În Pantheonul muzicii universale, Johann Sebastian Bach are un loc special, el fiind considerat - alături de Mozart - cel mai mare compozitor al lumii. Personalitate profund creştină, creator al unor tulburătoare pagini închinate Divinităţii, Bach şi-a petrecut toată viaţa sub cupolele protectoare ale Bisericii, făcându-le să vibreze cu genialele sale creaţii, adevărate căi catre Dumnezeu şi către Iluminare. Aparând la un moment propice în Istoria Muzicii, Bach a combinat principalele stiluri, forme şi tradiţii naţionale ce se dezvoltaseră în perioadele precedente, îmbogăţindu-le şi creând o sinteză fără egal. Mai mult, tehnica în care Bach şi-a dezvoltat creaţia este considerată până astăzi supremă încercare pentru orice muzician: polifonia (mai multe melodii cântate simultan şi care, bineînţeles, trebuie să dea un rezultat cel puţin coerent). Acest muzician fecund ce a reuşit să atingă profunzimi ameţitoare , dar în acelaşi timp de o prolificitate incredibilă (peste 1600 de lucrări în 50 de ani!!!) reprezintă nu numai sfirşitul Barocului muzical, dar şi piscul cel mai înalt al acestuia, pisc de pe care a întins poduri zvelt arcuite peste Timp, dovedindu-se un adevarat profet. Într-adevăr, în anumite pasaje muzicale din creaţia sa pot fi întrevăzute tendinţe şi stiluri apărute abia în secolul al XX-lea!! De asemenea, semnificaţiile numerice şi criptice înserate în multe dintre lucrările sale încă se lasă descoperite ochilor uluiţi ale specialiştilor.

Bach a fost membrul unei remarcabile familii de muzicieni, al cărui arbore genealogic l-a realizat el însuşi. Arborele acesta merge până la un anume Veit Bach, un brutar (sau morar) care s-a refugiat din Ungaria în Thuringia datorită persecuţiilor religioase din secolul al XVI-lea şi care a murit în 1619. Întrucât în această istorică zonă a Germaniei se mai aflau destui Bach, putem presupune că stramoşul Veit se întorcea în locurile natale. Acest Veit era un bun cântăreţ din lăută şi obişnuia să cânte în timp ce moara măcina agale. Johann consemnează cu duiosie: "Trebuie că faceau un zgomot simpatic împreună! Totuşi, se pare că învăţase cum să ţină ritmul şi acesta a fost - probabil - începutul preocupărilor muzicale în familia noastră."

Până la naşterea lui Johann Sebastian, ramura sa era cea mai puţin distinsă din familie; membrii săi erau buni muzicieni, dar nici unul nu fusese compozitor. Mult mai târziu, cei mai importanţi muzicieni ai familiei aveau sî fie fiii lui Bach.

***

J.S. Bach s-a nascut la Eisenach (Thuringia) la 21 martie 1685, ca mezin al lui Johann Ambrosius şi Elisabeth Lmerhirt. Tatăl sau era violist angajat de Consiliul Orăşenesc şi de Curtea Ducală de la Eisenach. Tânărul Johann a început şcoala în 1692 sau 1693 şi a obţinut rezultate bune, în ciuda absenţelor sale repetate. Nu se ştie nimic despre educaţia sa muzicală din acea perioadă, dar în mod sigur învăţase ceva rudimente de la tatăl său şi, fără îndoială, frecventa biserica în care unchiul era organist.

La vârsta de 10 ani (1695) copilul rămâne orfan de ambii parinţi şi intră sub tutela fratelui sau mai mare, Johann Christoph, fost elev al influentului compozitor Johann Pachelbel. De la acest frate grijuliu, mezinul ia primele lecţii de clavecin.

Până la 1700, vocea cristalină a copilului i-a asigurat un loc într-un cor select de baieţi săraci, la o şcoală din Leburg, dar dupa această perioadă, probabil că vocea i s-a alterat (cum se intimplă de obicei la baieţii în creştere). A ramas totuşi la Leburg pentru o perioadă şi în mod sigur a studiat vasta colecţie de muzică religioasă pe care o poseda şcoala. Pe la 1702 era deja un organist bun şi începuse să scrie primele compoziţii de muzică bisericească. În martie 1703 îl găsim membru al orchestrei Ducelui, iar în acelaşi an va fi numit organist al noii biserici din Arnstadt. Avea 18 ani.

De aici înainte perioadele vieţii lui Johann Sebastian Bach poartă numele şi pecetea locului în care a trăit.