Misterele Bucegilor

Misterele Bucegilor

Plouă fulgerat. Plouă la ceas de toamnă şi de asfinţit. Frunze ude, de o culoare roşu-ruginie, se zbat neputincioase în chemarea haotică a vântului şuierat. Se despart cerurile şi odată cu ele sufletele noastre. Suflete obosite, în căutarea unei mântuiri promise, ce pare tot mai departe... Şi mai departe... Suflete de tăcere, de mirare şi de necredinţă. Suflete ce s-au pierdut pe le însele în anevoiosul drum spre cunoaştere şi adevăr. Ce au căzut în ispita cotidianului, a josnicului şi a murdarului ce ne înconjoară.

Doar sus, pe munte, crucea. Maiestuoasă, suplă, izolată. Simbol al tăriei. Simbol al trăiniciei, al curajului şi verticalităţii. Mărturie reală a faptului că numai cedinţa poate mântui.

Şi muntele. Uriaş. Atingând cu fruntea norii bosumflaţi. Respirând cu nări de rocă atemporală izul răcoros al toamnei. Bucegii în ploaie. Bucegii la uşa toamnei. Bucegii udaţi de lacrimile norilor ca într-o poveste cu final trist. Munţii nostrii. Cu Babele, cu Vârful Omul, cu Cheile Râşnoavei, cu cascada Urlătoarea,  cu Crucea de pe Caraiman...

Aceasta este realitatea. Palpabilă, vizibilă, aproape. Dar, ca în orice formă de manifestare a materiei, există şi partea ascunsă, partea invizibilă, misterioasă şi necunoscută. Şi Bucegii au această faţetă. Au şi ei întrebările şi misticismul lor. Şi există şi un om care a încercat sa treacă puntea între aceste două planuri: realul şi aşa zisul imaginar, adevărul şi închipuirea, explicabilul şi inexplicabilul. Un geolog. Un împătimit al muntelui: Traian Tufin. Un nume, ca orice alt nume. Nimic mai mult. Dar Traian, care a studiat îndeaproape Bucegii - cu pasiune, cu dăruire, cu devotement şi sete de adevăr - ştie ca Bucegii ascund secrete.

Lăsând la o parte faptul că zona este des invocată de către vizionari şi yoghini ca fiind un focar energetic foarte puternic, având o înalta vibraţie spirituală, precum şi ipotezele asupra existenţei unor galerii subterane, în ultimul deceniu s-au efectuat la faţa locului teste radiestezice, s-au măsurat campurile magnetice, revelând într-un final că, într-adevăr, zona este încărcată energetic mai mult decât oricare alta din România.

Traian Trufin este muzeograf conservator la Muzeul „Cezar Petrescu" din Buşteni, publicist şi cercetător. A încercat să găsească explicaţii la fenomenele stranii şi paranormale la care a fost martor.

Totul a început cu insomniile oamenilor. Insomnii care însă nu produceau oboseală, epuizare fizică sau nervoasă. „În 1993, timp de două săptămâni, în partea de sud a oraşului, oamenii aveau insomnii, indiferent de vârstă. M-am gândit că sunt emanaţii de noxe de la fabrica de hârtie. Nici vorbă de aşa ceva. Era ciudat că, deşi nu dormeau, oamenii nu se simţeau obosiţi. Mi-au confirmat acest lucru cel puţin 20 de persoane", povesteşte muzeograful. Unii localnici au ajuns să trăiască adevarate stări de euforie. Manifestările aveau loc numai în timpul nopţii. După ce au băgat în sperieţi tot oraşul, au încetat la fel de brusc precum apăruseră.

Apoi au început cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate în Bucegi şi nici nu aveau vreo legatură cu sursa seismica din Vrancea. Seria de cutremure a început în 1994 şi a ţinut 3 ani. „Se produceau la ore fixe: la 20.00 şi 03:00 noaptea. În fiecare zi, invariabil. Nu erau însă seisme propriu-zise. Se manifestau după alte legi. Aveau un areal redus: Azuga-Buşteni-Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Buşteni. Se auzea din pământ un vuiet, ca şi cum s-ar fi prăbuşit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apăreau nici mişcări orizontale, nici verticale", povesteşte Traian. A numărat peste 100 de astfel de mişcări seismice. Bubuituri din subteran. Nici specialiştii de la Staţia Seismică de la Cheia n-au putut lămuri lucrurile. Au căzut câteva coşuri de pe acoperişuri, în zidurile caselor au apărut câteva fisuri. Misterele s-au succedat. Mişcările de pământ au durat trei ani. S-a emis ipoteza producerii artificiale a cutremurelor datorită unor detonări subterane. Dar în acea perioadă nu fuseseră făcute nici un fel de săpături în zonă. Seismologii n-au găsit explicaţii. Specialiştii de la Institutul de Fizică a Pământului n-au putut spune decât că sunt manifestări naturale, determinate de fracturi locale ale scoarţei. „Aici este zona de rezonanţă a cutremurelor din Vrancea. În acea perioadă, nu s-a înregistrat nici măcar un cutremur de intensitate mare. În Vrancea au loc zilnic mişcări slabe ale scoarţei, cu magnitudine sub un grad. Dar aici cutremurele masurau 3-4 grade pe scara Richter", spune muzeograful convins că fenomenele de acum 6 ani se pot explica doar prin alte cauze.

