ZIUA NOPŢII

ZIUA NOPŢII

Mi-e frig de mine însumi

şi mi-e somn,─

se pare că cel ce lucrează

înlăuntrul meu nu mai există,─

mi-e iarnă în mine

şi împrejurul meu

toată planeta-i

într-o eclipsă de viaţă totală

şi ochii nu se închid,

pleoapa îmi este de cer,

orfan sunt lepădat în deşert

şi pustiul urlă în mine

cu botul lui, de lup…

Doamne! Mi-e frig

şi umblu buimac, răvăşit,

mi-e somn şi mă întind pe nisip

cu ochii spre luna ce nu mai răsare

şi de care mi-e dor!

Mi-e rece de mine, Doamne

şi talpa bătută în cuie îmi este,

mi-s ochii închişi odată cu cerul

şi limba umflată de setea

cuvintelor acestui pustiu

bântuit de asprimea strigătului.