în casa mea rămân cât îmi e datul,
La geam cu flori din galbene ponoare.
Mi-am zis că-n jur e veşnic sărbătoare
Şi n-am ieşit măcar să-mi ştiu umblatul.

în camera de-a-ntregul răbdătoare
M-am răsucit atât cât ţine patul
Şi am păşit de-a lungul şi de-a latul
Atâţia ani câţi mi s-au dat sub soare.

N-am înţeles cine mi-a scris venirea
Nici cine sunt şi n-am ştiut s-ascult
De se aude-n pieptul meu iubirea.

Poate acum, când am ajuns adult
Să nu fiu robul, lestul sau uimirea,
Să fiu Fiinţa şi nimic mai mult.

2 august 2004