Jean Saudek - Magia irezistibilă a fotografiei

Jean Saudek - Magia irezistibilă a fotografiei

[[wysiwyg_imageupload:156:]]

Saudek- Scrisoarea

 

Trecând prin Bucureşti, mi-a atras atenţia un modest afiş publicitar care anunţa o expoziţie de fotografie Jan Saudek deschisă în foaierul teatrului de Operetă. Desigur am cotit din drum atras de eveniment. Era pe la prânz, pe scenă se aranja decorul pentru spectacolul de seară. Fotografiile sufereau de o iluminare insuficientă, şi erau înrămate sub sticlă, denunţând totala ignoranţă a organizatorilor.  Fotografia, cu rare excepţii, nu se expune sub sticlă. Cu Jan Saudek ai nevoie de un contact vizual direct, exact ca o atingere fizică, intimă.

Saudek nu are nevoie de prezentare, de decenii încântă şi aprinde imaginaţia. De origine cehă, este fiul unui tată evreu. În copilărie Jan şi fratele sau Karel sunt deţinuţi într-un lagăr de concentrare lângă graniţa cu Polonia. Cariera lui a început la 15 ani cu un aparat de luat vederi Baby Kodak căpătat cadou. Prin 1959, în vârstă de 24 de ani pictează şi desenează, în paralel cu munca la o tipografie. 1963- An de cotitură. Este puternic marcat de expoziţia de fotografii Edward Steichen "Familia omului". Saudek scrie: Am în mâna catalogul "Familia omului". Sunt încântat şi determinat să fac şi eu o astfel de carte. Ascult Rolling Stones "I can't get no satisfaction", muzica are un efect teribil asupra mea. Dansez şi uneori partenera mea beată nu mai suporta glumele mele aiurite. Chiar aruncă cu diverse obiecte în mine..

Am căutat informaţii despre Steichen. Ca şi Saudek începuse ca pictor. După primul război mondial se practica o fotografie realistă în spiritul lansat de celebrul Alfred Stieglitz, decanul fotografilor americani, care declara: "căutarea Adevărului este obsesia mea".

Edward Steichen se întoarce din primul război mondial unde servise ca fotograf de aviaţie şi îşi arde toate pânzele ca să se devoteze total artei fotografice. Într-o vară, la Philadelfia, execută peste 1000 de poze unei ceşti albe de cafea plasată pe degradate tonuri de fond negru. Steichen excela în toate ramurile fotografiei, executând fotografie de modă, sau portrete unor personalităţi elegante, ca în final să ajungă curator al Muzeului de Artă Modernă. Acolo se naşte şi se împlineşte ideea proiectului "Familia Omului" un vast studiu al situaţiei umane imortalizata în 503 fotografii luate de 273 de fotografi celebrii în 68 de ţări.

                                                               [[wysiwyg_imageupload:155:]]

Saudek la Praga duce o viaţă boemă. În 1970 divorţează şi se ascunde într-o pivniţă cu igrasie, cu tencuială ce cădea din pereţii umezi. Se ascundea de poliţia secretă care îl urmărea pentru temele sale erotice, libertine, insinuând corupţia politică opusă inocenţei. A locuit acolo 7 ani. Doi ani trăieşte cu un model pe nume Zuzanka. Fata rezista cu ciocolată şi barbiturice.

În 1972 inventează "PERETELE" un fond tipic al fotografiilor sale figurative. Zuzanka îl părăseşte după doi ani în 1979. De ce ai stat cu mine atât de mult? se miră Saudek, "pentru că nu pui întrebări", răspunde faţă şi dispare. Prin anii 73 încearcă să scrie şi să picteze. "Sunt Porcării", vine verdictul comentatorilor. Faptul este că în Cehia nimeni nu se interesa de artistul fotograf Saudek. Din 1983 lucrează independent şi participa la expoziţii şi la producţii de filme. Fotografiază multe femei, nuduri, şi montează scene cu mesaj quasi pornografic. Un model, o tânără de 19 ani îl chestionează dacă bărbatul la 50 de ani mai e capabil de dragoste. Deprimat Saudek încearcă fără succes să se sinucidă. Sunt prea leneş ca să mor, explica tot el eşecul.

 

[[wysiwyg_imageupload:141:]]

În 1985 se mută într-o mansardă. Acolo locuieşte şi azi. O prietenă îl anunţă că e gravidă la care Saudek îi răspunde că ar fi timpul să se cunoască mai bine. Pune pe roate un portret celebru pe tema dragoste şi devotament până la moarte. Tabloul leagă elementele sale preferate: femeia, aurul şi gloria. Negativele îi sunt confiscate de poliţie în 1987, dar le recapătă după intervenţii la guvern.

 

[[wysiwyg_imageupload:142:]]

În 1990 este decorat de guvernul francez, iar un film numit "Jan Saudek- Fotograf ceh" îl prezintă în lumea întreagă. 1991 - Schimbă pe iubita sa, franţuzoaica Nathalie ( care îi reproşa delăsarea şi alcoolismul) cu o tânără frumuseţe din Moravia. "La 31 te schimb şi pe tine" îi declară celei din urmă, chiar de la începutul legăturii. Anul 2005 -  La vârsta de 70 de ani o mare retrospectivă la Praga încununează arta şi opera lui Saudek. Datorită prietenei sale Sara (prin monografia monumentală SAUDEK) negativele lui devin căutate şi prezentate în toate muzeele lumii. Fotografia lui este o elaborată producţie mentală, nimic nu se întâmplă fără o pregătire minuţioasă a obiectului şi al locaţiei. Toate detaliile au rostul lor, lumina, culoarea

şi accesoriile crează atmosferă şi dramă. Saudek este un poet al femeii. Ca şi pictorul Delvaux, Saudek plasează în faţa lentilei femeia. Subiectele lui sunt pământene, umane, luate direct din real, defectele vădit scoase la iveală, expuse crud sub lumina reflectorului. Saudek face focus pe aspectele triviale ale existenţei. El modifică realitatea, anulează improvizaţia şi spontanul , preferă provocarea simţurilor.

 

[[wysiwyg_imageupload:143:]]

(palma)
 

 Provocaţia nu cade în vulgar, artistul oferă un vizual inteligent regizat, plin de satiră şi înţelesuri. David Bohm explică noţiunea de înţelegere. Este percepţia unui subiect concret şi bine definit? Dar în spatele obiectului există situaţii, istorie, aluzii, iluzii şi de aici apare nevoia de abstractizare. Realitatea poate conduce la concretizarea unor idei, procesul de înţelegere devine mental, este un act cultural. Se poate declara astfel: Cultura este înţelegerea unei stări, împărţită şi trăită între indivizi. Saudek produce înţelesuri structurând atitudini şi reevaluând relaţia obiect-subiect-spectator. Emoţia în faţa fotografiei conferă valoare. Există o fotografie celebră, datorată legendarului Henri Cartier-Bresson care surprinde momentul în care un cuplu iese de la cununie. Mirele şi mireasa aşteaptă în prag cu faţa spre noi că să fie fotografiaţi împreună cu rudele apropiate. În stânga grupului zărim un hamal care poartă în spate un coşciug de lemn spre firma de Pompe Funebre, lipită de biserică. Bresson surprinde privirea hamalului care studiază din mers frumoasă mireasă aflată la începutul vieţii, coşciugul din spate ne sugerează atemporal, finalul vieţii. Această imagine este pură magie fotografică. "Fotografia captează momente unice", spune Bresson care viza sincronizarea camerei cu subiectul ales. Există un singur moment în care toate elementele sunt în echilibru, atunci, numai atunci apăs declanşatorul.

 

[[wysiwyg_imageupload:145:]]

 

În acest spirit găsim celebră fotografie "Cititorul de Dostoevsky". Saudek plasează în prim plan un bărbat elegant îmbrăcat cu costum şi joben, concentrat în citire. Două femei voluptuos dezbrăcate sar coarda în jurul omului. Saudek depersonalizează femeile luând poza în clipa săriturii în aer, evitând prezenţa capetelor femeilor în cadru. Fotografia  ne ia respiraţia prin surpriza situaţiei, dar şi prin mesajul ambiguu. Este lectura importantă sau femeia neatrăgătoare în ciuda strădaniei de a capta atenţia burghezului cu joben, adânc aprofundat în lectura sa? Din nou semnificaţia ne scapă, ce exact vrea să transmită artistul? Se discută aici scară de valori sau poate imposibilul scenei în lumea reală, plină de restricţii morale. Tot Bohm aminteşte faptul că în culturile primitive omul era puternic impresionat de orice obiect sau situaţie pentru care nu există un nume. Saudek speculează acest atribut al culturii colective, folosind noutatea şi surpriza ca mecanisme ce adăugă  valoare. Când ceva are valoare sau este perceput ca o revelaţie estetică, dezvoltă  în noi inclinări posesive, că de pildă dorinţa de a-ţi procura o motocicletă Harley Davidson superb nichelată, chiar dacă nu ştii să-o manevrezi.  

( Jan însuşi poseda din 1949 o modestă CZ125).

 

[[wysiwyg_imageupload:146:]]

 

Dacă la începutul carierei Saudek este atras de copilărie şi de ingenuitatea ei, mai târziu el

face din fotografie un manifest social. Un muncitor ţinând o cărămidă în mâna expune şi el un manifest, dar lucrurile pe care oamenii le ţin în mâna nu leagă societatea într-un tot unitar. Care este liantul subtil care ne face să deosebim mesajul vizual produs de o simplă atitudine, sau reverie? Din nou aş propune să fim atenţi la detalii, la limbajul corpului, la priviri.

Biasul cultural ne ajută să înţelegem arta. Educaţia duce la o înţelegere mai clară a mesajului aşa cum lipsa ei deviază atenţia de la miez la superfluu. Un exemplu: Prin anii 60 Naţiunile Unite doreau să salveze triburi din Africa centrală decimate de boli intestinale, apa lor de băut fiind plină cu paraziţi. Un scurt film explicativ special produs pentru africanii analfabeţi, era proiectat triburilor dispersate în ideea de a determina populaţia să fiarbă apa de băut înainte de folosire.  După proiecţia filmului localnici africani au fost întrebaţi ce au văzut acolo. Ce-i mai mulţi au răspuns că au văzut găini. Stupefiaţi de răspuns producătorii au derulat filmul cu mare atenţie ca să descopere secvenţe în care câteva găini ciuguleau în praful satului.

Africanii familiari cu găinile le-au observat şi reţinut imediat, tehnica de fiert apa le era mult prea abstractă şi complicată. Dar fotografia ca armă socială era de mult cunoscută. În USA congresul dorea să taie ajutoarele date unor fermieri săraci loviţi de secetă. Un grup de fotografi talentaţi au fost trimeşi în regiunile afectate. Au venit înapoi cu multă amărăciune înregistrată pe pelicula care denunţa adevărul despre mizeria şi lipsurile fermierilor. Presa a republicat copios fotografiile realizând o schimbare de atitudine în ţară. Se năştea fotojurnalismul.

 Un hocus pocus fantastic realizează Saudek în " fata cu papuşi"

 

[[wysiwyg_imageupload:147:]]

Îl frământa evoluţia de la copil la adult, relaţiile ambigue între bărbat-femeie probabil trăite în viaţa sa particulară. Reface compoziţii vechi, cu aceleaşi personaje, după mulţi ani, plasându-le în atmosferă  romantică sau erotică, ca un ecou al picturilor lui Balthus. În Ungaria, vecina Cehiei, un alt mare artist influenţa şi modela arta fotografică. E vorba de Laszlo Moholy-Nagy, care prin anii 20 cocheta cu Dadaismul şi cu cei ce ridiculizau realismul tradiţional. În 1923 se înrolează la Bauhausul din Weimer şcoala de design şi artă care a revoluţionat întreaga Europă. Laszlo că şi Saudek mai târziu, era un neobosit experimentator folosind plasticele, coloranţi şi lumina pe care o plonja în cadrele sale controlând tensiunea dramatică. De la Nagy Saudek a preluat tehnica de fragmentare a subiectelor şi unghiurile voit distorsionate, ca mod de expresie. Nagy era şi un pioner al colajului fotografic şi al artei fotomontajului, colaje pe care le numea "O tumultoasă ciocnire între capriciile materiei dezvăluite de lumină".

 

[[wysiwyg_imageupload:148:]]

Saudek produce emoţie. Există fotografie care duce la contemplare, la revoltă sau la atitudine politică. Calitatea vine de la măiestria execuţiei. Este nevoie de un total control al meseriei, al peliculei, a luminei, natura umană a modelului, răbdare, spontaneitate, convergenţa tuturor intenţiilor produce rezultatul dorit de artist fie el tragic, satiric, sau oniric.

Saudek ne emoţionează din nou şi iarăşi. Există la el o viclenie şi o forţă a imaginii "un dincolo de" indescriptibil în cuvinte. Inteligent, genial, zeflemist şi inimitabil Saudek produce magie. Ne duce într-o lume stranie prin felul în care subiectele sale ne şochează retina cu grandoarea mizeriei lor în contrast cu spiritul care le conferă dimensiune utopică şi eliberatoare.  Saudek ne invită să cercetăm şi să visăm, el induce în noi certitudinea unei viitoare libertăţi a artei şi sufletului.

 

[[wysiwyg_imageupload:150:]]

 

 Adrian Grauenfels

Aprilie 2011

 

 

Cenaclu Literar: