Dimitrie Eustatievici- un mare cărturar

Actul de naştere al Şcolii româneşti din Şcheii Braşovului datează, după spusele cercetătorului Andrei Bârseanu, din anul 1495, „de când s-au zidit sfânta biserică şi şcoala”. Însă cel care s-a ocupat şi se ocupă de câteva decenii de păstorirea atât a bisericii Sf. Neculai cât şi a Muzeului, cărturarul, preot dr. Vasile Olteanu avansează data de 15 decembrie 1399. Atestarea se face printr-o scrisoare papală de indulgenţă scrisă de către Bonifaciu al IX-lea către ierarhii catolici locali prin care le cere să înteţească propaganda catolică şi să combată învăţătura unor „pseudovlădici schismatici”.
Printre familiile de cărturari statornicite în Şchei a fost şi ce a lui Eustatie Grid (1721-1767), fiu al protopopului Vasile Grid (1686-1747) venit din Făgăraş. „Om împodobit cu ştiinţe şi cu mare înţelepciune” se dedică trup şi suflet Şcolii româneşti, la 1760 reuşind să ridice etajul din piatră al clădirii, în ciuda tuturor piedicilor şi folosindu-se de sprijinul negustorilor de frunte din Şchei, al domnilor de peste munţi, precum şi de al împărătesei Elisaveta Petrovna a Rusiei. În cadrul unor acţiuni diplomatice întreprinse la curtea împărătesei Elisaveta Petrovna obţine daruri bogate pentru biserică, printre care şi „un crug de cărţi”, iar la 28 augut 1735, deplasându-se la Carloviţ obţine un hrisov de oblăduire de la mitropolitul Vichentie Ioanovici. Totodată obţine numeroase danii pentru românii din Şchei, atât de la curtea Mavrocordaţilor (Moldova) cât şi de la cea a Cantacuzinilor (Bucureşti).
Fiul său, Dimitrie Eustatievici(1730-1796) va continua fapta de cultură a tatălui ajungând director al şcolilor naţionale neunite din Transilvania şi realizând prima Gramatică românească.
Născut în 1730 în Şcheii Braşovului, ajunge în 1744 la prestigioasa Academie Teologică din Kiev( înfiinţată de Petru Movilă). La 19 aprilie 1753 prefectul Academiei, Georgius Czerzebaki îi eliberează primul atestat în limba latină, urmat de altul emis de rectorul Academiei Georgius Konicki în care se confirmă încă o dată „strălucirea şi generozitatea în orice domeniu” a lui Dimitrie Eustatievici, „de o demnitate şi o ţinută deosebită”.
După doi ani de la terminarea studiilor, timp în care a absolvit cursurile vestitei universităţi germane din Halle, se întoarce în ţară şi definitivează prima Gramatică românească. Titlul din manuscris certifică autorul, locul şi anul definitivării, 1 septembrie1757: Întru mărirea sfintei cea de o fiinţă, făcătoarei de viaţă şi nedespărţitei Troiţe a Tatălui şi a fiului şi a sfântului Duh, GRAMATICA ROMÂNEASCĂ, afierotisită prea blagocestivului, prea luminatului şi prea înălţatului domn şi oblăduitor a toată Ungrovlahia, domnului Io Constantin Voievod, acum întâi izvodită prin Dimitrie Eustatiev Braşoveanu, metodos prea folositori şi prea trebuincios întărit cu pilde prea folositoare, aşezat cu rânduială dreaptă şi rodit în Bulgaria (Şcheiul) Braşovului, anul 1757, sep. 1.

Închinată domnului muntean Constantin Mavrocordat, Gramatica lui Eustatievici este originală prin lipsa de modele româneşti, deşi încerca să fie o adaptare a gramaticii latineşti, slave şi greceşti. Numeroasele exemple aplicative folosite cu precădere în partea de sintaxă constau din proverbe, citate din Biblie, precum şi din operele marilor scriitori antici: Homer, Aristotel, Plutarh, Platon, Herodot, Demonstene etc.

Prima parte a gramaticii se ocupă de ortografie, de alfabetul chirilic, de accentul cuvintelor precum şi de semnele de punctuaţie. Structural are drept model gramatica latină a lui Molnar precum şi gramatica grecească a lui Constantin Lascaris. În ciuda atâtor modele, Dimitrie Eustatievici încearcă adaptarea cât mai apropiată a particularităţilor limbii româneşti prin terminologia introdusă de el. Astfel, la nivelul foneticii, numeşte vocalele şi consoanele „glasnice şi soglasnice”, morfologia este numită „etimologie”, substantivul este „numele„ iar adjectivul „numele adăugător”.
Cert este că Gramatica lui Dimitrie Eustatievici devine obiect de studiu în şcoala din Şchei. În 1786 când se înfiinţează directoratul şcolilor naţionale neunite din Transilvania, cu sediul la Sibiu, este numit primul director al instituţiei. Prima iniţiativă pe care o ia în această calitate este de-a înfiinţa un curs de pregătire pedagogică de şase săptămâni, frecventat de numeroase cadre didactice, mai ales din mediul rural. În urma intervenţiilor sale la inspectorul şcolar Ioan Marcu, obţine situaţia frecvenţei şcolare şi cere ca dascălii să fie plătiţi din venitul bisericii pentru ca „toţi părinţii să dea copiii la şcoală să înveţe” chiar dacă nu au venituri cu ce să le plătească şcoala. Curând intră în conflict cu biserica, curatorii acesteia văitându-se că nu pot asigura salariul dascălilor.
La vârsta de 66 de ani, în 1796 se stinge din viaţă lăsând urmaşilor o contribuţie inegalabilă la dezvoltarea învăţământului românesc.
Să notăm pe scurt prodigioasa activitate a marelui cărturar Dimitrie Eustatievici.
Ca pedagog, conştient de necesitatea înzestrării şcolii cu manuale şcolare realizase în 1789 un Catehism mic sau scurtă pravoslavnică mărturisire a legii greceşti neunite, în limbile sârbă, germană şi română. Bucurându-se de un real interes Catehismul fusese publicat într-o primă formă în 1776 şi Maria Tereza dispusese folosirea lui obligatorie în toate şcolile româneşti ce ţineau de Mitropolia din Carloviţ.
Tot 1789, la Sibiu tipăreşte Ducere de mână sau povăţuire către aritmetică sau socoteală, cu text bilingv, român-german, ce avea ca model manualul lui I. Fellinger publicat în 1774 la Viena.
În 1790 editează Dezvoaltele şi tâlcuitele evanghelii a duminicilor, sărbătorilor şi oarecărora zile, carte ce conţine prima metodică de predare din şcolile timpului, un exemplar aflându-se la muzeul din Şchei.
„Dascălul să poruncească, prin ucenicii adunaţi împreună, rar să citească...arată capul sau stihul împreună, de la care începe ştiucul şi ascultă...toate acestea ...le scrie după modelul slovelor pre tabla cea neagră a şcolii, porunceşte de câteva ori să le poftorească şi toţi împreună să le zică apoi dechilin. Ştiucurile sau părţile le aduce înainte ca să le facă cunoscute supt ştiute învăţături şi îi învaţă totdeauna stihul, în care şi ştiucurile cele vrednice de luare de seamă, se află. Dascălul le tâlcuieşte lucrurile cele prea vrednice de luare în seamă...Mai pre urmă, dascălul arată învăţăturile creştineşti şi obiceiurile cele bune, care să cuprind în Evanghelie şi însemnează locul sau stihul. Învăţătorul care iaste iscusit va şti sigur toate acestea să facă...”, spune cărturarul în metodica sa.

La 1791 tipăreşte Sinopsis, adecă cuprinderi în scurt a cei vechi şi cei noao scriituri, adică a Biblii, tot pentru trebuinţele şcolii din Şchei, după ce în 1788 publicase Bucoavnă pentru pruncii cei rumâneşti în română şi germană.
În ultimul an al vieţii marele cărturar, „cu preţul vătămării sănătăţii” traduce şi tipăreşte la Sibiu Alexandria sau viaţa lui Alexandru Macedon. Animat de idealuri iluministe încercase în 1789 să pună bazele unei reviste româneşti în Ardeal, intitulată Foaia română pentru econom. Autorităţile guvernamentale ale Transilvaniei apreciind că Dimitrie Eustatievici este „unul din cei mai rumâneşti bărbaţi care şi-a dobândit merite mari pentru întemeierea şcolilor normaliceşti” dăduseră o rezoluţie favorabilă proiectului, însă sănătatea precară i-a zădărnicit materializarea lui.
Gramatica lui Dimitrie Eustatievici va rămâne un reper de valoare în alcătuirea celor ce vor urma şi numele lui va fi amintit de fiecare dată când vorbim de pionieratul instituirii normelor limbii române.

Bibliografie: Vasile Oltean, Şcoala românească din Şcheii Braşovului, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989