UNICITATE DEDUBLATĂ

UNICITATE DEDUBLATĂ



- Ceea ce urmează, va fi deosebit de interesant pentru voi, dragi studenţi! începu cursul de geometrie profesorul Ferdinand. Vom studia astăzi proprietăţile benzii lui .
Câţiva studenţi printre care şi Iulian Ionuţ Ionescu deveniră brusc interesaţi. Auziseră întâmplător despre acest obiect geometric ciudat, dar nu ştiau nimic precis.
- Banda lui Moebius, descoperită în anul 1858 de către matematicianul cu acelaşi nume, se poate obţine foarte simplu. Luaţi o foaie de hârtie şi rupeţi-o pe lung în jumătate sau pe sfert dacă este nevoie. Prindeţi apoi unul din capetele hârtiei, întoarceţi-l pe cealaltă parte şi apoi lipiţi cele două extreme. Ceea ce se obţine este o suprafaţă neorientabilă, cu o singură faţă.
- Cum adică, întrebă Ionuţ?
- Scrie, de exemplu, un simbol oarecare la unul din fostele capete ale hârtiei. Pleacă apoi cu el într-o excursie pe suprafaţă. Vei vedea că atunci când ajungi la celălalt fost capăt te vei situa pe partea cealaltă a simbolului marcat. Dacă îţi vei continua periplul, vei ajunge din nou de unde ai plecat!
Ionuţ rupse o foaie de hârtie, scrise cifra 9 pe un capăt şi respectă întocmai indicaţiile profesorului. Într-adevăr, în cealaltă parte vedea prin hârtie, dar într-o oglindă ciudată, cifra scrisă. O mai scrise odată şi la sfârşitul operaţiunii reîntâlni mai vechea sa cunoştinţă. Începu să se joace cu hârtia în mână şi obesrvă că dacă întorcea hârtia între degete, cifra 9 se transforma în 6 şi reciproc. "Ciudat fenomen", gândi el.
- Dacă acum, veţi rupe banda pe mijlocul ei, de jur împrejur, ce vă aşteptaţi să obţineţi?
- Păi, în mod normal, două benzi, răspunse din nou Ionuţ.
- Pe ce te bazezi?
- Dacă iau o foaie de hârtie, dar nu îi întorc capetele obţin o suprafaţă cilindrică, iar dacă o tai pe mijloc, se obţin două suprafeţe de aceeaşi natură precum cea iniţială.
- Ai dreptate, dar numai în cazul situaţiei prezentate de tine, continuă profesorul, mărind suspansul. Banda lui Moebius este însă plină de surprize... Dacă veţi proceda aşa cum v-am spus, veţi constata că obţineţi o singură suprafaţă, dar de data aceasta cu două feţe, astfel că dacă cineva va proceda ca mai înainte nu va putea ajunge după o rotaţie decât în locul de unde a plecat!
Imediat, Ionuţ se execută şi constată cu stupoare că afirmaţiile profesorului erau întemeiate.
Interesul fiind trezit, până la sfârşitul cursului fură prezentate o serie de proprietăţi abstracte ale obiectului geometric.
Cursul se termină într-un târziu, iar lui îi pieri orice chef de a le mai audia şi pe cele ce urmau în acea zi.
Era un băiat studios, cuminte şi oricine îl cunoştea avea numai cuvinte de laudă pentru el, chiar dacă n-ar fi fost în stare să spună exact din ce motiv. În acelaşi timp, era o persoană retrasă şi nimeni n-ar fi putut povesti vreun aspect oricât de neînsemnat din viaţa sa. Întotdeauna, după terminarea orelor de curs se ducea în biblioteca Universităţii şi citea încontinuu până la închiderea acesteia, seara târziu. Nu avusese niciodată vreo prietenă sau, cel puţin, niciuna dintre colegele sale nu s-ar fi putut lăuda că Filip le-a acordat cea mai mică atenţie.
Se obişnuiseră toţi cu el şi cu ciudăţeniile lui...
Pentru prima dată deci, Ionuţ pleca de la ore şi, mai presus de orice, la o oră destul de devreme.
Era obsedat de povestea "benzii", de acea călătorie reală pe suprafaţa acesteia, neterminată şi neterminabilă niciodată în care, la sfârşitul unei rotaţii, o lume se întorcea într-una opusă, funcţionând după legi contrare, simetrice, dar totdeauna efemer pentru că după o a doua rotaţie revenea în lumea reală pentru a pleca iarăşi în necunoscut...
Mergea pe stradă aiurea, fără nicio direcţie anume şi, în acelaşi timp, răsucea cu obsesie acea bandă între degete într-o alternanţă periodică de 6 şi 9. Ajunse, la un moment dat, pe o stradă ale cărei case păreau a fi acolo de când lumea. Peisajul i se părea cunoscut, dar ar fi putut jura că niciodată nu mai trecuse pe acolo.
- Salut Filip, îi spuse o voce din spate.
Ionuţ se întoarse mirat şi văzu un tip ciudat care rânjea la el.
- Cred că mă confundaţi domnule, îi replică el destul de tăios.
- Hai Filip, lasă prostiile, nu eşti în toate minţile? Eu sunt Gigi, nu-ţi mai aduci aminte?
- Domnule, cred că este o confuzie. Cred că NICIODATĂ nu am avut plăcerea de a vă cunoaşte, întări el spusele anterioare.
- Azi-noapte nu erai de aceeaşi părere, şmechere!
- Domnule, haide să lămurim odată lucrurile! Eu mă numesc Iulian Ionuţ Ionescu şi absolut nimeni din familia mea nu m-a numit, nici măcar în alint: Filip. Înţelegi?
- Nu eşti tu Filip Flavian Florescu??? Haide măi, este imposibil ca să semeni atât de mult cu nebunul ăla pe care l-am întâlnit azi-noapte!
- Îţi repet domnule, nu am nici cea mai vagă idee cine este acest individ despre care vorbiţi.
Omul ridică din umeri şi plecă înapoi, întorcând capul şi uitându-se din când în când după băiatul ce se îndepărta parcă din ce în ce mai repede.
"Uite cum pot să o păţesc eu dacă plec aşa de devreme de la Universitate şi hoinăresc pe străzi", gândi Ionuţ.
Ajuns acasă în garsoniera unde locuia singur, se aruncă în pat. Nu-i ieşea din minte întâmplarea cu acel individ.
"Auzi, îmi dăduse şi o nouă identitate: Filip Flavian Florescu! De unde naiba a scos ăla numele ăsta?"
Socoti în cap şi constată că F este a şasea literă a alfabetului.
"Ia te uită, iniţialele acelui nume aveau ca numere de ordine pe cel al Diavolului: 666! E normal atunci că tipul este cam sărit!", încheie el, negândindu-se o clipă că "Iulian Ionuţ Ionescu" avea ca reprezentare pe "999" - cealaltă faţă a benzii lui Moebius.
Izbuti să adoarmă. Fix la ora 22 se trezi...
"Este 10 seara, trebuie să mă grăbesc! Am întâlnire cu Gigi la 10 şi jumătate la barul "Girls from everywhere", spuse sărind din pat.
Deschise dulapul negru şi înşfăcă pantalonii din piele pe care şi-i trase aruncându-se în pat cu violenţă, pe spate şi cu picioarele în sus. Dintr-o mişcare, îşi puse tricoul pe care scria cu litere mari "666" şi apoi încălţă cizmele înalte, cu bot ascuţit şi pline de ţinte. Se uită o clipă în oglindă şi îşi înfipse cercelul mare în lobul urechii stângi după care îşi atârnă lanţul greu de aur la gât.
Înainte de a ieşi pe uşă, priză în fugă o doză de cocaină din fundul dulapului unde îşi ţinuse hainele.
Fix la "şi jumătate", îl văzu pe Gigi care se pimba nervos prin faţa barului.
- Băi, tembelule, ce naiba a fost cu tine astăzi? îl luă în primire acesta.
- Cum adică?
- M-ai făcut să pic de prost aşa, în mijlocul străzii...
- Băi, tu te-ai damblagit de la putorile astea! îi replică el.
- Nu mai ştii că te-am salutat astăzi pe stradă şi te-ai făcut că nu mă cunoşti?
- Du-te dracului cu prostiile astea şi hai să intrăm!
- Bine măi Filip, dar să ştii că eşti tare dubios! mormăi înciudat Gigi.
Cei doi intrară în bar unde toţi cei prezenţi strigară
într-un cor:
- Salut Filip, nemernicule!
- Să trăiţi, borfaşilor! le răspunse, cu un zâmbet şmecheresc.
Barmanul se prezentă de îndată cu sticla de Whisky "Ballantines" - preferata lui Filip de câteva luni încoace.
Băură rapid câte două pahare şi apoi strigară către o persoană aflată în fundul încăperii:
- Hei, golane, ce prospătură ai pentru mine în noaptea aceasta?
- Domnu" Filip, pentru dumneavoastră am adus special o tailandeză de care dacă nu o să vă placă, să nu-mi mai spuneţi mie niciodată pe nume.
- Bine, golane! Ia adu-o încoace!
Fata veni din spatele "peştelui" cu mişcări line, de felină.
- Ce ştii să faci, fă?
"Fă" probabil învăţase câteva cuvinte româneşti pentru că pe dată se aşeză în braţele lui Filip şi îi şopti ceva la ureche.
- Bine fă, ia hai dincolo să vedem dacă eşti aşa de meseriaşă, îi spuse în timp ce se îndreptă către o uşă aflată în penumbra barului.
Pe la ora 4 dimineaţa, Filip ieşi triumfător.
- Măi golane, ai avut dreptate cu aia! Uite, mâine îţi aduc cadou o doză de "coca", ştii tu, din aia de-a mea.
- Să trăiţi domnu" Filip şi să vă dea Dumnezeu sănătate!
