Breviar Juridic - DOMICILIUL COPILULUI ÎN CAZ DE DIVORŢ

Breviar Juridic - DOMICILIUL COPILULUI ÎN CAZ DE DIVORŢ

Consideraţii privind preferinţa manifestată de copil în stabilirea domiciului lui în caz de separare (divorţ) a părinţilor.

Acest subiect aş prefera să nu fie de interes pentru părinţii din comunitatea noastră, dar dacă din nefericire se întâmplă să fie, le recomand acelor părinţi să încerce rezolvarea situaţiei într-o manieră care să reflecte interesele copilului şi nu ambiţiile personale.

în ţară, instanţele de judecată aveau acelaşi scop - de a lua hotărâri care să reflecte cel mai bine interesele copilului. în general, hotărârile ţineau cont de părerea minorului (care trebuia audiat dacă împlinise vârsta de 10 ani), şi opinia autorităţii tutelare, mai puţin sau deloc cum şi-a format copilul sau i-a fost insuflată preferinţa, finalizându-se în mare proporţie în stabilirea domiciliului minorului la mamă, chiar în situaţii când divorţul s-a pronunţat din vina soţiei. Se susţinea, în termini comuni, că o "soţie rea" nu este neapărat şi o "mamă rea", iar "vârsta fragedă a copilului" necesita afecţiunea maternă.

Acelaşi mecanism în gândire a fost aplicat şi în această provincie, construindu-se doctrina "tender years" care evident a avut acelaşi rezultat.

în ultimii ani însă, interesele copilului sunt analizate de judecător prin prisma mai multor factori, în condiţiile inexistenţei unei reguli privind vârsta la care preferinţa lui ar fi cerută sau chiar acceptată. Pentru a descoperii interesele copilului judecătorul va considera în acest context printre altele vârsta şi maturitatea exprimării preferinţei, abilitatea de a înţelege consecinţele deciziei lui, relaţia cu unul sau ambii părinţi, parametrii care de obicei sunt reflectaţi într-un raport al unui psihiatru. Judecătorul, apoi, va pune în balanţă această preferinţă a copilului în contextul general al situaţiei, hotărând cu care dintre părinţi interesele lui sunt mai bine protejate. Acest procedeu a creat o obligaţie profesională cuprinzând chibzuire şi conştiinţă în luarea hotărârii, înlocuind aplicarea unor prezumţii sau reguli prestabilite. Aceasta înseamnă că judecătorul, de la caz la caz, va acorda importanţă mai mare, mai mică sau deloc preferinţei copilului, deci "pregătirea sau antrenarea" copilului în manifestarea "voinţei" ar putea să nu aibă rezultatul dorit de către părintele "antrenor" dar cu siguranţă va lăsa urme în amintirile copilului.

Aurel Miat