M-a întrebat un puşti, la fel ca voi, De ce scriu basme, pentru ce anume ? Am dat cumva secundele-napoi Şi vreau mai tânăr să mă văd în lume ?
Nici pomeneală. Anii nu se-ntorc. Nu eşti decât aşa cum ţi-a fost scris. Nici nu gândesc ca lacrimi eu să storc Din ochii voştri, căutând un vis.
Eu basme scriu, pentru că-i iarba verde Şi cresc copacii zilnic către nori. Admir o floare, trupul ei se pierde În ploile ce mă cuprind în zori.
Nu-i rău când ploaia vine la fereşti. Sunt semne că natura mai respiră. Atunci rămân în casă, scriu poveşti Şi tot ce văd afară mă inspiră.
Scriu basme, căci pisica cea blajină Îmi place să o văd cum se răsfaţă, Pentru că-i blândă ziua cea senină Şi-ţi vine-aşa, un straşnic dor de viaţă. |
Apoi să ştiţi, eu pălăria scot În faţa buburuzei ne-nsemnate. Nu o strivesc, rău să îi fac nu pot, Iubesc şi flori şi păsări, chiar pe toate.
Vă spun că-mi pasă şi vă spun că-mi place Să scriu poveşti pentru al vostru joc. Aşa rămân şi pot trăi în pace Şi, drept să spun, nu sunt mâhnit deloc. Şi dacă toate-acestea le iubesc Şi visele sunt vise, cerul cer, Pot spune că pe lume eu trăiesc Şi sunt bogat, căci visele nu pier.
Aş vrea să vă mai spun, iubiţi amici : În basme cred, în toate împreună. Mă prind în dansul lor, le simt pe-aici, Căldura lor ne farmecă, ne-adună.
Să ştiţi , copii, că nu eşti fericit Şi mulţumit nu poţi să fii un pic, Dacă un basm pe lume n-ai iubit. Nimic nu eşti, de nu iubeşti nimic. |
Comentarii