FESTIVALUL ROMÂNESC DIN VANCOUVER

Quote:
Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem noi până la urmă, sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, păţenile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă întreb noi la capătul vieţii noastre ce-am lăsat în afară. Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, într-u-câtva de patemi, dar de dragoste mai ales.

Nichita Stănescu.

Anul 2001 aduce în Vancouver o mare realizare realizare artistico-socială: Festivalul Românesc. Conceput de un grup de inimoşi români, membri ai Centrului Comunitar Românesc din British Columbia (Romanian Community Center of BC - RCC) festivalul a apărut ca o lumină în mijlocul românilor din Vancouver. Adunaţi în jurul acestei idei, colaboratorii din diferitele grupări vancuvareano-romane:

- Biserica Baptista Harul, Coquitlam, - Biserica Ortodoxa Sfinta Treime, Vancouver, - Biserica Ortodoxa Sf. Andrei, Vancouver, - Membri ai Bisericii Sf. Nicolaie, New Westminster, - Membrii Bisericii Penticostale, Coquitlam, - Ambasada Română la Otawa, - Postul de Radio Românesc AM 1470, Vancouver, - Televiziunea Română, Vancouver ,etc., au pus umărul în realizarea ei finalizînd această manifestare într-un adevărat succes.

Pot spune fără nici-o temere că Festivalul Român Vancuvărean a fost prima manifestare în acest loc de lume, de o asemenea amplitudine şi valoare. Cei aprox. 6oo de 'curiosi' veniţi să îşi bucure inimile în vibraţii româneşti au trăit intensităţi ce le-au determinat bucurii sufleteşti de care nici ei nu mai credeau că pot fi capabili. Puterea românului de a critica este suficient de mare să mute munţii din locul lor! Iată că de data asta munţii au zâmbit bucuroşi, rămânând la locul lor, văzând lumina feţelor plăcut surprinse de beatitudinea creată în mijlocul acelei multitudini de culori şi sunete româneşti.

Deşi teatrul 'Michael J. Fox' nu a putut asigura un spaţiu mai larg diferitelor exponate româneşti, sau a produselor puse pe piaţă de curajoşi întreprinzători români, sau a mâncării de specific românesc, toţi cei care-şi plimbau ochii 'hulpavi' de la un stand la altul, au uitat să mai observe strâmtoreala locului, purtându-se cu emoţii de copii prin tot spaţiul oferit. Holurile teatrului, devenind 'dune' mişcătoare de trupuri umane, descriau un dans molcom, liniştitor însoţit de un murmur plăcut, plin de viaţă.

Ce să mai vorbim de impresia organizatorilor acestui eveniment?! Până şi ei, impresionaţi de neaşteptatul răspuns al celor veniţi, şi-au amestecat bucuria personală în cea generală, uimiţi fiind de ceea ce se întimpla. Fiindcă organizatorii au fost divizaţi pe diferite departamente pentru o mai bună desfaşurare, nu aveau cum să ştie în detaliu cu ce surprize vin colegii lor. Imaginaţi-vă cât de surprinşi au fost cei de la un departament văzând amploarea luată de activitatea de organizare a celorlalte departamente: de la standurile de prezentare, sau de calitatea bufetului, sau a spectacolului oferit, şi ... invers.

Nu au lipsit intervievările televizate a unora din cei prezenţi care şi-au exprimat opinia despre acest eveniment. Până când Adelina Şuvagău a ajuns la teatru, Dan Bosică l-a intervievat pe d-l Richard Stuart, membru în Parlament din partea orasului Port Moody (traducerea din engleză îmi aparţine):

R: D-le Stuart, cum găsiţi acest Festival?
RS: Este deosebit! Este un festival frumos, cu oameni minunaţi şi cu o expunere de artă populară deosebită. în cele câteva minute de când sunt aici am văzut această artă românească care m-a impresionat şi sunt bucuros că am fost invitat.

R: Aţi mai fost invitat la vreun alt festival românesc până acum?
RS: Nu! Niciodată! Acum este prima dată când am avut această onoare şi tocmai acest lucru mă încântă, de-a fi aici, în mijlocul dumneavoastră, şi să văd pentru prima dată această artă minunată de care nu ştiam nimic.

R: Ce impresie aveţi despre populaţia română din jurisdicţia pe care o reprezentaţi la Parlament?
RS: Sunt membru în Parlament de puţin timp, dar ştiu că avem un număr destul de mare de români în Port Moody şi pot spune că acum am avut ocazia să înţeleg mult mai bine arta românească şi caracterul românesc.

R: Pot să vă întreb cine v-a invitat la acest festival?
RS: Acest minunat om, pastorul Bisericii Baptiste româneşti.

R: Pot intreba dacă, acum când a-ţi ajuns să ne cunoaşteţi mai bine ca naţie, vom avea un deosebit support?
RS: Bineînţeles! Voi veni cu siguranţă şi anul viitor, mai ales că acum ştiu că 1 Decembrie este Ziua Naţională a României, şi voi fi mult mai bine pregătit.

Numai bine când Dan Bosică a terminat de luat interviul a apărut Adelina Suvagău care a preluat microfonul şi a început munca de reporter. Beneficiind de copia casetei îmi voi permite să va prezint în scris interviurile luate în pauza dintre cele două spectacole.

R: D-le Ray Udredd, înţelegând că sunteţi membru al Consiliului de Conducere al Convenţiei Baptiste de Sud din Canada, mi-aş permite o intrebare : care este impresia dumneavoastră din această seară?
RU: Sunt foarte încântat să fiu aici, în această seară având această oportunitate să văd expresia poporului român. Este o mare exeprienţă să trăiesc alături de dumneavoastră aceste momente şi să simt această expresie caracteristică poporului dumneavoastră. Am fost invitat aici de pastorul Biserici Baptiste româneşti, d-l Corneliu Ardelean. Muzica auzită în această seară m-a mişcat prin frumuseţea ei.

R: Care este mesajul dumneavoastră pentru comunitatea romanească de aici?
RU: Sper ca ei să găsească o bună primire în această ţară şi să găsească credinţa în D-zeul care este viu şi ne ajută în tot ce facem. Această credinţă a fost şi este foarte importantă pentru mine. Având această credinţă ca biserică putem dezvolta acea unitate de care ne vorbeşte D-zeu, unitate în care putem avea o viaţă bună şi plină de bucurii.

R: Vă mulţumim foarte mult pentru participarea la acest important eveniment al românilor din Low-Mainland.
RU: Plăcerea a fost de partea mea.
Cum d-l Cornel Ardelean, era doar la un pas de d-l Ray Udredd, Adelina s-a întors cu microfonul către dânsul:

R: Domnule Corneliu Ardelean, am înţeles că sunteţi de puţin timp venit în Canda, în Vancouver, ca pastor al Bisericii Baptiste 'Harul'. Ce ne puteţi spune de această manifestare românească?
CA: Sunt bucuros că am posibilitatea de a fi aici împreuna cu corul Bisericii Baptiste şi cu membrii ei, pentru a sărbători acest important eveniment din viaţa noastră ca români.

R: în ce măsură ajută Biserica Baptistă la unitatea românilor din Low-Mainland?
CA:celor care vin să frecventeze biserica şi suntem deschişi să spunem un 'Bun Venit!' tuturor celor care vin pe aceste meleaguri. Suntem gata să le oferim o casă şi învăţătura despre viaţa de aici, cultura de aici, şi să-i ajutăm la începutul vieţii lor.

R: Ce mesaj aveţi pentru românii de acasă cu aceasta ocazie?
CA: Şi pentru ce-i de acasă şi pentru cei de aici, această Zi Naţională trebuie să ne unească atit ca şi credinţă cât şi ca limbă. Poezia 'Neamul meu', pe care am recitat-o, zugrăveşte, unirea, unitatea românilor de pretutindeni, atât de pe glia românească cât şi de pe glia straină.

R: Vă mulţumim pentru tot efortul depus la colaborarea pentru acest festival.
CA: Plăcerea este de partea mea şi a tuturor membrilor Bisericii noastre.
îmi amintesc că am întâlnit-o pe Adelina pe holurile teatrului, având o expresie de adevărat 'vânător' de interviuri. Microfonul din mâna ei devenise un adevărat 'aspirator' de impresii şi trăiri de moment.

