Priviri

Priviri

Dacă cineva m-ar întreba:  ce te poate face fericită - cu adevărat? - aş răspunde fără nicio ezitare: o privire. O singură privire care să cuprindă un întreg univers de gânduri şi sentimente. Nimic altceva. Tăcere...  Şi prin aerul dens al tăcerii să răzbată către mine acea privire care să-mi pătrundă în adâncul sufletului şi să-l inunde cu fericire. De ani şi ani port cu mine o întreagă colecţie de priviri ca pe un album cu fotografii: unele mai învechite, îngălbenite, altele mai şterse, mişcate, întunecate, altele viu colorate, proaspete. Continui să adaug la colecţia mea alte şi alte priviri care, cu siguranţă, mă vor bântui până la sfârşitul sfârşitului. E tot ceea ce-am putut acumula eu pe această lume fără să pot lăsa cuiva o astfel de moştenire.

Marea revelaţie am trăit-o atunci când am răsfoit pentru prima dată un album al marelui pictor Ion Ţuculescu. Atunci am ştiut că acest geniu al expresionismului românesc a ştiut să redea ca nimeni altul covârşitoarea forţă şi frumuseţe ce poate fi regăsită doar în acest flux de energie cosmică numit: privire.


La Ţuculescu, privirea este motivul central al creaţiei artistice şi are tot atâtea materializări câte posibilităţi plastic-simbolice există. Motivul privirii ca oglindă a propriei conştiinţe este monada lui Liebnitz, motiv pe care-l întâlnim explicit în lucrarea „Monade”

Pornind de la grafia frunzei şi trecând prin stadiul ochiului, Ţuculescu a imortalizat „privirea frunză”. Priviţi numai: „Triplu autoportret”, „Autoportret cu frunză”, „Castelul apelor”, „Troiţa roşie”. Este privirea care  simbolizează apropierea până la suprapunere acelor două regnuri. Pogorâtă dintre crengile vibrânde ale  „pomului vieţii” din „privirea frunză” se dezvoltă „privirea -linie” şi „privirea- peşte”.

Ca orice mare artist a trăit sentimentul tragic al vieţii, a simţit ca pe o sabie a lui Damocles shakespearianul „a fi sau a nu fi”, lucru pe care l-a simbolizat prin  „privirea–triunghi”. În „Ritmuri urbane” şi „Ultimul tablou”, aspiraţia către alte universuri a fost redată prin negrul şi albastrul ultramarin de deasupra cadrului.

Între 1959-1962 începe perioada totemică, având la început o semnificaţie folclorică în care „privirea cerc” sugereaza drama unei lumi închise: „Circuite”, „Farmecul albastrului”. 

                                             

Se remarcă aici motivul păunilor de inspiraţie folclorică, în care coloristica are un rol esenţial. Perioada folclorică este urmată de perioada spirituală, în care apare semnul privirii spirală” care induce ideea de evoluţie, de înălţare. Toate aceste priviri ale lui Ţuculescu sugerează alienarea artistului în lumea ostilă în care trăieşte.

Şi mai presus de toate domină „privirea hiperbolică” a artistului cea care domină întreg spectcolul vieţii surprins pe pânzele sale. Aşa, în „Peisaj industrial de iarnă”, „Marea”, „Cimitir”, „Pasărea furtunii”, „Privirile Câmpului”, „Apocalipsa”. „Privirea-hiperbolică” apare obsesiv în partea superioară a tablourilor, sale accentuată prin coloristică – ocru, albastru, negru.

 

                                      

 https://www.youtube.com/watch?v=vFhFtBS6b8A

 

 

 

Cenaclu Literar: