A fost o surpriză de proporţii. Tocmai calul, pe care au pariat atât experţii, cât şi publicul larg, a pierdut cursa, n-a ajuns nici la potou. Până departe s-a resimţit ruşinea eşecului. Mai poate fi ea spălată? Abia s-a terminat alergarea că a şi pornit să se învârtească moara speculaţiilor. Să fi fost ratarea efectul unei indispoziţii de moment? Sau o bruscă inhibare? Sau un ghinion căzut din senin? La recapitulare, s-a observat că întreg programul a fost minuţios calculat şi n-ar fi trebuit în chip normal să se producă vreo pana....
Începutul ţărilor acestora şi a neamului moldovenesc şi muntenesc şi câţi sânt în ţările ungureşti cu acest nume Români până astăzi, de unde sunt şi din ce seminţie, de când şi cum au descălecat aceste părţi de pământ, a scrie multă vreme la cumpănă au stătut cugetul nostru.
Domnul ministru coboară din Merce-desul negru, comandă specială, şi şoferul stă încremenit cu mâna pe uşa pe care tocmai i-a deschis-o, privindu-l cu coada ochiului. "Este cam nervos, se vede" oare ce le-o fi spus dom' prim' ministru?!", dar această întrebare pur şi simplu i se şterge din minte după ce dom' ministru' dispare pe uşa impunătoare a ministerului iar el se aşează confortabil în spatele volanului, deschizând ziarul ce miroase a cerneală proaspătă şi a hârtie igienică.
Ca de obicei, odată cu primăvara, odată cu izbucnirea reconfortantă de verde crud a naturii, odată cu trilul nebunatic al păsărelelor revenite pe coasta însorită a Vancouverului spre a ne trezi din hibernare, odată cu revărsarea de albastru curat şi proaspăt pe boltă, au sosit şi au trecut frumoasele şi sfintele Sărbători ale Paştilor.
Sărbători pe care le-am petrecut şi le-am cinstit cum ne-am priceput mai bine. Unii din noi s-au pregătit prin post, rugăciune şi o încercare...
Există întrebări care bântuiesc neîncetat mintea emigrantului, cel puţin în primii ani după sosirea în Canada. A meritat plecarea? Care dintre ţări este simţită mai aproape de suflet? Unde e mai “acasă”? Trebuie să ne uităm rădăcinile pentru o mai bună integrare în noua ţară? Trebuie să ne rupem de România pentru a deveni mai “canadieni”? Cât din moştenirea românească transmitem copiilor?
Sanda nu putea ieşi din casă oricum, ci doar cu dreptul. Adică era obligatoriu să treacă pragul uşii cu piciorul drept, altfel trebuia să se întoarcă şi să o ia de la capăt cu plecatul. Oricine ştie că dacă te întorci din drum îţi merge rău, aşa că atunci când din greşeală păşea cu stângul, Sanda trecea pragul de trei ori înainte şi înapoi, ca să se dezlege toate relele ce ar fi apărut cu siguranţă dacă nu lua această măsură drastică.
Ca de obicei, după ce dă imaginea generală, editorul se concentrează asupra „poporului ales”. În acest caz, el este urmaşii lui Shem, semiţii. Pentru că, zice cronologul, stră-nepotul lui Shem a fost Eber, străbunul evreilor.
Când evadase din închisoarea I Piombi și se îndrepta către Palatul Dogilor, Casanova s-a străduit să nu privească pe nimeni pentru a nu atrage privirile. Zadarnic! Chipul lui nu putea trece neobservat. Atrăgea privirile celorlalți precum un magnet. Îi vedeai mai întâi ochii luminoși care se mișcau repede nu ca să scruteze, cât să înhațe tot ce-i ieșea în cale, să pătrundă secretul ființelor întâlnite, să-și însușească maniera în care acestea se manifestau pentru ca apoi s-o restituie cu o violență ce-ți producea fiori reci pe șira spinării. Deja am trecut la personajul care mi-a atras...
Jorge Luis Borges nu a depasit niciodata structura naratiunii scurte. Bulversind, asa cum ii vine bine unui scriitor genial, "ordinea" genurilor literare, chiar pe un spatiu restrins, argentinianul se joaca mereu cu eseul, povestea si poezia, construind fragile si baroce castele de nisip. Volumul Evaristo Carriego, esential in maturizarea scriiturii sale, publicat in 1930, ii deschide lumea copilariei, caci Borges traieste intotdeauna "prin oglinda". Surprinsi, multi dintre criticii vremii nu reusesc sa inteleaga demersul sau dincolo de biografic (viata poetului Carriego). Mahalalele...
Comentarii