Crăciunul




  Crăciunul

Îmi povesteau bătrânii de Crăciun. Vremuri de mult stinse, cu zăpezi mari, cu focuri înaintea casei, cu posturi ţinute în sfinţenie. Apoi cântecul clopotelor ce vesteau Naşterea. Liturghia ca o lumină şi Pruncul născut în iesle. Colindele ce se revărsau a bucurie, portul popular şi jocul din curtea Bisericii. Masă bogată după o lungă asteptare şi din nou colindele sub bradul ce miroase a veşnicie. Luna lui undrea apune obosită printr-o naştere, printr-un strigăt de nădejde, de lumină.

Ce au mai rămas din toate acestea? Pentru sufletul credincios, Naşterea înseamnă tot speranţă, nădejdea în împlinire, creşterea zilei de mâine în iubire. Pentru toţi ceilalţi Crăciunul nu este altceva decât un brad împodobit cu beteală, cu daruri şi mese întinse; este doar o poveste frumoasă a unei nopţi care se stinge la fel ca celelalte. Dar să urmărim succint un început de istorie.

Naşterea Mântuitorului Hristos este dovada de netăgăduit a îngrijirii lui Dumnezeu de lume. Ce alta dovadă de iubire ar putea fi mai mai mare ca aceasta pe care o relatează Sf Ioan în  Evanghelia sa cap 3 , versetul 16: " Aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Sau  Cel unul născut L-a dat ,ca tot cel ce crede întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică."

Nădejdea mântuirii şi a venirii Răscumpărătorului făgăduit n-a încetat niciodata. Ea a dăinuit prin proroci şi prin toţi binevestitorii mântuirii prin Hristos.

Daniil a prezis timpul naşterii Mântuitorului arătând că de la ieşirea poruncii  pentru zidirea din nou a Templului din Ierusalim şi până la venirea lui Hristos vor fi 490 ani.

Prorocul Isaia a vestit tuturor: "Şi va ieşi  toiag din rădăcina lui Iesei şi floare din rădăcina lui se va înălţa." (Isaia XI , 1-2) Ieremia îl numeşte: "Domnul - dreptatea noastră (Ieremia 23,6) Miheia arată locul naşterii : "Şi tu Betleeme Efrata, mic eşti între miile lui Iuda, din tine va ieşi povăţuitor peste Israil, iar obârşia lui este dintru început, din zilele veacului. (Miheia V,1) Isaia a spus ca El se va naşte din fecioară şi îl numeşte Dumnezeu: "Iată, fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema  numele lui Emanuil ... (Isaia VII,14) va împărăţi pe tronul lui David şi peste împărăţia lui, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin  judecată şi prin dreptate, de acum şi până în veac.'' (Isaia IX ,6) Acestea sunt doar câteva din dovezile pe care se spijină nădejdiile de mântuire împlinite prin Naşterea Domnului, taină descoperită lumii la "plinirea vremii ".

La 25 martie 748 de la întemeierea Romei, arhanghelul Gavriil a binevestit apropierea mântuirii: "Nu te teme Marie căci ai aflat har  la Dumnezeu . Iată vei zămisli în pântecele tău şi vei naşte un fiu şi numele lui va fi Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Prea Înalt se va chema  şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul părintelui său David . Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. (Luca I, 30-33 ) Cuvintele îngerului  încununează arătările  prorocilor.

Aceasta este bucuria Naşterii. Iată cum apare ea relatată de Ev. Matei, cap I, versetul 18 u: "Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt... Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif , Maria a născut pe Fiul său cel Unul Născut, căruia i-a pus numele Iisus."

 Sfântul evanghelist Luca istoriseşte împrejurările în care s-a născut Mântuitorul. El şi-a scris Evanghelia când Sfânta Fecioară încă mai trăia. A fost în preajma ei şi multe din cele istorisite le-a ştiut chiar de la ea. "În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David (care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David; ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască. Şi a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei (Luca 2, 1-7).

La rândul lui, Sfântul evanghelist Matei istoriseşte despre venirea magilor de la Răsărit , aducând aur, smirnă şi tămâie, despre înşelarea lui Irod , de fuga în Egipt, uciderea pruncilor, de întoarcerea în Nazaret, toate acestea ca să se dovedească marele adevăr că Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi Răscumpărătorul cel vestit de proroci.

De sfânta sărbătoare a Naşterii Domnului, rugăciunea, colindele, obiceiurile, trebuie să fie ramuri înflorite din viaţa unui neam. Aşa îmi povesteau bătrânii de Crăciun.

Dar astăzi?... Umblăm  hăbăuci  fără să găsim un loc de parcare.

Braţele ne sunt pline de cutii frumos colorate. Masa e întinsă  cu fel de fel de bunătăţi. Oraşul străluceşte cu brazi şi steluţe. Cerşetorii stau cu mâinile întinse şi trecem pe lângă ei nepăsători. Gândul ne este la ziua de mâine uitând clipa. Un grup de copii cântă cu versuri improvizate: "Din an în an sosesc mereu la geam cu mos Crăciun/Şi nu uita când eşti voios, române să fii bun."

Mai este loc de Naştere.  

Mihai Petrovici
Timişoara