărbătoreşte pe insule, în jurul focurilor de tabără imense, înconjurate de ape şi păduri sau într-o cabană uitată de lume. Se spune că tot finlandezul are măcar o căbăniţă şi o şalupă şi că sunt genul de oameni care ştiu să "evadeze" din metropole... ceea ce am văzut că e adevărat. Centrul oraşului era cumplit de pustiu, nelocuit parcă, după noaptea de Juhannus. Numele sărbătorii vine de la Ioan Botezătorul, fiul Sf. Zaharia şi a Sf. Ana, naşterea căruia se sărbătoreşte pe 24 iunie. Sărbătoarea creştină s-a suprapus însă pe una laică, mult mai veche, închinată soarelui şi apei (sărbători similare sunt, la slavi, ziua lui Ivan Kupala, iar la români cu Sânzienele), ziua Sf. Ioan Botezătorul încorporînd multe elemente ale sărbătorilor precreştine, legate de solistiţiul de vară. Finlandezii o sărbătoresc acum în fiecare an între 20 şi 26 iunie, în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă. Odinioară, biserica nu accepta sărbătorile păgâne şi acţiunile desfăşurate în timpul lor ajunseseră să fie aspru pedepsite pe vremuri. Juhannus uneşte prin magia sa focul (focul de tabară, simbol falic, masculin) şi apa, simbol opus, feminin. Roua dimineţii de Juhannus are puteri miraculoase, de aceea vrăjitoarele au grijă să o culeagă şi să o folosească în scopuri magice. Şi focurile care se înalţă în această noapte au forţe supranaturale: cel care reuşeşte să sară peste un foc înalt, va fi fericit toată viaţa; în foc se aruncau cămeşile copiilor bolnavi, pentru ca odată cu acestea să ardă şi necazurile sau boala celor care le-au purtat. Întregul complex de acţiuni ritualice care se desfăşoară în această noapte, are la bază nunta sacră, incestuoasă chiar, dintre Foc şi Apă. Juhannus uneşte într-un nod magic vechea mitologie a soarelui şi pământului, a apei şi focului şi elemente păgâne ale ciclului calendaristic cu legende creştine şi povestiri sfinte. La slavi, noaptea lui Ivan Kupala, era denumită în vremurile străvechi "noaptea iubirii libere" considerată a fi un bun prilej pentru a culege diverse soiuri de ierburi şi flori pentru a le folosi apoi la "ghicitul sorţii". Aceste obiceiuri se regăsesc şi acum în Suomi (Finlanda): o fată poate culege la miezul nopţii un buchet de flori pe care să-l pună sub pernă, iar dimineaţa, să se uite câte soiuri s-au nimerit a fi în acel buchet; dacă sunt doisprezece soiuri diferite, atunci fata respectivă se va mărita în decursul anului. Alte ghicitori spun că o fată care adună dimineaţa şapte soiuri diferite de flori şi le pune sub pernă în noapte de Juhannus, îl va visa cu siguranţă pe cel ce-i este sortit. Finlandezii îţi decorează de dimineaţă casele cu crengi de mesteacăn (alt simbol feminin) iar seara, în băile cu aburi, îşi vor masa corpul cu mături făcute din crengile aceluiaşi copac, în care împletesc flori de câmp aromate.

În Helsinki, Juhannus este sărbătorit de obicei pe insula Seurasaari. Ard focuri de tabără, se cântă muzică tradiţională, se dansează dansuri populare şi se organizeză tot felul de jocuri şi întreceri, printre care şi săritul peste focuri. Noaptea însorită a lui Juhannus este lungă. La început se face simţită o oarecare agitaţie, se decorează, se pergătesc bucatele, băuturile, se face foc la saună. Plescăitul apei, sunetele muzicii, cântecele, trosnetul lemnelor în focul de tabără, carnea care sfârâie... Apoi toată lumea se linişteşte, vine un moment de pace sufletească, în care toţi stau în jurul focului vorbind în şoaptă, privind la oglinda apei, în care se văd focurile şi scânteile. Se aşteaptă răsăritul soarelui, un moment respectat în această noapte...şi un spectacol de neuitat al naturii!

Magdalena Motz,
Munich