Desigur, la prima vedere, ştirea arestării de către procurorii DNA a Prefectului de Iaşi şi a lotului dumisale, într-un caz de mită evaluată între 600 de mii şi 1 milion de Euro, nu este una bună. Ea nu este, de altfel, nici măcar la cea de-a doua vedere! Nu este bine nici pentru dl. Radu Prisecariu, transformat din prefectul anului 2005 în coruptul anului 2006, cum nu cade bine nici pentru oraşul meu, Iaşi, care, după ce a ajuns să concureze pentru „polul sărăciei”, se vede acum în situaţia de a se bate pentru un loc fruntaş în topul corupţiei. Departe de mine gîndul de a-l judeca pe dl. Prisecariu. În cazul său şi al comilitonilor dumisale, se va pronunţa justiţia deşi, mă gîndesc, procurorii DNA nu ar fi riscat aşa ridicare spectaculoasă din biroul prefectorial, nici instanţele eliberarea mandatului de arestare pentru 29 de zile şi, apoi, respingerea recursului, dacă nu ar fi avut nişte probe greu de contestat. În fond, dl. Prefect este un înalt funţionar public, care a aparţinut la origine principalului partid de guvernămînt şi nu e recomandabil să te joci cu libertatea sa, dacă nu ai argumente juridice solide, probe consistente. Unde este însă „partea bună” evocată în titlu? Păi, chiar în temeritatea, în curajul actului în sine al procurorilor de la DNA. Cînd a avut loc transformarea PNA în DNA şi a fost votată noua lege de funcţionare a principalei instituţii create pentru combaterea corupţiei, m-am numărat printre sceptici, în ciuda încăpăţînării cu care s-a luptat d-na Macovei pentru proiect, în ciuda vizibilului sprijin prezidenţial şi chiar în ciuda deciziei pe care o afişa dl. Morar, noul şef al instituţiei reformate. Chiar în momentul în care treptele DNA au început să fie călcate cu anumită regularitate de unii „peşti mari”, de la dl. Adrian Năstase, fostul premier, la d-na Stănoiu, fosta ministră a Justiţiei, am rămas încă relativ sceptic, deşi am salutat acel debut în forţă. Cel de-al doilea scepticism al meu provenea din faptul că toţi cei cercetaţi în ultimul an aparţineau fostei puteri, PSD, ceea ce mă făcea să bănuiesc o anumită – cum să zic? –, o anumită „călăuzire politică” a instituţiei şi a procesului de luptă împotriva corupţiei. De aproximativ o lună, am început să-mi schimb opinia în ceea ce priveşte DNA. La începutul lui august, procurorii au arestat primarul şi viceprimarul din Rîmnicu Vîlcea, ambii aparţinînd PD, ba chiar au reuşit să trimită dosarele în instanţă, ceea ce încă n-au reuşit, sper că numai din cauza complexităţii cauzelor, cu niciunul din foştii demnitari PSD. Iar luna septembrie a debutat furtunos cu ridicarea şi arestarea preventivă a prefectului de Iaşi, a directorului Administraţiei Domeniilor Statului şi a încă două persoane, toate din cercurile liberale locale. În momentul de faţă, nu mai am motivul să suspectez DNA de vreo orientare politică ori de absenţa independenţei de funcţionare. Mă nelinişteşte, totuşi, faptul că oamenii de la DNA-ul central n-au găsit la sediul local al instituţiei nici un document care să indice că funcţionarii de aici ar fi declanşat vreo cercetare în chestiunea de-acum celebrelor 20 de hectare, plus 3 mită, deşi presa locală dezbate subiectul de aproape un an. Poate că nu citesc ziarele? Rău fac, chiar eu, care nu sînt profesionist al Justiţiei, ci un simplu comentator, tot am mai văzut vreo duzină de anchete de presă care ar merita să devină anchete judiciare! De resortul DNA, desigur. Iar scepticismul meu s-ar vindeca de tot dacă aş vedea că, pe lîngă curaj şi independenţă politică, DNA s-ar caracteriza printr-un impecabil profesionalism. Aş vrea să văd ce se va întîmpla cu dosarele, ce par atît de indiscutabile în momentul spectaculoaselor reţineri, ridicări şi arestări preventive, în celălalt moment important, în care ajung în faţa instanţelor de judecată. Aceasta va fi proba de foc pentru DNA, iar aceasta, dacă luăm în calcul numărul în creştere al dosarelor în curs de finalizare, este limpede că se cam apropie. Nu este doar testul DNA, nici numai testul Justiţiei în ansamblu, ci testul nostru, al tuturora. Nu mă refer la aderarea la UE, care e secundară în acest context, ci la destinul luptei cu corupţia, fenomen pe care ori îl limităm, ori ne va sufoca, ne va îngropa ca şi comunitate. Desigur, reţinerile şi arestările spectaculoase îi mai sperie pe corupţii mai slabi de inimă, dar numai anchetele duse pînă la capăt, adică pînă la condamnări, au un rol efectiv în jugularea acestui fenomen exploziv şi malefic. Mă refer, de bună seamă, la condamnarea adevăraţilor vinovaţi, nu la îndeplinirea vreunei norme, fie aceasta şi europeană. De altfel, Europa însăşi nu aşteaptă de la noi condamnări pur şi simplu, ci doar condamnări ale celor cu adevărat vinovaţi! PS: La cea mai recentă înfăţişare în instanţă, fostul prefect al Iaşilor a declarat că nu înţelege de ce este anchetat şi arestat preventiv doar D-Sa, cînd alţii ar fi vinovaţii, menţionînd că are înregistrată pe laptopul personal o discuţie cu denunţătorul din care reise clar că vinovaţii adevăraţi sunt trei parlamentari PNL. La ieşirea din sala de judecată, a declarat presei că aceştia se numesc Crin Antonescu, Relu Fenechiu şi Cristian Adomniţei. Dacă este aşa, acest caz de corupţie este chiar mai grav decît pare la prima vedere. DNA este dator să ne lumineze. În timp ce închei acest articol, aflu că procurorii au desigilat, în prezenţa acuzatului, computerul şi au început căutarea în arhive a documentului evocat. Sper că vom fi mai luminaţi cît de repede posibil. Liviu Antonesei