i sau ii (şi ii sau iii)


 

Multiplele valori ale literei i creează numeroase confuzii în scrierea corectă a cuvintelor. Aceste valori pot fi:

 

1) i poate fi vocală în situaţia în care are capacitatea de-a forma silabă. Ex: in, zi, mi-nă

 

2)  i este semiconsoană atunci când intră în alcătuirea unui diftong ascendent-iar, bia-tă, sau descendent- ai, mai.

 

3) i şoptit după consoane numai la final de cuvânt: aduni, buni, aceşti, ari, mari, vineri; în compusele cu câteşi-(câteştrei); câţi( câţiva ); oareşi (oareşcum); ori(oricum, orişicine)

 

4) i literă ajutătoare în combinaţiile: ci, gi, ghi aflate la sfârşit de cuvânt; Ex: deci, largi, unchi, unghi;  sau urmate de o vocală( ciulin, giuvaier, chiul, ghiul), ori de o consoană(nicicum, nicidecum, cincisprezece, cincizeci)

 

Datorită valorilor multiple ale literei  i există cuvinte omografe (  se scriu la fel) care nu sunt omofone ( au accentul pus pe litere diferite).

 

Ex: albi vb.- albi adj. m. pl.    -   Văzându-l, albi la faţă.

                                           -    Cai albi alergau pe câmp.

 

deşi conj.- deşi adj.m. pl.- A plecat, deşi o rugase să rămână.

                                           -Se strecura printre puieţii deşi de salcâm .

căi vb.-căi s.pl.                  - Se căi multă vreme.

                                           - Apucase pe căi neortodoxe.

 

roi vb. – roi s. sg                - Albinele porniră a roi în jurul stupului.

                                             -Un roi de albine se năpustise asupra intrusului.

 

ia s.sg.(<ie)- ia vb.             -Îşi pătase ia cu polen de la floare.

                                            -Ia tot ce-i pică în mână. prez.

                                            -Ia cartea! imp.

 

ochi vb. -ochi s.sg.şi pl.        - Ridică arma şi ochi.

                                               -  Îi dădea soarele-n ochi.

 

O altă confuzie se poate crea între cuvinte necunoscute, rare, învechite regionalisme, ori neologisme. Ex: vi-er(bisilabic) Era vier, moştenise câteva hectare de vie.

                           vier(monosilabic) Avea un vier pe cinste.

 

 Corect: Ma-vro-ghe-ni, Peci-ca, veci-nic

 

Confuzia literei i  poate fi asociată cu locul diferit al accentului, lucru pe care l-a exploatat şi Caragiale: Ipingescu citeşte jurnalul făcând confuzie între sufragiu(cu accent pe prima silabă) – „vot”  şi sufragiu –„cel care serveşte la masă” (cu accent pe ultima silabă).

 

Sesizând deosebirea acustică dintre i nevocalic şi i vocalic, unii scriu vocala i cu doi i gândind că aşa îi marchează caracterul silabic.

Ex: „Arghezii”( corect Arghezi), „confetii”(corect confeti), „membrii”(membri), „noştrii”, „voştrii” în loc de noştri, voştri.

 

1. Cele mai multe probleme de alegere între a scrie cu i, ii sau iii apar la final de cuvânt. Scrierea corectă are o mare importanţă deoarece marchează distincţii morfologice astfel:

 

a. la substantive şi adjective marchează distincţia dintre formele articulate(N/A masc.pl.) şi cele nearticulate:

ani/ anii,  mari/marii,  pui /puii,  arbitri/arbitrii,  copii/copiii

 

sau G/D(fem. sg.):

unei ţări/ ţării,  dulci/dulcii

 

b. la majoritatea verbelor de gr. a IV-a , distincţia dintre infinitiv şi toate formele lor compuse cu acest mod: viitor indicativ şi cond. prezent la toate persoanele; imperativul negativ, 2.sg. sau perf simplu.

Ex: găsi(a) /voi găsi/aş găsi/găsii

  

c. verbele a şti şi a fi   -le-am explicat aici: http://cititordeproza.ning.com/group/limbaromana/forum/topics/doua-...

 

d. la unele pronume şi numerale distincţii totale sau parţiale între valorile adjectivale şi cele pronominale sau substantivale ale formelor de masc. pl.: distincţie totală între adjectivul alţi şi pronumele corespunzător  articulat alţii; distincţie parţială la numeralele ordinale întâi, primi (cu val. adjectivală în orice topică)-întâii, primii (cu valoare substantivală dar şi adjectivală, antepuse).

