În a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea, creaţia muzicală rusă avea să izbucnească cu strălucire dupa secole de tăcere. Strâns legată de curentul romantic şi de apariţia Şcolilor Naţionale care clamau afirmarea identităţii de neam şi ţară, fenomenul muzical rus şi, mai târziu, sovietic, va lăsa urme adânci până târziu, în secolul al douăzecilea. Totul a pornit de la crearea "Grupului celor cinci": Balakirev, Borodin, Mussorsgki, Rimski-Korsakov şi Cui. Apoi, apariţia meteorică a lui Piotr Ilici Ceaikovski avea să dea noi aripi muzicii ruse şi un nou şir de eminenţi muzicieni va lumina cerul sonor al secoului douăzeci: Rahmaninov, Stravinski, Prokofiev şi Şostakovici.

Între aceştia, Serghei Prokofiev ocupă un loc aparte, întrucât a fost singurul care a ales calea întoarcerii acasă - în URSS - după începutul unei cariere deloc neglijabile în Occident. Colegii săi mai vîrstnici, Rahmaninov şi Stravinski, au ales calea exilului permanent. Cât despre mai tânărul geniu Şostakovici - considerat de mulţi specialişti ultimul "Mare" în Istoria Muzicii - el nu a părăsit niciodată (şi nici nu a plănuit) Maica Rusie, deşi era prăbuşită sub una dintre cele mai crunte dictaturi din istorie.

Muzician controversat la început în propia-i ţară, declarat apoi unul dintre cei mai mari compozitori în viaţă, Prokofiev este astăzi privit drept un "clasic". Manuscrisele sale, corespondenţa şi alte materiale biografice sunt considerate patrimoniu cultural şi conservate în Arhivele Nationale şi în Muzeul Central al Muzicii din Moscova.

Serghei Sergheevici Prokofiev s-a născut într-o zi de miercuri, 23 aprilie 1891 (11 aprilie pe stil vechi). Satul natal, Sontsovka, se află astăzi în Ucraina. Tatăl său era inginer agronom, iar mama - Maria Grigorievna - o femeie foarte educată, cu un talent muzical remarcabil şi o tehnică pianistică pe măsură. Influenţa ei se va dovedi hotărâtoare în dezvoltarea ulterioară a muzicianului.

După toate mărturiile, Serghei a avut o copilărie fericită, ba chiar idilică, fiind răsfăţat şi adorat de părinţii săi, cărora le muriseră înainte două fetiţe, imediat după naştere. Copilul a petrecut treisprezece ani într-un adevărat paradis: o casă imensă de fermieri înstăriţi, privit cu simpatie de toată lumea şi tratat ca şi când el ar fi fost stăpânul locului, deşi tatăl său era doar managerul proprietăţii. Cu toate că Sontsovka era departe de centrele culturale importante (Moscova şi St. Petersburg), băiatul nu a fost izolat de muzică. Să-i dăm cuvântul:

"Când mă culcam seara, niciodată nu aveam chef de somn. Stăteam întins în pat cu ochii deschişi şi ascultam sunetele îndepărtate ale unei sonate beethoveniene ce ajungeau la mine de la câteva încăperi distanţă.

Mamei îi plăceau sonatele din volumul I. Apoi veneau mazurcile, preludiile şi valsurile lui Chopin, iar câteodată Liszt. Compozitorii ruşi preferaţi de mama erau Ceaikovski şi Rubinstein. Anton Rubinstein era la apogeul faimei sale şi mama il considera un fenomen mai mare chiar decât Ceaikovski. Un portret al său atirna deasupra pianului." (S. Prokofiev: "Memorii)"

Seminţele necesare geniului său muzical fusesera semănate. Pianul va rămâne în centrul sufletului său pentru toată viaţa.

Serghei a fost un copil precoce, deşi nu de calibrul lui Mozart. Mama sa l-a aşezat la pian mai mult în joacă, dar la vârsta de cinci ani copilul scrie prima sa compoziţie. Începuturile poartă amprenta unei serioase cunoaşteri a principalelor forme muzicale şi ne dezvăluie inovaţii ritmice şi armonice remarcabile. Lecţiile serioase de pian au început când băiatul împlinise şapte ani, până atunci mama sa mulţumindu-se doar să îi încurajeze preocupările în acest sens, dar lăsându-l să descopere muzica de unul singur. De fapt, părinţii săi şi-au concentrat la început educaţia pe subiecte ne-muzicale: matematica şi ştiinţele exacte. Tot în jurul vârstei de şapte ani, Prokofiev a învăţat singur să joace şah şi acest joc va rămâne o pasiune pentru tot restul vieţii.

În 1900, Serghei face prima sa vizită la Moscova însoţit de mama sa. Aici asistă la două spectacole de operă care au un efect profund asupră-i: Faust de Gounod şi Cneazul Igor de Borodin. Înfierbântat, la întoarcere se apucă să scrie el însuşi o operă la care concepe şi libretul. Gigantul (acesta era titlul) a văzut "luminile rampei" în casa natală, interpreţi fiind membrii familiei. Acest eveniment a convins-o pe mamă de talentul ieşit din comun al copilului, astfel încât ia hotărârea de a-i oferi o educaţie muzicală pe măsură. În urma unor audiţii la Conservatorul din Moscova , unul din profesori (Glier) acceptă să vină vara la Sontskova şi să-i dea lecţii, astfel că la doisprezece ani Seghei avea deja "la dosar" o altă operă, o simfonie şi aproximativ 70 de piese pentru pian. Cu acest portofoliu senzaţional Prokofiev va fi admis la Conservatorul din St. Petersburg în primăvara anului 1904, cel mai tânăr student care călcase vreodată pragul venerabilei instituţii. Rimski-Korsakov, membru al comisiei de admitere, a exclamat: "În sfârşit, un student pe placul meu!"

Prokofiev va fi un student năbădăios şi foarte inventiv, spre disperarea profesorilor săi - mai degrabă conservatori - care îi pun imediat eticheta de "copil teribil". În acest timp, tânărul îşi dezvoltă o tehnică pianistică formidabilă şi se simte pe scenă ca la el acasă. Anul 1908 aduce cu sine primul concert public al adolescentului în cadrul "Serilor muzicii contemporane", manifestare peroidică la care participau muzicieni şi critici din toată Europa. Concertul tânărului pianist şi compozitor are un succes fenomenal, iar ecourile sale se răspândesc imediat pe tot continentul.