Voi începe cu venerabilul Lucian din Samosata. Recomand: Scrieri alese.

Lucian din Samosata este primul dintre scriitorii moderni ai antichităţii. Sanda Diamantescu îl supranumeşte „întâiul gazetar al lumii” prin faptul că  este creatorul pamfletului, mânuind cu dexteritate ironia. Toate metehnele societăţii contemporane lui, surprinse în articolele sale fac parte din eternul omenesc, creând astfel diferite tipologii umane. Opera sa se justifică în primul rând prin contemporaneitatea cu momentul dezintegrării Imperiului Roman. Dacă în civilizaţia greacă omul era centrul universului, în lumea romană ajunsese un mijloc supus altor scopuri: „La Roma totul era să pari şi să nu fii, să ajungi şi să nu realizezi, să profiţi de ocazii fără să urci drumul întortocheat şi dureros al cunoaşterii, pe care îl visaseră grecii şi îl regreta Lucian” Din cauza spiritului său caustic deseori a fost alăturat lui Voltaire, amândoi, la fel de pragmatici  propunând un tip de morală laică .Iată un citat din „Menipp sau evocare morţilor”.  Menipp, cinicul, coboară în lumea morţilor unde îl întâlneşte pe prietenul său  Filonide. Întreabă Menipp:

„-Dar spune-mi cum merg lucrurile pe pământ şi ce mai fac oamenii din Cetate?

Filonide: Nimic nou! Totul se petrece ca mai înainte: oamenii sunt hoţi, jură strâmb, dau bani cu dobândă destul de mare şi cântăresc obolii.

Menipp: Bieţii de ei! Ce nenorociţi sunt! Nici idee n-au de hotărârile care s-au luat de curând în lumea de dincolo. S-au votat nişte legi împotriva celor bogaţi şi, în numele Cerberului, aceştia nu vor mai avea nici un mijloc de scăpare....”

Şi iată decretul votat în lumea de dincolo:

 „Cum în timpul vieţii oamenii bogaţi săvârşesc multe nelegiuiri, jefuind, făcând silnicii şi dispreţuind în fel şi chip pe cei săraci, sfatul şi poporul urmează a hotărî ca, după moarte, trupurile lor să fie pedepsite ca şi ale celorlalţi ticăloşi, iar sufletele să le fie trimise pe pământ, ca să pătrundă în măgar işi să petreacă două sute cincizeci de mii de ani în acea stare, trecând din măgar în măgar, purtând poveri pe umeri şi fiind mânaţi de către oameni nevoiaşi.”  Textul e suculent, fermecător,  strălucitor prin ironie, dând posibilitatea cititorului să meargă cu interpretările mult mai departe. 

 Ca o paranteză, mă gândeam că sminteala muritorilor a fost şi este fără margini. Iată că nici lumea noastră nu se lasă mai prejos şi câteva capete bolnave au pus pe picioare o afacere halucinantă. Sub sloganul „Nu te vom uita niciodată!” a fost lansat pe piaţă „Funerar TV”. Pentru  cei cărora li s-a pregătit decretul de mai sus, site-ul în cauză le asigură un ultim drum către cele veşnice, filmat cu doar o cameră la preţul de 170E , cu două camere şi ceva mai mult antren 540E, iar cu 3 camere de filmat, cu regie şi montaj 850E . Preţurile sunt de criză, aşa că ...

 Dar să revenim în lumea cărţilor. Un alt autor, modern şi contemporan nouă de astă dată, Luciano de Crescenzo propune o reinterpretare  a Iliadei lui Homer având ca element central enigma eternului feminin simbolizat de Elena.  Cartea se numeşte: „Elena, Elena, dragostea mea”. O lectură amuzantă, suculentă, cu un umor pornit din ambiguitatea situaţiilor şi din oralitatea stilului. În „Cuvânt înainte” autorul îşi pune cititorul în temă: „Personaj ambiguu, mereu în cumpănă între pasiune şi remuşcare, Elena ne priveşte. Oricum, victimă sau vinovată, ea este unicul motor al lumii...Elena este esenţa feminităţii. Cel care a iubti vreodată ştie despre ce vorbesc. Ştie, de pildă, că nu a reuşit niciodată, nici măcar pentru o clipă, să o posede cu adevărat, nici atunci când credea că o strânge în braţe, nici atunci când ea îi jura printre lacrimi că-l va iubi de-a pururi. Ah Elena, Elena, dragostea mea! Ţie îţi dedic această carte, cu speranţa şi cu teama de a te mai întâlni vreodată.”

Consider că genul acesta de cărţi îşi pierde mult din valoare în momentul în care sunt disecate, interpretate. Plăcerea cea mai mare o poţi simţi doar citind. E un adevărat festin pentru iubitorii genului.

O altă carte tot despre devoalarea unui mit, cel al oracolului din Delfi este cartea lui William Golding, Dublu limbaj.  Arieka, fiica neiubită a unui om bogat,  ajunge ultima preoteasă din Delfi, fiind salvată de la  statutul de fiinţă insignifiantă. Nici familia şi nici cei din jurul ei nu puneau mare preţ pe ea. Ionides Peisistratides , trimisul Marelui Preot o cumpără pentru a sluji drept Pythie a Oracolului. Încet-încet mitul este devoalat, cititorul pătrunzând mistere de neatins. O voce feminină încărcată de inteligenţă care găseşte înţelegere dincolo de faţa vizibilă a lucrurilor. Contrar obiceiului ultima preoteasă  a Oracolului nu mai era o analfabetă supusă, ci un personaj feminin cu un spirit de observaţie pătrunzător. Recomand cartea în primul şi în primul rând pentru plăcerea textului,  a limbajului cu dublu sens, cititorul fiind pus să gândească şi să dea propria interpretare. Iată finalul romanului:

„Datorită lungului meu serviciu ca Pythia oracolului lui Apollo, oraşul dorea să ridice o statuie a mea printre altarele de pe câmpul lui Marte. I-am răspuns-amintindu-mi vidul, şi simţind o ciudată tandreţe în acest vid, încât nu puteam explica nimănui. Am cerut ca în locul statuii mele să ridice un altar simplu pe care să scrie: PENTRU ZEUL NECUNOSCUT.”

Amintesc faptul că William Golding este autorul celebrului roman Împăratul muştelor.

 În final semnalez ultima apariţie de la „Adevărul”, Calomnii mitologice , a inegalabilului

Octavian Paler. Sunt cărţi pe care le recomand din tot sufletul şi a căror lectură nu poate decât să te lase mult mai bogat . Voi încheia cu un citat din cartea lui Octavian Paler:

„M-am lămurit că pământul e, într-adevăr, rotund, cum am învăţat la şcoală, pe la şaptezeci de ani, când am înţeles că bătrâneţea nu e o vârstă, ci o stare. Atunci am  început să mă uit cu alţi ochi la tot ce e în jur. Dimineţile au devenit din ce în ce mai banale, mai melancolice, dar şi mai pline de mister. Cam de atunci nu mă mai interesează dacă Homer a respectat adevărul spunând că grecii s-au bătut zece ani la Troia pentru a aduce acasă o femeie adulterină. Mitologia nu e doar un revers al istoriei. Dovadă că zeii nu îmbătrânesc.”