a 30-a zi: Greierele

a 30-a zi: Greierele

  Greierele

Era odată om cu suflet bun.
Ştia să cânte. Strune de vioară
Alcătuiau cântări din veac străbun
Ce făureau în suflete comoară.

În ţara unui rege locuia.
Acesta lacom e după putere,
Iar cântecul ce-ades îl auzea
El îl ura, îi provoca durere.

Odată când aude ca prin vis
Acorduri de vioară fermecată.
Pe slujitori degrabă i-a trimis
Ca să sfărâme cântecul pe dată.

A luat atunci un fluier blândul om.
Cu el dureri şi lacrimi a secat.
I-a fost furat şi el, dar dintr-un pom
O coajă de mesteacăn şi-a tăiat.

Cum supărarea regelui tot creşte
Că e poporul lui prea fericit,
Mestecenii să-i taie porunceşte,
Dar cu o frunză omul a doinit.

Înfuriat, azvârle împăratul
Pe cântăreţ adânc în închisoare,
Dar şi acolo şi-a pornit cântatul
Cu vocea lui, ca răul să-l doboare.

Se tot gândeau toţi oamenii din sat
Cum să-l salveze şi-au pornit vreo doi
La Zâna Zânelor şi s-au rugat
Să-l apere, să-l scoată din nevoi.

Ea l-a găsit. Cu creanga îl atinge
Şi îl transformă-n vietate mică.
Astfel, uşor, el geamul îl împinge
Şi dincolo de ziduri se ridică.

Plăpândul gândăcel e-un greieruş
Ce-nalţă-n cer doar sunete plăcute
Iar iernile îşi face un culcuş
În vatra caselor necunoscute.

Cei buni la suflet îi aud cântarea
Ce le aduce-n suflet bucurii,
Îl preţuiesc, îi înţeleg chemarea,
Iar cântecul in lume va trai.