 

1. Se scrie numai i la:

 

- singularul nearticulat al substantivelor de orice gen: pui, unchi, roi, unghi, schi, taxi, joi, vineri, tanti;

 

-pluralul nearticulat şi G-D singular nearticulat al subst. şi adj. feminine, cu excepţia celor cu N-A singular în –ie bisilabic;

Ex: cărţi, ţări, vulpi, femei, idei, moi, confeti, mici, vechi (dar bucurii, familii, roşii)

 

-N-A masc. pl. al pronumelor personale (ei; şi noi, voi) , al pron. şi adj. pronominale posesive(mei, tăi,i, noştri, voştri) şi al pronumelui şi adjectivului interogativ cât(câţi), al adj. pronominale demonstrative acel, acest, celălalt, (acei, aceşti, ceilalţi) şi nehotărâte alt, atât(alţi, atâţi). Dar pronumele are forma  alţii.

sg. la perf. simplual tuturor verbelor cu excepţia celor de conj. a IV-a cu infinitivul în i:

 

-numeralele cardinale propriu.zise: doi, trei, cinci, douăzeci; pluralul numeralelor cardinale fracţionare în –ime (doimi, treimi, pătrimi etc.); pluralul masc. neart. al numeralelor ordinale prim, secund, terţ (primi, secunzi, terţi); numeralul ordinal întâi cu valoare adjectivală postpus ( clasa întâi); dar se scrie cu 2 ii G-D art. doimii;

 

-persoana a 2-a sg. la toate timpurile simple ind şi conj –prezent, imperfect, perfect simplu, mai mult ca perfect, imperativ pozitiv al tuturor verbelor cu excepţia prezentului verbelor cu tema în i vocală ;

Ex: să aduni, afli, citeşti, lucrezi, citeai, adunaşi, râzi, văzuseşi etc.

 dar apropii, scrii, ştii;

 

-infinitivul prezent pers a 3-a sg. aperf. simplu la verbele de conj aIV-a cu tema în i consoană: citi, iubi, veni;

 

-pers. I sg. la perf. simplu al tuturor verbelor cu excepţia celor de conj. a IV-a cu infinitivul în i: adunai, tăcui, bătui, mersei, coborâi  (dar citii, sfiii);

 

-pers. I sg. (omonimă cu a 2-a sg.)la prezentul indicativ şi conjunctiv al verbelor de conj, I şi a IV-a cu tema în i semiconsoană: tai, birui ( dar apropii);

 

-cuvintele aci, aici, deci, deşi – conjuncţii;

şi –adv; pron. şi adv. compuse cu –şi: acelaşi, iarăşi, însuşi, totuşi ; formele de D. ale pron. pers. şi reflexive: mi, ţi, i, ni, vi, li, îmi, îţi, îi, îşi.

 

 

b. Se scrie numai cu ii la:

 

- pluralul nearticulat al substantivelor şi adj. masculine terminate în –iu: Ex. fii, cafegii, proprii, aurii, al subst. copil (copii) şi al adj.roşu (roşii);

 

-N-A pl. articulat al subst. şi adj.masc., cu excepţia celor cu singularul în –iu, a subst. “copil”şi a adj. “roşu”: arbitrii, caii, unchii, albaştrii, alibi, micii, vechii ( dar fiii, cafegiii, auriii, copiii, propriii, roşiii)

 

-pluralul nearticulat şi G-D sg. neart. al subst. şi adj. feminine în -ie bisilabic: bucurii, familii, rochii, aurii, proprii, roşii.

 

-G-D sg. articulat al subst fem., cu excepţia celor cu G-D sg. neart. în -e, -le şi în –ii: cărţii, femeii, ţării, mării, vulpii, gălbuii, micii, vechii, (dar, casei, mamei, zilei, bucuriei, familiei, roşiei).

 

- se scrie: acătării, maică-mii, soră-mii, nevesti-mii

 

- G-D sg. art. al unor subst.masc –neichii, popii, ( dar, papei, lui tata, lui Oprea, lui Toma);

 

- pluralul nearticulat al subst. neutre terminate la sg. în -iu: domenii, exerciţii, servicii, studii, seminarii.

- itinerar/ itinerare şi itinerariu/itinerarii

  orar/orare, orariu/orarii

sanatoriu/ sanatorii

 

-N-Ac masc pl. al pron. pers.:însul, dînsul (înşii, dânşii), al pron şi adj.pron. nehot: unul, vreunul (unii, vreunii), al pron. nehot. altul-alţii şi al pron şi adj. negative-nici unul/ nici unii; dar, alt/alţi;

 

- pluralul neart. al numeralului card. “mii”; N-Ac masc. pl. al numeralelor ordinale: întâi, prim, secund, terţ cu val. substantivală şi cu val. adjectivală în antepunere: întâii/primii, întâii/ primii concurenţi; G-D fem. sg. întîi/ întâii zile;

 

-pers a 2-a sg. a prezentului ind. sau/şi conj. sau/şi a imperativului pozitiv la verbe de diverse conjugări cu tema în -i vocalic: apropii, scrii, ştii, fii;

 

- infinitivul present şi pers a3-a sg,. aperfectului simplu la verbe de conj. a IV-a cu tema în –i : prii, pustii, sfii;

 

-pers I sg la perf simplu al verbelor de conj. a IV-a cu inf. în –i şi tema în consoană: citii, iubii, venii ; sau în orice vocală în afară de –i: căii, hârâii, îndoii, suii, (dar, sfiii);

pers. 1 sg.(omonimă cu a2-a sg.) a prezentului indicativ şi conjunctiv la verbe de conj. 1 cu tema în -i vocalic: apropii, mânii, sperii, înjunghii etc.