din ciclul" Zambetul lunii"

Ti-am spus de-atâtea ori fată cu mersul vântului,
care taie de-acurmezisul pădurea gândurilor neinaripate,
să nu te mai furişezi pe acoperiş, să-mi adulmeci craterele din inima mea...
Zulufi de flame mai zornăie incă la tâmpla bătrânei doamne Noapte.
A !...este o cucoană de modă veche, poartă corset, iar la degete ii strălucesc inele cu diamante..sălaşul stelelor.
Păşeşte maiestos pe covorul aureolat, ducând pe o tipsie un corn cumpărat de la o dugheana din Calea Lactee şi o cupă cu nectar de intuneric.
Nu te mira fată cu zâmbet amărui !..intunericul este o algă.Frunzele ei străpung zidurile tăcerii :
mii de sonorităti galactice lovesc spinarea şerpuitoare a cugetului.
Vino lângă mine,
fată-cerboaică
ce soarbe fără teamă luceferii din ochiul dimineţii,
să ascultăm şoaptele nopţii.