- Ei, mai du-te dracului! Vrei să-mi strici noaptea acum?
Peştele scoase pe masă un cuţit şi răcni:
- Filip, dacă mai vorbeşti odată, ai auzit, odată aşa cu mine te spintec!
- Bine, mă! Mai du-te atunci odată dracului!
Cu mâna stângă, pară fulgeratoarea lovitură şi apoi, apucându-l cu dreapta de mâna liberă, i-o răsuci la spate şi îl împinse cu capul în primul zid ce-i stătu în cale.
Peştele leşină şi rămase pe jos zăcând într-o baltă de sânge.
La 6 dimineaţa, sticla fu terminată şi îşi luă rămas bun de la Gigi, stabilind întâlnirea de noapte din nou la 10 şi jumătate.
Ajuns acasă, se dezbrăcă rapid, aruncându-şi hainele în şifonier şi se aruncă în pat.
Ceasul sună, ca de obicei, la ora 10.
"Ei, bună dimineaţa Ionuţe!", îşi spuse el plin de energie, deschizând larg fereastra pe care intra un soare promiţător.
"Ce am astăzi? Analiză de la 12, Algebră şi Informatică...", constată după ce se uită în orarul aflat într-unul din sertarele biroului.
Se duse la celălalt şifonier, alb, aflat pe peretele opus şi îşi alese cu grijă o cămaşă asortată întotdeauna cu unul din cele două costume "la două rânduri" pe care le avea. Unii îi spuneau că este demodat pentru vârsta lui şi că ar trebui să îmbrace şi el o pereche de blugi sau de raiaţi precum făceau toţi ceilalţi colegi ai săi. I se păruse însă, întotdeauna, că este o dovadă de lipsă de respect pentru profesorii săi. Fiecare curs era un eveniment, iar el ţinea să se îmbrace ca pentru un spectacol de gală. Îşi asortă şi batista la nuanţa cravatei şi plecă spre Universitate.
Era o zi frumoasă, drept care se hotărî să meargă pe jos. Nu locuia foarte departe şi cum timp avea astăzi, slavă Domnului, plecă încet, fără grabă.
Se înfundă pe nişte străzi parcă uitate de timp şi admiră casele vechi cu tencuiala căzută şi balcoane aflate într-o susţinere precară, dar sfidând orice lege a fizicii, gândindu-se la generaţiile ce locuiseră şi trăiseră vremuri interesante printre zidurile acelora.
- Salut Filip, îi spuse necunoscutul care apăru în faţa lui parcă din neant. Cred că acum nu te mai faci că nu mă cunoşti?
Ionuţ se uită mirat la tipul ce rânjea către el.
- Cred că mă confundaţi domnule, îi replică el.
- Băi Filip, tu chiar nu eşti în toate minţile?
- Domnule, cred că este o confuzie! Nu cred că am avut VREODATĂ plăcerea de a vă cunoaşte!
- Şmechere, crezi că poţi să-ţi baţi aşa joc de mine? Dacă a căzut şifonierul acum pe tine, crezi că poţi să ascunzi cine eşti?
- Domnule, haide să lămurim odată lucrurile! Eu mă numesc Iulian Ionuţ Ionescu şi absolut nimeni din familia mea nu m-a numit, nici măcar în alint: Filip. Înţelegi?
Într-un acces de furie, nemaiputând suporta repetarea unei convorbiri în care "pica iar de prost", Gigi scoase de la spate, într-o fracţiune de secundă, un cuţit pe care-l "plimbă" vreo douăzeci de centimetri pe toracele lui Ionuţ, suficient de adânc pentru ca acesta să cadă în nesimţire.
Ionuţ deschise ochii, fix la ora 22. Era plin de perfuzii, iar o asistentă medicală îi spuse:
- Domnule Ionuţ, aţi avut mare noroc! Aţi scăpat ca prin urechile acului! Domnul doctor Georgescu v-a operat şi a spus că în câteva săptămâni vă veţi face bine!
Ionuţ nu putu să spună nimic.
În faţa ochilor i se derula o imagine de la ultimul curs de Geometrie de la Universitate, în care precum banda secţionată a lui Moebius îşi recăpătase orientarea.
"Iată ce scurtă poate fi viaţa! Puteam acum, din cauza nebunului ăla apărut parcă din neant, să nu mai fiu pe aici!"
Evoluţia post-operatorie a lui Ionuţ fu spectaculoasă. Tot personalul din spital se minuna şi era încântat de faptul că, ZI ŞI NOAPTE, pacientul era unul model.
Ziua externării veni, iar primul lucru al lui Ionuţ fu drumul la Universitate.
La cursul de Geometrie, profesorul Ferdinand preda pseudosfera, o suprafaţă de curbură constantă negativă - un fel de inversă a unei sfere.
În camera lui Ionuţ, dulapul cel negru aştepta, de mai multe săptămâni, învăluit într-o strălucire ireală şi stranie...

Cenaclu Literar: