această singurătate mai grea decât moartea

îmi macină pleoapa

noapte de noapte

în grădina tăcerii lucrurile şi-au pierdut sensul

cântecul păsării Feng–huang sună fals,

doare pe dinăuntru

valul de sânge negru care-mi inundă privirea

mă orbeşte

 şi mă aruncă peste marginile timpului

foşnetul tăcerii reverberează în jur

lipind de şira spinării o frică nedefinită

încercând o ultimă piruetă

zadarnic îmi spun:

“viaţa e altceva, viaţa e-n altă parte”

 

 

Le ombre

 

 questa solitudine piu pesante dalla morte

mi oprima la palpebra

notte dopo notte

nel giardino del silenzio le cose hano perso ogni senso

îl canto del uccello Feng-huang suona falso,

îl dolore e dentro

una ondata di sangue nero şi alza fino agli occhi

mi fa diventare cieca

e mi lancia al di la del tempo

îl mormorio del silenzio ci şi arotola intorno

incollando sulla mia colonna vertebrale una paura indefinita

ci provo un ultima piroetta

e inutile che dico a me stessa

„la vita e qualcos altro, da tutta un altra parte.”

 

 Trad. Maria Frandoş