Serghei Zalîghin

Colectivizarea în fum de ţigară din tutun amestecat cu sulfină, răsucită în foaie de gazetă

Nuvela Drama lui Ceauzov(1), a scriitorului(2) rus Serghei Zalîghin cunoscut şi ca publicist(3) şi critic literar (deşi a studiat agronomia şi hidrotehnologia)(4), înfăţişează un episod din viaţa ţăranului sovietic devenit colhoznic în anii "30 ai veacului al douăzecilea, când colectivizarea, îmbrăţişată iniţial cu speranţa într-o viaţă mai bună, ajunge treptat să spulbere aşteptările şi să pună în locul acestora nedumeririle unor legi noi, care se dovedesc în scurt timp vicioase.

Martie, 1931. Istoria se năpusteşte şi asupra satului Krutâe Luki din Siberia. Adunările obştei, fie că sunt organizate, fie că sunt spontane, au loc în casa lui Kuzma Fofanov, care a cedat catul de sus consiliului de conducere al colhozului. Aici, seară de seară, aşezaţi pe duşumea de-a lungul celor patru pereţi, ţăranii îşi răsucesc în foi de gazetă tutun amestecat cu sulfină şi, într-o fumăraie de mahorcă, s-o tai cu cuţitul, fac politică. Pentru că nu i-au ajuns recolta şi vitele, aşa că i-a căşunat să mai bage şi politică. Discută neobosit, până noaptea târziu, dar tot le mai rămânea despre ce să stea la sfat şi în noaptea următoare.

În prima fază, chiaburii din Krutâe Luki sunt deportaţi dincolo de smârcuri, în timp ce mai toţi ţăranii de ispravă sunt de partea colectivizării şi îşi dau colhozului agoniseala, crezând că trebuie să se sacrifice, pe sine şi familiile lor, pentru un mai bine obştesc. În a doua fază, însă, nădejdile colhoznicilor se risipesc alungate de îndoieli. Oamenii devin şovăielnici, în mintea lor încolţesc neîncrederea şi confuzia din care va rodi împotrivirea, iar faptul că nu eşuează oricare dintre ei, ci unul din stâlpii comunităţii, Stepan Ceauzov, vesteşte parcă falimentul colectivizării. Ceauzov este expresia ţăranului cu minte ascuţită şi cu siguranţă de sine. Îşi dovedeşte cu prisosinţă abilitatea de a spune vorbe de duh care mustesc de umor şi ironie, în timpul interogatoriului la care este supus la un moment dat:

- ... dumneata mai citeşti gazetele ? [îl întreabă juristul - n.m.]

- Mai citim. [...]

- Şi ce faci dumneata când ziarul nu este interesant ? Îl foloseşti pentru ţigări sau îl mai arăţi şi vecinului ?

- Pentru ţigări. Da la umblătoare nu mergem cu gazeta. Nu se cade.

- De ce nu se cade ?

- Păi a muncit cineva la ea. E scrisă şi tipărită. Şi ca să faci o hârtie albă să arate ca asta, pesemne că au năduşit nişte oameni, trudindu-se.


Anchetatorul îl iscodeşte pe Ceauzov şi în privinţa părerilor pe care acesta le are despre stat şi colectivizare, iar odată cu întrebările la care trebuie să răspundă, ţăranul pare că începe a-şi clarifica sie-însuşi lucruri pe care, în vârtejul prefacerilor, nu avusese timp să le cântărească.

- ... Statul sovietic îţi place ?

- Cum să vă răspund ? Statul nu-i o muiere ca să-ţi placă. Dar fără el nu se poate.

[...] Mai e loc şi pentru mai bine, dar nu e rău nici aşa... Deocamdată.

- [...] Aţi judecat vreodată statul sovietic ?

- Păi, cum să nu? Ne luam de câte-un ţăran - membru de partid - şi-i puneam tot felul de întrebări: de ce nu sunt chibrite, de ce n-ai unde să-ţi cumperi o haină, de ce nu se găseşte unsoare pentru roţi, cum vine treaba cu ambasadorul sovietic din Turcia - fiecare punea altă întrebare!

- [...] Şi ce crezi dumneata că ar trebui să înţeleagă puterea sovietică, în primul rând, când e vorba de ţăran?

- Ce să înţeleagă? Să nu-i ceară mai mult decât poate să priceapă. Cât ai reuşit să-i bagi în cap ţăranului, cât a priceput el, atâta să-i pretinzi. Dacă însă mă pui să sar mai sus decât mă ţin balamalele, mă poticnesc şi o iau razna.


Nedumeririle şi grijile altor ţărani întăresc dezorientarea. Detalii ale gândurilor sau faptelor dovedesc că lucrurile nu se află în matca lor, aşa cum aparenţele ar fi putut sugera iniţial.

- Şi o să dai totul? De bunăvoie?

- De bunăvoie, nu dau. Dar dacă o să-mi ia totul cu de-a sila, am să zic bogdaproste!


Alţii cred că dacă ţăranul e gospodar de capul lui, e mult mai bine, pentru că îşi face planuri pe-ndelete, cu înţelepciune, cum să-şi organizeze munca. Dar aşa, în condiţiile în care proprietatea este obştească, unul dă ordine, ca şef, iar altul le execută, ca un purcel cu jujeu. [...] Ei, dar oamenii nu sunt purcei, nu pot să meargă pe aceeaşi potecă toţi, se deosebesc unii de alţii. Numai puii de coţofană se nasc tărcaţi, toţi deopotrivă.

Ceauzov şi-a dat şi el caii la colhoz, dar nu se poate împăca deloc cu această situaţie. Nu mai dă pe la grajdurile colhozului, ca să nu-i vadă. Ca să nu se mâhnească nici el, şi să nu se necăjească nici caii.

Mulţi încep să regrete vremurile în care fiecare era stăpân pe avuţia şi pe munca lui:

- Înainte vreme, toate le făceai ca lumea. [...] Acu, toate sunt pe dos. [...] Ciudată treabă, nu pot pricepe pentru ce facem aşa.

Dar poate că starea adevărată a lucrurilor este ilustrată cel mai bine de deruta ţăranului Neceaev care vede(a) în colectivizare un viitor care îi promite(a) să scape de sărăcie şi exploatare:

- [...] La exploatare nu vreau să mă întorc, nici vorbă. Când gospodăream singur, mereu îmi dădea foamea târcoale, iar când mi-a rămas şchiop calul, era cât pe-aci să rămân pe drumuri. Amară mi-a fost viaţa şi de asta m-am înscris din capul locului în colhoz. Dar nici nu vreau înapoi, ca să fug de rău şi să dau de rău.

- Acu te-ai lămurit cum e bine?

- La drept vorbind, nu... Şi de asta întreb: mult am să mai duc eu viaţa asta, dând din colţ în colţ?[...]


În aceste condiţii, ţăranii care s-au adaptat uşor sunt cazuri izolate. Pavel Peciura, neîndemânatic de felul lui (fără să fie însă şi un ticălos), vede în colectivizare o salvare: oricum, el, pe cont propriu, nu ar fi fost în stare să aibă nici o realizare. Ajunge preşedintele colhozului, iar de la un cârd de vreme nu mai e de văzut, pentru că stă băgat numai în şedinţele raionului. E socotit preşedinte de colhoz fruntaş. Ceauzov îl întreabă :

- Şi cum ai ajuns la asta ?

- Foarte simplu. Tot ce ne spun cei de la raion, repet şi eu, numai că mai tare. Şi văd că sunt foarte mulţumiţi.


Un altul este Koreakin, multă vreme partizan, iar când s-a întors în sat şi-a tuns muierea bărbăteşte, i-a îndesat pe cap o şapcă bărbătească, şi au pornit amândoi să facă agitaţie împotriva lui Dumnezeu, împotriva chiaburilor şi împotriva popilor.

Când lui Ceauzov i se cere să fie o pildă pentru ceilalţi şi să dea colhozului grânele pe care le mai are, acesta se opune spunând că el nu poate să mai dea nici un bob! Este acuzat că ţine cu duşmanul de clasă şi este deportat dincolo de smârcuri.

Realitatea rusească a timpului respectiv transpare din destinul personajului central, care, dintr-un ţăran respectat ajunge să fie obligat să-şi strice rostul şi să-şi părăsească gospodăria. (De altfel, reverberaţiile acestui final ating şi istoria mai recentă.) Perioada de timp pe care Zalîghin o înfăţişează este scurtă şi frământată. Autorul nu îşi propune să vorbească pe larg despre colectivizare, nu incriminează, nu dă verdicte, nu aruncă anatema şi nu intervine cu judecăţi proprii. El doar observă cu atenţie şi relatează faptele din care reiese cum istoria a stricat, cu brutalitate şi fără drept de apel, rostul vieţii ţăranilor, argumentele reieşind evidente şi incontestabile din înseşi comportamentele şi vorbele personajelor nuvelei.

Ceea ce se petrece aici este lupta pentru un viitor fericit, concluzionează unul din personajele oportuniste, incapabile să vadă dincolo de camuflajul abuzurilor, nedreptăţii. Dar cât de fericit avea să fie viitorul acestor oameni este consemnat de istorie. Istoria care parcă în toate se bagă înaintea omului...
____________________________

1 Zalîghin, Serghei - Drama lui Ceauzov (Na Irtyshe, 1964), Editura pentru literatură universală, 1968

2 Zalîghin (1913 - 2000) a scris aproape 200 de cărţi, care au fost traduse în peste 30 de limbi. Cele mai cunoscute scrieri literare ale sale sunt romanele Varianta sud-americană (Yuzhno-ameikanskii variant) şi Comisia (Komissiya).

3 A fost editor-şef al cunoscutei reviste de literatură Novîi Mir, în perioada 1986 - 1998, criticând regimul sovietic şi politica de perestroika şi glasnosti dusă de Gorbaciov, şi reuşind să publice în paginile revistei autori interzişi până atunci (Brodsky, Pasternak, Bulgakov, Soljeniţîn, Nabokov).

4 Ca specialist în domeniu, şi-a dat seama de implicaţiile dezastruoase pe care le-ar avea împlinirea ambiţioaselor proiecte socialiste de aducţiune a râurilor din Siberia spre regiunile meridionale ale U.R.S.S. şi s-a opus curajos acestora.

Carmen Botoşaru