Pe la una mie nouă sute optzeci şi şase, în acea epocă de aur când se trăia bine cu adevărat în România, când tot gherţoiul avea servici la stat degeaba, primea casă într-un ghetou cenuşiu şi cartelă pentru juma de pâine pe zi, 1kil de zahăr şi unul de ulei pe lună, prin nu ştiu ce întâmplare a apărut la gazeta de perete în unitatea socialistă în care lucram, un anunţ.  Se organiza o excursie în RDG . Nici prea ieftină, nici prea scumpă. Dacă strângeai puţin cureaua, puteai să visezi şi chiar să pui piciorul pe tărâm nemţesc. Dornice şi amatoare s-au arătat două domnişoare, care din lipsă de soţ şi de boraci trebuia să investească şi ele leafa în ceva. Dacă la prima vedere lucrurile păreau uşoare, pe parcurs au devenit tot mai complicate. Unul din îngerii noştri păzitori, blond, cu ochi albaştri, a început să le tot cheme pe bietele fete şi să le interogheze până şi de laptele supt de la mamă - deşi îndeplineau toate condiţiile:  bune salariate, bune uteciste, fete cuminţi, liniştite etc. Aproape că li se respinsese dosarul pentru viză. Au cerut atâtea referinţe despre ele de parcă cine ştie ce crime ar fi făcut. Şi, pentru că-mi băgasem capul sub evanghelie şi mâna-n foc, garantând cu viaţa că fetele vor reveni la vatră, l-am întrebat la un moment dat pe tovarăşul Înger:

- Ce-aveţi, frate, cu ele? În definitiv merg tot într-o ţară socialistă!

- Poţi să ştii, mi-a răspuns el maliţios tot printr-o întrebare? Îşi pun palma-n fund şi pleacă...

- Unde? În Berlinul de Vest? Glumiţi? Astea sunt prea aeriene să aibă curaj măcar să se separe de grup.

A stat omul puţin pe gânduri şi a zis aşa, ca pentru sine:

-Să-şi ţină pliscu-nchis,  că n-or să fie de capul lor...

Ştiam că-n orice grup de excursionişti erau şi câţiva „ciripitori” şi că aveai toate şansele, când reveneai, să mergi direct către un loc izolat să mai meditezi...

Ei, s-au întors vilegiaturistele noastre după vreo lună, galbene la faţă cu nişte mutre pleoştite, tristeee, tristeee, de-ai fi zis că acum îşi taie venele. Şi fără glumă, nu mai aveau mult.Cât le-a fost indicat, cât nu erau ele capabile să spună ceva, n-au povestit mai deloc impresii despre faimoasa lor excursie. La o cafea cu una dintre ele, îmi spune dusă pe gânduri:

- Ne-am făcut de tot rahatul! Am avut o zi liberă în Berlin şi ne-am dus şi noi să cumpărăm cadouri pentru acasă. Neştiind nemţeşte, am intrat într-o carmangerie. Nu semăna deloc, absolut deloc, cu galantarele noastre goale în care bâzâiau muşte verzi şi grase pe câte-o copită înverzită de porc. Nu-ţi poţi imagina ce era acolo! Mezeluri de toate felurilor! Of! Şi ce mirosuri! Am rămas amândouă cu gurile căscate la şiragurile de cârnaţi de parcă am fi privit un colier de perle veritabile. Şi-am tot căscat gura, am tot căscat, şi-am holbat ochii, şi-am salivat, că începuse lumea să se uite la noi ca la femeia cu barbă. La un moment dat, unui neamţ i-au alunecat ochii pe pungile pe care fiecare le aveam în mână. Erau faimoasele pungi de 1 leu pe care scria Iasi-România, Palatul Culturii. Le-a făcut semn celorlalţi către pungile noastre, au zâmbit cu înţelegere, dar şi cu un soi de scârbă, şi-au plecat.

Oh, pungile! Faimoasele pungi din plastic care deveniseră la un moment dat marfă de contrabandă. Cu cât erau mai colorate şi aveau reclame mai occidentale, cu atât erau mai valoroase... Ehei, puteai cumpăra şi favoruri dacă aveai câteva pungi cu eticheta de KENT sau JEANS. Apăruse un adevărat cult al pungilor de plastic...

Nu-mi aduceam aminte de faimoasele pungi comuniste care s-au perpetuat şi au evoluat până-n ziua de azi, dacă nu mă trezeam la uşă cu un mormoloc. Să tot fi avut vreo cinşpe ani! Cu ochii în pământ şi cu mâna tremurând mi-a întins o pungă goală din teancul de pungi pe care-l ţinea în braţe:

-          Primiţi un mic cadou de la PSD...

Mi s-a blocat sufletul, inima mi-a stat şi mi-au ieşit ochii din cap cât cepele. M-am simţit ca ultimul  sărman indian înşelat de beţivanii lui Columb.

Mi-am zis în gând: „fii calmă, e nevinovat să-l ucizi, e minor, şi nişte părinţi de rahat l-au trimis să facă şi el un ban zghicit...”

...Dar tu, Nichita, gherţoiule!? Drujbărilă! Criminal de tei ce eşti! Ai dat toţi banii pe salcâmi japonezi?

Goală, mă?! Să nu puneţi voi acolo un pui rebegit, un mic, o bere?! O găleată de plastic, mă, să fi pus!... o găletuşă...un pix cu mina uscată...

 Ai dracu să fiţi, cu partidu vostru de calici!

De ce să vă votez, mă? Pe-o pungă! E plin tomberonu’ de pungi, sărăciilor!

Să vi le băgaţi în fund când v-apucă pântecăraia, neamuri proaste ce sunteţi!