R: Adrian Neagu, ştiu că eşti preşedintele Centrului Comunitar Românesc de aici, din Vancouver, şi că ai luat parte la organizarea acestui festival, festival care, sa fiu sinceră, m-a impresionat foarte mult 'A fost greu?
AN: Sunt foarte impresionat şi eu de amploarea luată de acest festival românesc şi de răspunsul românilor la acest festival. Greu a fost, dar' răsplata este pe masură!

R: Ce mesaj ai pentru românii de acasă, cu ocazia Zile Naţionale?
AN: întii Decembrie este ziua pentru românii de pretutindeni, deci 'şi a celor de-acasa şi a celor de peste hotare' dar, pentru cei de-acasă, le urez să continuie pe drumul relativ bun pe care păşesc şi rezultatele vor veni.

R: în ce masură ajută Centrul Comunitar Românesc pe românii de aici să fie uniţi?
AN: Evenimentul din seara aceasta este cel mai bun exemplu, prin care Centrul Comunitar Romanesc a lansat o invitaţie tuturor organizaţiilor comunitare româneşti din Vancouver şi din British Columbia, iar cele care au răspuns la această invitaţie au avut ocazia să ni se alăture la organizarea unui festival de asemenea amploare. Aş vrea să adaug că Centrul Comunitar Romanesc depune tot efortul ca acest festival să devină o manifestare anuală în mijlocul diasporei române de aici.

R: îţi mulţumesc pentru timpul acordat!

La câteva zile după festival, nu aveau cum să scape de interviu cei doi, care într-un duet 'ciudat' au fost gazdele spectacolului atât de binevenit spun ciudat deoarece e greu sa simţi o armonie perfectă între limba engleză şi română, mai ales că cea de-a doua este mult mai dulce şi plăcută nouă.

R: Daniela Ginta, tu ai fost prezentatoarea în limba engleză la spectacol. Cum ai ajuns să prezinţi ?
DG: Iniţial, totul a fost o tentativă, ca orice proiect: m-a contactat Dan Bosică şi după ce mi-a povestit un pic despre propunerea de a prezenta partea în engleză a Festivalului (prezentarea în engleză a fost binevenită atât pentru că erau şi oficialităţi canadiene, cât şi pentru faptul că în Ansamblul Cercel sunt mulţi artişti canadieni care au apreciat mult faptul că au înţeles mersul spectacolului), am luat legătura cu Marian şi uite aşa am mers mai departe până pe scenă. A fost un pic de muncă, dar mi-a placut enorm, am învaţat multe, pentru că Marian este aşa un organizator artistic bun cu o grămadă de experienţă în domeniu. Da, sunt bucuroasă tare că am făcut parte din primul Festival românesc.

R: Dar despre întregul festival, cum ţi s-a părut organizarea?
DG: Având în vedere complexitatea evenimentului, grozavă! Nu spun perfectă, pentru că a fost primul Festival de aşa natură. Şi nu e uşor să aduni atâta lume şi să meargă totul ca după ceas. Dar fără doar şi poate, organizatorii s-au prezentat bine. Sunt convinsă că au avut totodată ocazia să înveţe ceva folositor pentru anul ce vine, ceea ce e un avantaj, nu?

R: Mai mult ca sigur. Cum ţi s-au părut spectatorii ? Ce fel de impresie ţi-au creat ?
DG: Excelentă! Oameni calzi şi plini de trăire, aplauze multe, multe şi la fiecare pas. Cred că artiştii şi organizatorii nu pot cere mai mult. Ce pot spune? Acest Festival a fost aşteptat!

R: Daniela ce ai simţit după spectacol ?
DG: Un pic de oboseală şi o mare satisfacţie: aceea că am reuşit să arătăm încă o dată că 'unde-s mulţi puterea creşte...'. Sunt fericită că s-a reuşit realizarea unui Festival Românesc adevărat, adică implicând români de toate religiile, profesiile si orientările. Exista aşa un tremur special în suflet când ştii că păşeşti într-un loc care abundă de români talentaţi şi iubitori a tot ce înseamnă 'românesc' (partea frumoasă e că nu au fost doar români!). Criticile vor fi binevenite pentru că altfel ne mănâncă plafonarea!

R: Care este momentul favorit?
DG: Din spectacol - totul a fost grozav, dar pe mine m-a impresionat teribil 'Rapsodia română' a lui Enescu interpretată de Ansamblul Cercel. Superb! Din afara spectacolului - expoziţia artiştilor români! Atâta frumos laolaltă m-a bucurat şi m-a făcut să mă simt tare mândră că avem aşa oameni talentaţi printre noi.

