a-14-a zi: - VEŞNICIA

a-14-a zi: - VEŞNICIA

Mama Brăduţa are zece fii.
Brăduţul se numeşte cel mai mic.
Plină-i pădurea de înalţi copii.
Brăduţul are-un an şi e voinic.

El află că o mare bucurie
Pentru copii e bradul să-l privească,
De Sfânt Crăciun, împodobit să fie,
Cu globuri şi lumini, să strălucească.

- Aş vrea să fiu şi eu brad de Crăciun !
- Da, dragul meu, mama-i va spune-apoi,
Dar de-ai să pleci, oricât vei fi de bun,
N-ai să mai poţi să te întorci la noi.

O-nfiorare l-a cuprins, să ştii,
Dar s-a gândit brăduţul că va face
Ca ochii de copii să ardă vii.
Astfel trec anii. El va creşte-n pace.

Din fraţii lui mulţi vor pleca prin case
La ceas de sărbători ce-n vise cad.
În altă iarnă, cu luciri voioase,
Doi oameni vin să caute un brad.

Brăduţul văd şi-ndată l-au ales
Să-mpodobească în oraş o piaţă,
Unde copiii iarna vin mai des,
Să-ntâmpine Crăciunul, plini de viaţă.

Când l-au tăiat, atâta l-a durut,
La fiecare lovitură grea.
Mama a plâns, din ramuri a gemut,
Ştiind că-n faţă nu-l va mai vedea.

Împodobit cu lanţuri de beteală
A fost Brăduţul şi a luminat
Ca-ntr-un spectacol minunat, de gală,
Peste oraş, senin şi împăcat.

Copiii l-au privit ca pe-o minune
Şi au dansat în jurul lui, pierduţi.
Dar s-a-ncheiat vacanţa, ce pot spune,
Şi au plecat spre case abătuţi.

Vin oamenii şi globurile-i scot.
Nu mai avea steluţe şi lumini.
Vor să-l doboare, să îl ia de tot,
Dar n-au putut. Prinsese rădăcini.


Desen realizat de Andreea Nicola, clasa a III-a, Scoala Generală nr.28, Brasov