A urmat un nou fenomen, aproape generalizat în zonă: locuitorii din Buşteni s-au încărcat energetic într-un mod de neînţeles. Oamenii nu mai puteau atinge cu mâna obiecte sau fiinţe pentru că se produceau şocuri electrice. Atingerea palmei de corp producea arsuri, iar oamenii evitau să-şi strângă mâinile. Toate acestea la început a amuzat, dar după un timp au început să îngrijoreze. „Am avut multă vreme pe piele urma degetelor unui prieten care m-a bătut pe umăr, amical. Prin cămaşă, amprenta palmei lui s-a impregnat pe spatele meu. Pielea s-a înroşit. Pe întuneric, atunci când atingeam unele obiecte, ieşeau scântei", îsi aduce aminte el.

„Aveam nişte căşti de radioamator. Recepţionam în ele un program de radio. Dar am observat că numai în zona Buşteni. Ieşind din oraş, spre Bucureşti sau Braşov, nu mai recepţionam nimic. Cred că există un puternic câmp energetic în zonă care amplifică semnalele radio", crede Traian. A mai observat şi alte fenomene bizare. În jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate şi chiar holograme. Într-o dimineaţă, pe un soare splendid, fără nici o urmă de ploaie în ultimele zile, a observat un curcubeu imens, cu o strălucire neobişnuită. Un capăt pornea din cartierul Zamora, iar celălalt era ancorat în Crucea de pe Caraiman. Curcubeul apăruse în contradicţie cu legile fireşti ale naturii. Deseori, muntele Caraiman este înconjurat de un brâu lăptos de nori. Acest inel compact este prezent numai în partea de mijloc a masivului. Piscul si baza muntelui rămân neînvăluite în ceaţă. „Timp de două luni, în muzeul unde lucrez, luminile se stingeau şi se aprindeau, într-un ritm curios. Sau se aprindeau numai filamentele becurilor. I-am chemat pe cei de la Renel. N-au constatat nici o defectiune", povesteşte Traian.

El are o teorie proprie. Crede că toate anomaliile din Buşteni sunt cauzate de existenţa unor galerii subterane în adâncurile munţilor. Aceste uriaşe tunele subterane sunt de natură artificială şi au fost săpate de civilizaţii nepământene. Aici au loc experienţe, punctul fierbinte fiind în zona crucii de pe Caraiman. Aşa se explică bubuiturile care însoţesc cutremurele. Sau recepţionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Cine produce acele amplificări stranii, în ce scop, cui îi sunt destinate acele comunicări radio bizare, Traian nu poate răspunde. „Convingerea mea este că există în subteran o altă lume. Extratereştrii cunosc totul despre lumea de la suprafaţă. Spectrul lor informaţional este foarte larg. Dar nu ştiu ce fel de activitate desfăşoară ei acolo, şi nici de ce nu vor să comunicăm. Probabil pentru că omenirea încă nu este pregătită să înţeleagă nişte lucruri", conchide geologul. Speră că fenomenele se vor intensifica şi până la urmă vor deveni o cale de comunicare între cele doua civilizaţii.

Oricum, e mai mult decât lipsa de explicaţii satisfăcătoare pe care au oferit-o pâna acum oamenii de ştiinţă. Vizionara Valentina, femeia oarbă din Iaşi care poate pune diagnostice şi prin telefon, susţine că a descoperit prin metode proprii că un important şuvoi de energie, de aceeasi calitate cu cea care alimenteaza complexul de la Gizeh, scaldă şi Sfinxul nostru din Bucegi. Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunică cu piramidele din Egipt. „Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum două mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult înainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pământului pe care locuim. De fapt, în Bucegi, la Sfinx vine un şuvoi foarte puternic de energie. Atunci când cu ştiinţa care va fi pe pământ va birui cineva să ajungă sub Munţii Bucegi, va da peste toate aceste înscrisuri şi documente însemnate şi, după semnele acelea, va şti ce are de făcut. Dar asta se va întâmpla numai după ce şuvoiul de energie de deasupra va slăbi", spune clarvăzătoarea, care n-a fost niciodata în Bucegi.

Crucea de pe Caraiman este un monumentul istoric ce a fost construit între anii 1926-1928, prin stăruinţa reginei Maria, în memoria eroilor ceferişti căzuţi la datorie în timpul primului război mondial, în luptele de pe Valea Prahovei. Aşezată la o altitudine de 2.291 m, Crucea Eroilor Neamului are o înălţime de 28 m, cu două braţe a câte şapte metri fiecare. Este montată pe un soclu înalt de 7,5 m, din beton armat îmbrăcat în piatră. Acesta adăposteşte un generator electric care alimentează cele 120 de becuri, de câte 500 W fiecare.

Carpaţii, priviţi din spaţiu, au o curbură particulară. Imaginile aeriene obţinute de la mare înălţime ne pot duce cu gândul la forma sinuoasă a unui şarpe uriaş, care încearcă să-şi înghită coada. Cosmonautul Dumitru Prunariu a asemănat Carpaţii priviţi din spaţiu cu o mamă care îşi ţine în braţe pruncul. Comparaţie care duce cu gândul la afirmaţiile religioase care spun că Romania este un ţinut ocrotit de Maica Domnului.

Cea mai misterioasă formaţiune din Carpaţi rămâne stânca din Bucegi care are o asemănare tulburătoare cu Sfinxul egiptean. Dintotdeauna oamenii şi-au pus întrebarea dacă aspectul ei particular a fost efectul eroziunii sau avem de-a face cu o lucrare realizata de mâna omului. Din orice unghi e privit se poate constata că este o reprezentare antropomorfă. Sfinxul românesc din Bucegi nu are doar aspectul sfinxului egiptean, ci şi atributele misterioase ale acestuia. Vizionarii spun că în preajma lui au trăit revelaţii şi experienţe aparte. Virful Omu (2.505 m) are si el ciudăţeniile lui. Deseori s-au văzut conuri de lumină ieşind din acest loc.

Bucegii erau munţii preferaţi ai dacilor. Locuri spirituale pentru venerarea zeilor. Acum sunt prilej de drumeţie şi încântare. Bucurie a sufletului şi a ochiului. Punct de observaţie al nemărginutului. Al începutului şi sfârşitului.

Unde este adevărul? Poate în cele afirmate de Traian, poate în cele susţinute de oamenii de ştiinţă, dar cel mai sigur, el este ascuns undeva în adâncurile munţilor. Pentru un timp sau poate pentru totdeauna. Pâna când vom ştii să vedem dincolo de realitate. Cu ochii sufletului larg deschişi către mâine...    

Sebastian Stoica
Material preluat şi prelucrat cu acceptul doamnei Camelia Onciu - „Curierul de Cluj"

 

Nota Readacţiei

Acest material sosit din ţară (şi prelucrat de colaboratorul nostru) exprimă opinii la care nu trebuie să aderăm. Deşi au avut loc multe discuţii asupra formaţiunilor din Bucegi, fenomenele descrise ca având loc în Buşteni aduc ceva nou. Existenţa coridoarelor subterane nu a fost demonstrată niciodată, iar intervenţia „clarvăzătoarei" nu susţine in nici un fel teoria emisă de dl. Traian Tufin.

Majoritatea specialiştilor opinează că formele geologice din Bucegi sunt de natură naturală. Am vizitat nu o dată Bucegii şi părerile mele sunt împărţite. Dacă „babelor" nu le găsesc o altă explicaţie, cu „Sfinxul" este cu totul altceva. Nu este adevărată afirmaţia făcută în articol, cum că Sfinxul „din orice unghi e privit se poate constata că este o reprezentare antropomorfă". Această reprezentare este evidentă numai privindu-se dinspre sud, din direcţia generală a Babelor şi a Peşterii. Dar imaginea este frapantă, şi nu este de mirare că acesta a fost un loc de închinare a vechilor daci. Sunt mulţi care situează Kogeionul, Muntele Sfânt al dacilor, în acest particular loc. Nici un alt „Sfinx" din munţii româneşti nu are o înfăţişare atât de izbitoare. Dar, să fie el un simplu fenomen datorat forţelor eoliene? Să fii intervenit şi mâna omenească? Sau, să fie produsul omului întrutotul? E greu de răspuns...

Vârful Omu este cu totul altceva. În ziua Echinoxului de vară, umbra stâncii din vârf are o clară formă antropomorfă.  Şansa ca aceasta să se datoreze vântului este cu totul infimă. În orice caz, ciobanii (preoţii?) au ştiut de această imagine formată de soare, de au numit vârful „Omu"... Chiar şi şansa ca unul din ei să fi stat la poalele stâncii exact în ziua de echinox, observând întâmplător imaginea, este extrem de redusă.

Oricum, acest articol se vrea un îndemn să priviţi cu alţi ochi frumuseţile patriei, în drumurile voastre acasă. Când cădeţi sub vraja albă a munţilor văzuţi din Buşteni, a Crucii în primul rând - pentru că, da, nu a existat moment în care să fi trecut pe sub Crucea Caraimanului fără să nu fi simţit un fior nelămurit! - să vă lăsaţi imaginaţia să zboare pentru o clipă, pentru a străbate coridoare tainice, subterane, construite de o altă civilizaţie. Din stele, sau de-a noastră, pământeană - distrusă, poate, în vechime, de jocul neîngrădit al omului cu focul...