R: Marian Horeangă, tu ai fost şi prezentatorul în limba română dar şi regizorul artistic al spectacolului din cadrul acestui festival românesc. Ce ne poţi spune, mai în detaliu, de această manifestare?
MH: Ceea ce stiu toţi cei care au fost prezenţi: a fost un succes! Pentru unii neaşteptat, pentru alţii ... şi mai neaşteptat.

R: Am inţeles ca ambasadorul României a fost oaspetele de vază la acest eveniment.
MH: Da. Am avut deosebita plăcere ca la această data de 01 Decembrie 2001, să-l avem în mijlocul nostru pe d-l Gabriel Gafiţa, şi numai, Ambasada Română din Canada a fost unul din sponsorii principali ai acestui festival. Cuvântarea d-lui ambasador a arătat clar că guvernul românesc actual face tot ce-i stă în putinţă să sprijine românii din diasporă, care nu uită că sunt totuşi români şi vor să organizeze manifestări la asemenea nivel. Frumos a fost şi faptul că Centrul Comunitar Românesc a dăruit un tablou pictat de Hajni Yosifov, prezentă şi ea la acest festival cu o superbă galerie de picturi, alături de Nic Sava, Bogdan Nica, d-nele Gonţescu şi fam. Ionescu.

R: Dar ce ne poţi spune despre efortul personal adus pentru desfăşurarea spectacolului?
MH: Pot spune, în primul rînd, că mi-a facut o deosebită plăcere să lucrez în mod direct cu doi oameni: Lache Cercel şi Daniela Ginta. Cu Daniela am avut o colaborare, desi în scurt, foarte fructuoasă. Ne-am înţeles ca să scriu eu întâi prezentarea în limba română, cunoscând mai bine desfaşurarea spectacolului, după care să i-o trimit prin e-mail iar ea să elaboreze traducerea. Am fost plăcut surprins să văd promtitudinea ei în răspuns.

R: Cum adică?
MH: Am rugat-o să-mi trimită partea ei de traducere ... aceasta fiind ... să zicem ... o deformaţie profesională ... dorind într-un fel să fiu sigur că prezentarea ei în engleză nu va avea lacune ... plus că, nemailucrând împreună, nu ştiam adevărata valoare a Danielei ca traducătoare. Cum spuneam, am fost plăcut surprins după primele rânduri citite dându-mi seama că Daniela are un simţ delicat la traducerea limbii engleze.

R: Vei mai colabora cu Daniela?
MH: Dacă se va mai ivi vreo ocazie, cu mare plăcere!

R: Spune-ai că ai colaborat şi cu Lache Cercel. în ce sens?
MH: în ce sens?! Cu Lache Cercel am lucrat cot la cot în realizarea acestui spectacol. De fapt, sunt nevoit să recunosc că succesul pe care acest spectacol l-a avut se datorează 60% efortului pus de Lache, 38% tuturor artiştilor profesionişti şi amatori care au participat, iar restul Danielei şi mie ... asta fiindcă am prezentat.

R: Bine dar tu ai facut şi regia artistică.
MH: Da! E-adevărat! Dar fără efortul celorlalţi n-aş fi putut face nimic. Este ca şi când vrei să împodobeşti un pom de Craciun: dacă n-ai ornamentul, nu mai are valoare cit de bine ai putea face ornamentarea.

R: Cum a fost colaborarea cu Lache Cercel?
MH: Hm! Şi greu şi uşor!

R: Adică?!
MH: Lache îmi este mai mult decât prieten. Faptul că are un suflet de artist ne face să comunicăm la intensitaţi de neimaginat. Este foarte plăcut să stai de vorba cu Lache. în modestia lui nu a incercat niciodată să mă epateze vazând cât de limitate îmi sunt cunoştinţele în materie de muzică, comparindu-le cu ale lui. Nu m-a făcut niciodată să mă simt inferior lui şi, din cite am observat, nici pe ceilalţi cu care a lucrat. Şi poate că tocmai aceasta modestie, în acelaşi timp m-a făcut să-mi fie greu în colaborarea pentru acest spectacol. Ştiind ce minuni poate Lache să facă atunci când atinge corzile viorii cu arcuşul lui aş fi vrut ca să arate mai mult spectatorilor, dar ... el a preferat sa pună în evidenţă talentul celorlalţi. De exemplu, cele două tinere, Aida Boişan şi Emilly Huva, au fost pregatite de Lache în mod special pentru interpretarea celor trei piese care nu sunt deloc uşoare: 'Hora Licurici', de Grigoras Dinicu, 'Fata din Moldova' şi 'Cross-Country', aranjament muzical Lache Cercel şi mi-a plăcut foarte mult că nu le-a ţinut pe scaun, ci dimpotrivă le-a scos în faţă ca interprete iar fetele au fost pur şi simplu la înălţime.

R: Am înţeles că ceilalţi instrumentişti din ansamblu sunt canadieni ...
MH: Da! Toţi, în afară de George Feraru, la acordion.

R: Aida Boişan? ...
MH: Aida Boişan nu face parte din ansamblu. Sunt convins că Lache nu ar avea nimic împotrivă de a o avea în ansamblu, dar Aida, deşi este foarte talentată la cei 15 ani ai săi, nu este încă pregătită suficient pentru a ajunge la acelaşi nivel de interpretare a vastului repertoriu pe care îl are ansamblu. Membrii ansamblului: Michael Dan, Don Ogelvie, Adel Awad, Sean Fulton, Sam Shoichet, Rebecca Shoichet, Sean Martin, George Feraru, sunt de mult timp cu Lache şi nu numai ... sunt adevaraţi profesionişti, cu multă experienţă în ceea ce priveşte interpretarea muzicală.

R: Este foarte plăcut impresionant să vezi că muzicienii canadieni interpretează piese româneşti. Cunoşti, cumva, părerea lor despre muzica românească?
MH: Am stat de vorbă cu o parte din ei referitor la acest subiect şi pot spune că cel mai mult îi atrage uşurinţa cu care Lache 'zboară' pe notele cântecelor. De exemplu Dan Ogelvie, care a lucrat cu Lache la aranjamentul muzical pe portativ pentru acest festival, spunea că muzica folclorică românească este frumoasă tocmai prin complexitatea ei. Rebecca Shoichet vrea să înveţe cântece populare româneşti! Sam Shoichet, fratele Rebecăi, în modestia lui, mi-a spus că îi face o deosebită plăcere să se dezlănţuie pe corzile double-bass-ului în ritmurile muzicii româneşti. Ceea ce m-a surprins foarte mult este faptul că ei, canadienii, atunci când vorbesc de muzica romanească, se referă doar la muzica folclorică, aceasta fiind definită de ei ca muzică romanească. Numai în astfel de ritmuri găsesc ei originalitatea muzicii româneşti. Adel Awad - percuţie, care este egiptean de origine, îmi spunea că muzica românească are influienţe din mai toate părţile lumii. Adel a calatorit foarte mult, cântând peste tot, ori singur ori cu diferite grupuri, având ocazia să înveţe ritmuri noi pentru el. Colaborarea lui cu Lache îi aduce satisfacţii, deoarece Lache nu şi-a limitat repertoriul doar la muzica românească.

R: Ce ne poţi spune despre ceilalţi colaboratori?
MH: Ar fi multe de spus! Am fost deosebit de impresionat de corul bisericii Baptiste 'Harul'. Cele 40 de voci atât de frumos conduse de Simi Ilea, m-au fermecat încă de la repetiţia de dinaintea festivalului. Seriozitatea şi conştiinciozitatea de care toţi membrii corului au dat dovada, în frunte cu dirijorul Simi Ilea, ne-au creat un mare resptect.

R: Vorbind de coruri, stiu că mai există încă un cor românesc la Biserica Sf. Nicolai. Ştii cauza neparticipării la acest Festival?
MH: Din cite ştiu eu, corul de la Biserica Ortodoxa Sf. Nicolai şi-a anunţat participarea, dar, faptul că are un număr mai restrâns de membri ... 25, din câte am înţeles ... este mai greu să îşi păstreze calitatea interpretării dacă un numar, chiar redus, de membri sunt lipsă. Am vorbit cu d-l Cătălin Ursu, conducatorul corului şi un deosebit muzician, care mi-a explicat că nu este sigur de participare datorită unor factori de acest gen. Dânsul fiind încântat de această idee, a promis că va face tot posibilul. Mai mult ca sigur că, de această data, nu a avut posibilitatea să participe.

R: Pe afişul festivalului a fost scrisă şi participarea unui ansamblu de dansuri populare româneşti. Ce s-a întimplat?
MH: întotdeauna când este vorba să realizezi un festival de o asemenea desfăşurare este greu să anticipezi micile greseli care vor apărea. Cred că a fost înţeleasă greşit participarea ansamblului de dansuri, care dupa 'Octofest' trece printr-o perioadă de reformare. Să nu uităm totuşi că este greu, aici, la câteva mii de kilometri de România, să găseşti oameni care să ştie, să aibă talentul şi să-şi dăruiască o mare parte din timp pentru astfel de manifestări. Găsesc că este mult mai greu să descoperi un număr mare de ... hai să zicem interpreţi ... care la aceeaşi oră, în acelaşi loc să se adune pentru repetiţii. Fiecare om are obligaţii faţă de locul de munca, sau de familie, ceea ce îngreunează materializarea unei astfel de idei

R: Ce ne poţi spune despre cei care au recitat?
MH: în program erau mai multe recitări decit au fost pe scenă.

R: Si ce s-a intimplat?
MH: Timpul! Nu am avut suficient timp. Spectacolul trebuia să înceapă la ora 6 PM şi a început cu 40 de minute mai târziu. Am fost nevoit să mai reduc din program ... şi cel mai usor a fost să scot ceea ce aveam eu în repertoriu, făcându-i părtaşi la acest 'masacru' pe Laura Crema, pe Valeria Matzner şi pe Gelu Pop, care, fiecare avea cite 2 melodii de interpretat

R: Vorbeam de recitări ...
MH: A! Scuze. Practic eu nu am avut mult de lucru la acest capitol, desi ar fi trebuit, dar ... iarăşi .. timpul! Pregătirea spectacolului s-a început cu doar 3 săptămini înainte de a fi scos pe scenă. Numai seriozitatea şi promtitudinea participanţilor a făcut ca acest festival să atingă valoarea avută. Cât despre recitări ... ce-aş putea spune despre surorile Gonţescu? Atât d-na Elizabeta cât şi d-na Irina au fost la cea mai mare înălţime. Costumele tradiţionale cu care au fost îmbrăcate, de o frumuseţe şi valoare incontestabilă, au arătat clar dragostea lor pentru tradiţia poporului român. Nu avem ocazia să avem pe scenă întotdeauna pe însăşi poetul recitând, cum este cazul d-nei Elizabeta Gonţescu, şi nici a avea pe scenă un om de o asemenea valoare artistică şi culturală cum este doamna Irina Maria Ţuluca Gonţescu. Le cunosc personal pe aceste doamne (mi-au făcut onoarea de a-mi permite să le numesc 'mamaia Lizuca' şi 'mamaia Irina') şi pot să spun că sunt nişte suflete de o înaltă valoare spirituală.

R: Am înţeles că ele sunt şi pictoriţe.
MH: Da. într-adevăr sunt foarte talentate în pictura de icoane pe sticlă, şi nu numai ... am văzut icoane pictate de 'mamaia Irina' pe ceramică. Deşi sunt la o vârstă înaintată, este fantastic să vezi energia plină de viaţă de care dau dovadă aceste două scumpe doamne, şi ţin să le mulţumesc din tot sufletul că au răspuns la rugămintea de a participa în acest spectacol. Vorbind de ceilalţi recitatori, pastorul Bisericii Baptiste Harul, Cornel Ardelean, un om de o spiritualitate extraordinară, a pus atât suflet în interpretarea poeziei Neamul Nostru încât nu a fost decât de admirat. De fapt, pastorul Cornel Ardelean a fost unul din membri comitetului de organizare a festivalului, punând foarte mult suflet în colaborarea RCC-ului (Centrului Comunitar Romanesc) cu Biserica Baptista Harul. Eu unul, sunt foarte bucuros de faptul că pastorul Cornel, deşi venit în Vancouver doar de citeva luni, este atit de deschis colaborării cu celelalte grupari româneşti, distrugând acea izolare atât de caracteristică românului din diasporă. Ar fi minunat dacă toţi conducătorii diferitelor grupări ar da la o parte ambiţiile personale şi ar lucra mai mult la comuniunea românilor de aici, măcar doar pe plan cultural. Cât ce priveşte d-na Lucreţia Macarie, care este membră a Bisericii Penticostale, şi-a exprimat dorinţa de a recita poezia Taine, dorinţă care a fost primita cu braţele deschise. Comitetul de organizare a acestui festival hotărâse din start ca să intre în spectacol toţi cei care vor să participe cu differite momente artistice. De aceea am impărţit spectacolul în două părţi, în prima parte să se developeze o formă de sărbătorire a Zilei Naţionale şi a Zilei Unirii, ca în a doua parte să avem un spectacol mai mult muzical distractiv.

R: Şi totuşi în prima parte au fost cele două tinere cu dansuri irlandeze şi o cintăreaţă canadiană ...
MH: Laura Crema. S-a intimplat ca în acelaşi timp cu festivalul nostru, să aibă şi comunitatea irlandeză un spectacol. Timpul fiind mult înaintat, Mary Brunner, una dintre renumiţii violonişti de muzică irlandeză, împreună cu surorile Martin (Laura şi Jennifer), au trebuit puse în prima parte a spectacolului, nevrind să pierdem acest număr de dans irlandez deja angajat pentru partea a doua a spectacolului şi nu mai are rost să spun cât de mult a plăcut publicului. Iar Laura Crema, care este una din renumitele soliste ale Vancouver-ului, avea un spectacol în aceeaşi seară. îmi pare rău ca nu a putut să-şi etaleze tot numărul pregătit, rezumându-se doar la o piesă ... şi culmea ... piesa compozitorului român I.Cosma Autumn Leaves (Frunze de toamnă).

R: Ce a determinat această întirziere?
MH: Pregătirea tehnică a scenei a luat mai mult decit ne aşteptam. Dacă am putea avea sala noastră de spectacole, ar fi cu totul altă situaţie, dar ... nu este un lucru uşor. Acum am învăţat din greşelile noastre şi pot să promit, în ceea ce mă priveşte pe mine, că de acum încolo am să fac în aşa fel încât să nu se mai întâmple acest lucru.

R: Nu ne-ai spus nimic de grupul folk.
MH: A! Grupul Primii zori. Sunt tineri ambiţiosi. înfiinţaţti doar cu 3 luni înainte de festival, după nenumărate repetiţii au reuşit cu succes să impresioneze în mod plăcut - cei aproape 600 de spectatori. Sunt convins că după ce îşi vor mări repertoriul se poate face un spectacol de muzică şi umor doar cu acest grup. Majoritatea românilor sunt însetaţi de muzica românească tânară iar cei 6: Felicia Costea, soţii Gavrilovits (Flavia şi Radu), Dan Petrulian, Silviu Popescu şi Cătălin Codrescu, au talentul de a ne bucura sufletele cu acest gen de muzică.

R: Cine a avut idea de a integra fragmentul din filmul Mihai Viteazul?
MH: Grupul folk. De fapt cel care mi-a spus că ar dori să aibă sunete de clopote înainte de a incepe cântecul a fost Radu Gavrilovits, şi nu mai îmi amintesc cine - dintre ei mi-a spus că n-ar fi rău să avem un fragment din film. D-na Ioana Florescu, de la Televiziunea Română din Vancouver, a fost foarte săritoare şi, după ce a copiat din sistemul Beta în VHS, mi-a dat filmul din care am scos fragmentul prezentat. Florian Mitoi, asistentul cu sunetul şi luminile acestui spectacol, mi-a spus că a fost mişcat până la lacrimi revăzând acest fragment în care Amza Pelea, în rolul lui Mihai Viteazul, spune cuvintele legendare: Ť Şi astăzi se împlini porunca cea din veac. Să stea laolaltă cei dintr-o singură mamă : Ţara Românească, Ţara Ardealului şi Ţara Moldovei. Pohta ce-am pohtito eu ! ť

R: într-adevăr, acest fragment a făcut ca multe suflete de români să vibreze la revederea lui.
MH: O altă mare surpriză, pentru noi, a fost decoperirea - daca o pot numi aşa - a Feliciei ca solistă de muzica populară de către Lache Cercel. După ce au lucrat la cele trei piese, Buna seara dragii mei, Ioane, Ioane şi Sanie cu zurgălăi, interpretarea Feliciei pe scenă a trecut examenul în faţa publicului. într-adevăr, Felicia are o voce deosebită şi în acelaşi timp are simţul înăscut de cântăreaţă, ceea ce îi va face mai uşoară munca în acest domeniu. Eu sper ca Felicia să nu se oprească aici şi să îşi pregătească un repertoriu bogat de muzică populară românească. Mi-a plăcut mult şi vocea lui Silviu Popescu. O voce puternică, conturând foarte bine cântecul despre Moş Ion Roata; la fel şi Silviu promite mult.

R: Marian, am înţeles că ai experienţă de spectacol din ţară. Ce gânduri ai pentru viitor?
MH: în primul rând vreau să spun că acest festival, ca parte de spectacol, a arătat clar comunităţii române din Vancouver că există potenţial pentru a realiza spectacole cultural artistice de diferite genuri. Totuşi, aceste mişcări artistice nu pot avea loc fără susţinerea unui mare număr de spectatori. Cheltuielile pentru închirierea unei săli sunt destul de ridicate (minimum $1000). Dacă am avea sala noastră de spectacole ... în fond şi la urma urmei şi asta ar fi posibil atât timp cât tot românul de aici ar susţine o astfel de mişcare! Eu cel puţin aş vrea să pun în scenă piese de teatru romanesc ... din clasici: Caragiale, Alexandri, Blaga, Camil Petrescu ... din contemporani - aici lista fiind foarte mare - pe cei care au reuşit să şerpuiească sub stilul de dominanţă comunistă, cum ar fi Tudor Muşatescu, Virgil Ionescu, Horia Lovinescu, Ion Ghelu Destelnica, Teodor Mazilu, D.R.Popescu, Marin Sorescu, Tudor Popescu, Iosif Naghiu, Matei Vişniec, etc, cât şi din cei tineri care în ziua de azi contribuie atât de mult la păstrarea artei dramatice româneşti.

R: Dar pentru asta este nevoie de actori.
MH: Aş spune că este nevoie de doritori în a deveni actori. Având experienţa a doua generaţii de elevi la clasa de actorie a Şcolii Populare de Artă Bacău, pot garanta că cei care vor să se implice alături de cei existenţi la acest moment - nu prea mulţi, ce-i adevărat - în această placută muncă cu ei înşişi, vor avea succes pe deplin în faţa familiilor lor, prietenilor şi al celor ce ii vor sprijini.

R: Care este experienţa ta ca actor?
MH: Am jucat pe scena din România timp de 10 ani. Am participat la festivalurile naţionale de umor împreuna cu colegii mei de la grupul Vox, alături de renumitele grupuri la acea vreme, Pro-Parodia, Ridendo, Divertis, etc., şi în acelaşi timp am jucat în multe piese de teatru. în perioada 88, 89 cât am fost director la teatrul din Slănic-Moldova, am pus în scenă spectacole de divertisment, şi câteva piese de teatru. Am absolvit 4 ani, 2 de actorie şi 2 de regie, la aceeaşi şcoala la care am iniţiat tinerii dornici să cunoasca secretele acestei arte, alături de deosebitul profesor - care mi-a fost şi mentor - actorul, regizorul şi dramaturgul Ion Ghelu Destelnica, un om cu deosebite calităţi de profesor şi de bun psiholog.

R: Şi dacă cineva ar fi interesat să participe la acest curs de actorie pe care am înţeles că îl vei începe în ianuarie 2002, cum ar putea să se inscrie?
MH: Foarte simplu! Sună la telefonul RCC-ului, care este 604-SATELIT, sau trimite un mesaj pe e-mail la RCC, sau la revista Atheneum. Adevărul este că definiţia de român va sta în picioare atât timp cât ne păstrăm cultura. Această frumoasă cultură romanească nu este ca o statuie pe care să o pui pe un soclu şi să o pazeşti de distrugere, ci trebuie militată. Vedem foarte bine că această ţară frumoasă, Canada, este încă într-o perioadă de formare culturală. De ce noi, românii, nu ne-am aduce contribuţia la cizelarea acestei noi culturi cu formele atât de bine definite de cultura românească, care este atit de bogata şi sensibilă!?

horian.